Obligare emitere act administrativ. Sentința nr. 1071/2014. Tribunalul ALBA

Sentința nr. 1071/2014 pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 13-06-2014 în dosarul nr. 928/107/2014

ROMÂNIA

TRIBUNALUL A.

SECȚIA DE C. ADMINISTRATIV, FISCAL ȘI DE INSOLVENȚĂ

Dosar nr._

SENTINȚA ADMINISTRATIVĂ Nr. 1071/C./2014

Ședința publică de la 13 Iunie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE L. A. P.

Grefier M. R.

Pe rol pronunțarea cauzei de C. administrativ și fiscal privind pe reclamanta P. F. (fostă P.) și pe pârâții U. S. HARET (USH) și M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE (MEN – fostul MECTS), având ca obiect obligare emitere act administrativ.

La apelul nominal făcut în cauză, se constată lipsa părților.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Se constată că mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 30.05.2014, când instanța, din lipsă de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de astăzi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință.

INSTANȚA

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului A. în dosar nr._ reclamanta P. F. (fostă P.) i-a chemat în judecată pe pârâții U. S. HARET și M. EDUCAȚIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ȘI SPORTULUI (actualul M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE), solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța:

a. să oblige pârâta de ordinul 1 să elibereze în favoarea reclamantei diploma de licență, suplimentul de diplomă și foaia matricolă, ca urmare a absolvirii Universității "S. Haret" Facultatea de Psihologie București, specializarea Psihologie, promoția 2009, în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a sentinței ce se va pronunța;

b. să oblige pârâtul de ord. 2 să pună la dispoziția pârâtei de ord. 1 formulare tipizate în vederea eliberării actelor de studii;

Cu cheltuieli de judecată;

În drept, invocă disp. art. 60 din Legea nr. 84/1995, art. 18 din Legea /2004 ,art. 20, art. 38 din Ordinul 2284/2007 emis de către MECTS și regulamentul privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ superior.

În fapt, reclamanta a urmat și absolvit cursurile Universității "S. Haret", Facultatea de Psihologie București, specializarea Psihologie, promoția 2009, fiindu-i eliberată în acest sens Adeverința nr. 642/09.07.2009. Adeverința eliberată de către pârâta de ord. 1 menționată mai sus atesta calitatea reclamantei de absolventă a Facultății de Psihologie București, specializarea Psihologie, promoția 2009, dar această adeverință a avut termen de valabilitate doar până la eliberarea Diplomei de Licență - respectiv - maxim 12 luni. Termenul de valabilitate al unor astfel de adeverințe este reglementat de dispozițiile art. 38 din Regulamentul privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ superior - anexa a Ordinului nr. 2284/2007 a Ministerului Educației, cercetării și Tineretului.

Textul art. 38 din regulament prevede că „ după finalizarea completă a studiilor, la cerere, absolvenților li se eliberează Adeverința de absolvire a studiilor, al cărei termen de valabilitate este de maximum 12 luni".

Articolul 20 alin. 1 din Regulament prevede că „titularii sau împuterniciții acestora au dreptul să solicite eliberarea actelor de studii completate, după termenul aprobat de senatul instituției, care poate fi de cel mult 12 luni de la finalizarea studiilor ". Pentru aceste motive apreciază că, pârâta de ordina 1 are obligația să procedeze la eliberarea, în favoarea reclamantei, a diplomelor de licență precum și a suplimentelor acesteia. Cu toate că a solicitat în numeroase rânduri pârâtei de ord. 1 eliberarea diplomelor de licență, aceasta nu a dat curs solicitărilor, menționând faptul că nu li s-a pus la dispoziție formularele tipizate în vederea eliberării actelor de studii de către pârâta de ord. 2.

