Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 2015/2015. Tribunalul ALBA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2015/2015 pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 12-05-2015 în dosarul nr. 5460/107/2014
Acesta este document finalizat
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A.
SECȚIA DE C. ADMINISTRATIV, FISCAL ȘI DE INSOLVENȚĂ
Dosar nr._
SENTINȚA ADMINISTRATIVĂ_ /2015
Ședința publică de la 12 mai 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: D. C.
Grefier: V. L.
Pe rol se află acțiunea în contencios fiscal formulată de reclamanta ., în insolvență potrivit Legii nr. 85/2006, în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B. – reprezentată de ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE A., pentru anulare act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă în instanță avocat S. D. pentru reclamantă și consilier juridic S. S. pentru pârâtă .
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Avocata reclamantei depune la dosar, în original, Raportului de expertiză contabilă efectuat în dosarul penal solicitat expertului R. M. A., un exemplar comunicându-l cu reprezentanta pârâtei.
Reprezentanta pârâtei solicită lăsarea cauzei la a doua strigare pentru a studia înscrisul ce i-a fost comunicat.
Instanța lasă cauza la a doua strigare.
La a doua strigare a cauzei, se prezintă în instanță avocat S. D. pentru reclamantă și consilier juridic S. S. pentru pârâtă.
Instanța pune în discuție cererea în probațiune formulată de avocata reclamantei la termenul anterior, referitor la întocmirea unui raport de expertiză specialitatea fiscalitate după depunerea la dosar a raportului de expertiză contabilă.
Avocata reclamantei învederează instanței că, așa cum a formulat obiectivele în acțiunea dedusă judecății, se suprapun o parte din acesta cu concluziile raportului de expertiză contabilă efectuat în dosarul penal, dar nu în întregime întrucât criticile aduse vizează și alte aspecte din raportul de inspecție fiscală care nu au făcut obiectul plângerii penale. În dosarul penal s-au verificat doar raporturile comerciale cu acele persoane considerate inactive din punct de vedere fiscal și o parte din înregistrările contabile, fără să se verifice realitatea operațiunilor contabile care, s-a susținut de către organul de inspecție fiscală că nu ar fi fost reale cu privire la activitatea de producție în ciupercăria societății, acolo unde s-au făcut consumuri de materii prime și materiale, consumuri pe care organul fiscal a susținut că nu le-a regăsit ca fiind vândute, motiv pentru care le-a trecut la cheltuieli care nu au fost deductibile fiscal.
Nu s-a stabilit însă că aceste cheltuieli au fost destinate unor operații taxabile pentru că veniturile obținute din acea ciupercărie au adus profit și a fost impozitat. Nu s-au verificat nici aspectele legate de acel schimb al unei cantități de zahăr când reclamanta a licitat să livreze cu titlu de ajutor acea cantitate către persoanele defavorizate. Acea cantitate de zahăr nu a fost plătită reclamantei ci a primit o cantitate din depozitele U.E.
De aici reiese faptul că fenomenul economic a fost greșit înțeles de organul de inspecție fiscală care a afirmat că reclamanta a vândut marfa sub prețul pieții, ceea ce nu corespunde cu realitatea. Reclamanta a achiziționat cantitatea de zahăr ce trebuia distribuită persoanelor defavorizate de pe piața liberă, ulterior primind acea cantitate din străinătate. Reclamanta a înregistrat marfa la valoarea înscrisă în contract însă, ceea ce ar fi trebuit verificat de organul fiscal era prețul de comercializare al mărfii.
Astfel, apreciază că acest lucru trebuie verificat de către expertul contabil.
Reprezentanta pârâtei învederează că se opune administrării unei astfel de probe. Solicită totodată solicită să se respingă și susținerile reclamantei, având în vedere că pârâta nu a fost investită cu soluționarea pe fond a contestației administrative. Momentan cauza se află la faza de a discutare a excepției lipse calității de a contesta, a administratorului social al reclamantei.
Contestația nu a fost însușită de către administratorul judiciar la propunerea societății în dosarul de faliment. Astfel, orice proceduri și discuții ulterioare cui privire la fondul cauzei, sunt de prisos.
În ceea ce privește înscrisul ce i-a fost comunicat la acest termen, este un raport de expertiză extrajudiciară drept pentru care nu poate fi administrat în această cauză.
Instanța precizează că la termenul anterior a dispus ca acest raport de expertiză să fie administrat ca înscris.
