Anulare proces verbal de contravenţie. Sentința nr. 529/2015. Tribunalul ALBA

Tribunalul ALBA - Sentințe și decizii de contencios administrativ și fiscal / 2015

Sentința nr. 529/2015 pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 29-01-2015 în dosarul nr. 949/175/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL A.

SECȚIA DE C. ADMINISTRATIV, FISCAL ȘI DE INSOLVENȚĂ

DECIZIE Nr. 42/A/2015

Ședința publică de la 29 Ianuarie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. P.

Judecător B. A. A.

Grefier R. C.

Pe rol se află judecarea apelului declarat de petentul apelant B. E. împotriva Sentinței Civile nr. 529/2014, pronunțată de Judecătoriei Aiud în dosar nr._, în contradictoriu cu pârâtul intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI A..

Obiectul cauzei anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă martorul G. V., lipsind petentul apelant și intimatul.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că.

La data de 13.01.2015 intimatul a depus la dosar o adresă prin care arată că depune copia lizibilă a procesului verbal de contravenție contestat. La adresă a anexat copia lizibilă a procesului verbal de contravenție contestat.

La data de 28.01.2015 IJJ Maramureș a depus la dosar în copie procesul verbal de executare mandat. La procesul verbal a anexat în copie declarația dată de numitul G. V..

Se procedează la audierea martorului, G. V. declarația acestuia fiind consemnată și atașată la dosarul cauzei.

Martorul G. V. învederează instanței că este șef de șantier și pentru ziua de azi a fost nevoit să se învoiască astfel că nu o să fie plătit. Susține că a venit 330 km cu mașina personală, de la B., astfel că, solicită a-i fi plătite ziua de muncă și transportul. Susține că salariul pe lună îl are in cuantum de 1300 lei.

Instanța, față de pretențiile martorului în sensul că acesta solicită a-i fi plătita ziua de muncă și transportul, pune în vedere acestuia că urmează a i se comunica și lui un exemplar din copia prezentei decizii.

Instanța, având în vedere actele depuse la dosar, constată cauza în stare de judecată și o lasă în pronunțare.

INSTANȚA

Asupra apelului de față;

Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Aiud la data de 16.09.2013, sub dosar nr._, în urma declinării competenței de Judecătoria S. prin sentința civilă nr. 1030/2013, petentul B. L. A., a solicitat instanței în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului A., ca prin hotărâre judecătorească să se dispună:

- anularea procesului-verbal de contravenție ., nr._ încheiat la data de 30.04.2013

În motivarea plângerii legal timbrată petentul a invocat excepția nulității procesului verbal de contravenție întrucât nu a fost întocmit cu respectarea prevederilor art. 16 alin.1 și art. 17 din Ordonanța 2/2001.

În fapt petentul arată că la data de 30.04.2013 a fost oprit de către agentul de politie care i-a adus la cunoștință faptul că a efectuat manevra de depășire într-o zonă în care această manevră era interzisa. F. convins că nu a efectuat o astfel de manevră zona de acțiune a indicatorului "depășirea interzisa" sau cu marcaj longitudinal continuu a solicitat agentului să prezinte înregistrarea radar, iar în urma vizionării imaginilor a constatat că acestea nu sunt clare și din nici un cadru nu reiese că a efectuat o astfel de manevră cu autoturismul pe care îl conducea. Față de locul în care se afla staționat auto MAI și locul în care s-a efectuat presupusa manevra de depășire fiind o distanță considerabilă nu se poate aprecia cu exactitate tronsonul de drum în care este interzisa depășirea precum și a locului în care s-ar fi efectuat o asemenea manevra.

In drept, petentul a invocat Ordonanței Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, O.U.G. nr. 195/2002 și a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Prin întâmpinare intimatul a solicitat respingerea plângerii formulată de petent și menținerea procesului-verbal de contravenție așa cum a fost întocmit.

În motivare se arată că procesul verbal atacat îndeplinește condițiile de fond prev. art. 16. alin. (1) și cele prevăzute de art. 17 din Ordonanța nr. 2/2001, iar cele 4 puncte amendă și reținerea permisului de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile, reprezintă o justă individualizare a răspunderii contravenționale, în raport cu criteriile stabilite de art.21, alin.3 din O.G. nr.2/2001. Astfel, sancțiunea a fost în mod corect stabilită de către agentul constatator și trebuie menținută în ansamblul ei, acestea fiind limitele prevăzute de lege.

Referitor la măsura complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce și implicit măsura tehnico-administrativă a reținerii permisului de conducere, având în vedere că norma de incriminare și sancționare a faptei, respectiv art. 100, alin.3, lit.e din OUG 195/2002 republicată Pedeapsa prevăzută este "amenda prevăzuta in clasa a 11-a de sancțiuni si cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioada de 30 de zile"". Aceasta dispoziție legala impune agentului constatator obligativitatea aplicării sancțiunii complementare, indiferent de sancțiunea principala aplicata si indiferent de pericolul social concret al faptei comise, legiuitorul prezumând un pericol social suficient de mare care sa atragă și complementara respectiva.

La termenul de judecată din data de 05.06.2013 instanța a încuviințat petentului proba cu înscrisurile depuse și din oficiu a dispus citarea martorului asistent indicat în procesul verbal. Ulterior a încuviințat proba testimonială pentru petent, fiind audiat martorul M. I. C., petentul renunțând la celălalt martor încuviințat, M. M. C.. A dispus de asemenea instanța emiterea unei adrese către CNADNR pentru a comunica dacă locul săvârșirii contravenției se află în raza de acțiune a indicatorului depășirea interzisă.

Prin sentința civilă nr.529/2014 a Judecătoriei Aiud, a fost respinsă plângerea contravențională formulată de petentul B. E., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI A., împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/28.02.2013, ca neîntemeiată, instanța având în vedere următoarele considerente

Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/28.02.2013, petentul B. E. a fost sancționat contravențional de către intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului A., cu amendă în cuantum de 300 lei, și cu sancțiunea complementară a interzicerii dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 zile aplicate pentru contravenția prevăzută și sancționată de art.120 alin.1 lit.h și i din H.G. nr.1391/2006, coroborat cu art.100 alin.3 lit.e din O.U.G. nr.195/2002, menționându-se că la data de 28.02.2013 a efectuat depășirea unui alt autovehicul aflându-se în zona de acțiune a indicatorului „depășire interzisă”.

Sub aspectul legalității procesului-verbal, instanța apreciază că actul atacat a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor art.16-17 din O.G.nr.2/2001, astfel că nu există nicio cauză de natură să atragă nulitatea actului.

Remarcă instanța că deși petentul nu a invocat niciun motiv de nulitate, susținând doar netemeinicia acestuia și reținerea unei stări de fapt care nu corespunde celei reale.

În privința temeiniciei procesului-verbal, trebuie arătat că, în raport de probele administrate în cauză, rezultă în mod cert că situația de fapt reținută de agentul constatator este conformă realității, având în vedere că rezultă dincolo de orice dubiu rezonabil că petentul a săvârșit contravenția prevăzută și sancționată de art.120 alin.1 lit.h și i din H.G. nr.1391/2006, coroborat cu art.100 alin.3 lit. e din O.U.G. nr.195/2002.

În ce privește martorul audiat în cauză, instanța apreciază că declarația acestuia este subiectivă, urmărindu-se doar exonerarea petentului de sancțiunea aplicată și prin urmare o va înlătura.

