Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 35/2014. Tribunalul ALBA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 35/2014 pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 23-01-2014 în dosarul nr. 449/175/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A.
SECȚIA DE C. ADMINISTRATIV, FISCAL ȘI DE INSOLVENȚĂ
DECIZIA NR. 35/R/2014
Ședința publică de la 23 Ianuarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. C.
Judecător D. C.
Judecător A. C. P. - președinte Secția a II-a Civilă
Grefier M. P.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de petentul H. M. L. împotriva Sentinței civile nr. 1055/2013 pronunțată de Judecătoria Aiud în dosarul nr._, având ca obiect - anulare proces verbal de contravenție .
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă în fața instanței petentul H. M. L. asistat de avocat O. G. cu împuternicire avocațială la dosar și consilier juridic C. G. cu delegație la dosar pentru intimat .
Procedura de citare este legal îndeplinită .
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța, în temeiul art. 34 al. 2 din OG nr. 2/2001 raportat la art. 95 N.C.P.C. constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
Mandatarul petentului depune la dosar taxa judiciară de timbru în sumă de 20 lei
Instanța procedează la identificarea petentului recurent H. M. L. care prezintă C.I., iar datele de identificare ale acestuia sunt trecute în caietul grefierului de ședință.
Constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța declară închisă probațiunea și acordă cuvântul în dezbateri.
Mandatarul petentului recurent solicită anularea procesului verbal de contravenție și exonerarea de plata amenzii aplicate precum și anularea măsurii reținerii permisului de conducere .
În subsidiar, solicită înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertismentul .
Susține că instanța de fond a făcut o aplicare greșită a legii, datorită unei greșite rețineri a stării de fapt în modalitatea indicată de organele de poliție .
Mandatarul petentului recurent arată că în apropierea orașului Teiuș a efectuat o manevră de depășire a unui tir și nu a apreciat distanța în mod corespunzător la revenirea pe sensul său de mers, călcând linia continuă. A fost oprit de un agent de poliție care i-a aplicat o sancțiune contravențională precum și măsura complementară de suspendare a dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile .
Reprezentanta intimatului solicită respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii pronunțate de instanța de fond .
Susține că în acea zonă petentul recurent avea vizibilitate foarte bună iar manevra pe care a efectuat –o acesta era interzisă. S. a se avea în vedere pericolul social al faptei săvârșite .
Pentru aceste motive dar și pentru cele expuse pe larg prin întâmpinarea formulată în fața instanței de fond, solicită respingerea recursului .
INSTANȚA
Asupra recursului de față:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Aiud sub dosar nr._, petentul H. M. L., a solicitat ca în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului A., prin hotărâre judecătorească:
-să se dispună anularea procesului-verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 23.01.2013 de agentul constatator din cadrul intimatului, exonerarea sa de plata amenzii contravenționale și înlăturarea măsurii complementare de reținere a permisului de conducere
În motivarea plângerii petentul a arătat că a înțeles să formuleze prezenta plângere, întrucât starea de fapt reținută în procesul-verbal contestat nu corespunde realității.
A menționat că nu a efectuat depășirea pe linia continuă, ci doar la revenirea pe sens a călcat marcajul longitudinal simplu continuu, întrucât nu a apreciat corect distanța față de lungimea autotractorului pe care l-a depășit.
Totodată, a arătat faptul că agentul constatator a întocmit procesul-verbal ulterior semnării acestuia de către un martor.
În drept ;art. 111 Cod. pr.civilă, art. 16, 31 și următ. din O.G. 2/2001.
Prin întâmpinarea formulată (fl.11) intimatul a solicitat respingerea plângerii, ca neîntemeiată, având în vedere că fapta petentului a existat și este încadrată juridic corespunzător, procesul-verbal fiind atât temeinic cât și legal întocmit.
Prin manevra de depășire efectuată petentul a încălcat dispozițiile art. 120 alin.1 lit.h și i din H.G. nr.1391/2006.
În ceea ce privește actele care au stat la baza întocmirii procesului-verbal contestat, intimatul a mentionat că această contravenție a fost constată direct de către agentul constatator aflat în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, competent să constate și să sancționeze contravenții. Sancțiunea a fost în mod corect stabilită de către agentul și trebuie menținută în ansamblul ei, acestea fiind limitele prevăzute de lege.
