Pretentii. Sentința nr. 1721/2014. Tribunalul ALBA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1721/2014 pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 21-11-2014 în dosarul nr. 3827/107/2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A.
SECȚIA DE C. ADMINISTRATIV, F. ȘI DE INSOLVENȚĂ
Dosar nr._
Sentința Nr. 1721/C./2014
Ședința publică de la 21 Noiembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. C. M.
Grefier R. B.
Pe rol judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe reclamant N. M.-G.-N. în contradictoriu cu pârâtele S. F. MUNICIPAL Aiud și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect pretentii.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Față de lipsa părților instanța lasă cauza la a doua strigare.
La apelul nominal făcut în ședință publică la a doua strigare se constată de asemenea lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care: Instanța în baza art. 131 Noul Cod procedură civilă, raportat la art. 95 pct. 1 din NCPC și art. 10 alin. 1 și 3 din Legea nr. 554/2004, constată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta pricină.
Instanța, în baza art. 237 pct. 7 raportat la art. 258, 265 din NCPC, încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Instanța, în baza art. 238 din NCPC estimează durata necesară pentru cercetarea procesului ca fiind azi.
Instanța constată neîntemeiată excepția lipsei calității procesual pasive a organului fiscal invocată de prin întâmpinare, și în consecință o respinge cu motivarea că organul fiscal a încasat taxa pentru care se solicită dobânda aferentă, iar pe de altă parte a avut calitatea de parte în dosarul în care s-a dispus restituirea taxei.
Având în vedere că pârâta a solicitat prin întâmpinare judecarea cauzei și în lipsă, instanța, în baza disp. art. 394 Cod procedură civilă, declară închise dezbaterile, reținând cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față
Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la această instanță sub nr._ /12.08.2014 reclamantul N. M.-G.-N., în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice B. – reprezentată prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice A. (urmare a reorganizării ANAF) în numele și pentru S. F. MUNICIPAL Aiud și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU a solicitat ca prin hotărâre judecătorească să se dispună:
- obligarea pârâtelor în solidar la plata dobânzii legale calculata conform Codului de procedura fiscala, aferentă sumei de 3105 lei achitată la data de 10.07.2009 cu titlu de taxă de poluare, începând cu data achitării și pana la data de 7.11.2012.
- cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul arată că prin hotărâre judecătorească, ramasa irevocabila, s-a dispus admiterea cererii de restituire a taxei de poluare actualizata cu dobânda fiscala începând cu data formulării cererii de restituire si pana la data plații efective.
Având în vedere considerentele Hotărârii CJUE din data de 18.04.2013 pronuntata in cauza I. M., consideră reclamantul că se impune calcularea conform Codului de Procedura Fiscala si achitarea dobânzilor aferente taxei de poluare si pentru perioada anterioara, respectiv începand cu data achitarii taxei si pana la data formulării cererii de restituire a taxei de poluare, înregistrata initial.
În drept a invocat: Hotărârea CJUE în cauza I.; art 148 alin 2 Constitutie, art. 110 din TFUE.
În probațiune, reclamantul a depus la dosar în copie următoarele înscrisuri: chitanța privind achitarea taxei, sentința prin care s-a dispus restituirea taxei, procedura prealabilă.
Acțiunea a fost legal timbrată.
Pârâtul S. F. MUNICIPAL Aiud prin întâmpinare a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a organului fiscal teritorial motivat de faptul că începând cu data de 01.07.2008 si in temeiul actelor normative prin care a fost reglementata, taxa pe poluare pentru autovehicule constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului. În același sens sunt invocate și prevederile art.12, 14, 20 și 21 din Legea nr.500/2002, considerându-se că organele fiscale teritoriale nu pot restitui sumele gestionate de alt ordonator de credite, in speța de Administrația F. pentru Mediu.
Pe fond, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând în esență faptul că actul normativ care reglementează taxa a cărei restituire se solicită este conform cu normele dreptului comunitar.
Pârâta Administrația F. Pentru Mediu deși legal citată nu a depus întâmpinare.