În replică, avocata reclamantei învederează că atâta timp cât nu există în procedura contenciosului administrativ procedura trimiterii pentru soluționare pe fond la organul administrativ, pârâta a înțeles să se pronunțe doar pe excepție. În situația în care nu se cunoaște ce soluție va pronunța instanța asupra acestei excepții și va aprecia că este greșit soluționată pe excepție, nu există posibilitatea trimiterii spre soluționarea fondului la organul fiscal ci trebuie soluționat în instanță. Or, în acest caz, instanța nu are la dispoziție probațiunea.
În replică, reprezentanta pârâtei învederează că OUG 92 prevede clar la art. 205-207 că împotriva deciziei de impunere se poate formula contestație. Numai această decizie de soluționare a contestației poate fi atacată în instanța de contencios administrativ.
Instanța respinge ca inutilă proba cu expertiza solicitată de reclamantă, având în vedere motivele reținute în decizia de soluționare a contestației administrative, filele 6 și 7 în Decizia nr. 1160. Contestația a fost respinsă pentru că a fost depusă de o persoană lipsită de calitate și în aceste limite trebuie soluționată și acțiunea în contencios fiscal formulată de reclamantă, potrivit art. 218 din Codul de procedură fiscală, obiectul acțiunii în contencios fiscal fiind strict decizia prin care se soluționează contestația administrativă.
Constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat în cauză, instanța acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Avocata reclamantei solicită admiterea contestației așa cum a fost formulată.
Susține faptul că soluția a fost total nelegala. La momentul la care s-a formulat contestația, în vara anului 2012, după terminarea inspecției fiscale, reclamanta nu era în procedura insolvenței. De abia la finele anului 2012 s-a deschis procedura insolvenței. În concluzie, la momentul formulării contestației nici nu se punea problema reprezentării societății de către o altă parte. Mai mult, la deschiderea procedurii, nu s-a ridicat dreptul de administrare al administratorului statutar al reclamantei, ulterior aprobându-se un plan de reorganizare iar dreptul de administrare al administratorului special nefiind ridicat nici în acest moment. Mai mult, administratorul judiciar are atribuțiile strict și limitativ prevăzute de lege.
Mai precizează faptul că procedura prealabilă în ceea ce privește contestația a fost suspendată până la soluționarea plângerii penale formulată de către organele fiscale împotriva administratorului societății. La momentul în care s-a soluționat acea plângere s-a cerut repunerea pe rol.
Inițial, cu ocazia repunerii pe rol, s-a solicitat mandatul avocatului pe care l-a transmis prin fax. Ulterior, după ce a depus mandatul, i s-a solicitat administratorului judiciar să-și însușească sau nu contestația, acesta răspunzând că potrivit Legii 85/2006, nefiind ridicată dreptul de administrare, în aceste raportul juridice reprezentarea rămânând în sarcina administratorului special.
Trecându-se peste dispozițiile clare ale Legii 86/2006, și fiind invocat un act administrativ, un ordin al ministrului finanțelor în care se spune că s-au aprobat niște instrucțiuni, texte care nu puteau modifica prevederile Legii 85/2006.
Astfel, reclamanta a susținut că nu se poate pune problema lipsei calității pentru argumentele prezentate. Pe de altă parte, nu se putea reține un astfel de argument și pentru simplul fapt că la momentul în care s-a comunicat soluția din dosarul penal, exista obligația imperativă și legală a organului fiscal, de a relua procedura contestației. Suspendarea o prevede Codul de procedură fiscală, pe perioada soluționării dosarului penal. În situația în care soluția din dosarul penal ar fi fost de condamnare, organul fiscal ar fi continuat procedura în vederea recuperării prejudiciului. În schimb dacă soluția a fost alta, ce nu convine organului fiscal, nu s-a reluat soluționarea contestației.
Mai mult, întrucât organul fiscal nu a soluționat contestație, reclamanta a formulat o acțiune în contencios administrativ, prin administratorul special și avocat, nu prin administratorul judiciar, iar prin hotărârea dată în acel dosar, l-a obligat să soluționeze contestația pe fond.
Având în vedere aceste aspecte, apreciază că organul fiscal face un abuz de zel întrucât în momentul în care s-a aprobat planul de reorganizare, dacă sumele contestate n-ar mai fi datorate, reclamanta nu s-ar mai afla în insolvență iar activitatea s-ar redresa.