Conform art. 60 alin 1 din Legea nr. 84/1995, republicată, formele de învățământ seral, cu frecvență redusă și la distanță pot fi organizate de instituțiile de învățământ superior care au cursuri de zi. Potrivit Legii nr. 443/2002, U. S. Haret reprezintă o instituție de învățământ superior, parte a sistemului național de învățământ. Conform art. 60 alin 3 din Legea nr. 84/1995 republicată, diplomele eliberate de instituțiile de învățământ superior, în condițiile legii, pentru aceeași specializare, sunt echivalente, indiferent de forma de învățământ absolvită.

Reclamanta susține că, în ceea ce privește practica judiciară în materie, invocă Deciziile nr.5386/15.11.2011,5656/24.11.2011,5722/29.11.2011,628/08.02.2012,690/09.02.2012,708/10.10.2012, 953/23.02.2012, ramase irevocabile, prin care ICCJ a obligat M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, chemat în garanție de către U. S. Haret, să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în diploma de licență și suplimente la diplomă.

Pârâta U. "S. HARET" a depus întâmpinare solicitând instanței să constate ca și-a îndeplinit obligațiile legale fata de reclamant, în sensul in care, dupa finalizarea completă a studiilor si susținerea examenului de licența, la cererea acestuia, a eliberat Adeverința de absolvire a studiilor, cu termen de valabilitate de 12 luni, potrivit Metodologiei organizării si desfășurării examenelor de finalizare a studiilor, emisa de către subscrisa sub nr. 1405/ 21.05.2009 si cu prevederile art 20 si art. 38 din Ordinul MECTS nr.2284 din 28 septembrie 2007 .

Potrivit Art.7 din "Regulamentul privind regimul actelor de studii in sistemul de invatamant", (Ordinul nr.2284/2007)," Formularele actelor de studii sunt tipărite si difuzate, in condițiile legii, de către unitatea de specialitate desemnata de MECT, unitate care poarta întreaga răspundere pentru aprobarea comenzilor de la instituții si pentru asigurarea securității tipăririi si păstrării formularelor pana la ridicarea acestora de către instituțiile beneficiare." MECTS este cea care in calitatea sa de autoritate publica, gestionează materialele si tipizatele cu regim special necesare subscrisei pentru a elibera diploma si suplimentul la diploma solicitate de către reclamant.

Pentru a avea posibilitatea de a elibera diplomele de licența, susține că a făcut demersurile legale către M. Educației, Cercetării, Tineretului si Sportului (actualul MEN), in sensul in care a comunicat necesarul de formulare tipizate pentru actele de studii destinate absolvenților anului 2009, in vederea aprobării acestora si spre a emite mai departe comanda de tipărire la ..

In prezent, se află in imposibilitatea practică de a obține in totalitate tipărirea formularelor tipizate constând in actele de studii solicitate de reclamant, datorita refuzului MECTS. Intrucat la data înscrierii reclamantului la cursurilor Universității S. Haret, MECTS avea posibilitatea potrivit sarcinilor prevăzute de dispozițiile art.116 si art. 141 din Legea nr. 84/1995(in vigoare la acea data), sa invoce nelegalitati in organizarea de către USH a studiilor acestora, dar nu a sesizat nici o neregula in acest sens, nu se justifica refuzul acestuia de a aproba tipizarea formularelor destinate actelor de studii pentru absolvenții anului 2009.

Cata vreme au fost respectate dispozițiile legale aplicabile, dreptul reclamantului la obținerea actului de recunoaștere al studiilor este un drept câștigat, opozabil oricărui subiect de drept. Pe de alta parte, nu se poate face discriminare intre reclamant si alti absolvenți intrucat, in cazul tuturor au fost respectate dispozițiile aplicabile formei de invatamant urmate. Nu este posibila crearea unei situații discriminatorii, atata vreme cat si pentru alti absolvenți din anul 2009, MECTS a aprobat tipizarea formularelor cu regim special destinate diplomei de licența.

