Alte cereri. Sentința nr. 2015/2015. Tribunalul ALBA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2015/2015 pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 10-03-2015 în dosarul nr. 5440/107/2014
Acesta nu este document finalizat
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A.
SECȚIA DE C. ADMINISTRATIV, FISCAL ȘI DE INSOLVENȚĂ
Dosar nr._
SENTINȚA ADMINISTRATIVĂ_ /2015
Ședința publică de la 10 martie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: D. C.
Grefier: V. L.
Pe rol se află acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul S. D. A., în contradictoriu cu pârâtul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI A., având ca obiect alte cereri.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă în instanță avocat H. S. O. pentru reclamant și consilier juridic C. G. A. pentru pârât.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Reprezentanta pârâtului depune la dosar delegația de reprezentare.
Instanța în conformitate cu dispozițiile art. 131 Noul Cod procedură civilă, procedează la verificarea competenței.
Avocatul reclamantului apreciază că Tribunalul A. este instanța competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cerere.
Reprezentanta pârâtului învederează că Tribunalul A. este instanța competentă să soluționeze prezenta cerere.
Instanța constată că este competentă în primă instanță să soluționeze cererea de suspendare a actului administrativ formulată de reclamantă, având în vedere art. 10 alin. 1 partea întâi din Legea nr.554/2004.
Totodată, instanța pune în discuție probele ce se doresc a fi administrate de către reclamantă.
Avocatul reclamantului solicită în probațiune înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Reprezentanta pârâtului învederează că nu se opune și solicită de asemenea în probațiune înscrisurile pe care le-a depus la dosar.
Avocatul reclamantei învederează că nu se opune admiterii probei cu înscrisurile pe care pârâtul le-a depus la dosar.
Instanța încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar de către părți.
Constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat în cauză, instanța acordă cuvântul în dezbateri.
Avocatul reclamantului solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată și obligarea pârâtului la anularea celor 6 puncte de penalizare.
Precizează faptul că prin procesul verbal de constatare a contravenției pârâtul a fost sancționat cu 9 punte amendă, fără a fi aplicată și sancțiunea complementară a punctelor de penalizare în număr de 6. Ulterior, după ce procesul verbal a fost întocmit, la o dată ulterioară, au fost implementat în sistemul I. A. cele 6 puncte de penalizare, fără a fi încunoștințat petentul de aceste punte.
Față de aceste aspecte, apreciază că se impune admiterea acțiunii și obligarea pârâtului la anularea celor 6 punte de penalizare.
Reprezentanta pârâtului solicită respingerea acțiunii.
Învederează faptul că prin procesul verbal de contravenție . nr._/16.09.2014 reclamantul a fost sancționat pentru depășirea vitezei maxime admise pe sectorul de drum cu 46 km. Fapta este prevăzută de art. 121 alin. 1 din HG 1391/2006 și sancționată de art. 102 alin.2 și art. 108 alin.1 lit. d pct. 3 din OUG 195/2002 republicată.
Din eroare, agentul constatator a omis consemnarea în procesul verbal a celor 6 punte de penalizare, sancțiune complementară. Având în vedere că sancțiunea complementară este strict prevăzută de lege și se aplică automat alături de sancțiunea principală, în mod corect a fost implementat în baza de date electronică și sancțiunea contravențională complementară.
Totodată solicită să se aibă în vedere faptul că reclamantul nu a contestat procesul verbal de contravenție deși avea această posibilitate legală iar nemenționarea în acesta a pedepsei complementare nu constituie un motiv de nulitate absolută a actului de constatare.
TRIBUINALUL
Constată că prin acțiunea înregistrată la data de 12.12.2014 la Tribunalul A. sub nr._, reclamantul S. D. A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI A.:
- obligarea I. A. - Serviciul Rutier să anuleze din baza de:date cele 6 puncte de penalizare aferente procesului verbal de constatare a contravenției . nr._ emis de I. A. la data de 16i09.2014, înregistrare în mod nelegal.
În motivarea acțiunii, a arătat că prin procesul verbal . nr._ emis de I. A. - Serviciul Rutier la data de 16.09.2014, a fost sancționat contravențional fiind obligat la plata sumei de 810 lei cu titlu de amendă contravențională, nefiindu-i aplicată prin acest proces verbal vreo altă sancțiune complementară constând în puncte de penalizare.
În considerarea faptului că sancțiunea a constat exclusiv în aplicarea amenzii de 810 lei, a achitat amenda conform dispozițiilor cuprinse în procesul verbal de sancționare și nu a atacat respectivul proces verbal. La scurt timp, a fost notificat printr-o adresă să predea permisul de conducere ca urmare a suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pentru o perioadă de 30 zile ca urmare a acumulării a 15 puncte de penalizare.