Cu cheltuieli de judecată justificate la dosar.
Reprezentanta pârâtei solicită respingerea contestației.
Precizează că nu corespunde adevărului faptul că administratorul judiciar a purtat corespondență sau și-a însușit această contestație.
Mai susține că organul fiscal a procedat potrivit normelor procedurale instituite de art. 209 din Ordonanța nr. 92, raportate la Ordinele 450/2013 cu aplicare până în 2014 când a apărut Ordinul 2906/2014. Chiar la art. 40 din Legea 85/2006 se prevede că orice acțiune, operațiune sau orice plată, nu poate fi efectuată decât cu autorizarea administratorului judiciar. Tocmai din acest motiv organul fiscal nu putea trece la soluționarea contestației fără acea autorizare. Din acest motivul organul fiscal a solicitat administratorului judiciar să precizeze dacă își însușește contestația. Și art. 49 din Legea 85/2006 prevede că odată ce procedura de insolvență este deschisă, orice acțiune făcută în interesul societății trebuie autorizată de administratorul judiciar. Așadar, societatea reclamantă avea interesul de a-și reglementa această situație .
În replică, avocata reclamantei intervine și învederează faptul că nu a susținut că administratorul judiciar și-a însușit contestația ci faptul că nu era necesar să și-o însușească.
În baza disp. art. 394 din Codul de procedură civilă, instanța declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL
Constată că prin acțiunea în contencios fiscal înregistrată la această instanță în dosarul nr._ la data de 16.12.2014, reclamanta ., în insolvență potrivit Legii nr. 85/2006, a solicitat, în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B. – reprezentată de ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE A.:
- să se dispună anularea Deciziei nr. 1160/10.11.2014 a Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice B., pronunțată față de contestația împotriva Deciziei de impunere nr. 68/2012 și a Raportului de inspecție fiscală nr. 65/2012, ambele emise de DGFF A..
În motivarea acțiunii, reclamanta susține că în luna februarie 2012, ca urmare a unei inspecții fiscale, organele de control din cadrul fostei DGRFP A., au emis raportul de inspecție fiscală și decizia de impunere, mai sus indicate.
Împotriva acestora, a formulat contestație, în termen legal, dar prin Decizia nr. 45/10.05.2012, organul fiscal a dispus suspendarea soluționării contestației până la soluționarea unei plângeri penale ce a fost formulată de organul de control, raportat la constatările raportului de inspecție fiscală.
Că a contestat în instanță această decizie, prin acțiunea ce a făcut obiectul dosarului nr._ al Tribunalului A., dar instanța a apreciat ă suspendarea soluționării contestației este o măsură legală, deoarece aspectele constatate prin raportul de inspecție fiscală, obligația fiscală stabilită prin decizia de impunere nr. 68/2012, fac obiectul dosarului penal nr. 316/P/2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul A., iar soluția din acest dosar depinde de soluția ce urma a se pronunța în dosarul penal.
În acest dosar, a fost începută urmărirea penală împotriva administratorului societății pentru faptele invocate în plângerea penală formulată de organul fiscal. În urma administrării probațiunii în acest dosar penal, a fost pronunțată Ordonanța de clasare din 14.02.2014, din care rezultă că nu există achiziții fictive, că cele reclamante de petent nu se confirmă în urma cercetărilor. După ce această ordonanță a rămas definitivă, nefiind atacată în justiție, a solicitat organului fiscal să reia procedura de soluționare a contestației formulată împotriva deciziei de impunere și a Raportului de inspecție fiscală, atacate încă din anul 2012. La cerere inițial nu s-a dat nici un răspuns, iar ulterior i s-au solicitat acte, apreciindu-se că ne aflăm în prezența unei noi contestații.
Arată că a depus înscrisurile solicitate, a explicat că în realitate ne aflăm în prezența reluării unei contestații a cărei soluționare a fost suspendată și față de împrejurarea că din nou nu a primit nici un răspuns, a formulat acțiune în instanță, care a făcut obiectul dosarului nr._ al Tribunalului A.. A solicitat atât obligarea intimatei să emită decizia de soluționare a contestației, dar totodată și obligarea acesteia de a emite o soluție de admitere a contestației și asupra aspectelor sale de fond. Prin sentința administrativă nr. 1599/C./2014, Tribunalul A. a apreciat că cererea este fondată în parte și a obligat intimata să emită decizia de soluționare a contestație. Cu privire la soluția pe fond, a apreciat că de abia după soluționarea acestei contestații se poate pronunța instanța, fără a putea impune organului fiscal o anumită soluție.
