Pretentii. Sentința nr. 411/2014. Tribunalul ALBA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 411/2014 pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 03-03-2014 în dosarul nr. 6241/107/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A.
SECȚIA DE C. ADMINISTRATIV, FISCAL ȘI DE INSOLVENȚĂ
Dosar nr._
SENTINȚA ADMINISTRATIVĂ Nr. 411/C./2014
Ședința publică de la 03 Martie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE: C. M. C.
GREFIER: A. B.
Pe rol se află judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe reclamantul . și pe pârâtele DGRFP B. și SERVICIUL FISCAL CÂMPENI, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța în baza art. 131 Noul Cod procedură civilă, raportat la art. 95 din NCPC și art. 8 din Legea nr. 554/2004, constată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta pricină.
Instanța, în baza disp. art. 238 NCPC, estimează durata necesară pentru cercetarea procesului ca fiind astăzi.
Instanța, în baza art. 237 pct. 7 raportat la art. 258, 265 din NCPC, încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar.
În baza disp. art. 244 din NCPC civilă declară încheiată cercetarea judecătorească și reține cauza spre soluționare asupra excepțiilor invocate în întâmpinare și asupra fondului cauzei.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față;
Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la această instanță sub dosar cu număr de mai sus, reclamantul ., în contradictoriu cu pârâtele DGRFP B. și SERVICIUL FISCAL CÂMPENI a solicitat ca prin hotărâre judecătorească să se dispună:
- obligarea pârâtelor la plata dobanzii fiscale (calculata conform prevederilor Codului de Procedura Fiscala) aferente taxei achitata in suma de_ lei, incepand cu data achitarii acestei taxe, respectiv 16.06.2008 si pana la data procedurii prealabile – 11.05.2011 cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, legal timbrate, reclamantul arată că prin hotărâre judecătorească, ramasa definitiva si irevocabila, s-a dispus admiterea cererii de restituire a taxei de poluare/emisii poluante actualizata cu dobanda fiscala incepand cu data formulării cererii de restituire si pana la data plații efective.
Avand in vedere considerentele hotararii Curții de Justitie a Uniunii Europene, din data de 18.04.2013 pronuntata in cauza I. M., consideră reclamantul că se impune calcularea conform Codului de Procedura Fiscala si achitarea dobânzilor aferente taxei de poluare/emisii poluante si pentru perioada anterioara, respectiv incepand cu data achitarii taxei si pana la data formulării cererii de restituire a taxei de poluare, înregistrata initial.
In drept: Decizia CJUE I. M. din data de 18.04.2013; art 148 alin 2 Constitutie, art 110 TFUE.
În dovedirea acțiunii s-au depus la dosar următoarele acte în copie: chitanța privind achitarea taxei de poluare/pentru emisiile poluante, sentința prin care s-a dispus restituirea taxei, alte acte.
Acțiunea este legal timbrată.
Pârâta de ordin 1 a depus întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a organului fiscal teritorial motivat de faptul că începând cu data de 01.07.2008 si in temeiul actelor normative prin care a fost reglementata, taxa pe poluare pentru autovehicule constituie venit la bugetul Fondului pentru mediu și se gestionează de Administrația Fondului pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului. În același sens sunt invocate și prevederile art.12, 14, 20 și 21 din Legea nr.500/2002, considerându-se că organele fiscale teritoriale nu pot restitui sumele gestionate de alt ordonator de credite, in speța de Administrația Fondului pentru Mediu.
Pârâta a invocat și excepția puterii de lucru judecat, arătând că suma (dobânda legală) pe care o solicită reclamantul reprezintă doar un accesoriu față de suma ce a făcut obiectul dosarului nr._ .
Pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând în esență faptul că în condițiile art. 124 din OG.92/2003, sumele de restituit sau de rambursat de la buget sunt purtatoare de dobânzi incepand cu data implinirii termenului de soluționare a cererii de restituire sau de rambursare. Avand in vedere faptul ca in baza hotararii judecătorești irevocabile s-a dispus restituirea taxei auto si a dobânzii aferente acesteia de la data cererii, organele fiscale au procedat la punerea in executare a acesteia.
Deși legal citată, pârâta ADMINISTRAȚIA FONDULUI PENTRU MEDIU nu a depus întâmpinare.
Instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor invocate de pârâta de ordin 1 prin întâmpinare.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a organului fiscal:
Instanța constată că această pârâtă are calitate procesuală pasivă întrucât litigiul de față prezintă caracter accesoriu față de cel care a format obiectul dosarului nr._ în cadrul căruia s-a stabilit irevocabil că AFP Câmpeni (în prezent SERVICIUL FISCAL CÂMPENI prin DGRFP B.) are calitate procesuală pasivă. În consecință va respinge excepția invocată de aceasta.
Cu privire la excepția puterii de lucru judecat, instanța o va respinge având în vedere că perioada pentru care se solicită acordarea dobânzilor fiscale diferă față de cea asupra căreia s-a statuat prin sentința 3052/C./2011 pronunțată în dosar_ .
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin sentința nr. 3052/C./2011 a Tribunalului A., irevocabilă, s-a dispus restituirea către reclamant a sumei achitată cu titlu taxă la prima înmatriculare, precum și plata de către pârâte a dobânzii fiscale incepand cu data formulării cererii de restituire si pana la data plații efective.
Deși potrivit înscrisurilor, depuse în copie la dosarului cauzei, reclamantul s-a adresat paratelor, solicitându-le restituirea dobânzii începând cu data achitării taxei si pana la data procedurii prealabile, acestea nu au dat curs solicitărilor sale.
Acțiunea de față este consecința refuzului nejustificat al pârâtelor de a restitui dobânda în discuție.
Este incontestabil că în conformitate cu dispozițiile art. 124 alin. 1 din Codul de procedură fiscală, pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobânda din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. 2 sau la art. 70, după caz și că potrivit art.120 al.1 teza finală din Codul de procedură fiscală, acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor.
Cu toate acestea, reclamantul are dreptul la plata dobânzii de la data achitării taxei. Aceasta întrucât, în temeiul principiului prioritatii dreptului comunitar consacrat de Constitutia Romaniei, se impune inlaturarea de la aplicare a dispozitiilor art. 124 si 70 din Codul de procedura fiscala in ceea ce priveste termenul de la care se calculeaza dobanda fiscala, în condițiile în care, la data de 18.04.2013 Curtea Europeana de Justitie prin hotararea pronuntata in afacerea C-565/11, M. I., s-a pronuntat in sensul ca dreptul Uniunii trebuie interpretat in sensul ca se opune unui regim national, precum cel in discutie din litigiul principal, care limiteaza dobanzile acordate cu ocazia restiturii unei taxe percepute cu incalcarea dreptului Uniunii la cele care curg incepand din ziua care urmeaza datei formularii cererii de restituire a acestei taxe.
Având în vedere aceste considerente, acțiunea astfel cum a fost formulată de reclamant urmează a fi admisă.
În temeiul art.453 NCPC, pârâtele vor fi obligate la plata în favoarea reclamantului a sumei de 300 lei cu titlu cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca neintemeiata exceptia lipsei calitatii procesuale pasive invocate de parata SERVICIUL FISCAL CÂMPENI, prin DGRFP BRASOV.
Respinge ca neîntemeiată excepția puterii de lucru judecat invocată de parata SERVICIUL FISCAL CÂMPENI, prin DGRFP BRASOV.
Admite acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul ., CUI_ față de pârâtele SERVICIUL FISCAL CÂMPENI, prin DGRFP BRASOV și ADMINISTRAȚIA FONDULUI PENTRU MEDIU și în consecință:
Obligă pârâtele să plateasca reclamantului dobanda legala aferenta sumei de_ lei, incepand cu data achitarii acestei taxe, respectiv 16.06.2008 si pana la data procedurii prealabile – 11.05.2011.
Obligă pârâtele să plătească reclamantului suma de 300 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare care se va depune la Tribunalul A..
Pronunțată în ședință publică, azi, 03.03.2014.
Președinte, Grefier,
C. M. C. A. B.
Red CMC
Tehnored B.A.
Ex. 5 / 06.03.2014
| ← Pretentii. Sentința nr. 1293/2014. Tribunalul ALBA | Anulare act administrativ. Sentința nr. 506/2014. Tribunalul ALBA → |
|---|








