Pretentii. Sentința nr. 364/2014. Tribunalul ALBA

Sentința nr. 364/2014 pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 25-02-2014 în dosarul nr. 79/107/2014

ROMÂNIA

TRIBUNALUL A.

SECȚIA DE C. ADMINISTRATIV, F. ȘI DE INSOLVENȚĂ

Dosar nr._

SENTINȚA ADMINISTRATIVĂ Nr. 364/2014

Ședința publică de la 25 Februarie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. P.

Grefier I. C.

Pe rol fiind soluționarea cererii de revizuire a sentinței administrative pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._/107/2012, cerere formulată de revizuientul . în contradictoriu cu intimatele DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A., ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE AIUD și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect revizuire.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns av. A. I. pentru revizuient, lipsă fiind intimatele.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează următoarele:

La data de 28.01.2014 pârâta de ordin 1 a depus la dosar întâmpinare.

Avocatul revizuientului depune la dosar taxa de timbru de 10 lei.

Instanța îi aduce a cunoștință avocatului revizuientului că mai are de achitat o diferență de taxă de timbru de 90 lei.

Avocatul revizuientului arată că va depune diferența de taxă de timbru până la sfârșitul dezbaterilor.

Instanța comunică avocatului revizuientului un exemplar din întâmpinare. Avocatul revizueintului arată că nu solicită termen pentru studierea întâmpinării.

Avocatul revizuientului își precizează verbal cererea de revizuire, în sensul că solicită introducerea în cauză a D. B. – AJFP A..

Instanța încuviințează cererea avocatului revizuientului și în temeiul art. 16 ind. 1 din Legea nr. 554/2004 dispune introducerea în cauză în calitate de intimată a D. B. – AJFP A.. Instanța apreciază că nu se impune amânarea cauzei pentru citarea intimatei nou introduse în cauză având în vedere că această parte are cunoștință de acest litigiu, întâmpinarea depusă în cauză fiind formulată de D. B. prin AJFP A..

Față de reorganizarea ANAF, instanța constată că în cauză calitate de intimați au DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B. – în calitate de succesor a DIRECȚIEI GENERALE A FINANȚELOR PUBLICE A., reprezentată teritorial de AJFP A., S. F. AIUD prin DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B. – ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE A., D. B. - ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE A. și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.

Instanța invocă din oficiu excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatelor de ordin I și II.

Avocatul revizuientului solicită admiterea acestei excepții.

Instanța admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor de ordin I și II, având în vedere că în dosarul nr._/107/2012 calitate de pârâți au avut AFP A. I. și AFM.

Avocatul revizuientului precizează că nu mai are cereri de formulat în cauză.

Instanța constată cererea de revizuire în stare de soluționare și acordă cuvântul în dezbateri de fond asupra acesteia.

Avocatul revizuientului solicită admiterea cererii de revizuire așa cum a fost formulată și precizată, modificarea sentinței administrative atacate, cu cheltuieli de judecată reprezentând taxă de timbru și onorariu avocat.

Notă: după încheierea dezbaterilor avocatul revizuientului a depus la dosar diferența de taxă de timbru în sumă de 90 lei și dovada achitării onorariului de avocat.

INSTANȚA

Asupra cererii de revizuire de față;

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului A., sub dosar cu număr de mai sus și precizată la primul termen de judecată, reclamantul revizuient . a solicitat revizuirea sentinței administrative pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._/107/2012, în contradictoriu cu pârâtele intimate DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B. – în calitate de succesor a DIRECȚIEI GENERALE A FINANȚELOR PUBLICE A., reprezentată teritorial de AJFP A., S. F. AIUD prin DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B. – ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE A., D. B. - ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE A. (urmare a reorganizării ANAF) și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, în sensul schimbării în parte a hotărârii atacate și, în consecință să fie obligate pârâtele intimate la plata dobanzii fiscale (calculata conform prevederilor Codului de Procedura Fiscala) aferente sumei restituite prin această sentință, incepand cu data achitarii taxei de poluare/emisii poluante si pana la data procedurii prealabile, cu cheltuieli de judecată.

În esență, revizuientul a arătat că prin hotărârea atacată i-a fost admisă acțiunea, însă s-a dispus ca actualizarea cu rata dobânzii legale, calculată potrivit Codului de procedură fiscală, să se facă de la data solicitării restituirii taxei, iar nu așa cum a solicitat prin acțiune de la data plății taxei și până la data restituirii efective.

Invocă Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene, Camera a treia, pronunțată la data de 18.04.2013 în cauza C-561/11.

Instanța a dispus atașarea dosarului în care s-a pronunțat sentința a cărei revizuire se solicită.

Prin întâmpinare, intimata pârâtă de ordin 1 a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.

Deși legal citată, intimata pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU nu a depus întâmpinare.