Pentru a-și forma această convingere a avut instanța în vedere adresa emisă de CNADNR (fila 59) prin care se precizează că fapta săvârșită a avut loc în zona de acțiune a indicatorului „depășire interzisă”.

Coroborat cu cele precizate în procesul verbal . nr._/ 30.04.2013 instanța consideră că starea de fapt reținută a fost probată.

În aplicarea concordantă a prezumției de legalitate, de veridicitate și de autenticitate a procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor cu prezumția de nevinovăție de care se bucură acuzatul în materie penală, conform art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, se impune precizarea că instanța de contencios european a stabilit în jurisprudența sa că toate sistemele legale cunosc și operează cu ajutorul prezumțiilor și că, în principiu, Convenția nu interzice aceasta, dar în materie penală obligă statele să nu depășească o anumită limită. În funcție de gravitatea sancțiunii la care este expus acuzatul, se stabilește și limita rezonabilă până la care poate opera prezumția, asigurându-se totodată respectarea drepturilor apărării sub toate aspectele (cauza Salabiaku v. Franța, cauza Vastberga Aktiebolag și Vulic v. Suedia).

Prezumția de nevinovăție nu are caracter absolut, după cum nici prezumția de veridicitate a faptelor constatate de agent și consemnate în procesul-verbal nu are caracter absolut, dar aceasta din urmă nu poate opera decât până la limita la care prin aplicarea ei s-ar ajunge în situația ca persoană învinuită de săvârșirea faptei să fie pusă în imposibilitatea de a face dovada contrarie celor consemnate în procesul-verbal, deși din probele administrate în acuzare instanța nu poate fi convinsă de vinovăția acuzatului, dincolo de orice îndoială rezonabilă.

Așadar, forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu, atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța).

În analiza principiului proporționalității, trebuie observat că dispozițiile O.U.G. nr.195/2002 au drept scop asigurarea desfășurării fluente și în siguranță a circulației pe drumurile publice, precum și ocrotirea vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecția drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietății publice și private, cât și a mediului.

Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil, în cadrul căruia poate să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România).

În speță, se constată că aplicarea prezumției de legalitate de care beneficiază procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției nu a fost răsturnată, în conditiile în care intimatul a făcut dovada dincolo de orice dubiu rezonabil că petentul a săvârșit fapta contravențională în modalitatea reținută în procesul verbal.

În temeiul art.34 din O.G. nr.2/2001, procedând la verificarea legalității sancțiunii aplicate, instanța apreciază că amenda contravențională în cuantum de 300 lei precum și sancțiunea complementară suspendării dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 zile respectă dispozițiile art.21 alin.3 din același act normativ, în conformitate cu care sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.

Este adevărat că, potrivit art. 7 alin. (3) din OG nr. 2/2001, instanța poate înlocui sancțiunea amenzii cu sancțiunea avertismentului, chiar dacă această din urmă sancțiune nu este prevăzută și de actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției, însă această măsură poate fi dispusă numai dacă anumite circumstanțe de ordin personal sau real demonstrează că fapta concretă este de gravitate redusă.

Instanța apreciază că nerespectarea regulilor privind manevra de depășire reprezintă o faptă contravențională de o gravitate sporită, aducând atingere valorilor sociale protejate de legea specială ce reglementează domeniul circulației rutiere (OUG nr. 195/2002), al cărei scop enunțat în art. 1 alin. (2) este de asigura desfășurarea fluentă și în siguranță a circulației pe drumurile publice, precum și de a ocroti viața, integritatea corporală și sănătatea persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public.

Mai mult, consideră instanța că un conducător auto are obligația conform legii să dea dovadă de suficientă diligență în trafic pentru a nu cauza evenimente rutiere, iar efectuarea manevrelor de depășire în zone în care aceasta este interzisă este una dintre cauzele frecvente ale producerii accidentelor de circulație.

Faptei petentului nu i poate atribui un grad de pericol social redus, întrucât această contravenție nu este una de rezultat ci una de pericol, în sensul că nu este necesară producerea unui prejudiciu, adică a unui accident rutier, urmarea periculoasă constând tocmai în probabilitatea producerii unor urmări nefavorabile relațiilor sociale pe care legea le protejează.

Pentru toate aceste considerente, instanța, în temeiul dispozițiilor art.34 alin.1 din O.G. nr.2/2001, va respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petentul B. E., împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/28.02.2013, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului A., menținând, pe cale de consecință, actul atacat ca fiind legal și temeinic întocmit, precum și sancțiunea dispusă.

Totodată, instanța, în temeiul art. 453 C. pr. civ., a luat act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel petentul B. E., solicitând să se constate faptul că sentința apelată este netemeinică și pe cale de consecință să se pronunțe o Decizie prin care să se modifice în totalitate Sentința civilă nr._ în sensul admiterii plângerii contravenționale formulată în contradictoriu cu IPJ A. si pe cale de consecință anularea procesului-verbal întocmit, iar în subsidiar în temeiul art. 7 din OUG 2/2001 reactualizată, înlocuirea amenzii contravenționale cu sancțiunea avertismentului,

În motivarea apelului, petentul a invederat urmatoarele:

I. Instanța de fond nu a ținut seama de circumstanțele reale ale cauzei, intrucat:

In fapt, prin acțiunea introductivă de instanță petentul contestator a solicitat instanței să constate netemeinicia procesului-verbal de contravenție . nr._/28.02.2013, întocmit de organul constatator din cadrul IPJ A. la 28.02.2013 cu consecința desființării actului ca atare.

După cum a precizat și în acțiunea introductivă, în data de 28.02.2013 în timp ce conducea autoutilitara Dacia L. cu număr de înmatriculare_, a fost oprit de un echipaj de poliție pe motivul că a depășit în mod neregulamentar, pe linie continuă, autoturismul marca Dacia 1300 cu nr. de înmatriculare_ .

Or, fapta reținută și consemnată în procesul-verbal de către agentul constatator NU corespunde realității întrucât a efectuat manevra de depășire în condiții de siguranță, pe o porțiune de drum cu marcaj longitudinal discontinuu, iar revenirea pe banda de circulație s-a făcut imediat ce a început linia continuă, fără încălcarea acesteia.

Mai mult, echipajul de poliție ce l-a oprit nu se afla în locul săvârșirii presupusei contravenții și nici în apropiere - acesta era în mișcare, în urma mai multor autovehicule, inclusiv de mare tonaj, ce îi împiedicau în mod evident vizibiliatea - fapt pentru care are dubii serioase cu privire la modul în care agentul constatator a avut posibilitatea de a observa prin propriile simțuri manevra nelegală imputată lui.

II. Procesul-verbal contestat nu a fost întocmit potrivit prevederilor art. 16-17 din OG 2/2001

Un alt aspect pe care l-a semnalat instanței de fond se referă la faptul că în procesul verbal de contravenție, la rubrica „Obiecțiuni", agentul s-a limitat doar la menționarea faptului că „nu am săvârșit nici o contravenție", fără a preciza exact motivul pentru care susțin acest lucru.

III. Sentința apelată conține grave erori privind numele său, procesul-verbal prin care i s-a aplicat contravenția, precum și starea de fapt.

în jurisprudenta Curții Europene a Drepturilor Omului fapta contravențională este considerată de regulă, o faptă de natură penală, indiferent de calificarea existentă în dreptul intern. Dacă sfera dreptului intern penal nu este inclusă și sfera contravențională, se va utiliza criteriul naturii faptei sancționate, ce presupune o verificare a destinației normei care incriminează fapta în discuție. în măsură în care norma în cauza are o sfera de aplicare limitată la anumite categorii de persoane și nu este de gravitate ridicată, fapta incriminată este considerată că aparține materiei dreptului disciplinar. în ipoteza în care norma incriminatoare analizată are destinatari necalificați, aceasta trebuie considerata ca aparține dreptului penal (a se vedea cauza Cambell si Fell c. Marii Britanii, A. contra României).

