Anulare proces verbal de contravenţie. Sentința nr. 1229/2014. Tribunalul ALBA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1229/2014 pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 11-09-2014 în dosarul nr. 2109/175/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A.
SECȚIA DE C. ADMINISTRATIV, FISCAL ȘI DE INSOLVENȚĂ
DECIZIE Nr. 368/A/2014
Ședința publică de la 11 Septembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. M. C.
Judecător C. L.
Grefier D. M.
Pe rol judecarea apelului declarat de apelant I. T. DE MUNCĂ A. împotriva sentinței civile nr. 1229/2013 a Judecătoriei Aiud și intimat I. I. S. E. "E." UNIREA, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție .
La apelul nominal făcut în cauză la prima strigare se constată lipsa părților.
Față de lipsa părților instanța lasă cauza la a doua strigare.
La apelul nominal făcut în cauză la a doua strigare se prezintă în instanță dl. avocat Komaromi A. în substituirea d-lui avocat P. F. A. pentru intimată, lipsind apelantul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Avocatul intimatei depune la dosar delegație de substituire.
Instanța în baza art. 131 Noul Cod procedură civilă, raportat la art. 95 din NCPC și art. 8 din Legea nr. 554/2004, constată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta pricină.
Instanța pune în vedere avocatului reclamantului să estimeze durata necesară cercetării procesului.
Avocatul reclamantului estimează durata ca fiind 30 de zile.
Instanța, în baza disp. art. 238 NCPC, estimează durata necesară pentru cercetarea procesului ca fiind 30 de zile.
Declară că nu mai are alte cereri de formulat.
În baza disp. art. 244 din NCPC civilă declară încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra apelului.
Avocatul intimatei solicită respingerea apelului ca netemeinic și nefondat și menținerea în totalitate a sentinței apelate pentru motivele invocate în întâmpinare. Fără cheltuieli de judecată.
INSTANȚA
Asupra apelului de față;
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Aiud la data de 05.06.2013, sub dosar nr._, petenta Întreprinderea I. S. E. "E." Unirea, în contradictoriu cu intimata I. T. de Muncă A. a solicitat ca prin hotărâre judecătorească să se dispună:
- anularea procesului verbal de contravenție, ca fiind netemeinic, nefondat și nelegal, cu exonerarea petentei de la plata amenzii aplicate;
- în subsidiar, înlocuirea amenzii aplicate cu avertisment fiind tot o sancțiune principală.
În motivarea plângerii, s-a arătat că, în fapt, prin procesul verbal de contravenție întocmit de inspectorul de muncă I. G., s-a aplicat petentei, o amendă contravențională de 10.000 lei pentru ,,primirea la muncă a numitei G. A., fără a avea întocmit în forma scrisă contract individual de muncă conform art.16, alin.1 din legea nr. 53/2003 republicată", acesta fiind netemeinic raportat la starea de fapt, întrucât G. A., nu a prestat și nici nu prestează muncă pentru petentă.
De asemenea, s-a arătat că, la data de 16.10.2012, reprezentanta petentei, a comunicat în Revisal - Registrul Electronic de Evidență a Salariaților -contractul individual de muncă nr. 2/16.10.2012, încheiat cu aceasta, în formă scrisă și pe durată nedeterminată, iar din eroare a omis să completeze CNP-ul corect la elementul CNP din Revisal, elemente care conțin un șir de caractere reprezentând valorile anterioare în cazul modificării elementului, iar ulterior, respectiv la data de 18.10.2012, constatându-se că s-a comunicat eronat CNP-ul angajatei S. E., s-a corectat CNP-ul, după care s-a recomunicat în Revisal.
Totodată, petenta a arătat că dovada acestui fapt rezultă din raportul de activitate al angajatorului S. E. ,,E. Întreprindere I.", din data de 20.05.2013, emis de către un utilizator al Inspectoratului T. de Muncă și în care la rubrica din tabel cu titlul ,,cod prima transmitere", apare evident că s-a transmis în data de 18.10.2012, contractul individual de muncă nr.2/16.10.2012 cu CNP-ul corectat al angajatei, iar o altă dovadă este și adresa nr._, emisă tot de către I. T. de Muncă A. petentei și în care se menționează că ,,salariata S. E. are asociate 2 contracte individuale de muncă precizându-se și regulile ce trebuiesc respectate pentru evitarea dublării contractelor sau salariaților.
