Suspendare executare act administrativ. Sentința nr. 2014/2014. Tribunalul ALBA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2014/2014 pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 25-03-2014 în dosarul nr. 5910/107/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A.
SECȚIA DE C. ADMINISTRATIV, FISCAL ȘI DE INSOLVENȚĂ
Dosar nr._
SENTINȚA ADMINISTRATIVĂ_ /2014
Ședința publică de la 25 Martie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE: M. C. C.
Grefier: M. R.
Pe rol pronunțarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe reclamanta . (NIGHT CLUB) SRL și pe pârâta UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ A., PRIN PRIMAR, având ca obiect suspendare executare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită, fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Se constată că mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 24.03.2014, ce face parte integrantă din prezenta sentință, când instanța, la solicitarea reprezentantului reclamantei, a amânat pronunțarea la data de astăzi, pentru a se putea depune concluzii scrise.
Instanța reține cauza spre deliberare și pronunțare.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, reclamanta . (NIGHT CLUB) SRL în contradictoriu cu pârâta UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ A., PRIN PRIMAR a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună suspendarea executarea „instiintarii de plata" nr._ din 15.07.2013 până la soluționarea definitiva a acțiunii în contencios administrativ promovate impotriva instiintarii de plata cu același număr si a dispoziției nr. 209 din 13 august 2013 emisa de Primarul Municipiului A., in soluționarea contestației formulate impotriva instiintarii de plata nr._/2013 și sa oblige partea litiganta la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de prezenta cauza.
În fapt, a arătat că potrivit prevederilor art. 14 din Legea nr. 554/2004 persoana vătămată în drepturile și interesele sale legitime poate să ceară instanței de contencios administrativ competente, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, suspendarea executări actului administrativ unilateral, până la pronunțarea instanței de fond.
Astfel, prin derogare de la prevederile alin.l al art.249 alin.3 Cod Fiscal, conforn prevederilor art. 249 alin.3 Cod Fiscal, pentru clădirile proprietate publica sau privata a unităților administrativ teritoriale ce sunt închiriate (- ca in cazul de fata, vezi contract de inchiriere nr. 22/15.09.2003, anexat), se stabilește taxa pe clădiri ca sarcina fiscala a locatarilor, in condiții similare impozitului pe clădiri, iar prin actul denumit „instiintare de plata" nr._/15.07.2013, s-au stabilit ca si obligații bugetare in sarcina subscrisei atat „taxa clădiri inchiriate" (curent, ramasita si majorări) cat si „impozit clad pj" (curent, ramasita si majorări), mai exact o dubla sarcina fiscala pentru același bun. Mai mult, impozitul pe clădiri este sarcina fiscala ce revine proprietarului, taxa pe clădiri fiind sarcina fiscala (in cazul nostru) a locatarilor clădirilor proprietate publica sau privata a unităților administrativ teritoriale ce sunt inchiriate, iar acestea se datorează distinct si independent, in funcție afectarea speciala conferita de prevederile legale mai sus menționate (proprietar sau locatar al acestor bunuri). Apreciază astfel,ca fiind nelegale, cele reținute in cuprinsul „instiintarii de plata" in discuție, mai ales in condițiile in care, la data de 02.04.2012, din avizul de plata nr._ din 02.04.2012, emis de Primăria Municipiului A. - Serviciul economic, reiese ca in sarcina subscrisei nu figura nici o suma, ca si obligație de plata, nici la rubrica „ramasita" nici la rubrica „majorări".
Suma pe care o datora reclamanta era doar cea de la rubrica „curent"- cu un total de 2135 lei, aceasta achitând cu chitanțele de plata nr._ din 31.07.2012 (total achitat in cuantum de 1440 lei) si nr._ din 26.06.2012 (total achitat in cuantum de 784 lei) o suma in cuantum de 2224 lei, deci chiar mai mult decât cea avizata, in cuantum de 2135 lei. Precizează faptul ca intre momentul avizului de plata si cel al instiintarii in discuție nu i-a mai fost comunicat nici un act prin care sa fie stabilite obligații fiscale suplimentare sau accesorii.
Așadar, apreciază ca înștiințarea de plata in discuție nu poate fi considerata un titlu de creanța emis cu respectarea prevederilor exprese ale Codului de procedura fiscala (art.l,art.43,art.87,art.110,art.ll5,art.119-124, art.131) în baza căruia sa se fi stabilit, în condițiile legii, creanțe fiscale principale sau accesorii, iar sumele stabilite nu reprezintă obligații certe sub aspectul existentei lor, si nici sub cel al întinderii acestora, si având in vedere faptul ca acest act nu a fost comunicat cu respectarea prevederilor exprese ah art.44 si art.45 din Cod proc. fisc, acesta nu îi este opozabil, si nu produce, in privința sa, efecte juridice.