De asemenea, prin prisma criteriului scopului și al gravitații sancțiunii aplicate, trebuie analizată finalitatea sancțiunii aplicate, ceea ce înseamnă că fapta este considerată aparținând domeniului dreptului penal, dacă sancțiunea are caracter punitiv (aflictiv) sau preventiv. Iar în cazul în care sancțiunea aplicată are un caracter prevalent reparator, fapta trebuie exclusă din materia dreptului penal.

Astfel, se reține că fapta contravențională incriminată prin art. 100 alin. 3 lit. e din O.U.G. nr. 195/2002 nu este limitată la anumite categorii de persoane, prezentând caracter general, și este sancționată cu amenda, de unde rezulta scopul punitiv al sancțiunii.

Pe baza celor menționate, instanța de fond ar fi trebui se constate că fapta aparține domeniului penal în sensul art. 6 din Convenție, astfel încât ar fi trebuit să i beneficiez de toate garanțiile conferite de această normă.

Potrivit art. 6 CEDO alin. 1 „Orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale în mod echitabil, în mod public și în termen rezonabil, (...) ", echitabilitatea procesului fiind o cerință instituită de asemenea și de C.pr.civ. la art. 6.

Cu toate că nu există o "definiție clară și expresă a noțiunii de „proces echitabil", Curtea a dat numeroase interpretări, printre care se regăsește și obligația instanței de a motiva sentința și de a analiza efectiv situația juridică adusă în fața instanței.

Mai mult, luând în considerare faptul că soluțiile date de către instanțele de judecată emană de la o autoritate publică, acestea se bucură indiscutabil de prezumția de legalitate și veridicitate. Or, sentința pe care o contesta este incompatibilă cu noțiunea de proces echitabil, dar și cu o minimă aparență de legalitate și veridicitate, întrucât:

- după ce inițial instanța de fond consemnează numele sau B. E. în cuprinsul hotărârii aceasta face referire la numele unui alt petent, numitul B. L. A..

- instanța de fond face referire în tot cuprinsul hotărârii la o altă stare de fapt petrecută în 30.04.2013, în loc de cea reală pe care o contesta, faptă care a avut loc în data de 28.02.2013;

- pe deasupra, instanța reține (inclusiv în considerente) ca fiind legal și temeinic un cu totul alt proces-verbal decât acela prin care a fost sancționat contravențional, și anume procesul-verbal având . nr._, deși cel contestat are . nr._!

- instanța amintește în considerente de o declinare de competență de la Judecătoria S., înregistrată sub dosarul nr._ (număr ce nu corespunde cu numărul de dosar dat subsemnatului la înregistrarea cererii de chemare în judecată), dar și de o eventuală Sentință civilă 1030/2013 prin care s-a declinat competenta, aspecte ce nu au avut loc în speța de față, plângerea contravențională fiind înregistrată direct la Judecătoria Aiud; (verificând dosarul indicat de către instanța pe portalul instanțelor de judecată, reiese că acesta nu are ca obiect contestație împotriva procesului-verbal de contravenție, evident petentul apelant nefiind parte)

- confuzia instanței persistă și în ceea ce privește modul în care s-au derulat Evenimentele pe care le-a precizat în cererea introductivă, unde nu a mentionat și nici nu a făcut referire la faptul că agentul constatator i-a furnizat înaintea încheierii procesului-verbal de contravenție imaginile video, iar acestea nu au fost clare, întrucât acest fapt nici NU a avut loc, agentul refuzând în totalitate să îi prezinte acele imagini. Mai mult, autoturismul MAI nu se afla în staționare în momentul în care se presupune că ar fi observat că a depășit, așa cum persistă în eroare instanța de fond prin cele expuse în cuprinsul sentinței.

Din acest lung șir de confuzii și erori existente în cuprinsul Sentinței civile nr. 529/2014, în mod inevitabil se ridică întrebarea dacă instanța de fond a studiat în mod temeinic dosarul în care petentul are calitatea de reclamant. Cu atât mai mult cu cât instanța reține că fapta imputată există și este probată prin coroborarea adresei emise de CNADNR cu „cele precizate în procesul-verbal . nr._/20.04.2013" - or, așa cum a precizat anterior, procesul-verbal contestat de el este cu totul altul și anume cel ce are . nr._, încheiat în data de 28.02.2013.

De asemenea, „sub aspectul legalității procesului-verbal, instanța apreciază că actul atacat a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor art 16-17 din O.G. nr. 2/2001, astfel că nu există nicio cauză de natură să atragă nulitatea actului". Având în vedere faptul că în tot cuprinsul sentinței instanța de fond face referire la două situații faptice petrecute la interval de 2 luni și consemnate în cuprinsul a două procese-verbale diferite, cele opinate de către instanța de fond nu face decât să mențină starea de ambiguitate și confuzie, ridicând o altă întrebare cu privire la care din cele două procese-verbale se refera instanța de fond.

Toate aceste confunzii și erori cu privire la persoana sa la starea de fapt, la procesul-verbal contestat antrenează în ceea ce îl privește o singură concluzie, și anume faptul că instanța de fond a studiat în mod superficial dosarul nr._, uzitând cel mai probabil de tehnica copy-paste din alt dosar în care parte a fost domnul B..

Așa cum reține în mod constant CEDO prin jurisprudența sa, „dreptul la un proces echitabil nu poate trece drept efectiv decât dacă cererile și observațiile părților sunt cu adevărat „studiate", adică examinate de către tribunalul sesizat. Art. 6 din CEDO implică în sarcina instanței obligația de a face o examinare efectivă a mijloacelor, argumentelor și ofertelor de dovezi ale păților."

IV. Incălcarea principiului dreptului la soluționarea cauzei într-un termen rezonabil.

Așa cum reiese din C.proc.civ. la art. 6 „Orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale în mod echitabil în termen optim si previzibil de către o instanță independentă, imparțială și stabilită prin lege. în acest scop, instanța este datoare să dispună toate măsurile permise de lege și să asigure desfășurarea cu celeritate a judecății.", dar și din dispozițiile Convenției Europene a Drepturilor Omului, instanțele au obligația de a judeca și de a soluționa un dosar în termeni optimi și rezonabili, desigur în funcție de gradul de complexitate și dificultate al dosarului.

Având în vedere obiectul acestui dosar, și anume contestarea unui act administrativ (ce evident nu se presupune un nivel deosebit de dificultate), instanța de fond ar fi trebuit să soluționeze dosarul într-un termen relativ scurt. Or, în acest dosar ce nu ar fi trebuit să ridice instanței mari probleme, au existat 10 termene de judecată, pe parcursul a 11 luni, dintre care 5 termene au constat în amânări de pronunțare.

Așadar, considera că în acest dosar instanța de fond pe lângă faptul că a realizat o analiză superficială a speței (așa cum reiese din numeroasele erori existente în sentință), a tergiversat soluționarea și pronunțarea unei sentințe, încălcând reglementările art. 6 Cpr.civ., precum și prevederile Convenției Drepturilor Omului.