Petenta a mai menționat că la data de 15.05.201.3, când agenții de muncă au efectuat controlul la sediul acesteia, au constatat că persoanele care prestau muncă pentru societate, respectiv V. V. D. și S. E., titulara întreprinderii, aveau încheiate contracte individuale de muncă, nefiind depistată nici o persoană care să muncească și să nu aibă contract individual de muncă încheiat în forma scrisă, acestea fiind puse la dispoziția agenților de control, fără nici o obiecțiune din partea acestora.
Mai mult decât atât, contractul individual de muncă nr.2/16.10.2012, nu putea să producă nici un efect juridic pentru numita G. A., căreia i-a fost asociat contractul individual de muncă, din cauza CNP-ului din prima transmitere în Revisal, respectiv data de 16.10.2012, din moment ce acesta, pe lângă CNP cuprindea cu totul și cu totul alte date de identificare aparținând unei alte persoane.
În consecință, petenta a solicitat admiterea plângerii, iar în consecință anularea procesului verbal de contravenție cu exonerarea de la plata amenzii aplicate.
În drept au fost invocate, art.148, 149, 150 și urm. din NCPC, OG nr.2/2001 privind regimul contravențiilor actualizată, art.16 și art.19.
În probațiune s-au depus la dosarul cauzei, în copie următoarele înscrisuri: proces verbal de constatare și sancționare a contravențiilor (f.6,7), adresa nr. 7661/06/22.05.2013 a I.T.M. A. (f.8-11), cererea titularei de îndreptare a erorii constate și înregistrată la ITM în data de 17.05.2013, respectiv anexă de constatare (f.12-14).
Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei (f. 24,25), intimata I. T. de Muncă A., a solicitat respingerea plângerii formulată de către petentă, împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr._/20.05.2013, încheiat de inspectorii de muncă.
În motivarea întâmpinării s-a arătat că la data de 15.05.2013, la punctul de lucru al Întreprinderii Individuale S. E. "E."Unirea, s-a efectuat un control inopinat, iar în vederea finalizării actului de control, reprezentanta societății a fost invitată la data de 17.05.2013, să se prezinte la sediul ITM A., cu un set de acte.
Ca urmare, reprezentanta societății s-a prezentat însoțită de numita G. A., astfel că din baza de date a reieșit faptul că numita S. E. este angajata societății, în funcția de lucrător comercial, având ca CNP_, iar ca dată de început a activității 17.10.2012, însă numita S. are CNP_, fapt pentru care la interpelarea inspectorului de muncă, a indicat faptul că acest CNP aparține numitei G. A., care îi este ,,prietenă", și că aceasta o ajută să facă transmiterile în Revisal, iar programul unității se află la aceasta, sens în care ambele persoane, au dat declarații scrise în care au consemnat aceste aspecte.
De asemenea, intimata a învederat că, având în vedere că între părți, se derula un raport de muncă, reprezentantei societății i s-a solicitat să prezinte contractul individual de muncă pentru numita G. A., fapt care nu s-a întâmplat, întrucât reprezentanta societății a relatat că numita G. A., desfășoară activitate în cadrul societății, în baza ,,relației de prietenie", dintre acestea.
Totodată, a arătat că legislația muncii a prevăzut că singura modalitate în care o persoană poate presta activitate este în baza unui contract individual de muncă, ,,munca prietenie", nefiind reglementată de legiuitor, astfel că motivele invocate prin plângere nu sunt de natură să ducă la admiterea acesteia, fapt pentru care a apreciat că în mod corect, inspectorii de muncă, au aplicat sancțiunea amenzii atunci când au constatat că sunt întrunite elementele constitutive ale contravenției prevăzute de art. 260 alin.1, lit.e din Codul Muncii.
Intimata a mai arătat că potrivit art.16 din Codul muncii, angajatorul are obligația de a încheia contract individual de muncă, anterior primirii în lucru a persoanelor ce urmează a presta activitate, iar prestarea în alte condiții decât cele prevăzute de lege îl privează pe cel care prestează activitate de dreptul de a beneficia de vechime în muncă și de beneficiul altor drepturi, cum ar fi concediul de odihnă, uneori chiar și de primire a salariului cuvenit, astfel că angajatorul se sustrage de la plata contribuției la bugetul asigurărilor sociale de stat, a celei de la bugetul de asigurări de sănătate, astfel că angajatorul are obligația de a nu primi la muncă nici o persoană fără întocmirea formelor legale de angajare, aceasta fiind o condiție care trebuie îndeplinită anterior primirii la muncă a persoanei.