In situația in care contribuabilul nu depune sau depune declarații fiscale care nu permit stabilirea corecta a obligațiilor fiscale, organul fiscal va proceda la stabilirea din oficiu a sumelor datorate prin emiterea unei decizii de impunere, data cu respectarea prevederilor exprese din Cod Proc.Fisc.
Ori „înștiințarea de plata" nr._ din 15.07.2013, chiar in condițiile in care am aprecia-o ca fiind un act administrativ fiscal (in sensul celor prevăzute de art.41 din Cod Proc. Fisc), deși nu este nici declarație fiscala si nici decizie de impunere, nu respecta prevederile exprese al art.43 ale aceluiași cod, lipsindu-i denumirea organului emitent, datele de identificare contribuabilului, data de la care acest act isi produce efectele, motivele de fapt si temeiul de drept ce au stat la baza celor reținute in cuprinsul ei, posibilitatea de a fi contestata, termenul de depunere a contestației și organul fiscal la care se depune contestația, mențiuni privind audierea contribuabilului.
Nu se poate aprecia ca un antet in care este trecut „România, Județul A., Municipiul A." tine loc de denumire a organului fiscal; datele de identificare a contribuabilului sunt incomplete si incorecte, lipsind nr. de ordine in Registrul Comerțului si Rolul Fiscal al contribuabilului, iar adresa pe care s-a emis aceasta instiintare nu este la sediul social al subscrisei, ci la adresa la care este situat bunul ce face obiectul contractului de inchiriere; data de la care acest act isi produce efectele nu figurează nicăieri in cuprinsul acestuia; motivele de fapt si temeiul de drept in baza cărora s-au stabilit obligațiile bugetare, de asemenea lipsesc, ca si mențiunile privind posibilitatea contestării actului si cele privind audierea contribuabilului, astfel incat reclamanta nici nu știe cu certitudine impotriva cui sa formuleze prezenta cerere.
Din aceste motive reclamanta este prejudiciata in mod direct, data fiind starea de incertitudine referitoare la cuantumul obligațiilor fiscale datorate ce ar trebui sa fie calculate distinct pentru fiecare perioada impozabila, in funcție de natura concreta a acestora (taxa clădiri, taxa teren, taxa firma ,taxa restaurant - debit curent, ramasita si majorări), la data de la care incep sa se producă efectele acestuia, precum si impotriva cui trebuie sa se adreseze in soluționarea contestației pe fond a actului, si a actelor subsecvente (titlu executoriu, somație etc), astfel incat sa prevină executarea silita a unor sume mai mari decât cele datorate conform legii.
Si, datorita faptului ca acestui inscris ii lipsesc caracteristicile titlului de creanța, prin nerespectarea prevederilor art.43 (privind aspectele enumerate pe larg mai sus) si ale art. 87 referitoare la baza de impunere, cuantumul obligațiilor bugetare pentru fiecare perioada impozabila, iar obligațiile de plata accesorii nu sunt constatate printr-o decizie distincta care sa isi producă efectele tot de la momentul comunicării (conform prevederilor exprese alt art. 87, art.110, art.115,art. ll9 -124 ind. 1 Cod proc fisc), apreciază ca instiintarea de plata în discuție nu poate fi apreciata ca fiind actul ce ar constitui, conform legii titlu de creanța in baza căruia sa se procedeze la colectarea creanțelor fiscale, deoarece asa-zisul titlu de creanța nu este emis cu respectarea prevederilor legale si nu a fost comunicat conform prevederilor art.44 si art.45 CPF, astfel ca nu poate produce nici un fel de efecte.
Învederează instanței faptul ca, in condițiile in care nu se specifica cuantumul obligatiilor fiscale, distinct pe categorii, si pentru fiecare perioada impozabila, nu poate sa se raporteze nici la eventuala prescripție a dreptului de a executa silit creanțele fiscale, conform prevederilor Codului de procedura fiscala, existând riscul a fi obligată la executarea unor sume mai mari decât cele datorate conform prevederilor legale, fapt cauzator de prejudicii directe certe in sarcina subscrisei.