Că la câteva zile după ce a fost pronunțată soluția Tribunalului A., s-a emis și decizia contestată în prezenta cerere, care ulterior a fost comunicată.
Din nou, intimata s-a ferit să pronunțe o soluție pe fondul contestației, apreciind că aspectele formale invocate opresc acest lucru. Consideră că este relevantă această prezentare a derulării faptelor pentru a se înțelege atitudinea de a se încerca evitarea unei soluții pe fond, soluție care este determinată de soluția dată de organul de cercetare penală și care ar duce la admiterea contestației.
Susține că decizia contestată în prezenta cauză este profund nelegală, deoarece s-a pronunțat pe o lipsă a calității de reprezentant al societății a administratorului special, în condițiile în care față de societate s-a deschis procedura insolvenței, la cererea societății și motivat de existența tocmai altei creanțe bugetare, în litigiu în prezenta cauză. Prin decizia contestată nu s-au reținut două aspecte importante, din care reiese că societatea este reprezentată de administratorul social/special, iar cele reținute în Decizia nr. 1160/2014 nu sunt fondate legal.
Un prim aspect care se impune a fi reținut este cel legat de momentul la care a fost formulată contestația și de situația juridică a societății la momentul respectiv. Contestația inițială la Raportul de inspecție fiscală nr. 65/2012 și împotriva Deciziei de impunere fiscală nr. 68/2012, a fost formulată de societate în primăvara anului 2012, dată la care societatea nu se afla în insolvență, procedura fiind deschisă de abia în luna decembrie a aceluiași an. La data formulării contestației, aceasta a fost formulată de administratorul social, iar la momentul finalizării dosarului pentru a cărui soluționare s-a suspendat această contestație, trebuia a fi reluată procedura din oficiu de către organul fiscal, fără a mai fi necesară solicitarea petentului contestator. Faptul că societatea a formulat o cerere de reluare a soluționării contestației nu înseamnă altceva decât că a dat dovadă de maximă diligentă în vederea soluționării acestei contestații, diligență de care în .primul rând trebuia să dea dovadă intimata.
Un al doilea aspect de care nu s-a ținut cont la momentul la care s-a pronunțat decizia contestată, este cel cu privire la efectele juridice referitoare la administrarea societății aflate în insolvență, pentru care nu a fost ridicat dreptul de administrare.
Potrivit prevederilor art. 18 alin 1 teza I din Legea nr. 85/2006, coroborate cu cele ale art. 47 al. 1 din același act normativ, atunci când debitorul și-a manifestat intenția de reorganizare cu ocazia deschiderii procedurii, dreptul de administrare nu este ridicat. Or, în procedura insolvenței societății, nu s-a dispus ridicarea dreptului de administrare, iar societatea, prin cererea de deschidere a procedurii, și-a manifestat intenția de reorganizare. Iată că în continuare, administrarea societății, este asigurată de societate prin organele statutare de conducere și nu prin administratorul judiciar.
Chiar textul art. 3 pct. 26 din Legea 85/2006, text invocat în decizia contestată, atestă că dreptul de administrare al societății este în speța de față în continuare exercitat de administratorul special și nu de cel judiciar. De această împrejurare, de stadiul de soluționare al dosarului de insolvență, intimata avea deplină cunoștință, fiind parte în această procedură, în calitate de creditor.
Soluția prin care se dispune respingerea contestației ca fiind formulată de o persoană care nu are calitate de a contesta, este una profund nelegală, care atestă încercarea intimatei de a se feri de o soluție pe fondul cauzei, care trebuia să țină cont de soluția pronunțată în dosarul penal, situație în care aceasta trebuia să fie una de admitere a contestației.
Asupra aspectelor de fond ale cauzei, se impune a se observa că în contestație a criticat și a susținut că nu este datorată suma de 5.402 lei, cu titlul de impozit și suma de 204.513 lei cu titlul de TVA suplimentar.
Ambele sume au fost greșit calculate de organul de inspecție fiscală, deoarece societatea a condus o corectă evidență contabilă, iar raporturile comerciale cu partenerii de afaceri au fost corect evidențiate.