Pârâta U. "S. HARET" a depus și cerere de chemare in garanție a Ministerului Educației Naționale (MEN, fostul MECTS), solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, sa fie obligat să aprobe tipărirea formularelor cu regim special constând in Diploma de Licența si suplimentul la diploma pentru reclamantă, cu cheltuieli de judecată, pentru următoarele motive:

In fapt, U. S. Haret, a fost infiintata prin Legea nr.443/5 iulie 2002, ca persoana juridica de drept privat si de utilitate publica, parte a sistemului național de invatamant J. prin HG nr.693/2003 si HG nr.676/2007 au fost acreditate sau autorizate sa funcționeze provizoriu, pentru forma de invatamant la zi, domeniile de licenta: drept, sociologie, psihologie, management, stiinte ale educației, matematica,informatica si altele. Potrivit dispozițiilor art.60 (1) din Legea nr.84/1995, "activitatea didactica se poate organiza in următoarele forme: zi, cu frecventa redusa si ia distant. Formele de invatamant seral, cu frecventa redusa si la distant pot fi organizate de instituțiile de invatamant superior care au cursuri de zi", U. S. Haret având invatamant la ZI, FR, ID acreditat/autorizat prin HG nr.940/2004, astfel că a procedat legal. In aplicarea dispozițiilor Legii nr.84/1995, M. Educației a emis la data de 7 martie 2006, Ordinul nr.3404, in cuprinsul căruia se stabilește la art.2,ca „Admiterea în învățământul superior public si particular se organizează pe domenii de studii de licenta,pe baza metodelor stabilite de fiecare universitate",iar la art.8 se prevede ca „Formele de invatamant cu frecventa redusa sau învățământul la distanta pot fi organizate numai de către universitățile care organizează cursuri de zi,in domeniile respective si dispun de departamente specializate." Specializarea urmata de reclamant la forma de invatamant aratata, a fost confirmata de MEN (MECTS) prin emiterea formularelor cu sigla acestui minister pana in anul 2009, data de la care s-a refuzat eliberarea pentru acest an.

U. S. Haret s-a conformat cu promptitudine si întocmai condițiilor impuse de Minister, prin adresa nr._/25.06.2009, in vederea obținerii aprobării pentru tipizarea de formulare tipizate. Prin adresele formulate in care solicita aprobarea in vederea tipăririi formularelor cu regim special necesare pentru completarea si eliberarea diplomelor, a anexat informații privind necesarul pentru anul 2009, oferind autorității decidente MEN (MECTS) toate informațiile solicitate in adresa susmentionata, prin care impune tuturor instituțiilor de invatamant de stat si particulare sa atașeze la cererile lor "si situațiile centralizatoarei....) semnate si stampilate pe fiecare pagina si incluse si in format electronic pe CD, la Direcția Generala de Invatamant Superior."

Potrivit art.2 din H.G. 366 din 18 aprilie 2007, in vigoare la data cand reclamanta a parcurs studiile superioare si a susținut licența, "M. Educației, Cercetării si Tineretului conduce sistemul național de educație, invatamant, tineret si cercetare, exercitând si atribuțiile stabilite prin legi si prin alte acte normative din sfera sa de activitate", iar conform art.3 si 4 din H.G. 366 din 18 aprilie 2007,..." evaluează si controlează realizarea politicilor si programelor in domeniu si stabilește sau propune, dupa caz, masuri de corectare a lor,controleaza si monitorizează aplicarea prevederilor legale cu privire la organizarea si funcționarea unităților si Instituțiilor de invatamant particula”. Factorii cu atribuții de decizie din sistemul asigurării calității educației, dar mai ales M. Educației, nu au sesizat nereguli dupa încheierea perioadei de monitorizare a pârâtei USH, prevăzuta de art.8 din Leg.nr.443/2002, nici dupa emiterea HG nr.676/2007 si a HG nr.635/2008, precum si nici dupa . OUG nr.75/2005-privind asigurarea calității educației. Prin urmare, chematul in garanție MEN (MECTS), in baza atribuțiilor legale care ii revin, trebuia sa avertizeze USH ca furnizor de educație, daca ar fi constatat ca nu sunt indeplinite standardele de calitate, sa procedeze la aducerea activității educaționale la nivelul standardelor de calitate, urmând ca in cazul in care si al treilea raport de evaluare ar fi fost nefavorabil, M. Educației trebuia sa elaboreze si sa promoveze,dupa caz, hotarare de guvern sau lege, decizia prin care inceteaza definitiv școlarizarea in cadrul respectivului program.