Totodată, intimata, a precizat că ,,munca la negru", este fapta cu gradul cel mai ridicat de pericol social în domeniul relațiilor de muncă, tocmai pentru aceasta cuantumul amenzii prevăzut de legiuitor este mare, respectiv 10.000-20.000 lei pentru fiecare persoană depistată, peste 5 persoane fiind considerată infracțiune, iar acest fenomen se dorește a fi eradicat la nivel național.
În consecință, intimata a solicitat respingerea plângerii contravenționale, iar în consecință menținerea procesului verbal de contravenție ca legal și temeinic, apreciind că nu se justifică nici o eventuală înlocuire a sancțiunii amenzii cu avertisment.
În drept au fost invocate, prevederile Legii 53/2003, HG nr.500/2011.
În probațiune s-au depus la dosarul cauzei, în copie, următoarele înscrisuri: proces verbal de control (f.26), anexă de constatare și de măsuri dispuse în domeniul relațiilor de muncă (f.27-33), declarația reprezentantei societății (f.34), declarația numitei G. A. (f.35), extras Revisal (f.36,37).
Prin sentința civilă nr. 1229/2013 pronunțată de Judecătoria Aiud s-a admis plângerea contravențională formulată de petenta I. I. S. E. „E.” cu sediul în ., .. 562, jud. A. în contradictoriu cu intimata I. T. DE MUNCĂ A., cu sediul în A. I., .. 7, jud. A. și în consecință:
S-a anulat procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ încheiat la data de 20.05.2013, de către inspectorul de muncă din cadrul intimatei.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut următoarele:
La data de 20.05.2013, a fost întocmit de către un agent constatator din cadrul ITM A. procesul-verbal de contravenție . nr._, prin care petenta Intreprindere I. S. E. „E.”, a fost sancționată cu amendă în cuantum de 10.000 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzută și sancționată de art. 260 alin. 1 lit. e din Legea 53/2003, reținându-se în sarcina acesteia că în urma controlului efectuat la data 15.05.2013, la sediul I.I. S. E. „E.” din localitatea Unirea s-a constatat faptul că numita G. A. a fost „primită la muncă” fără a avea întocmit contract individual de muncă.
In baza art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța învestită cu soluționarea unei plângeri contravenționale trebuie să verifice dacă aceasta a fost formulată în termenul prescris de lege, iar apoi, prin prisma probatoriului administrat, a procedat la analizarea legalității și temeiniciei procesului-verbal, putând să hotărască și cu privire la individualizarea sancțiunii.
În urma verificărilor cerute de dispozițiile art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001, s-a constatat că plângerea contravențională a fost înregistrată pe rolul instanței la data de 05.06.2013, în termenul legal de 15 zile prevăzut de art. 31 alin. 1, termen calculat de la data comunicării procesului-verbal de contravenție - 20.05.2013 (f. 6), iar instanța, în temeiul art. 32 alin. 1 din același act normativ, este competentă să soluționeze plângerea, contravenția fiind săvârșită în circumscripția sa teritorială.
Examinând cu prioritate procesul verbal de contravenție . nr._ încheiat de către intimat la data de 20.05.2013, sub aspectul legalității întocmirii sale, ce precede analiza temeiniciei actului de sancționare contestat, instanța a apreciat că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 16 și 17 din O.G. nr. 2/2001, nefiind incidentă nicio cauză de natură să atragă nulitatea acestuia, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute. Nici un motiv de nulitate a procesului – verbal nu a fost invocat în cauză.
Asupra temeiniciei procesului verbal de contravenție contestat, ca situație de fapt, în cuprinsul procesului verbal de contravenție, s-a reținut că petenta a încălcat prevederile din domeniul muncii, în sensul că a primit la muncă pe numita G. A., fără a-i încheia contract individual de muncă anterior începerii raporturilor de muncă.
Potrivit procesului-verbal de contravenție contestat, încadrarea juridică a situației de fapt reținute este prevăzută și sancționată de art. 260 alin. 1 lit. e din Legea 53/2003 conform căruia: constituie contravenție și se sancționează, primirea la muncă a până la 5 persoane fără încheierea unui contract individual de muncă potrivit art. 16 alin. 1, cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei pentru fiecare persoană identificată.
Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, instanța a reținut că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară, legea instituind o prezumție relativă de veridicitate cu privire la împrejurările constatate de agentul constatator.