V. Incălcarea principiului egalității părților în fața instanței

Instanța de fond a neglijat de asemenea și acest principiu nuanțat de C.proc.civ la art. 8 „în procesul civil părților le este garantată exercitarea drepturilor procesuale, în mod egal și fără discriminări", principiu ce se referă la faptul că fiecare parte are dreptul la ACELEAȘI APĂRĂRI ȘI LA ACELEAȘI PROBE întrucât în formarea convingerii sale a utilizat D. probele învederate de către intimată, și anume procesul-verbal, și adresa emisă de către CNADNR.

Astfel, instanța de fond a respins nemotivat și fără temei declarația martorului propus pe motiv că „declarația acestuia este subiectivă", fără a detaila împrejurările ce au determinat instanța să considere martorul propus ca fiind subiectiv; totodată, asupra cererii sale în probațiune cu privire la imaginile video care ar putea lămuri modul în care s-au desfășurat evenimentele din data de 28.02.2013, instanța NU s-a pronunțat.

Procedând de o asemenea manieră, și anume luând în considerare doar probele invocate de către intimată, instanța de fond a creat o stare vădită de inferioritate a petentului în raport cu intimata, negându-mi fără temei dreptul de a uzita de aceleași apărări și probe și de a beneficia de „egalitatea armelor".

VI. Neexercitarea rolului activ de către instanța de fond.

Instanța de fond în virtutea rolului activ prevăzut de art. 22 C. pr. civ are îndatorirea să stăruie în aflarea adevărului și să verifice dacă cele consemnate în procesul verbal contestat corespund adevărului.

Insăși Curtea Constituțională a României a subliniat în cuprinsul Deciziei nr. 1096/2009 faptul că: "Cel care a formulat plângerea nu trebuie să își demonstreze propria nevinovăției...). Chiar dacă art. 47 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 face referire la dispozițiile Codului de procedură civilă, instanțele de judecată nu pot face aplicarea strictă a regulii onus probandi incumbit actori, ci, din contră, chiar ele trebuie să manifeste un rol activ pentru aflarea adevărului din moment ce contravenția intră sub incidența art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului si a libertăților fundamentale.

Așadar, instanța de fond avea obligația de a cerceta în mod temeinic starea de fapt expusă de către petent prin cererea introductivă, administrând în acest sens toate probele necesare. Or, instanța de fond a „uitat" să se pronunțe asupra solicitării petentului de a fi administrate imaginile video surprinse de camerele de filmat de pe acea porțiune de drum, cu toate că această probă ar fi avut cea mai mare relevanță și grad de obiectivitate. Practic, soluția instanței de fond se întemeiază doar pe probele depuse la dosar Le către intimată (procesul-verbal de contravenție, adresa CNADNR și raportul agentului constatator), probe subiective și care în mod evident nu pot conduce la soluția în care „rezultă dincolo de orice dubiu rezonabil petentul a săvârșit faptei"; mai mult, în practică s-a reținut faptul că raportul agentului constatator nu poate fi primit ca probă, neexistând nici un text de lege care să îi confere valoare probatorie.

De asemenea, așa cum se precizează în susținerile intimatei, din întâmpinarea depusă la fond, potrivit cărora „contravenția reținută în sarcina petentului a fost constatată direct de agentul de poliție aflat în exercițiul atribuțiilor de serviciu, competent să constate și să acționeze contravenții" nu poate fi primită întrucât nu este conformă cu realitatea.

Dacă instanța de fond ar fi cercetat atent starea de fapt expusă de către petent coroborată cu declarația martorului M. C. și cu imaginile video pe care le-a solicitat t fi administrate ca probă, ar fi observat că mașina în care se afla agentul constatator care l-a oprit în trafic se afla în mișcare, cu mult în spatele autoturismului condus de către petent (ba mai mult, în fața mașinii de poliție erau și autoturisme de mare tonaj care împiedicau vizibilitatea agentului constatator - așadar acest fapt nu îi putea permite să constate prin propriile simțuri că ar fi depășit pe linie continuă !!!!!!..

In acest sens, considera că se impune administrarea probei cu imaginile video surprinse de camerele de filmat din acea zonă (imagini deținute de către intimata).

Opineaza că sancționarea sa contravențională, în condițiile absenței oricărei probe relevante și obiective, și doar pe baza procesului-verbal contestat și a unor înscrisuri depuse de către intimată, constituie un abuz de drept.

Așa cum a arătat anterior, fapta contravențională imputată în sensul art. 6 din Convenție, astfel încât trebuie să beneficieze de toate garanțiile conferite de aceasta normă, respectiv de prezumția de nevinovăție prevăzută de paragraful 2.

Prin urmare, sarcina probei aparține celui ce acuza, iar orice îndoiala trebuie să profite celui acuzat.

Potrivit art. 11 din Constituția României "Statul român se obligă să îndeplinească Mocmai și cu buna-credinta obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte. Tratatele (ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern" (Convenția europeana a .drepturilor omului a fost ratificata de România în iunie 1994). De asemenea, art. 20 alin. 2 din Constituție prevede ca "Daca exista neconcordante între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile".

In aceste condiții, instanța are obligația de a da eficiență cu prioritate dreptului internațional și de a analiza fapta contravenționala dedusă judecății conform criteriilor statuate în jurisprudenta CEDO.

F. de lipsa oricăror probe cu privire la vinovăția sa și având în vedere că a formulat obiecțiuni în chiar momentul completării procesului verbal de contravenție, iar intimata nu a făcut dovada faptei pentru care i s-a aplicat amenda contravențională considera că simpla mențiune a agentului constatator că a efectuat o „constatare directă" nu este suficientă pentru a înlătura prezumția de nevinovăție.

Petentul ar trebui să faca dovada contrarie celor consemnate în procesul-verbal doar în situația în care probele administrate de către organul constatator pot convinge instanța în privința vinovăției „acuzatului" dincolo de orice îndoială rezonabilă.

Mai mult, prin Sentința civilă 9730 din 21 noiembrie 2007, pronunțată în dosarul_, s-a apreciat că „procesul-verbal de constatare și sancționare al contravenției trebuie să aibă la baza întocmirii sale mijloace de probă temeinice în ceea ce privește vinovăția petentului în săvârșirea faptei, mențiunile agentului constatator inserate în actul sancționator neputand singure servi drept temei pentru aplicarea sancțiunii contravenționale în absenta altor mijloace de probă".

Concluzionând, solicita respectuos ca prin Decizia pe care o va pronunța să se admita cerere de apel formulată pentru motivele expuse și să modifice în totalitate Sentința civilă nr. 529/2014.

In probațiune: In dovedirea celor afirmate solicita a se încuviința reaudierea martorului M. C., respectiv reaudierea martorului asistent, precum și administrarea probei cu imaginile video.

Intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului A., a depus întâmpinare solicitând respectuos ca pe baza probelor ce vor fi administrate în cauză: să se respinga apelul formulat, să se mențina ca temeinică și legală sentința civilă nr. 529/2014 pronunțată de Judecătoria Aiud

Apreciază că sentința pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică, iar motivele de apel invocate sunt neîntemeiate din următoarele considerente:

Sub aspectul legalității, procesul verbal contestat conține toate elementele prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 16 și art. 17 din OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.

Sub aspectul temeiniciei învederează că agentul constatator a respectat dispozițiile art.21 alin.3 din OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aplicând sancțiunea în limitele prevăzute de actul normativ, raportat la gradul de pericol social al faptei, la împrejurările în care aceasta a fost săvârșită, la modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, la scopul urmărit, precum și la circumstanțele personale ale contravenientului.