Asupra excepției lipsei calității procesuale pasive invocate de organul fiscal prin întâmpinare, instanța s-a pronunțat în ședința publică din data de 21.11.2014 în sensul respingerii acesteia, pentru motivele menționate în practicaua prezentei hotărâri.
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin Sentința administrativă nr. 3367/C./2013 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._, rămasă irevocabilă a fost admisă acțiunea formulată de reclamant, fiind obligate pârâtele să-i restituie suma de 3105 lei achitată la data de 07.11.2012 cu titlu taxă de poluare, și dobânda fiscală începând cu data formulării cererii de restituire si pana la data restituirii efective.
Deși potrivit înscrisurilor, depuse în copie la dosarului cauzei, reclamantul s-a adresat paratelor, solicitându-le restituirea dobânzii începând cu data achitării taxei si pana la data procedurii prealabile, acestea nu au dat curs solicitărilor sale.
Acțiunea de față este consecința refuzului nejustificat al pârâtelor de a restitui dobânda în discuție.
Este incontestabil că în conformitate cu disp. art. 124 alin. 1 din Codul de procedură fiscală, pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobânda din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. 2 sau la art. 70, după caz și că potrivit art.120 al.1 teza finală din Codul de procedură fiscală, acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor.
Cu toate acestea, reclamantul are dreptul la plata dobânzii de la data achitării taxei. Aceasta întrucât, în temeiul principiului prioritatii dreptului comunitar consacrat de Constitutia Romaniei, se impune inlaturarea de la aplicare a disp. art. 124 si 70 din Codul de procedura fiscala in ceea ce priveste termenul de la care se calculeaza dobanda fiscala, în condițiile în care, la data de 18.04.2013 Curtea Europeana de Justitie prin hotararea pronuntata in afacerea C-565/11, M. I., s-a pronuntat in sensul ca dreptul Uniunii trebuie interpretat in sensul ca se opune unui regim national, precum cel in discutie din litigiul principal, care limiteaza dobanzile acordate cu ocazia restiturii unei taxe percepute cu incalcarea dreptului Uniunii la cele care curg incepand din ziua care urmeaza datei formularii cererii de restituire a acestei taxe.
Având în vedere considerentele expuse, acțiunea formulată de reclamant urmează a fi admisă și în consecință se va dispune obligarea pârâtelor în solidar să restituie reclamantului dobânda legală aferentă sumei de 3105 lei achitată cu titlu de taxă de poluare calculată potrivit Codului de procedură fiscală de la data plății taxei – 10.07.2009 și până la data de 7.11.2012.
Întrucât acțiunea a fost admisă, pârâtele fiind în culpă procesuală, potrivit disp. art. 453 N.C.P.C. vor fi obligate în solidar să-i plătească reclamantului suma de 230 lei cu titlu cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru.
Potrivit disp. art. 490 alin 1 din N.C.P.C. recursul și motivele de recursul redactate prin avocat se vor depune, sub sancțiunea nulității la instanța a cărei hotărâre se atacă, în speță la Tribunalul A..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul N. M. G. N., cu domiciliul procesual ales la sediul Cabinetului de avocatură B. M., Aiud, ., CNP_, în contradictoriu cu paratele:
1. ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, Splaiul Independenței, Nr. 294, Corp A, sector 6.
2. S. F. MUNICIPAL Aiud, cu sediul în Aiud, .. 8, jud. A..
Obligă pârâtele să restituie reclamantului dobânda legală aferentă sumei de 3105 lei achitată cu titlu de taxă de poluare calculată potrivit Codului de procedură fiscală de la data plății taxei – 10.07.2009 și până la data de 7.11.2012.
Obligă pârâtele să plătească reclamantului suma de 230 lei cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare .
Recursul și motivele de recurs redactate prin avocat sau consilier juridic se vor depune la Tribunalul A., sub sancțiunea nulității.
Pronunțată în ședința publică din data de 21.11.2014.
Președinte, G. C. M. | ||
Grefier, R. B. C.O. semnează prim grefier A. B. |
Red. Tehnored. G.C.M.
5 Ex./23.12.2014
| ← Pretentii. Sentința nr. 396/2014. Tribunalul ALBA | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 550/2014.... → |
|---|