O parte dintre cheltuielilor societății au fost caracterizate ca nefiind deductibile fiscal, din cauza partenerilor comerciali, iar o parte a modificărilor la baza impozabilă s-a făcut dintr-o greșită interpretare a raporturilor comerciale încheiate între reclamantă și APIA. Cu privire la sumele înscrise la paragrafele 2A.2.15 și 2.1.2.110, în valoare de 32.750 lei și respectiv 201.324 lei, acestea au fost considerate obligații suplimentare de plată, care au fost calculate datorită faptului că proveneau din raporturi comerciale cu un contribuabil descoperit a fi inactiv la data efectuării operațiunii fiscale. Operațiunile au fost perfect legitime, evidențiate fiscal în mod legal, fără a exista nici o neregulă în legătură cu activitatea societății. Eventualele aspecte de nelegalitate la partenerii comerciali nu îi pot fi imputabile, cât timp realitatea operațiunii taxabile nu se poate contesta.
O a doua categorie de sume calculate suplimentar se datorează faptului că ele erau cheltuieli înregistrare cu comercianți caracterizați ca fiind suspecți fiscal. Acestea au fost evidențiate la paragraful 2.1.2./17 și argumentele aduse vizează de asemenea doar partenerul comercial nu și aspecte de eventuala nelegalitate în activitatea comercială.
În fine, la acest capitol, al creșterii valorii bazei impozabile a fost cuprinsă și suma de 56.112, 34 lei, rezultată dintr-o greșită interpretare a contractului nr. 93/2010 încheiat între societate și APIA. Prin acest contract, societatea s-a obligat să livreze o cantitate de zahăr, la un preț corect calculat, care asigura și un profit al societății, plata făcându-se la schimb, cu o cantitate de zahăr aflată în străinătate. Modul de calcul făcut de organul fiscal, pornește de la o premisă greșită. Prețul cantității de marfă pe care a dat-o pentru subvenționarea de ajutoare UE, nu se poate stabili a fi mai mic decât valoarea cantității de ar primita la schimb, deoarece valoarea acesteia din urmă, urma a fi stabilită funcție de prețul de vânzare practicat, prețul real la care a vândut asta marfa primită la schimb.
În aceste condiții, nu a procedat la o vânzare sub prețul de const, fel încât modificarea bazei impozabile este greșită.
Un al doilea capitol de criticii formulate este legată de modificarea bazei la TVA și implicit mărirea sumei ce o datora bugetului consolidat.
Mai întâi la doua dintre operațiuni s-a reținut că s-ar fi realizat un comerț nereal, clandestin, cu o persoană care nu avea calitatea de subiect fiscal, motiv pentru care TVA a fost considerat ca nefiind deductibil. Paragraful 2.2.2./1 și 222.16. Or, documentele fiscale aveau aparența unora egal emise, societatea le-a înregistrat contabil și la fel cum a evidențiat și TVA colectat din revânzarea acestor mărfuri, aducând astfel un venit la buget, la fel se impunea și reținerea operațiunii ca fiind legală și din modul de evidențiere contabilă a acestei operațiuni.
O a doua categorie de sume deduse cu titlul de TVA, se referă la achiziții care s-a susținut că nu au fost destinate operațiunilor taxabile. Or, așa după cum se poate observa din raportul de inspecție fiscala c și din evidentele contabile ale societății, realitatea acestor operațiuni nu poate fi contestată. Destinația achizițiilor pentru realizarea operațiunilor taxabile, apreciată ca lipsind în această situație, este o apreciere pur subiectivă a inspectorilor fiscali, care nu au înțeles să motiveze concret, în fapt și drept această susținere. Marfa achiziționată de societate în legătura cu aceste operațiuni a fost folosită la depozit, transport marfă perisabilă, consumului pentru funcționarea ciupercăriei, etc.
În aceste condiții, susținerile inspectorilor fiscali nu sunt probate, sumele pentru care s-a considerat că nu ne aflăm în prezența unor deduceri corecte fiind unele considerabile, care sunt în măsură să destabilizeze activitatea societății.
Toate aceste aspecte au stat la baza plângerii penale formulate împotriva administratorului societății, aspecte pe care organul de cercetare penală le-a constatat a fi nefondate. Din moment ce, soluționarea contestației fiscale s-a apreciat că depinde de soluția din cauza penală, este evident că această soluție, dacă este în favoarea societății, la fel de înrâuritoare asupra soluției din prezenta cauză ca și cum ar fi fost dacă nu era favorabilă.