Aprobarea in parte a tipizării formularelor de diploma echivalează cu recunoașterea din partea MECTS, că pârâta USH a funcționat ., care i-a permis sa organizeze formele de invatamant cu frecventa redusa sau invatamant la distanta.

In drept, pârâta invocă: art.72-74 N.C.proc.civ., art. 18 din Legea nr.554/2004 coroborate cu art. 28 alin.1 din Legea nr.554/2004.

Față de acțiunea principală, pârâtul M. Educației Naționale a depus întâmpinare invocând excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, pentru următoarele argumente:

Raportul juridic dedus judecații s-a născut urmare a încheierii contractelor de studii intre reclamant, pe de o parte, si parata U. "S. Haret", pe de alta parte. In temeiul acestor contracte si a legislației in vigoare la data respectiva, obligația de a solicita MEN aprobarea tipizării formularelor de diploma de licența aparține paratei U. "S. Haret", in calitate de parte in contractele încheiate de reclamanta, si care s-a obligat sa asigure pregătirea profesionala si evaluarea acesteia, sa organizeze, la finalizarea studiilor, examen de licența si sa emită diplome care sa ateste promovarea studiilor si a examenului de licența. Calitatea procesuala activa presupune identitate intre persoana care formulează cererea de chemare in judecata, in calitate de reclamant, si cea care este subiect activ, in raportul juridic dedus judecații. Din cele expuse mai sus, reiese ca in raportul juridic dedus judecații, subiect pasiv al obligației de eliberare a diplomele Haret"; reclamanta a solicitat prin acțiunea introductiva si Universitatii S. Haret formulare tipizate in vederea eliberării diplomei.

MEN are ca atribuție aprobarea eliberării tipizatelor, si ca aceasta atribuție reprezintă o condiție necesara a eliberării de către USH a diplomelor de licența, insa acest fapt nu atribuie reclamantei prerogativa de a solicita obligarea MEN sa puna la dispoziția Universității S. Haret formulare tipizate in vederea eliberării actelor de studii, atâta timp cat procedura de eliberare a avizelor necesare pentru formularele tipizate este o procedura care implica numai instituțiile de invatamant superior, MEN si nicidecum absolvenții universităților respective. Altfel spus calitate procesuala activa in a solicita aprobarea tipizării formularelor de diploma de licența pentru reclamanta o are doar instituția de invatamant superior si nu reclamanta in calitate de absolvent, aprobarea tipăririi formularelor tipizate fiind in competenta exclusiva a MEN conform Ordinului 2284/2007.

Pe fond, pârâtul a arătat că formularele diplomelor nu se eliberează oricui și oricând. Instituția de învățământ superior care solicită un anumit număr de exemplare trebuie să facă dovada că a înmatriculat studenții la forme de învățământ acreditate, autorizate să funcționeze provizoriu. Astfel, acest aviz este condiționat de desfășurarea în condițiile legii a procesului educațional.

Susține că se poate vorbi de un drept doar dacă o persoană a urmat cursurile organizate conform prevederilor legale ale unei instituții de învățământ superior și ulterior finalizării i s-a refuzat eliberarea diplomei de licență, dar nu este și cazul de față, întrucât legea este foarte clară. OUG nr.75/2005 privind asigurarea calității educației, act normativ de forță juridică superioară Ordinului MECTS nr. 5560/2011 statuează la art. 29 din OUG nr.2005:

„(4) Acreditarea presupune parcurgerea a două etape succesive:

a) autorizarea de funcționare provizorie, care acordă dreptul de a desfășura procesul de învățământ și de a organiza, după caz, admiterea la studii;

b) acreditarea, care acordă, alături de drepturile prevăzute la Ut. a), și dreptul de a emite diplome, certificate și alte acte de studii recunoscute de M. Educației și Cercetării și de a organiza, după caz, examen de absolvire, licență, masterat, doctorat. "