Că efectuând un cumul al punctelor de penalizare aplicate conform proceselor verbale de sancționare, a constatat că în mod greșit s-a înregistrat în baza de date a Serviciului Rutier A. un cumul de 15 puncte de penalizare în ceea ce îl privește, întrucât în acest cumul au fost incluse și 6 puncte de penalizare aferente procesului verbal . nr._ emis de I. A. la data de 16.09.2014, proces verbal prin care nu s-a stabilit vreo sancțiune complementară constând în puncte de penalizare, ci s-a stabilit doar sancțiunea amenzii.
Mai arată că, în aceste condiții, s-a adresat I. A. cu o cerere pentru a se anula cele 6 puncte de penalizare înregistrate în mod nelegal în baza de date fără un suport probator privind aplicarea și mai ales comunicarea acestora, condiție imperativă prevăzută de lege pentru ca un act să poată produce efecte juridice împotriva celui vizat cu atât mai mult cu cât este vorba despre aplicarea unei sancțiuni.
Iar I. A. - Serviciul Rutier nu a dat curs solicitării lui de a se proceda la anularea celor 6 puncte de penalizare aferente procesului verbal . nr._ emis de I. A. la data de 16.09.2014, motivând prin Adresa nr. 117.275/31.10.2014 că sancțiunile aplicate prin procesul verbal menționat au fost implementate în baza de date electronică a conducătorilor auto existentă la nivelul Serviciului Rutier A. și instituția competentă pentru soluționarea cererii lui este instanța de judecată. Chiar și din răspunsul dat de I. A. prin adresa menționată mai sus reiese faptul că este vorba despre o eroare la înregistrarea în baza de date a sancțiunii aplicate întrucât se menționează că sancțiunile aplicate prin procesul verbal mai sus menționat au fost implementate în baza de date electronică a conducătorilor auto existentă la nivelul Serviciului Rutier A., or prin respectivul proces verbal a fost aplicată o singură sancțiune - sancțiunea amenzii.
Mai susține reclamantul că în condițiile în care în procesul verbal de sancționare despre care a avut cunoștință nu a fost stabilită nici o măsură complementară constând în puncte de penalizare, singura comunicare privind sancționarea lui vizând sancțiunea amenzii, a fost lipsit de posibilitatea de a ataca procesul verbal, respectiv vis-a vis de aplicarea unei astfel de sancțiuni, sancțiune care ulterior a avut ca și consecință crearea unui prejudiciu însemnat și injust constând în dispunerea măsurii suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pentru o perioadă de 30 de zile.
În drept, a invocat reclamantul prevederile art. 1, 8 și art. 18 al 1 din Legea nr. 554/2604.
În probațiune, în copie: - procesul verbal de constatare a contravenției . nr._ emis de I. A. la data de 16.09.2014; - cererea adresată Inspectoratului de Poliție Județean A. și înregistrată sub nr. 16.260/21.10.2014; - răspunsul I. A. la cerere comunicat prin Adresa nr. 117.275/31.10.2014.
Pârâtul Inspectoratul de Poliție al Județului A. a depus întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii.
A susținut pârâtul că la data de 16.09.2014, reclamantul S. D. A. a depășit cu 46 km/h viteza maximă admisă pe sectorul de drum pe care se deplasa, contravenție constatată cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic. De asemenea reclamantul a condus autoturismul fără a avea efectuată inspecția tehnică periodică, aceasta fiind expirată din 6.08.2014, și nu a avut asupra sa permisul de conducere și certificatul de înmatriculare. Agentul constatator M. E. din cadrul I. A. - Poliția Municipiului S. a întocmit procesul verbal . nr._ din 16.09.2014, prin care a aplicat reclamantului S. D. A. sancțiunea prevăzută de art. 108 alin. 1 lit. d pct. 3 din OUG nr. 195/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care prevede: ART. 108 (1) Săvârșirea de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai a uneia sau mai multor contravenții atrage, pe lângă sancțiunea amenzii, și aplicarea unui număr de puncte de penalizare, după cum urmează:... d) 6 puncte de penalizare pentru săvârșirea următoarelor fapte: 3. depășirea cu 41-50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic. Pentru celelalte două fapte contravenționale, agentul constatator a aplicat două sancțiuni, amendă de 810 lei și de avertisment. În ce privește sancțiunea aplicată pentru depășirea limitei legale de viteză, agentul constatator a consemnat în procesul verbal de constatare a contravenției, sancțiunea principală a amenzii contravenționale 810 lei și posibilitatea achitării în cel mult 2 zile lucrătoare a jumătate din minimul amenzii prevăzute de lege, adică suma de 405 lei. Din eroare, agentul constatator a omis consemnarea în procesul verbal a sancțiunii contravenționale complementare de 6 puncte de penalizare .