Din raportul de expertiză contabilă efectuat în dosarul penal, rezultă că susținerile din raportul de inspecție fiscală și implicit din decizia de impunere nu se confirmă, aceste aspecte fiind contrazise de evidența contabilă a societății. Această probă se impune a fi reținută și în prezenta cauză, a stabila chiar prin decizia de suspendare a soluționării contestației pertinența și în prezenta cauză a probelor administrate în dosarul penal în situația în care se va aprecia că această expertiză nu este acoperitoare a aspectelor invocate în cauză, solicită administrarea probei cu expertiză în prezentul litigiu.
În drept, a invocat art. 218 Codul de procedură fiscală, art. 451 Codul de procedură civilă,
Pârâta a depus întâmpinare, solicitând respingerea cererii.
Susține pârâta în apărarea sa că impedimentul procesual ce a determinat respingerea contestației administrative formulate în data de 22.03.2012 de către . prin administratorul social C. D. împotriva Deciziei de Impunere nr. 68/29.02.2012, l-a constituit faptul că societatea a intrat în procedura generală a insolvenței, la cererea sa, în data de 17.12.2012 prin încheierea judecătorului sindic nr. 332/F/CC pronunțată în dosarul nr._/107/2012.
Procedura de soluționare a contestației administrative a fost suspendată inițial prin Decizia 45/2012 în conformitate cu dispozițiile art. 214 din Codul de procedură fiscală, până la soluționarea dosarului penal nr. 316/P/210 al Parchetului de pe lângă Tribunalul A., respectiv la data de 14.02.2014.
În data de 28.05.2014, societatea D. T., intrată în procedura insolvenței, avocatul convențional al societății și în numele administratorului special C. D., a formulat cerere de reluarea soluționării pe fond a reclamației administrative împotriva Deciziei de Impunere nr. 68/2012 și a RIF nr. 64/2012.
Urmare acestui fapt, DGRFP B. – Serviciul soluționare a contestațiilor a solicitat prin Adresa nr. 9804/30.06.2014 avocatului convențional al societății și în temeiul art. 206 OG 92/2003 și a pct. 2.2 din OPANAF nr. 450/2013, ca în termen de 5 zile de la primirea adresei să depună împuternicirea avocațială în original sau în copie legalizată, precum și actul prin care C. D. a fost numit administrator special în procedura insolvenței, societatea, prin avocatul său depunând actele solicitate cu adresa de înaintare FN., intrată la DGRFP B. –Serviciul soluționare a contestațiilor sub nr. 1286 în data de 22.07.2014.
De asemenea, respectând procedurile impuse de lege, în temeiul art. 209 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, coroborat cu pct. 10.9 din OPANAF nr. 450/2013 privind aprobarea Instrucțiunilor pentru aplicarea Titlului IX din OG nr. 92/2003, Direcția G. Regională a Finanțelor Publice B. - Serviciul de soluționare a contestațiilor a solicitat prin adresa nr. 9804/30.06.2014 administratorului judiciar numit în dosarul de insolvență prin încheierea nr. 332/F/CC, să precizeze într-un termen de 5 zile de la data primirii respectivei adrese, dacă își însușește și confirmă contestația formulată de societate, la adresă fiind anexată copia contestației formulate.
Precizează pârâta că adresa a fost confirmată de primire de către administratorul judiciar în data de 10.07.2014, dar acesta nu a formulat niciun răspuns. În data de 9.09.2014 s-a revenit cu adresa nr. 9804/09.09.2014 la administratorul judiciar, confirmată de primire în data de 19.09.2014, solicitându-i pentru a doua oară să precizeze dacă menține contestația formulată de . adresa respectiva făcând mențiunea expresă că, dacă în termenul precizat nu răspunde solicitării, se va considera că nu este menținută contestația formulată.
Și față de împrejurarea că procedura administrativă de soluționare a contestației a fost reluată la solicitarea societății contestatoare, sunt aplicabile pct. 10.7 și 10.8 din O.ANAF nr. 2906/2014 potrivit cărora: 10.7 Dacă reluarea procedurii administrative de soluționare a contestației este solicitată de contestatar, acesta are obligația sa formuleze în solicitare și mențiuni cu privire juridică la data reluării procedurii. 10.8 În situația în care, la data reluării procedurii administrative, contestatara se află în procedură de insolvență/reorganizare/faliment/lichidare, organul de soluționare competent va solicita administratorului judiciar sau lichidatorului, după caz, să precizeze dacă contestația formulată de societate, direct sau prin împuternicit .