Totodată, se opun administrării oricăror probe cu caracter extrajudiciar, întrucât acestea nu respecta principiul contradictorialității și al nemijlocirii probelor în procesul civil.

Prin manevra de depășire efectuată, petentul a încălcat dispozițiile art. 120, alin.l, lit.h și i din H.G. nr. 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanței de Urgență a mvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, text de lege care stabilește anumite interdicții pentru conducătorii auto, respectiv: Se interzice depășirea autovehiculelor: h) în zona de acțiune a indicatorului „Depășirea interzisa", i) când pentru efectuarea manevrei se încalcă marcajul continuu, simplu sau dublu, care desparte sensurile de mers, iar autovehiculul circula, chiar si parțial, pe sensul opus, ori se încalcă marcajul care delimitează spațiul de interzicere ".

Incriminarea și sancționarea faptelor având ca obiect nerespectarea regulilor privind depășirea este prevăzută în art. 100, alin.3, lit.e din OUG 195/2002 republicată: "art. 100 (3) Constituie contravenție si se sancționează cu amenda prevăzuta in clasa a II-a de sancțiuni si cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioada de 30 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a următoarelor fapte: e) nerespectarea regulilor privind depășirea."

In fapt, la data de 28.02.2013, apelantul a fost surprins în timp ce conducea autoturismul cu nr. de înmatriculare_ efectuând manevra de depășire a autoturismului cu nr. de înmatriculare_ pe DN 1 la km 415+150m, sector de drum cu indicator "Depășirea Interzisă".

Având în vedere cele constatate, numitul B. E. a fost sancționat contravențional cu amenda ]n cuantum de 300 lei pentru încălcarea prevederilor art. 120, alin. 1, lit. h din H.G. nr. 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, faptă sancționată de art. 100, aii. 3, lit. e din O.U.G. 195/2002.

De asemenea, drept măsură complementară s-a dispus suspendarea dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile.

Procesul verbal de contravenție se bucură de o prezumție de legalitate, în sensul că acesta face întotdeauna dovada până la proba contrară (în acest sens Curtea Constituțională pronunțându-se prin Decizia 197/2003, Decizia 259/2007 ș.a), forța probantă a procesului verbal este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).

Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de către Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă lin# rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, paragraf 28, hotărârea din 7 octombrie 1988, cauza Vastberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, hotărârea din 22 iulie 2002).

Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil în cadrul căruia să utilizeze orice mijloace de probă și să invoce orice argument pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit si respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional.

In drept, întemeiază întâmpinarea pe dispozițiile art. 456 și următoarele din C. Pr. Civ., OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, HG 1391/2006, OUG 195/2002 .

Apelul a fost legal timbrat.

La termenul de judecata din 27.11.2014, instanta de control judiciar a retinut, in temeiul art. XV alin.3 din Legea nr.2/2013, ca intampinarea este depusa peste termenul legal, astfel ca, intimatul IPJ A., este decazut din dreptul de a mai invoca aparari si exceptii, mai putin cele ce ordine publica.

Tot atunci, a fost incuviintata cererea apelantului privind audierea martorului asistent, fiind respinsa cererea acestuia privind reaudierea martorului M. I. C.- martor la a carui audiere in fata primei instante apelantul a fost prezent. In ceea ce priveste proba cu inregistrarea video –si aceasta solicitare a fost respinsa, intrucat, reprezentanta intimatului IPJ A., a precizat expres ca o asemenea inregistrare nu exista, fapta fiind constatata direct si personal de catre agentul constatator.(fl.34-apel)

Examinând sentinta primei instante, prin prisma motivelor de apel invocate, Tribunalul constată că acesta este nefondat, urmand a fi respins pentru urmatoarele considerente:

Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/28.02.2013, petentul B. E. a fost sancționat contravențional de către intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului A., cu amendă în cuantum de 300 lei, și cu sancțiunea complementară a interzicerii dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 zile aplicate pentru contravenția prevăzută și sancționată de art.120 alin.1 lit.h și i din H.G. nr.1391/2006, coroborat cu art.100 alin.3 lit.e din O.U.G. nr.195/2002, menționându-se că la data de 28.02.2013, aflandu-se la volanul autoutilitarei_, pe DN1, KM 415+150, directia de mers Aiud-T., a efectuat manevra de depășire a autovehiculului Dacia, cu nr. de inmatriculare_, în zona de acțiune a indicatorului „depășire interzisă”.

Apelantul petent a refuzat sa semneze procesul verbal de contraventie, mentionand ca nu a savarsit nicio contraventie.

Imprejurarea ca, agentul constatator al intimatei ar fi intocmit procesul verbal contestat, fara a mentiona de ce anume petentul apelant considera ca nu a savarsit nicio contraventie, nu reprezinta un viciu de natura a atrage anulabilitatea procesului verbal de contraventie, intrucat, prin Decizia nr. XXII/2007, solutionand Recursul in interesul legii, ICCJ Sectiile Unite, a statuat ca, nerespectarea cerintelor art. 16 alin.7 din Og nr. 2/2001- privind incunostiintarea persoanei sanctionate asupra dreptului de a formula obiectiuni, respectiv consemnarea distincta a acestora in procesul verbal- atrage nulitatea relativa a acestuia.

Asa fiind, raportat si la prevederile art.175 din Codul de Procedura Civila, instanta de control judiciar retine ca, invocata omisiune, nu este de natura a cauza apelantului o vatamare care sa nu poata fi inlaturata decat prin anularea procesului verbal de contraventie, intrucat, prin chiar plangerea formulata impotriva acestuia, in exercitarea dreptului de liber acces la justitie, petentul a avut are posibilitatea sa indice toate motivele pentru care a refuzat sa-l semneze, respectiv toate circumstantele de fapt si de drept, pe care-si fundamenteaza demersul judiciar prin care tinde la anularea actului sanctionator.

Referitor la invocatele erori continute de sentinta primei instante, in ceea ce priveste numele petentului, procesul verbal constatator al contraventiei si starea de fapt, instanta de control judiciar retine urmatoarele:

Potrivit art. 442 din Codul de Procedura Civila, erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea si sustinerile partilor, sau cele de calcul, precum si orice alte erori materiale, cuprinse in hotarari sau incheieri, pot fi indreptate din oficiu sau la cerere.

Potrivit art. 445 din același act normativ, îndreptarea, lamurirea, înlăturarea dispozițiilor contradictorii ori completarea hotărârii, nu poate fi ceruta pe calea apelului sau recursului, ci numai in condițiile art. 442-444 din Codul de Procedura Civila.

Ca atare, pentru inlaturarea invocatelor erori continute de sentinta primei instante, in ceea ce priveste numele petentului, procesul verbal constatator al contraventiei si starea de fapt, legiuitorul a reglementat alte proceduri judiciare, partea neputand opta intre calea de atac a apelului si respectivele proceduri.

In plus, lecturarea considerentelor care au fost avute in vedere de prima instanta in prountarea solutiei, astfel cu sunt prezentate acestea in partea sentintei destinate analizei intregului material probator administrat in cauza, (paginile 2-4 ale sentintei), releva o referire corecta a primei instante la Procesul Verbal contestat, anume . nr._/28.02.2013 si la starea de fapt retinuta in acesta, permitand astfel, exercitarea controlului judiciar asupra considerentelor avute in vedere de prima instanta. Faptul ca, . a doua a sentintei, se regaseste si mentionarea eronata a Seriei si Numarului procesului verbal de contraventie, in conditiile in care, cateva paragrafe mai sus, acesta este mentionat corect-corect fiind mentionata si starea de fapt retinta . de natura a acredita ideea ca, prima instanta ar fi analizat un alt proces verbal si o alta stare de fapt decat cele deduse judecatii prin plangerea formulata de petent.