În prezenta cauză, instanța a reținut că petenta a contestat starea de fapt reținută de către inspectorii ITM în cuprinsul procesului-verbal de contravenție invocând în apărarea sa faptul că numita G. A. nu presta activitate în favoarea petentei, așa cum în mod greșit s-a reținut prin procesul-verbal.
Contravenția reținută în sarcina petentei prevăzută de art. 260 alin. 1 lit. e din Legea nr. 53/2003 astfel cum a fost enunțată mai sus presupune întrunirea cumulativă a două elemente: identificarea unor persoane care la data controlului prestează activitate în mod efectiv în sarcina și în favoarea unei persoane și că acestea nu au încheiat contract individual de muncă, iar față de caracterul imperativ al acestei dispoziții este irelevant dacă activitatea de muncă urmează a fi prestată sporadic sau permanent, ori dacă persoana ce prestează munca este în anumite legături de rudenie/prietenie cu reprezentantul legal al persoanei juridice angajatoare.
Astfel, coroborând susținerile societății petente cu materialul probator administrat în cauză, îndeosebi cu declarațiile martorei G. A. (filele 31, 49), instanța a constatat că petenta a reușit să facă proba contrară celor reținute de către agentul constatator în cuprinsul procesului-verbal de contravenție contestat.
Astfel, martora G. A., a declarat în fața instanței că nu a prestat niciodată muncă pentru I.I. S. E. „E.” și nici nu avea cum deoarece este contabil, iar întreprinderea în cauză nu are nevoie de evidență contabilă în condițiile în care impozitul se plătește în cuantum fix, independent de profitul realizat. A mai arătat martora că situația faptică a fost declanșată de o eroare produsă în contextul în care, S. E., reprezentanta întreprinderii a rugat-o să transmită în numele său datele propriului contract de muncă în programul Revisal la care martora are acces. Eroarea a constat în faptul că, atunci când a introdus datele pentru a realiza o simulare, martora a uitat să înlocuiască propriul CNP (memorat în baza de date) cu CNP-ul numitei S. E. și astfel, informația s-a transmis în această formă. Deși au rectificat eroarea constatată în 2 zile, introducând corect datele numitei S. E., vechea informație a rămas memorată, numita G. A. apărând ca angajat al întreprinderii datorită CNP-ului inițial, fără bază reală. Chiar dacă martora și petenta au efectuat demersuri pentru a corecta informația, ceea ce au reușit până la urmă, reprezentantul ITM a procedat la sancționarea petentei.
Instanța a apreciat că declarațiile martorei, date în fața instanței se coroborează și cu cele consemnate în cuprinsul răspunsului ITM A. la întrebarea petentei privind modul în care poate să corecteze eroarea produsă (f. 8-11), în cuprinsul cererii (f. 12) și cu extrasul din baza de date a ITM (f. 36-37) din care rezultă suprapunerea celor două fișe transmise pe numele S. E., cu CNP diferit.
De asemenea, instanța a mai avut în vedere și faptul că potrivit anexei de constatare este menționat faptul că a fost identificată prestând activitate de numita G. A., fără a menționa clar care este activitatea pe care o presta aceasta în cadrul întreprinderii care are ca obiect „comerț cu amănuntul în magazine nespecializate” (mai exact un chioșc). Interpretarea dată de inspectorii ITM conform căreia faptul că martora G. A. lucrează efectiv în cadrul întreprinderii, pornind de la o transmitere a unor informații în format electronic, este exagerată, o activitatea exclusivă nu poate avea semnificația muncii, în sensul Codului muncii.
Instanța a mai reținut că, din probatoriul administrat în cauză rezultă cu claritate că întreaga situație faptică a fost declanșată de o eroare tehnică de înregistrare a unor informații în programul Revisal și că nu s-a făcut în nici un fel dovada contravenției reținute în sarcina petentei.
Față de toate acestea instanța a constatat că cele reținute de agenții constatatori nu corespund adevărului, s-au bazat pe o interpretare exagerată, dacă nu chiar tendențioasă, iar petenta a dovedit că numita G. A. nu presta niciun fel de activitate în favoarea sa.
În consecință, instanța a apreciat că este lipsită de suport factual și probator concluzia inspectorului ITM, în sensul că petenta a încălcat normele din domeniul muncii referitoare la încheierea contractului individual de muncă în formă scrisă anterior începerii raporturilor de muncă.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel I. T. de Muncă,solicitând:
- admiterea apelului formulat, schimbarea în tot a hotărârii apelate, în sensul respingerii plângerii formulate de către II S. ELISABET „E." împotriva procesului - verbal de constatare a contravențiilor nr._/20.05.2013 încheiat de inspectorii de muncă ai I.T.M. A..