Arată apoi că, contestația formulată de către . nefiind însușită și susținută de administratorul judiciar, a fost respinsă ca fiind depusă de o persoană lipsită de calitatea de a contesta. Chiar dacă administratorului social al societății nu i-a fost retras dreptul de administrare în procedura insolvenței, acesta fiind numit administrator special în urma A., legea insolvenței nr. 85/2006 îi garantează debitorului dreptul de a fi reprezentat doar în cadrul acestei proceduri, de administratorul special care îi reprezintă interesele și care poate și are dreptul să conteste, potrivit art. 21 alin. 2 din această lege, măsurile luate de administratorul judiciar. Așadar, administratorul special C. D., beneficiind și de o apărare calificată din partea unui avocat celebru, cu state vechi în această profesie și o amplă experiență în materie de insolvență, putea și avea dreptul să-i solicite administratorului judiciar să-și însușească și să afirme contestația administrativă formulată de societate, iar în cazul în care acesta refuză, să conteste, în cadrul procedurii insolvenței orice măsură pe care o consideră abuziv luată de administratorul judiciar împotriva debitoarei, inclusiv refuzul de a-și însuși și confirmă contestația societății.
În acest sens dispozițiile art. 49 din Legea nr. 85/2006 sunt clare și arată că în perioada de observație, debitorul poate să-și continue desfășurarea activităților curente, să facă plăți către creditorii cunoscuți, sub supravegherea administratorului judiciar, în situația în care s-a formulat o cerere de reorganizare, sau sub conducerea administratorului judiciar, în situația în care i s-a ridicat dreptul de administrare. În continuare, același text de lege prevede că: Actele, operațiunile și plățile care depășesc condițiile menționate la alin. 1, vor putea fi autorizate în exercitarea atribuțiilor de supraveghere de administratorul judiciar.
Susține pârâta în soluționarea contestației administrative au fost avute în drept, dispozițiile art. 3, 18 (unde sunt arătate expres atribuțiile administratorului special), 20 și 49 din Legea nr. 85/2006, Titlul IX din OG nr. 92/2003, OPANAF nr. 450/2013 și OPANAF nr. 2906/2014, dispoziții din care rezultă că de la data la care s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței, persoana juridică debitoare fie nu mai are dreptul la propria administrare, aceasta fiind preluată de către administratorul judiciar numit de instanță, fie exercită această activitate sub stricta supraveghere a administratorului judiciar, în situația în care s-a depus un plan de reorganizare. Menționează că . formulat cerere de reorganizare care încă nu a fost propusă adunării creditorilor spre aprobare.
În concluzie, față de cerințele legii, contestația administrativă trebuia însușită și prin semnătura și stampila de către administratorul judiciar, în calitate de reprezentant legal. Pentru a fi îndeplinite condițiile procedurale privind dreptul la acțiune al D. T., or administratorul judiciar numit la propunerea debitoarei, așa cum rezultă din Încheierea nr. 332/F/CC, urmare a solicitărilor prin adresele nr. 9804/30.06.2014 și nr. 9804/09.09.2014, confirmate de primire, nu a transmis niciun răspuns, ceea ce înseamnă că nu și-a însușit și nu a menținut contestația administrativă formulată de societate.
În cauză nefiind îndeplinite condițiile procedurale prevăzute de art. 206 alin. 1 lit. e din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, iar administratorul judiciar nu a dat curs solicitărilor DGRFP B. - Serviciul de soluționare a contestațiilor referitoare la complinirea lipsei procedurale privind menținerea contestației formulate de ., în temeiul art. 217 din OG nr. 92/2003, coroborat cu pct. 12.1 lit. b din OPANAF nr. 2906/2014, contestația nu a fost soluționată pe fond, fiind respinsă pe excepția lipsei de calitate procesuală activă.
Din actele și lucrările de la dosar, instanța reține următoarele:
Reclamanta . a formulat contestație împotriva Deciziei de impunere nr. F-AB 68/29.02.2012, emisă în baza Raportului de inspecție fiscală nr. 65/29.02.2012, acte întocmite de către Activitatea de inspecție fiscală din cadrul DGFP A..