Astfel, instituția de învățământ superior are dreptul de a organiza admiterea la studii dacă este autorizat să funcționeze provizoriu. Ori, la momentul înscrierii la studii a reclamantei, U. S. Haret nu era autorizată să funcționeze provizoriu pentru forma de învățământ urmată de reclamantă. Sistemul de drept românesc se bazează pe aplicarea și interpretarea legii. Mai mult fiecare caz este studiat în mod individual. Adeverințele sunt emise în primul rând de instituția care a organizat procesul de învățământ. Adeverința are termen limitat de valabilitate. M. Educației Naționale este obligat să respecte și să aplice legea. Într-adevăr instituțiile de învățământ superior au dreptul să solicite MEN formulare tipizate pentru absolvenții săi, dar MEN are dreptul de a analiza dacă instituția de învățământ superior a organizat în mod temeinic și legal procesul de învățământ. In caz contrar, oricine poate organiza tară drept proces de învățământ și primi diplomă doar pentru că absolventul are o adeverință emisă chiar de către instituția care a organizat procesul de învățământ rară să respecte legea.

Raportat la cererea de chemare în garanție, M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE a depus întâmpinare invocând următoarele:

I. M. Educației Naționale a invocat inadmisibilitatea cererii de chemare in garanție pentru următoarele considerente: l. Adeverința care se afla in posesia reclamantei nu este un act de studii si este un act eliberat prin voința unilaterala a Universității, care nu a fost recunoscut de MECTS, astfel incat se poate naște un raport juridic doar intre acest emitent si beneficiarul sau, adeverința a fost eliberata pe baza raporturilor contractuale intre reclamant si universitatea parata, in sensul executării obligațiilor contractuale din partea instituției. F. de aceste aspecte, universitatea este obligata sa prezinte instanței de judecata contractul de studii încheiat cu reclamanta conform art. 150 Cod procedura civila, iar instanța verifica daca cererea de chemare in judecata si in garanție îndeplinește condițiile prevăzute de art. 194-197 C.p.c. Contractele de studii sunt in concordanta cu prevederile regulamentelor de organizare si desfășurare a programelor de studii si cu respectarea legislației in vigoare. Pretinsa inducere in eroare a absolvenților cu privire la acreditarea instituției de invatamant absolvite reprezintă un aspect ce poate fi valorificat pe temeiul raspunderii contractuale si nu poate naște in sarcina unui tert, respectiv a MEN (fost MECTS) obligația corelativa de emitere a unui act de studii, astfel incat solicita respingerea ca inadmisibila a cererii de chemare in garanție formulata de USH;

II. Pe fondul cauzei, MEN a învederat următoarele:

Actele de studii pot fi eliberate doar pentru acei absolvenți care au promovat examenele de licență și care au urmat o specializare la o formă de învățământ acreditată sau autorizată să funcționeze provizoriu conform legislației în vigoare Ia momentul înscrierii în anul I de facultate. Conform prevederilor legale, formele de învățământ cu frecvență redusă și la distanță trebuie să parcurgă procedura de evaluare academică. De asemenea potrivit prevederilor art.29 din O.U.G. nr.75/2005, rezultă că dreptul de a desfășura procesul de învățământ și de a organiza, după caz, admiterea la studii, îl are numai o instituție care a parcurs pentru programul de studiu respectiv procedura de autorizare de funcționare provizorie. Aceste acreditări/autorizări provizorii sunt aprobate prin hotărâri de Guvern care se actualizează anual (H.G. nr. 693/2003, H.G. 1082/2003, H.G. nr. 940/2004, H.G. nr. 1175/2006, H.G. nr. 676/2007, H.G. nr. 635/2008). în speță, statul nu a recunoscut niciodată forma de învățământ aleasă de reclamant, hotărârile de guvern emise fiind clare sub aspectul formei de învățământ acreditate. Prin urmare, pe calea prezentei acțiuni, instanța nu poate obliga statul să recunoască efectul util al unor studii, respectiv recunoașterea unei diplome, atât timp cât forma de învățământ parcursă nu este ea însăși recunoscută. Nimic nu il împiedica pe reclamant să urmeze aceeași specializare, în aceeași formă de învățământ, respectiv ID, la o unitate care beneficia de o acreditare.