În expunerea pe larg a motivelor se arată următoarele:
In fapt, în data de 15.05.2013, inspectorii de muncă ai ITM A. au efectuat un control inopinat la punctul de lucru al II S. E. „ E. " din Unirea., iar în vederea finalizării actului de control, reprezentanta II a fost invitată să se prezinte la sediul ITM A. cu un set de acte, în data de 17.05.2013. În data de 17.05.2013, la sediul I.T.M A., s-a prezentat reprezentanta II S. E. „ E. însoțită de numita G. A..
Din baza de date rezulta că numita S. E. este angajată a II, în funcția de lucrător comercial, având ca CNP_, iar ca dată de început a activității 17.10.2012, însă numita S. are CNP_. Aceasta a arătat că acest CNP este al numitei G. A. care îi este „prietenă" și că aceasta „o ajută" să facă transmiterile în REVISAL.. De asemenea, a arătat că programul unității se află la această persoană, sens în care, atât numita S., cât și numita G., au dat declarații scrise în care au consemnat aceste aspecte.
Având în vedere că între părți se derula un raport de muncă, inspectorii de muncă au solicitat reprezentantei II să prezinte contractul individual de muncă pentru numita G.., însă angajatorul nu a fost în măsură să pună la dispoziția organului de control actul solicitat, arătând că numita G. desfășoară activitate pentru II S. E. „E." în baza „relației de prietenie" dintre aceasta și reprezentanta II.
Susține că, în urma administrării probelor, instanța de fond a apreciat că nu există faptă contravențională, că este vorba despre „ o eroare tehnică ", că cele reținute de inspectorii de muncă nu corespund adevărului, că aceștia „ s-au bazat pe o interpretare exagerată, dacă nu chiar tendențioasă " a stării de fapt,însă, instanța de fond nu a avut în vedere faptul că cele două persoane, respect 7 reprezentanta II și numita G. au declarat în scris că aceasta din urmă „ o ajută că face „ transmiteri ", deoarece sunt „ prietene", iar programul REVISAL al unității se află la aceasta. Chiar și la sediul ITM A., când s-a finalizat controlul reprezentanta II a fost însoțită de numita G. care a venit pentru a da explicații cu privire la transmiterile pe care ea le efectuase în REVISAL, iar în aceste condiții nu înțelege unde este „ interpretarea tendențioasă " a organului de control, când în timpul controlului un angajator se prezintă cu anumite documente și cu o persoană care arată că a întocmit aceste documente și dă explicații asupra modului cum le-a întocmit.
Apelantul mai susține că, nu a fost evident că numita G. a prestat activitate pentru II ,și că putea oare, inspectorul de muncă să consemneze în actul de control că documentele au fost întocmite și prezentate de numita G., în calitate de „ prietenă " a reprezentantei II, asta în condițiile în care, legislația muncii a prevăzut faptul că singura modalitate în care o persoană poate presta activitate este în baza unui contract individual de muncă. „Munca din prietenie" nu a fost reglementată de legiuitor, astfel că motivele invocate prin plângere nu sunt de natură să ducă la admiterea acesteia.
În concluzie susține că, față de toate acestea, greșit instanța de fond a admis plângerea și nu a dat absolut deloc eficiență actelor întocmite de inspectorii de muncă, dar mai ales a declarațiilor celor două, respectiv numitele S., reprezentanta II si numita G..
În drept: Legea 53/2003, NCPC.
Petenta II S. E. „E.” a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca fiind netemeinic si nefondat si drept consecința menținerea hotarârii atacate ca fiind temeinica si legala pentru următoarele motive:
In fapt, învederează instanței că ,criticile aduse de către intimatul apelant hotăririi sunt nefondate in raport cu probele administrate de către instanța de fond si soluția pronunțata și că în mod corect instanța de fond a reținut ca, la data efectuării controlului nu au fost identificate persoane care sa presteze activitate pentru petentă potrivit obiectului de activitate.
Din declarația martorei G. A. a reieșit ca aceasta nu a prestart niciodată munca pentru lnteprinderea Individuala S. E. "E." si nici nu a avut cum intrucit este pensionara, avind la baza profesia de contabil.si mai mult a arătat ceea ce se poate si demonstra ca Inteprinderile Individuale nu au nevoie de evidență contabila in condițiile in care acestea plătesc un impozit in cuantum fix .independent de profitul realizat.