În drept: O.G. 2/2001, OUG nr. 195/2002, republicată.
În probațiune intimatul a depus raportul din 10.02.2013 și a solicitat audierea martorului asistent U. N..
Prin sentința civila nr. 1055/2013 prima instanța a reținut ca prin procesul-verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 23.01.2013 de intimatul I. de Politie al Județului A., petentul H. M. L. a fost sancționat cu amendă în sumă de 280 lei și suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pe o perioadă de 30 de zile pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 120 alin. 1 lit. h și i din Regulamentul de aplicare al O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările ulterioare și sancționată de art. 100, alin. 3, lit. e, reținându-se în sarcina acestuia că în data de 23.01.2013, în jurul orei 16,50 în timp ce conducea autoturismul cu nr.de înmatriculare_ pe ., în zona de acțiune a indicatorului „depășirea interzisă”, marcată și semnalizată corespunzător, a efectuat manevra de depășire a autotractorului cu nr. de înmatriculare_ (fila 5).
Petentul a semnat procesul-verbal de contravenție, iar la rubrica „alte mențiuni” s-au consemnat obiecțiunile acestuia, arătând că a intrat pe linie contiună și nu a apreciat corect distanța.
Examinând cu prioritate procesul verbal de contravenție . nr._ încheiat de către intimat la data de 23.01.2013, sub aspectul legalității întocmirii sale, ce precede analiza temeiniciei actului de sancționare contestat, instanța a apreciat că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 16 și 17 din O.G. nr. 2/2001, nefiind incidentă nicio cauză de natură să atragă nulitatea acestuia.
Sub aspectul temeiniciei, instanța a reținut că OG nr. 2/2001 nu prevede dispoziții exprese care să reglementeze forța probantă a actului de constatare a contravenției. Cu toate acestea, din economia textului de lege a art. 34, rezultă că procesul verbal face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Forța probantă a rapoartelor și a proceselor verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, cu condiția ca echitabilitatea procedurilor în ansamblu să nu fie afectată (cauza Bosoni c. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).
Reținând că fapta contravențională reținută în sarcina contravenientului a fost constatată în mod direct de agenții de poliție, instanța a acordat acestuia valoarea probatorie a unei prezumții simple, acest aspect nefiind de natură a afecta echitabilitatea procedurii în ansamblul ei.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este un drept absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Astfel, existența unei prezumții relative simple nu contravine per se prevederilor art. 6 din Convenția Europeană, în măsura în care, în administrarea probatoriului, statul respectă anumite limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku c. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragr. 28, cauza Vastherga Tari Aktieholag c. Suedia, hotărârea din 23 iulie 2002, paragr. 113).
Astfel, instanței îi revine sarcina de a respecta proporționalitatea între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu lăsa nesancționate acțiunile antisociale, prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit, și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. c. României, hotărârea din 4 octombrie 2007).
Cu privire la temeinicia procesului verbal de contravenție, instanța a reținut că petentul a invocat prin plângerea formulată că a început manevra de depășire pe linie discontină, dar a revenit pe banda sa de mers încălcând marcajul longitudinal continuu, deoarece nu a apreciat corect lungimea autotractorului depășit.
Din ansamblul probelor administrate in cauza, reiese că starea de fapt descrisă de agentul constatator corespunde realității.
Astfel, martorul S. M. A., confirmând susținerile petentului, a arătat că l-a însoțit pe petent pe ruta Aiud-Teiuș și înainte de Teiuș, petentul a depășit un tir, revenind pe banda sa de mers după indicatorul cu semnificația depășirea interzisă. M. a început pe linie discontinuă, vizibilitatea era bună, iar din sens opus nu circula alt vehicul. Pe toată durata manevrei de depășire executate de către petent, autotractorul și-a menținut viteza de deplasare (fl. 23).
Potrivit art. 45 alin.3 din O.U.G nr. 195/2002, atunci când prin manevra de depășire se trece peste axa care separă sensurile de circulație, conducătorii de vehicule trebuie să se asigure că din sens opus nu se apropie un vehicul și că dispun de spațiu suficient pentru a reintra pe banda inițială, unde au obligația să revină după efectuarea manevrei de depășire.