Referitor la garantiile procesuale recunoscute petentului in fata primei instante, in sensul prevederilor art. 6 alin.1 din Conventia EDO, instanta de control judiciar a retinut urmatoarele:

Sentinta pronuntata de prima instanta cuprinde motivele de fapt si de drept pe care se sprijina solutia acesteia. Prima instanta a analizat atat legalitatea cat si temeinicia procesului verbal contestat, iar in ceea ce priveste garantiile de care se bucura petentul in calitate de persoana careia i se aduce o acuzatie, prin prisma prevederilor art. 6 din Conventia EDO, prima instanta a retinut in mod corect ca: `` Prezumția de nevinovăție nu are caracter absolut, după cum nici prezumția de veridicitate a faptelor constatate de agent și consemnate în procesul-verbal nu are caracter absolut, dar aceasta din urmă nu poate opera decât până la limita la care prin aplicarea ei s-ar ajunge în situația ca persoană învinuită de săvârșirea faptei să fie pusă în imposibilitatea de a face dovada contrarie celor consemnate în procesul-verbal, deși din probele administrate în acuzare instanța nu poate fi convinsă de vinovăția acuzatului, dincolo de orice îndoială rezonabilă.

Așadar, forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu, atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța).

În speță, se constată că aplicarea prezumției de legalitate de care beneficiază procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției nu a fost răsturnată, în conditiile în care intimatul a făcut dovada dincolo de orice dubiu rezonabil că petentul a săvârșit fapta contravențională în modalitatea reținută în procesul verbal.``

In acest context, instanta de control judiciar reaminteste ca, in cele ce preced, a retinut ca, independent de erorile materiale strecurate in cuprinsul acesteia, sentinta primei instante, permite exercitarea controlului judiciar asupra considerentelor avute in vedere de aceasta.

Faptul ca, . a doua a sentintei, se regaseste si mentionarea eronata a Seriei si Numarului procesului verbal de contraventie, in conditiile in care, cateva paragrafe mai sus, acesta este mentionat corect - corect fiind mentionata si starea de fapt retinta . de natura a acredita ideea ca, prima instanta ar fi analizat un alt proces verbal si o alta stare de fapt decat cele deduse judecatii prin plangerea formulata de petent.

In plus, in sentinta pronuntata de prima instanta, cu ocazia analizei probatoriului administrat, se face referire la adresa CNADNR, adresa care se afla la fila 60, a dosarului primei instante si in baza careia, prima instanta a retinut ca, fapta savarsita a avut loc in zona de actiune a indicatorului ``Depasire interzisa ``.

. CNADNR-Sectia Drumuri Nationale A., depus la fila 60 a dosarului primei instante si inaintat impreuna cu adresa CNADNR SA, depusa la fila 59 a aceluiasi dosar, pe DN 1, KM 415+150 se afla in zona de actiune a indicatorului depasirea interzisa, sectorul de drum cuprins intre km 415+000- 415+397, fiind semnalizat cu indicatorul rutier fig. C27, (Depasirea interzisa), marcaj longitudinal continuu. Or, prin Procesul verbal contestat, s-a retinut că, la data de 28.02.2013, aflandu-se la volanul autoutilitarei_, pe DN1, KM 415+150, directia de mers Aiud-T., petentul a efectuat manevra de depășire a autovehiculului Dacia, cu nr. de inmatriculare_, în zona de acțiune a indicatorului „depășire interzisă”.(fl.2, 7-dosarul primei instante, fl.49, dosar apel)

De asemenea, prima instanta a analizat si depozitia martorului audiat, pe care a inlaturat-o ca fiind subiectiva.

. primei instante a fost audiat martorul M. I. C., martor din a carui depozitie rezulta ca se cunoaste cu petentul, de vreme ce, au plecat impreuna, dar in masini diferite din Aiud spre Cluj, iar petentul a fost acela care, dupa ce a fost oprit in trafic, l-a sunat spunandu-i ca a fost sanctionat.(fl.72, dosarul primei instante)

Asa fiind, referirile eronate ale primei instante, anterior analizei materialului probator, la in alt numar de dosar, la un alt nume al petentului, la o alta data a constatarii faptei, la un alt numar al procesului verbal de contraventie si la o declinare de competenta, sunt vadite erori materiale, care insa, astfel cum s-a mai retinut in cele ce preced, nu sunt de natura a justifica asertiunea in conformitate cu care, apelantului i-ar fi fost incalcate garantiile procesuale consacrate de art. 6 din Conventia EDO, prin aceea ca, solutia pronuntata de prima instanta este rezultatul analizei unei alte stari de fapt.

Dimpotriva, in chiar paragraful ce precede analiza întregului material probator, prima instanta a precizat in mod corect, probatiunea incuviintata in sedinta de judecata din 05.06.2013- a se vedea in acest sens Incheierea Sedintei Publice din 05.06.2013, cat si ulterior, facand referire in mod corect la imprejurarea ca a fost audiat martorul M. I. C.- a se vedea depozitia acestuia de la fila 72 a dosarului primei instante, la adresa efectuata catre CNADNR, pentru a comunica daca locul savarsirii contravenției, se afla in raza de acțiune a indicatorului ``depasirea interzisa``- a se vedea in acest sens, adresa de la fila 54 a dosarului primei instante, respectiv la imprejurarea ca, petentul a renuntat la audierea martorului incuviintat, M. M. C.- a se vedea in acest sens, Incheierea Sedintei Publice din 20.11.2013.

In fine, astfel cum s-a mai precizat in cele ce preced, materialul probator antementionat administrat, a fost analizat in considerentele sentintei pronuntata de prima instanta, niciunde in partea sentintei destinata analizei intregului material probator administrat in cauza, nefacandu-se referire la faptul ca, petentului i-ar fi fost furnizate anterior incheierii procesului verbal de contraventie imaginile video, iar acestea nu ar fi fost clare, respectiv la faptul ca, autoturismul MAI ar fi stationat in momentul in care se presupune ca ar fi observat manevra de depasire efectuata de petent.

In contextul tuturor celor ce preced, instanța de control judiciar retine ca, chiar daca aspecte preluate in mod eronat din alte spete similare, se regăsesc in cuprinsul sentinței primei instanțe, cata vreme, aceasta oferă o analiza a materialului probator administrat in dosarul nr._, raportat la starea de fapt reținuta prin Procesul Verbal ., nr._/28.02.2013, este indiscutabil ca, nu exista nici un dubiu asupra faptului ca prima instanta a soluționat cauza cu care a fost investita prin plângerea formulata de petentul apelant si înregistrata la data de 12.03.2013, in dosar nr._, al Judecătoriei Aiud.

Referitor la incalcarea dreptului petentului la solutionarea cauzei . in sensul prevederilor art.6 din Conventia EDO, instanta de control judiciar, retine ca, instantele nationale, se pot pronunta asupra incalcarii dreptului la solutionarea procesului . si previzibil, doar in procedura reglementata de art.522-526 din Codul de Procedura Civila, procedura care se desfasoara anterior finalizarii unui ciclu procesual, tocmai in considerarea faptului ca, potrivit art.524 alin.4 din Codul de Procedura Civila, cand se apreciaza contestatia ca fiind intemeiata, se iau de indata, masurile necesare inlaturarii situatiei care a provocat tergiversarea judecatii.