Din aceste considerente, apreciază ca există serioase îndoieli asupra legalității "instiintarii de plata” in baza căreia s-a emis deja titlul executoriu cu nr._ din 17.10.2013, in dosarul de executare fara număr din 17.10.2013, iar executarea sumelor contestate prin poprirea conturilor bancare sau prin executarea silită a bunurilor mobile si imobile ar aduce grave prejudicii ce pot fi reparate ulterior doar cu costuri semnificative din partea sa, și care ar afecta activitatea sa economică, punând-o în imposibilitatea de a plati salariile si de a-si plăti furnizorii.
Mai mult, in opinia sa, daca se procedează la colectarea creanțelor fiscale menționate in cuprinsul instiintarii de plata in discuție, paguba iminentă rezidă si din faptul că nu are posibilitatea de a obține întoarcerea executării in modalitatea prevăzută de C. proc. civ., ci doar de a obține restituirea sumelor achitate in plus în condițiile stipulate de art. 117 și 124 din Codul de procedură fiscală, care o privează de dreptul de a încasa dobânzi pentru intervalul de timp de 45/ 60 de zile ce curge de la înregistrarea cererii de restituire. Rezultă așadar că in acest interval contribuabilul care a achitat o taxa ce s-a dovedit ca fiind nedatorată si majorări aferente, este păgubit prin neîncasarea majorărilor in intervalele de timp menționate.
Faptul că nu va beneficia de dreptul de a încasa dobânzi pentru un interval de 45/60 de zile este de natură a crea un prejudiciu cert și iminent în patrimoniul acesteia, cât timp în acest moment formularea cererii în anularea instiintarii de plata este o certitudine, având in vedere acțiunea in anulare privind fondul actului in discuție promovata.
Având in vedere ca prevederile art. 145 alin.(l) Cod proc fiscala: "Executarea silită începe prin comunicarea somației. Dacă în termen de 15 zile de la comunicarea somației nu se stinge debitul, se continuă măsurile de executare silită. Somația este însoțită de un exemplar al titlului executoriu. ", au fost puse in practica prin emiterea somației si a titlului executoriu din data de 17.10.2013,, prin care se urmărește executarea silita a debitelor evidențiate in instiințarea de plata in discuție, cu un cuantum diferit la rubrica „majorari-penalitati", apreciază întrunită, si din aceasta cauza, condiția existentei unei pagube iminente ce se va produce in situația in care instanța nu soluționează favorabil cererea de suspendare formulata, fiind lezata direct in drepturile sale, prin actul in discuție. Mai mult, suspendarea actului administrativ in discuție ar fi in acord si cu recomandarea nr. R(89)8 adoptata de Comitetul de Miniștri din cadrul Consiliului Europei la 13 septembrie 1989, referitoare la protecția jurisdictionala provizorie in materie administrativa, unde se arata ca executarea imediata si integrala a actelor administrative contestate sau susceptibil de a fi contestate poate cauza persoanelor juridice, in anumite circumstanțe, un prejudiciu ireparabil, pe care echitatea il impune sa fie evitat, in măsura posibilului (ICCJ, Secția de contencios administrativ si fiscal, decizia nr.3015/2008, www.scj.ro)
De asemenea, apreciază ca nici dispoziția nr.209 din 13 august 2013 nu a fost soluționata cu respectarea prevederilor legale ale Codului de Proc. Fisc, art. 211 in privința formei și a conținutului deciziei de soluționare a contestației, lipsind numele sau denumirea contestatorului, ea fiind emisa pe numele ., in loc de . (cum ar fi trebuit conform alin.2 al art.211 Cod proc. fisc); precum si considerentele care sa cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea organului de soluționare competent în emiterea deciziei (cum ar fi trebuit conform alin.3 al art.211 Cod proc. fisc), precizandu-se doar prevederile incidente - art.249 din Codul Fiscal si Normele de aplicare, art 209-211 din Codul de procedura fiscala, precum si faptul ca aceasta a fost respinsa ca netemeinica si nelegala.
In aceste condiții apreciază, in primul rând, ca atat actul numit „înștiințare de plata" cat si dispoziția nr.209 din 13 august 2013 nu îi sunt opozabile si nu pot produce nici un fel de efecte juridice (având in vedere necomunicarea acestora cu respectarea prevederilor imperative ale art.44 si 45 din Cod proc. fisc) si ca, in al doilea rand, din motivele invocate pe larg mai sus, nu se poate efectua in mod temeinic controlul judecătoresc, fapt ce îngrădește dreptul său la apărare.