În drept, MEN invocă: art. 205 din Codul de Procedură Civilă, Legea Educației nr. 1/2011, Legea învățământului nr. 84/1995, H.G. 676/2007, H.G. 635/2008, O.G. 10/2009, Legea nr. 288/2004, O.U.G. nr.75/2005, H.G. 1011/2001, L. 554/2004,H.G. 536/2011 privind organizarea și funcționarea M.E.C.T.S., Ordinul ministrului educației nr. 2284/2007 pentru aprobarea Regulamentului privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ superior, L 88/1993 republicată, H.G. nr. 693/2003, H.G. 1082/2003, H.G. nr. 940/2004, H.G. nr. 1175/2006, H.G. 410/2002, O.G. 137/2000.

Deliberând cu prioritate asupra excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei P. F. (fostă P.), invocată de pârâtul M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE, instanța reține următoarele:

Pârâtul invocă în esență lipsa oricăror raporturi juridice între cele două părți, însă atâta timp cât reclamantei i s-a eliberat adeverința de absolvire a facultății, iar unicul impediment în obținerea diplomei constă în refuzul pârâtului de eliberare a tipizatelor, calitatea procesuală a reclamantei în promovarea prezentei acțiuni reiese fără nici un dubiu. Ca atare, instanța va respinge excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei P. F. (fostă P.) invocată de pârâtul M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE.

Examinând cauza pe fond, instanța reține că reclamanta este absolventă a Universității „S. Haret” - Facultatea de Psihologie București, specializarea Psihologie, promoția 2009; Actul prin care se dovedește că este licențiată – adeverința aflată la fila 3 este emisă de pârâta U. S. Haret. Acest act nu a fost revocat sau anulat, bucurându-se de prezumția de legalitate.

M. Educației, Cercetării și Tineretului (actualmente M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE) nu a solicitat în instanță anularea acestei adeverințe.

Însă adeverința în cauză, are conform art. 38 din Regulamentul privind actele de studii în sistem de învățământ superior valabilitate de maxim 12 luni. După expirarea celor 12 luni, conform art. 20 din același regulament și a prevederilor art. 7 din legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, reclamanta a fost nevoită să solicite eliberarea diplomei de licență.

Pârâta U. S. Haret nu a dat curs solicitării reclamantei, conform înțelegerii avute la momentul încheierii contractului de studii deși a făcut dovada că a solicitat avizul pentru tipărirea formularelor speciale de la MEN (MECTS), prin inscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Reclamanta a fost admisă la examenul de licență, nu i s-a contestat dreptul de a obține diploma de licență și suplimentul la diplomă. Prin urmare, în conformitate cu Metodologia organizării și desfășurării examenelor de studii emisă de pârâta U. S. Haret, aceasta din urmă trebuie să elibereze reclamantei actele solicitate. La randul sau, pârâtul MEN (MECTS), in raport cu atributiile sale de control si monitorizare, va fi obligat sa elibereze avizele respective in cauza, instanta nefiind sesizata cu o cerere de anulare a actelor de studii, pentru lipsa de acreditare a paratei, iar chemarea in garantie a MEN (MECTS), asigura astfel, executarea efectiva a obligatiei principale ce revine paratei U. S. Haret, de eliberare a diplomei de licenta.

Ca urmare, în temeiul art. 18 alin. 1 si 6 din legea 554/2004, cererea reclamantei de obligare a pârâtei să elibereze în favoarea sa Diploma de licență, suplimentul la diplomă și foaia matricolă este întemeiată urmând a fi admisă ca atare, in sensul ca va fi obligata pârâta U. ”S. Haret” București, să elibereze în favoarea reclamantei actele solicitate.