Or, este evident ca in solutionarea unei cai de atac- in speta a apelului, nu pot fi luate retroactiv, de catre instanta de control judiciar, masuri de natura celor prevazute de art. 524 alin.4 din Codul de Procedura Civila, de vreme ce, cauza a fost solutionata, procedura apelului si cea a contestatiei prevazute de art.522-526 din Codul de Procedura Civila, fiind doua proceduri distincte si cu finalitati diferite.

Incalcarea dreptului la finalizarea procesului ., nu poate constitui o critica de nelegalitate a unei hotarari judecatoresti- in acest sens fiind si prevederile art. 525 alin.3 din Codul de Procedura Civila, instantele interne putandu-se pronunta asupra acestei incalcari, exclusiv in procedura reglementata de art. 522-526 din Codul de Procedura Civila.

Referitor la critica de nelegalitate adusa sentintei pronuntata de prima instanta, constand in incalcarea principiului egalitatii partilor in fata instantei, instanta de control judiciar a retinut urmatoarele:

Contrar sustinerilor apelantului, prima instanta a administrat si probe solicitate de acesta, incuviintandu-i audierea martorilor Murasan I. C. si Murasan M. C., petentul fiind cel care, in sedinta publica din 20.11.2013, a renuntat la audierea martorului Murasan M. C.-fl.74 dosarul primei instante.

De asemenea, la acelasi termen de judecata, din 20.11.2013, petentul a fost de acord cu audierea martorului semnatar al procesului verbal de contraventie, proba propusa din oficiu de catre prima instanta.

Imprejurarea ca prima instanta a inlaturat, pentru motivele expuse in sentinta apelata, depozitia martorului propus de apelant, nu reprezinta o incalcare a principiului egalitatii armelor, intrucat, egalitatea armelor vizeaza in esenta, incuviintarea cererilor in probatiune admisibile potrivit legii si de natura a duce la solutionarea procesului in sensul prevederilor art.255 alin.1 din Codul de Procedura Civila, propuse de ambele parti, astfel incat sa fie asigurat dreptul la aparare, respectiv la contraproba.

Aprecierea probelor insa, se face de instanta, in conformitate cu prevederile art.264 din Codul de Procedura Civila, in mod liber, potrivit convingerii judecatorului/judecatorilor, in afara de cazul in care legea este cea care stabileste puterea lor doveditoare.

In plus, astfel cum s-a retinut in cele ce preced, prima instanta a analizat si depozitia martorului audiat, propus de apelant, pe care a inlaturat-o ca fiind subiectiva, iar in ceea ce priveste proba cu inregistrarea video – aceasta solicitare a fost respinsa de catre instanta de control judiciar, intrucat, in apel, reprezentanta intimatului IPJ A., a precizat expres ca o asemenea inregistrare nu exista, fapta fiind constatata direct si personal de catre agentul constatator.(fl.34-apel)

Asa fiind, petentului nu i-a fost adusa nicio vatamare prin omisiunea primei instante de a se pronunta asupra solicitarii petentului privind inregistrarea video, iar prin exercitarea caii de atac, acesta beneficiaza de o noua judecata asupra fondului, instanta de control judiciar statuand atat in fapt, cat si in drept, potrivit art. 476 alin.1 din Codul Civil, ceea ce implica, desigur o noua apreciere asupra probatiunii administrate atat in fata primei instante cat si in apel.

In consecinta, nici aceasta critica de nelegalitate vizand eludarea principiului egalitatii armelor nu a fost primita si, pentru identitate de ratiune cu cele ce preced, nu a fost primita nici cea referitoare la neexercitarea rolului activ de catre instanta de fond.

In ceea ce priveste existenta unor camere de filmat in zona in care se sustine ca avut loc manevra de depasire, instanta de control judiciar reaminteste ca in sedinta publica din 27.11.2014, reprezentanta IPJ –ului a invederat ca nu exista nicio inregistrare, fapta fiind constatata de agentul constatator.(fl.34-dosar apel)

In plus, daca petentul apelant avea certitudinea ca, in zona exista camere de filmat, putea ca in vederea administrarii acestui mijloc de proba- altul decat inregistrarile efectuate de agentii intimatei IPJ A., in exercitiul functiei- sa se adreseze autoritatilor abilitate sa administreze si sa gestioneze efectuarea unor asemenea inregistrari si sa depuna diligente in vederea inaintarii lor, la dosarul cauzei.

Or, apelantul s-a referit in mod constant la camerele de filmat detinute de intimatul IPJ A., intimat care a negat detinerea unor astfel de inregistrari in speta.

Referitor la fapta retinuta in sarcina petentului apelant, instanta de control judiciar a avut in vedere urmatoarele:

Procesul verbal de constatare a contraventiei, chiar daca se bucura de aparenta de legalitate si veridicitate – dat fiind faptul ca este intocmit de nu agent constatator in exercitarea atributiilor de serviciu, nu are valentele probatorii ale unui act autentic. Tocmai de aceea, legiuitorul a instituit posibilitatea contestarii lui, prin formularea plangerii impotriva acestuia, in conditiile art. 31 din Og nr. 2/2001 si administrarea probatiunii in conditiile art. 33 alin.1 din Og nr. 2/2001, text de lege care face vorbire, inclusiv de audierea oricaror persoane in masura sa contribuie la rezolvarea temeinica a cauzei.

Or, in speta, din coroborarea probatoriului administrat, rezulta ca in mod corect a fost retinuta in sarcina petentului savarsirea contraventiei prevazute de art. art.120 alin.1 lit.h din H.G. nr.1391/2006, coroborat cu art.100 alin.3 lit.e, din O.U.G. nr.195/2002, menționându-se că la data de 28.02.2013, aflandu-se la volanul autoutilitarei_, pe DN1, KM 415+150, direcția de mers Aiud-T., a efectuat manevra de depășire a autovehiculului Dacia, cu nr. de inmatriculare_, în zona de acțiune a indicatorului „depășire interzisă”.

. CNADNR-Sectia Drumuri Nationale A., depus la fila 60 a dosarului primei instante, pe DN 1, KM 415+150 se afla in zona de actiune a indicatorului depasirea interzisa, sectorul de drum cuprins intre km 415+000-415+397, fiind semnalizat cu indicatorul rutier fig. C27, (Depasirea interzisa), marcaj longitudinal continuu. Or, prin Procesul verbal contestat, s-a retinut că, la data de 28.02.2013, aflandu-se la volanul autoutilitarei_, pe DN1, KM 415+150, directia de mers Aiud-T., petentul a efectuat manevra de depășire a autovehiculului Dacia, cu nr. de inmatriculare_, în zona de acțiune a indicatorului „depășire interzisă”.(fl.2, 7-dosarul primei instante, fl.49, dosar apel)

Chiar daca, a semnat procesul verbal contestat cu mențiunea ca nu a savarsit nicio contravenție, prin chiar mentiunile olografe efectuate de acesta, pe Plansa foto a zonei de drum in care susține ca a efectuat depasirea, petentul apelant admite ca reinscrierea pe banda de mers, s-a facut imediat ce a inceput linia continua, fara incalcarea acesteia. (fl.11, 39-dosarul primei instante)

Or, contravenția prevazuta de art.120 alin.1 lit.h din H.G. nr.1391/2006, coroborat cu art.100 alin.3 lit.e, din O.U.G. nr.195/2002, presupune ca întreaga manevra de depasire, sa se efectueze in afara zonei de acțiune a indicatorului ``Depasirea interzisa ``, fiind astfel exclus sectorul de drum cuprins intre punctul de inceput al liniei continue si cel al finalizarii ei.