Apreciază, de asemenea ca, in prezenta cauza dedusa judecații sunt intrunite cumulativ cele doua condiții prevăzute expres de art. 14 din Legea nr.554/2005 actualizata, pentru ca instanța sa poată pronunța suspendarea actului solicitat.
In drept, invocă prevederile Legii nr.554/2005 actualizata, cele ale Codului de procedura fiscala si ale Codului Fiscal, de asemenea actualizate, precum si cele ale Noului Cod de procedura Civila.
Pârâta a depus întâmpinare, solicitând respingerea cererii.
În fapt, a arătat următoarele:
I. în primul rând, arată că noțiunea de contencios administrativ este definită de Legea contenciosului administrativ în art. 2 alin. (1) lit. f) ca fiind activitatea de soluționare de către instanțele de contencios administrativ competente a litigiilor în care cel puțin una din părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul legii contenciosului administrativ, fie din nesoluționarea în termenul legal ori refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau un interes legitim.
Potrivit prevederilor art. 41 din O.G. nr. 92/2003, privind Codul de procedură fiscală, prin act administrativ fiscal se înțelege actul emis de organul fiscal competent în aplicarea legislației privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor si obligațiilor fiscale, ori înștiințarea de plată a cărei executare se solicită a fi suspendată, nu este un act administrativ susceptibil de a fi atacat în procedura contencioasă specifică dreptului fiscal.
Prin înștiințarea de plată nr._/15.07.2013 nu au fost stabilite, modificate sau stinse drepturi și obligații fiscale, ci doar a fost încunostiințată reclamanta despre debitul pe care încă nu l-a achitat si îl mai datorează către bugetul local al municipiului A..
Mai mult decât atât, inclusiv în cadrul motivării acțiunii introductive de instanță, la pag. 2 alin. 4 și 5, reclamanta susține în scris că apreciază înștiințarea de plată dedusă judecății ca nefiind un titlu de creanță, după cum se apreciază că înștiințarea în cauză nu este un act administrativ fiscal în înțelesul art. 41 din O.G. nr. 92/2003.
Având în vedere cele arătate mai sus, consideră că înștiințarea de plată nefiind un act administrativ, nu poate face obiectul unei acțiuni în contencios administrativ, motiv pentru care consideră că se impune respingerea cererii de suspendare formulată de către reclamantă ca fiind inadmisibilă.
II. În considerarea principiului legalității actului administrativ, suspendarea executării constituie o situație de excepție, care poate fi dispusă numai în cazurile si condițiile expres prevăzute de lege.
Astfel, potrivit art. 14 alin. 1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, ..în cazuri bine justificate si pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond. In cazul în care persoana vătămată nu introduce acțiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept și fără nici o formalitate."
Iar în sensul Legii nr. 554/2004, cazuri bine justificate înseamnă împrejurările legate de starea de fapt si de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.
În acest sens, consideră că simplele susțineri făcute în conținutul cererii de suspendare a executării unui act administrativ fiscal nu sunt suficiente pentru înlăturarea prezumției de legalitatea de care se bucură actul, întrucât dispozițiile legale cuprinse în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 se referă, în mod expres, la împrejurări de fapt și de drept, iar nu la afirmațiile părților.
În altă ordine de idei, executarea unei obligații bugetare, stabilită printr-un act administrativ fiscal care se bucură de prezumția de legalitate nu poate constitui prin ea însăși o pagubă, în sensul art. 2 alin. (ș) din Legea nr. 554/2004. într-adevăr, din punct de vedere economic, orice diminuare a patrimoniului este echivalentă cu o pagubă, dar din punct de vedere juridic, paguba este reprezentată doar de o diminuare ilicită a patrimoniului.
Chiar si prin Recomandarea R(89)8 adoptată de Comitetul de Miniștri din cadrul Consiliului Europei la 13.09.1989 se prevede că instanța acordă suspendare doar atunci când în raport cu ansamblul circumstanțelor si intereselor, executarea actului administrativ este de natură a crea pagube semnificative, dificil de reparat și când există argumente juridice valabile fată de regularitatea actului emis.
Astfel, arată faptul că din cuprinsul cererii de suspendare, nu rezultă a fi indicate/arătate sau motivate condițiile impuse de lege, respectiv cazul bine justificat și iminența producerii unei pagube. în aceste condiții cererea reclamantei este nefondată, nefiind dovedite condițiile impuse de lege în vederea suspendării actului administrativ, motiv pentru care solicităm respingerea cererii.