Pe cale de consecință, pentru ca depășirea să fie regulamentară, este necesar ca atât părăsirea sensului de deplasare, cât și revenirea pe banda sa de circulație să se efectueze fără încălcarea marcajului longitudinal continuu sau a semnificației indicatorului depășirea interzisă.
Apărarea petentului că nu a putut aprecia lungimea autotractorului nu a fost reținută, în condițiile în care este conducător auto din anul 1999, după cum rezultă din cazierul auto depus la dosar.
Astfel, instanța a constatat că din actele și lucrările dosarului, nu rezultă o altă stare de fapt decât cea consemnată de agentul constatator în cuprinsul procesului verbal de contravenție. Actul de sancționare a fost încheiat în urma unor constatări ex propriis sensibus ale unui agent învestit cu prerogative de putere publică, astfel că acest act administrativ beneficiază de o prezumție de legalitate și temeinicie. Această prezumție este însă relativă și poate fi răsturnată prin probele propuse de către contravenient.
Insă, prin probele administrate petentul nu a dovedit o altă stare de fapt decât cea consemnată de agentul constatator în cuprinsul procesului-verbal de contravenție, mai mult susținerile sale și ale martorului audiat în cauză confirmă aspectele reținute de agentul constatator.
Ca atare, instanța a apreciat că procesul verbal de contravenție . nr._ este susținut probator, în timp ce cererea de anulare a petentului este nedovedită cu toate că a contestat prin prezenta plângere legalitatea și temeinicia procesului verbal de contravenție, nu a administrat probe in acest sens, care sa răstoarne prezumția de legalitate si veridicitate a procesului verbal contestat, deși îi revenea această obligație.
Consecința acestui fapt reprezintă – în aprecierea instanței – răsturnarea prezumției de nevinovăție de care se bucură în virtutea paragraf 2 al art. 6 din Convenția Drepturilor Omului petentul, concomitent cu validarea/confirmarea prezumției de temeinicie a actului administrativ supus controlului judecătoresc.
Ca atare, fapta petentului, astfel cum a fost ea reținută în procesul verbal contestat și confirmată prin probatoriul administrat în cauză întrunește elementele constitutive ale contravenției prevăzute de art. 120 alin. 1 lit. h și i din Regulamentul de aplicare al O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările ulterioare și sancționată potrivit art. 100 alin. 3 lit. e din O.U.G. 195/2001.
Față de cele ce preced, instanța, în baza art. 34 din O.G. nr. 2/2001, având în vedere că procesul-verbal de contravenție a fost legal întocmit, iar starea de fapt consemnată în cuprinsul său corespunde adevărului și că sancțiunile aplicate sunt just individualizate, a respins ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petentul H. M. L. împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._/23.01.2013, în contradictoriu cu Inspectoratul de Poliție al Județului A..
Petentul H. M. L. a declarat recurs împotriva sentinței civile nr. 1055/2013, solicitând desființarea sentinței atacate și procedând la rejudecare, admiterea plângerii contravenționale așa cum a fost formulată și pe cale de consecință, in principal anularea procesului verbal de contravenție . nr_ încheiat la data de 02.01.2013 cu consecința exonerării de la plata amenzii și anularea măsurii reținerii permisului de conducere; in subsidiar, înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertismentul conform art. 7 din OG 2/2001 si anularea măsurii reținerii permisului de conducere.
Se menționează că prin sentința atacată s-a făcut o greșită aplicațiune a legii în sensul că nu s-a avut în vedere și nu s-a dat o corectă eficiență art. 19 din OG 2/2001 în sensul netemeiniciei procesului verbal de contravenției datorită unei greșite rețineri a stării de fapt.
In același sens este de remarcat faptul că deși s-a statuat că procesul verbal de contravenție nu face dovada a stării pretins constatate fără alte mijloace de probă legale, instanța de fond a acordat credibilitate acestuia peste cuprinsul dispozițiilor legale așa cum au fost acestea interpretate în lumina jurisprudenței CEDO obligatorie și pentru România.
In drept: art. 304, pct. 9 cu aplicarea 304 pct. 1 și 312 cod proc. civ.