La termenul din 25.02.2014, instanța a invocat din oficiu excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatelor ordin I și II, excepție pe care a admis-o pentru considerentele reținute în practicaua hotărârii.

În aceste condiții, cererea de revizuire formulată în contradictoriu cu intimatele D. B. (în calitate de succesor al DGFP A.), reprezentată în teritoriu de ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE A. si S. F. AIUD - prin D. B. reprezentată în teritoriu de ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE A. urmează a fi respinsă ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin sentința administrativă nr.1738/C./2013 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._/107/2012, devenită irevocabilă prin respingerea recursului declarat în cauză, a fost admisă acțiunea formulată de reclamant, în contradictoriu cu pârâtele intimate AFP A. I. și Administrația F. pentru Mediu, iar in consecință, au fost obligate pârâtele să restituie reclamantului suma de 2674 lei, reprezentând suma achitată de reclamant cu titlu de taxă de poluare, potrivit chitanței . nr._ și dobânda legală aferentă sumei de mai sus, conform Codului de procedură fiscală, începând cu data de 17.12.2012, data înregistrării cererii de restituire la AFP A. I., și până la data plății efective.

Ulterior pronunțării hotărârii atacate, a fost pronunțată Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene, Camera a treia, la data de 18.04.2013 în cauza C-561/11, prin a stabilit, în cauza având ca obiect pronunțarea unei hotărâri preliminare: Tribunalul Sibiu – România, Restituirea unor taxe percepute de un stat membru cu încălcarea dreptului Uniunii - Regim național care limitează dobânzile aferente taxei rambursate pe care trebuie să le plătească statul respectiv - Dobânzi calculate începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a taxei - Neconformitate cu dreptul Uniunii - Principiul efectivității, că:

Dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național, precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe.

Art. 21 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, potrivit căruia constituie motiv de revizuire, care se adaugă la cele prevăzute de Codul de procedură civilă, pronunțarea hotărârilor rămase definitive și irevocabile prin încălcarea principiului priorității dreptului comunitar, reglementat de art. 148 alin. 2, coroborat cu art. 20 alin. 2 din Constituția României, republicată, coroborat cu pronunțarea prin Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene, Camera a treia, la data de 18.04.2013 în cauza C-561/11 asupra aplicării dreptului comunitar, impune admiterea cererii de revizuire de față.

În consecință, se va dispune schimbarea în parte hotărârii atacate, în sensul solicitat de revizuient, fiind menținută în rest această hotărâre.

În temeiul art.274 Cod pr.civilă, pârâtele intimate D. B. - AJFP A. și AFM vor fi obligate la plata în favoarea reclamantului revizuient a sumei de 300 lei cu titlu cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat și taxă timbru.

În temeiul art.274 alin.3 Cod pr.civilă, instanta a redus la 200 lei onorariul avocatului ales al reclamantului, retinand ca, onorariul in cuantum de 600 lei, solicitat de acesta este disproportionat de mare, prin raportare la munca pe care asistenta juridica acordata in aceasta cauza a implicat-o, cauza nefiind una care sa se caracterizeze printr-o sporit grad de dificultate. In plus, cuantumul cheltuielilor de judecata, trebuie stabilit de asa natura, incat, achitarea acestora sa nu devina o sarcina disproportionata si impovaratoare pentru partea care a pierdut procesul, in acest sens fiind si prevederile art.41 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea de revizuire formulată si precizată de revizuientul ., cu sediul procesual ales la Cabinet Avocat A. I. din A. I., .. 2, .. A., în contradictoriu cu intimatele D. B. - ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE A., cu sediul în A. I., ., jud.A. și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr.294, Corp A, Sector 6 împotriva sentinței administrative nr.1738/C./2013 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._/107/2012.

Schimbă în parte hotărârea atacată și în consecință:

Obligă intimatele pârâte să restituie revizuientului reclamant și dobânda legală aferentă sumei de 2674 lei, calculată conform Codului de procedură fiscală începând cu data plății taxei - 02.09.2008 și până la data efectuării procedurii prealabile – 17.12.2012.

Menține în rest dispozițiile sentinței atacate.

Respinge cererea de revizuire formulată în contradictoriu cu intimatele D. B. (în calitate de succesor al DGFP A.), reprezentată în teritoriu de ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE A., cu sediul în A. I., ., jud.A. si S. F. AIUD - prin D. B. reprezentată în teritoriu de ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE A., cu sediul în A. I., ., jud.A., ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.

Obligă intimatele D. B. - AJFP A. și AFM la plata în favoarea revizuientului a sumei de 300 lei cu titlu cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 25.02.2014.

Președinte,

M. P.

Grefier,

I. C.

Red./Tehnored.M.P.

03.03.2014/7ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretentii. Sentința nr. 364/2014. Tribunalul ALBA