Pentru aceste considerente, solicită instanței de judecată respingerea cererii de suspendare ca fiind inadmisibilă, iar în ceea ce privește fondul cererii de suspendare, aceasta este neîntemeiată și nelegală.
În drept: art. 205 - 208 NCPC, Legea nr. 554/2004, Legea nr. 571/2003, HGR 44/2004, OG 92/2003.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În baza art. 248 NCPC, instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepției invocate.
Instanța constată că potrivit art. 7 al. 1 din Legea 554/2004: „Înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia.” Așadar, ca și regulă generală, legea specială impune necesitatea parcurgerii procedurii prealabile doar în cazul acțiunilor în anularea actelor administrative.
În cazul de față, instanța constată că ne aflăm în situația unei cereri premergătoare discutării fondului dreptului litigios. De altfel, posibilitatea suspendării actului administrativ are o reglementare distinctă în art. 14 și 15 din Legea 554/2004, acestea necondiționând admisibilitatea cererii de necesitatea parcurgerii procedurii prealabile. D. urmare, excepția prematurității va fi respinsă ca neîntemeiată.
Pe fondul cererii, instanța constată următoarele:
La art. 11 alin. 1 din Legea 554/2004 se prevede: „În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond. În cazul în care persoana vătămată nu introduce acțiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept și fără nicio formalitate.”
Norma de trimitere enunță condițiile în care poate avea loc suspendarea actului administrativ și anume: „În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente”.
În opinia instanței, existența cazului bine justificat și a pagubei iminente nu se verifică în prezenta cauză, având în vedere definițiile celor 2 noțiuni menționate în art. 2 lit. ș și t din Legea 554/2004.
Astfel, pagubă iminentă reprezintă prejudiciul material viitor și previzibil (…), iar cazuri bine justificate reprezintă împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.
Paguba iminentă nu este dovedită în cauză. Enumerarea consecințelor descrise în cerere: „starea de incertitudine referitoare la cuantumul obligațiilor fiscale datorate, lipsa indicării entității pentru soluționarea pe fond a contestației, neindicarea cuantumului obligațiilor fiscale, distinct pe categorii și pentru fiecare perioadă impozabilă, cu consecința imposibilității calculului termenului de prescripție, imposibilitatea dobândirii integrale de dobânzi la sumele pe care le-ar avansa nedatorat” nu este suficientă prin ea însăși pentru a considera îndeplinită condiția.
Reclamanta nu a dovedit în concret că avansarea sumei indicate în înștiințarea de plată ar avea drept consecință directă imposibilitatea desfășurării activității curente, anume nu a demonstrat că există obligații comerciale scadente sau care vor deveni scadente în perioada următoare sau faptul că lichiditățile prezente sunt suficiente doar pentru achiziționarea materialelor în vederea desfășurării activității curente și a plății lucrătorilor. În plus, posibilitatea popririi sumelor indicate în înștiințarea de plată este doar o posibilitate nematerializată, reclamanta nefăcând dovada demarării executării silite împotriva sa.
În privința cazului bine justificat, instanța constată actul atacat, ca orice act administrativ, de bucură de prezumția de legalitate, care la rândul său se bazează pe prezumția autenticității și veridicității. Principiul legalității presupune însă ca autoritățile administrative să nu încalce legea și ca toate deciziile să fie întemeiate pe lege.
În cauză, se constată că aparența de legalitate nu a fost răsturnată. Așadar, nu s-a creat o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, din punct de vedere strict formal, apărările formulate de reclamantă vizând fondul dreptului, astfel că sunt incompatibile cu natura cererii și stadiul procesual de față.
Având în vedere cele de mai sus, în baza art. 14 din Legea 554/2004, cererea de suspendare va fi respinsă.
În baza art. 453 al. 1 NCPC, având în vedere soluția adoptată în cauză, instanța nu va acorda cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca neîntemeiată excepția prematurității.
Respinge cererea de suspendare formulată de reclamanta . (NIGHT CLUB) SRL, J_, CUI RO_ în contradictoriu cu pârâta UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ A., prin PRIMAR.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare, care se va depune la Tribunalul A..
Pronunțată în ședință publică, azi, 25.03.2014.
Președinte, M. C. C. | ||
Grefier, M. R. |
Redactat CMC
Tehnoredactat MR/4 ex./27.03.2014
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Hotărâre din... | Obligare emitere act administrativ. Sentința nr. 1071/2014.... → |
|---|