Verificând legalitatea si temeinicia hotărârii atacate, prin prisma motivelor invocate si din oficiu sub toate aspectele, Tribunalul retine următoarele:
Petentul invoca faptul că nu au fost respectate prevederile art.19 din OG nr.2/2001 pe considerentul că a fost reținuta greșit starea de fapt existentă la momentul sancționării.
Tribunalul constată că potrivit disp. art.19 alin.1 din OG nr.2/2001 „In cazul in care contravenientul nu se află de față, refuză sau nu poate sa semneze, agentul constatator va face mențiune despre aceste împrejurări, care trebuie sa fie confirmate de cel puțin un martor”. In consecință, se observă că martorul care semnează procesul verbal nu atestă decât lipsa, refuzul sau imposibilitatea de semnare a actului de sancționare contravenționala de către contravenientul persoana fizica sau reprezentatul legal al contravenientului persoana juridica. Or, in speța de față, procesul verbal a fost încheiat in prezența petentului, care a si semnat actul respectiv si a formulat obiecțiuni. Cu toate acestea, procesul verbal a fost semnat in calitate de martor asistent de către conducătorul auto al autotractorului depășit.
Ca atare, câtă vreme martorul din procesul verbal nu are calitatea de a confirma realitatea stării de fapt descrisa de agentul constatator, iar încheierea procesului verbal in prezența petentului este un fapt acceptat de către ambele parti, susținerea acestuia că au fost încălcate prevederile art.19 din OG nr.2/2001 este nejustificată .
Sub aspectul temeiniciei actului de sancționare, Tribunalul reține că instanța de fond a fost avut în vedere la reținerea realității situației de fapt menționată de agentul de poliției în cuprinsul procesului verbal, atât constatările prin propriile simțuri ale organului de control, cât si proba testimonială administrată la solicitarea petentului . În acest sens, se constată că potrivit disp. art.45 alin.3 din OUG nr.195/2002, pentru ca manevra de depășire să se realizeze in condiții de deplină legalitate, este necesar ca, atât inițierea manevrei, cât si finalizarea sa, prin reintrarea autoturismului pe banda inițiala, să fie efectuate in zone in care este permisă depășirea. Or, in speța de față, petentul a recunoscut că la revenirea pe sensul său de mers a încălcat marcajul longitudinal continuu, aspecte care au fost inserate si la rubrica „Alte mențini” din cuprinsul procesului verbal.
In consecință, săvârșirea contravenției de către petent este mai presus de orice dubii, răspunderea contravenționala a acestuia neputând fi înlăturată pe considerentul că a fost apreciată incorect distanța necesară depășirii autotractorului. Dimpotrivă, petentul isi invoca propria culpa pentru a obține exonerarea de răspundere contravenționala, câtă vreme conducătorii auto au obligația legală de a se asigura, cu ocazia inițierii manevrei de depășire, că inclusiv revenirea pe banda inițiala de mers poate fi realizată in zona in care depășirea este permisă. In situația in care conducătorii auto nu au siguranța deplină a existenței acestor împrejurări de fapt, aceștia trebuie să renunțe la efectuarea unor manevre de depășire deoarece se supun riscului de a fi sancționați contravențional.
Referitor la necesitatea ca procesul verbal sa fie susținut de alte mijloace de probă, conform susținerii petentului, in lumina jurisprudenței CEDO, Tribunalul retine că, sub aspectul sarcinii probei, însăși jurisprudența CEDO (cauza Salabiaku împotriva Franței par. 28) recunoaște dreptul statelor semnatare ale Convenției Europene a Drepturilor Omului de a permite existența unor prezumții de fapt sau de drept, cu cerința de a respecta cerința proporționalității între mijloacele folosite și scopul legitim urmărit pe de o parte și respectarea dreptului la apărare și prezumția de nevinovăție pe de altă parte. In acest sens sunt și deciziile de inadmisibilitate din cauzele H. contra României și I. P. contra României.
Astfel fiind, în aprecierea temeiniciei procesului verbal de contravenție, instanța va avea în vedere asigurarea unui just echilibru pe de o parte între prezumția de nevinovăție ce îi este garantată de dispozițiile convenționale anterior evocate și dreptul la apărare garantat de par. 1 al art. 6 și pe de altă parte prezumția de legalitate și temeinicie de care se bucură procesul verbal atacat.