Mai susține că, dacă la rugămintea titularei S. E., a ajutat-o sa isi transmită in RFVISAL propriul contract de munca, nu denota evident ca aceasta a prestat activitate mai mult timp pentru titulara, asa incit sa fie nevoita a i se întocmi un contract in forma scrisa.
Arată că după ce a constatat ca s-a transmis eronat CNP ul titularei, au efectuat imediat demersuri pentru rectificarea erorii si in termen de 2 zile a corectat si retransmis in RFVISAL datele corecte ale contractului de munca al titularei (petentei) ,rămânând totodată memorate celelalte date comunicate anterior, astfel ca, titulara inteprinderii era evidențiata in RFVISAL cu doua contracte individuale de munca cu aceleași date - mai puțin CNP ul.
În esență susține că, în mod corect instanța de fond a constatat ca din probatoriul administrat a rezultat cu claritate ca intreaga situație faptica a fost declanșata de o eroare tehnica de înregistrare a unor informații nefăcându-se dovada contravenției reținute in sarcina petentei iar numita G. A. nu a prestat activitate pentru petentă, aceasta nefiind prezenta in momentul efectuării controlului de către agenții de munca, aceștia neidentificând-o pe numita G. A. ca prestind activitate pentru petentă si nici nu au făcut dovada cu acte contabile din care sa rezulte . aceasta presta activitate pentru petentă.
Constatarea agenților de munca s-a bazat pe eroarea comisa cu privire la comunicarea contractului individual de munca al titularei in REVISAL eroare pentru care au fost efectuate demersuri si către intimat pentru a obține informațiile necesare corectării erorii cu privire la CNP ul comunicat greșit.
În concluzie susține că, este de reținut ca oricine la un moment dat se poate adresa unei persoane pentru comunicarea unui fax, copierea unor acte, transmiterea unor date, in cazurile in care nu deține aparatura necesara pentru aceste operațiuni, astfel că nu se poate interpreta ca o atare situație însemna prestarea efectiva de activitate pentru acea persoana, iar în speța, interpretarea data de către agenții de munca așa cum a constatat si instanța de fond a fost una exagerata raportat la probele administrate iar în realitate s-a efectuat doar o singura transmitere in programul REVISAL si nu mai multe cum eronat susține intimatul apelant in motivarea apel. De asemenea susține că, faptul că petenta s-a prezentat împreuna cu titulara petentei în fata intimatului denota evident corectitudinea de care s-a dat dovada pentru a arata ca in realitate s-a comis o eroare si nu faptul ca s-a prestat activitate pentru petentă și nu se poate interpreta ca a fost "munca din prietenie".
Analizând apelul de față, instanța reține următoarele:
Motivele de apel sunt neîntemeiate, astfel că apelul va fi respins pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare:
Starea de fapt prezentată în procesul verbal a fost în mod corect reținută de prima instanță ca neconformă. Din probele administrate în cauză, respectiv din declarația martorei G. A. rezultă că între aceasta și societatea sancționată nu s-a stabilit un raport de muncă în fapt, astfel că nu exista obligația probării acestuia și în drept, conform art. 16 al. 1 din Legea 53/2003. Martora a ajutat reprezentanta ÎÎ S. E. să transmită o angajare prin programul REVISAL. Nu s-a probat în cauză caracterul repetitiv al prestațiilor martorei sau remunerarea acesteia, elemente specifice unui raport de muncă.
În consecință, apreciind că sentința apelată este legală și temeinică, având în vedere că este motivată pertinent în fapt și drept, constatând că motivele de apel sunt neîntemeiate, în baza art. 480 NCPC, instanța va respinge apelul declarat de apelantul ITM A., împotriva sentinței civile nr. 1229/2013, pronunțată de Judecătoria Aiud, în dosar nr._ .
În baza art. 453 NCPC, fără cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de apelantul ITM A., împotriva sentinței civile nr. 1229/2013, pronunțată de Judecătoria Aiud, în dosar nr._ .
Fără cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică azi, 11.09.2014.
Președinte, C. M. C. | Judecător, C. L. | |
Grefier, D. M. |
Red.CMC
Jud. fond E. A. F.
Tehnored.MD/4ex/08.10.2014
| ← Pretentii. Sentința nr. 1580/2014. Tribunalul ALBA | Anulare proces verbal de contravenţie. Hotărâre din... → |
|---|