Totodată, va fi obligat pârâtul MINISTERULUI EDUCAȚIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ȘI SPORTULUI, să aprobe tipărirea formularelor tipizate, constând în Diploma de licență și suplimentul la diplomă pentru reclamantă.

Instanța are in vedere ca, atâta timp cât pentru tipărirea și eliberarea actelor susmenționate este nevoie de avizul M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului (actualmente MEN), iar în cauză, avizul de la această autoritate nu s-a dovedit că s-a dat cu privire la cererea reclamantei va fi admisă și această cerere. De altfel, pârâtul MEN (MECTS), recunoaste ca nu a dat avizul necesar si se opune admiterii actiunii reclamantei, prevalandu-se in esenta de imprejurarea ca, reclamanta nu a absolvit o formă de invatamant acreditată sau autorizată provizoriu, insa aceasta aparare nu poate fi retinuta in cauza, intrucat instanta nu a fost investita cu o cerere privind legalitatea acreditarii formelor de invatamant din cadrul Universitatii parate.

Asa fiind, astfel cum s-a retinut in cele ce preced, numai prin admiterea actiunii si față de pârâtul MEN, se asigura executarea efectiva a obligatiei principale ce revine paratei U. S. Haret, de eliberare a actelor de studii solicitate, in speta existand o interdependenta intre cele doua obligatii mentionate in actiunea introductiva si cererea de chemare in garantie, in raport de competenta legala a fiecarei autoritati.

În ce privește cererea de chemare în garanție, Tribunalul apreciază că se impune respingerea acesteia având în vedere că petitul doi din acțiunea principală (identic cu cel din cererea de chemare în garanție) a fost admis, context in care, fiind deja obligat paratul MEN (MECTS), fata de reclamant să aprobe și să pună la dispoziția pârâtei U. "S. HARET” formularele tipizate, constând în diplomă de licență și suplimentul de diplomă pentru reclamant, cererea de chemare în garanție formulata de parata U. "S. HARET”, in contradictoriu cu MEN (MECTS), apare ca ramasa fara obiect.

Văzând și dispozițiile art. 453 NCPC, pârâtele vor fi obligate la plata cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, invocată de pârâtul MINISTERULUI EDUCAȚIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ȘI SPORTULUI.

Admite acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta P. (P.) F. cu domiciliul procesual ales la Cabinet Avocat A. A. în localitatea A. I., ., în contradictoriu cu pârâții U. "S. HARET”, cu sediul în București, ..13, sector 3 și M. EDUCAȚIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ȘI SPORTULUI, cu sediul în București, ., nr.28-30, sector 1 .

Obligă pârâta U. "S. HARET” să elibereze reclamantului Diploma de Licență și Suplimentul la diplomă, foaia matricolă, ca urmare a absolvirii Facultății de Psihologie București - specializarea Psihologie, din C. Universității "S. HARET, promoția 2009, în termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a prezentei hotărâri.

Obligă pârâtul M. EDUCAȚIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ȘI SPORTULUI să aprobe și să pună la dispoziția pârâtei U. "S. HARET” formularele tipizate, constând în diplomă de licență și suplimentul de diplomă pentru reclamanta P. (P.) F. în termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a prezentei hotărâri.

Obligă pârâtele să plătească reclamantului suma de 50 lei, reprezentând cheltuieli de judecata.

Respingecererea de chemare în garanție formulată de pârâta U. "S. HARET” împotriva MINISTERULUI EDUCAȚIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ȘI SPORTULUI .

Respinge cererea pârâtei de obligare a chematului în garanție la plata cheltuielilor de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Recursul și motivele de recurs se depun la Tribunalul A., sub sancțiunea nulității.

Pronunțată în ședință publică azi, 13.06.2014.

Președinte, Grefier,

L. A. P. M. R.

Transferat la Tribunalul Sibiu,

Semnează Președintele instanței

Redactat LAP – 15.07.2014/ Tehnoredactat MR /5 exemplare/17.07.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligare emitere act administrativ. Sentința nr. 1071/2014. Tribunalul ALBA