Plecând de la premisa enunțată, instanța de recurs apreciază că prezumția de nevinovăție ce îi este garantată petentului de art. 6 par. 2 din CEDO, aplicabil prin prisma dispozițiilor art. 11 și ale art. 20 din Constituția României, nu este absolută, iar petentul nu a înțeles să-și probeze în nici un fel afirmația conform căreia ceea ce a fost consemnat în procesul verbal nu ar corespunde realității.
Dimpotrivă, atât aspectele expuse prin plângere cât si declarația martorului audiat au dus la concluzia că situația de fapt reținută în actul încheiat de agentul constatator ca urmare a constatărilor ex propriis sensibus (nerespectarea de către petent a obligației de a nu depăși cu încălcarea marcajului longitudinal continuu), corespunde întrutotul realității.
Cercetând în continuare proporționalitatea sancțiunilor principale (amenda) și complementare (suspendarea dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile) aplicate petentului prin procesul verbal de contravenție, Tribunalul constată că, potrivit art. 21 alin. 3 din OG nr.2/2001, sancțiunea contravențională aplicată în concret contravenientei trebuie să răspundă imperativului proporționalității acesteia cu gradul de pericol social al conduitei adoptate de petent, dispozițiile legale oferind o . criterii relevante din această perspectivă, anume: împrejurările în care s-a săvârșit fapta, modul și mijloacele de săvârșire ale acesteia, scopul urmărit, urmarea produsă și circumstanțele personale ale contravenientei. De asemenea, potrivit art. 7 alin. 3 din același act normativ prevede că avertismentul se aplică și în cazul în care actul normativ de stabilire a contravențiilor respective nu prevede în mod expres această sancțiune.
Având în vedere faptul că scopul urmărit de legiuitor prin instituirea obligativității de a nu depăși în zona de acțiune Depășirea interzisă, se traduce într-o măsură de protecție a conducătorilor auto, a pasagerilor din autovehicul și a celorlalți participanți la trafic, într-o măsură de prevenție a accidentelor rutiere (care sunt numeroase ca urmare a acestui gen de contravenție), precum și faptul că atitudinea culpabilă a petentului putea genera urmări deosebit de periculoase pentru participanții la trafic, instanța de recurs apreciază că sancțiunea avertismentului nu este suficientă pentru a i se atrage atenția petentului asupra obligațiilor care îi revin în calitate de conducător auto.
Totodată, se observa că petentul nu prezintă nici o justificare de natură a imprima faptei valențe atenuante, iar pe de altă parte, atitudinea acestuia de minimalizare a gravitații faptei contravenționale săvârșite, dovedește că nu și-a interiorizat imperativul respectării dispozițiilor legale privind circulația pe drumurile publice.
In acest context, Tribunalul retine că sancțiunea amenzii si sancțiunea complementară aplicată, respectiv reținerea permisului de conducere în vederea suspendării pentru o perioadă de 30 de zile sunt proporționale cu pericolul social al faptei, ținând cont de aceste circumstanțe reale și personale, în temeiul art. 5 alin. 6 din OG nr. 2/2001, astfel că nu se impune înlăturarea sancțiunii complementare a suspendării dreptului de a conduce si înlocuirea amenzii cu avertisment.
Pentru motivele expuse mai sus, Tribunalul constată că hotărârea primei instanțe este legală și temeinică, sens în care, în baza disp. art.312 alin.1 Cod pr. civ., va respinge ca nefondat recursul promovat de petent.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de petentul H. M. L. împotriva sentinței civile nr. 1055/2013 pronunțată de Judecătoria Aiud în dosar nr._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 23 Ianuarie 2014
Președinte, C. C. | Judecător, D. C. | Judecător, A. C. P. - președinte Secția a II-a Civilă |
Grefier, M. P. |
Red. /Tehn. C.C./2 ex./21.02.2014
Jud. fond: A. D. S.
| ← Pretentii. Sentința nr. 85/2014. Tribunalul ALBA | Obligare emitere act administrativ. Sentința nr. 735/2014.... → |
|---|