Ca atare si revenirea pe banda de circulație a petentului, trebuia sa aibă loc tot pe linie discontinua. Raportat la cele ce preced si la mențiunile olografe ale petentului de pe plansa foto de la filele 11 si 39 ale dosarului primei instante, instanta de control judiciar retine ca, reinscrierea pe banda de mers trebuia sa aiba loc, anterior debutului liniei continue si, nicidecum imediat ce a inceput linia continua``, intrucat, in aceasta din urma situatie, nu se mai poate sustine ca, nu a avut loc incalcarea liniei continue, sustinerile in conformitate cu care, reinscrierea pe banda de mers a avut loc imediat ce a inceput linia continua, insa fara incalcarea acesteia, fiind o contradictie in termeni.

In ceea ce priveste depozitia martorului audiat in fata primei instante, M. I. C., aceasta nu poate constitui o proba in sprijinul sustinerilor petentului, intrucat, insusi martorul admite ca el conducea un alt autovehicul, ce rula in spatele celui condus de petent si ca, tocmai pentru ca intra in zona de actiune a indicatorului ``depasirea interzisa``, martorul nu a mai efectuat manevra de depasire a autovehiculului Dacia depasit in prealabil de petent.

Or, in contextul tuturor celor mai sus expuse, instanta de control judiciar retine ca nu exista certitudinea ca, circuland . spatele celui condus de petent, martorul a vazut intreaga manevra de depasire, mai ales finalizarea acesteia, in conditiile in care, este indiscutabil ca, spre finalul manevrei de depasire efectuata de petentul apelant, intre autovehiculul condus de acesta si cel condus de martorul M., s-a interpus cel depasit, astfel ca, este putin probabil ca martorul M. I. C., sa fi vazut cu exactitate daca petentul a finalizat manevra de depasire si s-a reincadrat pe banda sa, tot pe linie discontinua. Aceasta in conditiile in care, astfel cum s-a retinut in cele ce preced, insusi petentul a mentionat, pe plansele foto depuse la filele 11, 39 ale dosarului primei instante, ca, reinscrierea pe banda de mers a avut loc imediat ce a inceput linia continua, insa fara incalcarea acesteia.

In fine, si din depozitia martorului semnatar al Procesului verbal de contraventie contestat, G. V., audiat de instanta de control judiciar la cererea apelantului, (fl.55), rezulta ca a fost depasit de apelant . restrictie de viteza, dupa ce, in prealabil, apelantul, care circula in spatele sau, i-a facut semnale luminoase, (flash-uri), pe care martorul le-a interpretat in sensul ca apelantul ar dori ca acesta, (martorul), sa circule cu o viteza mai mare.

Acelasi martor, precizeaza ca, in momentul in care a semnat procesul verbal in calitate de martor asistent, a fost convins ca, petentul l-a depasit pe linie continua.

In contextul tuturor celor ce preced si al intregului probatoriu administrat, care confirma cele constatate de agentul intimatului, faptul ca, audiat fiind in 2015, pentru o fapta din 2013, martorul nu mai poate sustine cu certitudine daca la momentul in care petentul a intrat in depasire era sau nu linie continua, respectiv nu-si mai aminteste nici daca la revenirea pe banda de mers era linie continua sau discontinua, nu poate crea un dubiu de natura a profita apelantului.

In fine, in contextul tuturor celor ce preced si al intregului probatoriu administrat, sunt lipsite de temei sustinerile apelantului, privind imposibilitatea agentului constatator de a vedea efectuarea manevrei de depasire din locatia in care se afla.

Pentru toate considerentele de fapt si de drept expuse, instanta de control judiciar retine ca procesul verbal este legal si temeinic intocmit, legala si temeinica fiind si solutia pronuntata de prima instanta, sub acest aspect.

In contextul celor mai sus expuse, avand in vedere pe de o parte gravitatea faptei retinute in sarcina petentului si riscurile la care, efectuând o manevra de depasire in zona interzisa i-a expus pe ceilalți participanți la trafic, fapta imputata lui fiind una de pericol, iar pe de alta parte si apararile de circumstanța formulate,

Vazand si criteriile de individualizare a sanctiunii contraventionale oferite de art. 21 alin.3 si art. 5 alin.5 din Og nr.2/2001,

Instanta de control judiciar retine ca nu se impune nici macar inlocuirea cu avertisment a sanctiunii amenzii contraventionale aplicate, si, pentru identitate de ratiune, nu se impune nici inlaturarea pedepsei complementare a suspendarii dreptului de a conduce autovehicule.

Pentru toate considerentele de fapt si de drept expuse, in temeiul art.480 din Codul de Procedura Civila, va respinge apelul declarat de petent împotriva sentinței civile nr. Civile nr. 529/2014, a Judecătoriei Aiud.

Raportat la solutia dispusa, in temeiul art. 451 alin.1 si art. 453 ambele din Codul de Procedura Civila, va obliga apelantul B. E., să plătească martorului G. V., suma de 266,5 lei, cu titlu. de cheltuieli de judecată solicitate de acesta din urma.

Astfel cum rezulta din partea introductiva a prezentei, in sedinta publica din 29.01.2015, martorul G. V. a învederat instanței că este șef de șantier și pentru ziua de azi a fost nevoit să se învoiască, astfel că nu o să fie plătit, sustinand că a venit 330 km cu mașina personală, de la B., astfel că, a solicitat a-i fi plătite ziua de muncă și transportul, invederand că salariul pe lună îl are in cuantum de 1300 lei.

Asa fiind, pentru ziua de munca, raportand cei 1300 lei mentionati ca salariu lunar la 20 de zile lucratoare, instanta de control a retinut ca martorului i se cuvin 65 lei, iar pentru transport, avand in vedere faptul ca martorul este domiciliat in Borsa, ca distanta dus intors Borsa - A. I., este de 544 km, raportandu-se la un pret al combustibilului de 4,94 lei/l –benzina si la un consum mediu de 7,5%, instanta de control judiciar a retinut ca martorului i se cuvin 201,5 lei pentru transport, rezultand un cuantum total de 266,5 lei, al cheltuielilor de judecată cuvenite acestuia.

Instanta retine ca, chiar daca, martorul nu ar fi avut loc de munca, el tot era indrituit sa primeasca despagubiri reprezentand pierderile cauzate de necesitatea prezentei la proces, ( a se vedea art. 451 alin.1), pierderi in acceptiunea, carora, ar putea intra si timpul irosit, alocat deplasarii dus intors Borsa - A. I..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge apelul declarat de apelantul petent B. E., împotriva Sentinței Civile nr. 529/2014, a Judecătoriei Aiud.

Obligă apelantul B. E., domiciliat în Cluj N., ., ..60, jud.Cluj, având CNP_, să plătească martorului G. V., domiciliat în Borsa, ., jud. Maramureș, suma de 266,5 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică, azi, 29.01.2015

Președinte,

M. P.

Judecător,

B. A. A.

Grefier,

R. C.

Red. ABA/Tehnored. ABA

Tehnoredact. RC

27.02.2015 / Ex.2.

Jud.fond. V. M..

← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 41/2015....		Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Sentința... →

Anulare proces verbal de contravenţie. Sentința nr. 529/2015. Tribunalul ALBA

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare proces verbal de contravenţie. Sentința nr. 529/2015. Tribunalul ALBA