Mai susține că procesele verbale întocmite pe linie de circulație rutieră sunt implementate în baza de date electronică a conducătorilor auto existentă la nivelul Serviciului Rutier A.. Procesul verbal . nr._ din 16.09.2014 a fost implementat în baza de date inclusiv cu menționarea sancțiunii contravenționale complementare a 6 puncte de penalizare, expres prevăzută de lege.
Subliniază faptul că este vorba despre o eroare materială a agentului constatator la momentul întocmirii procesului verbal de contravenție și nu despre individualizarea sancțiunii contravenționale complementare în sensul neaplicării acesteia.
În probațiune: - adresa nr. 33.149/ 16.01.2015 emisa de Serviciul Rutier din cadrul I. A.
În drept, a invocat prevederile OUG nr. 195/2002.
Din actele și lucrările de la dosar, instanța reține următoarele:
În fapt, prin procesul verbal . nr._ încheiat la 16.09.2014 de I. A. - Poliția Municipiului S., reclamantul S. D. A. a fost sancționat contravențional, pentru că a depășit cu 46 km/h viteza maximă admisă pe sectorul de drum pe care se deplasa, contravenție constatată cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic, cu amendă contravențională de 810 lei. De asemenea, pentru că a condus autoturismul fără a avea efectuată inspecția tehnică periodică, aceasta fiind expirată din 6.08.2014, și nu a avut asupra sa permisul de conducere și certificatul de înmatriculare, a fost sancționat cu avertisment, respectiv avertisment.
În ce privește sancțiunea aplicată pentru depășirea limitei legale de viteză, agentul constatator a consemnat în procesul verbal de constatare a contravenției, sancțiunea principală a amenzii contravenționale 810 lei și posibilitatea achitării în cel mult 2 zile lucrătoare a jumătate din minimul amenzii prevăzute de lege, adică suma de 405 lei.
Agentul de poliție a omis consemnarea în procesul verbal a sancțiunii contravenționale complementare de 6 puncte de penalizare, deși sancțiunea era prevăzută expres de lege. Potrivit art. 108 alin. 1 lit. d pct. 3 din OUG nr. 195/2002: Art. 108 (1) Săvârșirea de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai a uneia sau mai multor contravenții atrage, pe lângă sancțiunea amenzii, și aplicarea unui număr de puncte de penalizare, după cum urmează: (…) d) 6 puncte de penalizare pentru săvârșirea următoarelor fapte: 3) depășirea cu 41-50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic.
Potrivit art. 40 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor: Executarea sancțiunilor contravenționale complementare se face potrivit dispozițiilor legale.
Iar art. 37 din același act normativ prevede că: Procesul verbal neatacat în termenul prevăzut la art. 31, precum și hotărârea judecătorească irevocabilă prin care s-a soluționat plângerea constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate.
Din moment ce sancțiunea complementară de 6 puncte de penalizare în discuție nu a fost aplicată prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ încheiat la 16.09.2014 de I. A. - Poliția Municipiului S..
Și doar procesul verbal de sancționare contravențională este titlu executoriu.
Procesul verbal . nr._ din 16.09.2014 a fost implementat în mod greșit de către I. A., prin aplicarea cumulului de puncte de penalizare prevăzut de art. 209 din HG nr. 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice în baza de date inclusiv cu menționarea sancțiunii contravenționale complementare a 6 puncte de penalizare.
Așa fiind, în baza art. 8 și 11 din Legea nr. 554/2004, se va admite acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul S. D. A., în contradictoriu cu pârâtul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI A., și în consecință va fi obligat să anuleze din baza de date cele 6 puncte de penalizare aferente procesului verbal . nr._ întocmit la 16.09.2014 de Poliția municipiului S..
Pentru aceste motive.
În numele legii,
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul S. D. A., domiciliat în Galda de Jos, ., nr. 349, județul A., în contradictoriu cu pârâtul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI A., cu sediul în A. I., Piața I. C. B., nr. 1, județul A., și în consecință:
Obligă Inspectoratul de Poliție al Județului A. – Serviciul Rutier să anuleze din baza de date cele 6 puncte de penalizare aferente procesului verbal . nr._ întocmit la 16.09.2014 de Poliția municipiului S..
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare, care se depune la Tribunalul A., potrivit art. 490 alin. 1 Noul Cod de procedură civilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 10..03.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
D. C. V. L.
Redactat DC
Tehnoredactat VL/17.03.2015/4 exemplare
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Hotărâre din... | Refuz acordare drepturi protecţie sociala. Sentința nr.... → |
|---|