Contestația a fost înregistrată la DGFP A. sub nr._/22.03.2012, în termenul legal prevăzut de art. 207 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, având în vedere că actul de inspecție fiscală și decizia de impunere emisă în baza acestuia au fost transmise prin poștă și confirmate de primire în data de 5.03.2012, așa după cum reiese din confirmarea de primire anexată în copie la dosarul cauzei.
Contestația înregistrată cu nr._ din data de 22.03.2012 a fost formulată de C. D., asociat și administrator al . A. I..
Obiectul contestației îl constituie măsurile dispuse de organele fiscale ale Activității de inspecție fiscală A. - prin Decizia de impunere nr. F-AB 68/ 29.02.2012, privind obligațiile fiscale reprezentând: - impozit pe profit suplimentar în sumă de 265.402 lei, - TVA stabilită suplimentar în sumă de 204.513 lei.
Reclamanta a solicitat anularea constatărilor organelor fiscale și recalcularea arieratelor fiscale.
În urma verificării efectuate la . A. I., organele de inspecție fiscală din cadrul DGFP A. - Activitatea de inspecție fiscală, având în vedere aspectele constatate cu ocazia inspecției fiscale, care puteau întruni elementele constitutive ale unei infracțiuni prevăzută de art. 9 alin. 1 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea si combaterea evaziunii fiscale, au întocmit Procesul verbal nr._/29.07.2011, pe care l-au înaintat Parchetului de pe lângă Tribunalul A., cu sesizarea penală nr._/02.03.2012.
În conformitate cu prevederile art. 214 alin. 1 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, prin Decizia nr. 45/10.05.2012 emisă de DGFP A. - Biroul de soluționare a contestațiilor, a fost suspendată soluționarea contestației nr._/22.03.2012 formulată de . împotriva Deciziei de impunere nr. F-AB 68/29.02.2012, până la pronunțarea unei soluții definitive pe latura penală, procedura administrativă urmând a fi reluată la încetarea motivului care a determinat suspendarea, în condițiile legii.
În data de 14.02.2014, P. de pe lângă Tribunalul A., prin Ordonanța de clasare pronunțată în dosarul penal nr. 316/P/2012, a dispus clasarea cauzei având ca obiect infracțiunea de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. 1 lit. c din Legea nr. 2A1/2005.
Potrivit încheierii nr. 332/F/CC din data de 17.12.2012, pronunțată de Tribunalul A., Secția de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._/107/2012, împotriva debitoarei . A. I. s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței, fiind desemnat în calitate de administrator judiciar - practician în insolvență S. I., acesta urmând să îndeplinească atribuțiile prevăzute de art. 20 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, cu modificările si completările ulterioare.
Ulterior deschiderii procedurii insolvenței, cu cererea nr._ din data de 28.05.2014 mandatar avocat D. S., în numele administratorului special C. D. al ., a solicitat reluarea procedurii administrative de soluționare a contestației, având în vedere că motivul care determinat suspendarea a încetat, prin pronunțarea de către P. de pe lângă Tribunalul A. a Ordonanței de clasare din 14.02.2014, în dosarul nr. 316/P/2012.
Prin Decizia nr. 1160/10.11.2014 a Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice B. - Serviciul Soluționare Contestații, s-a dispus respingerea contestației formulată de . împotriva Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. F-AB 68/29.02.2012 emisă de Activitatea de inspecție fiscală A., ca fiind depusă de o persoană lipsită de calitatea de a contesta.
Această decizie este legală și temeinică.
Astfel, Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei prevedecă:
Art. 3 pct. 26: administratorul special este reprezentantul desemnat de adunarea generală a acționarilor/asociaților debitorului, persoană juridică, împuternicit să efectueze în numele și pe contul acestuia actele de administrare necesare în perioadele de procedură când debitorului i se permite să își administreze activitatea și să le reprezinte interesele în procedură pe perioada în care debitorului i s-a ridicat dreptul de administrare. Adunarea generală a acționarilor, asociaților sau membrilor persoanei juridice va fi convocată de administratorul judiciar ori de lichidator pentru desemnarea administratorului special, în termen de maximum 10 zile de la deschiderea procedurii sau după caz, de la ridicarea dreptului debitorului de a-și administra averea,
respectiv pct. 27: administratorul judiciar este persoana fizică sau juridică compatibilă, practician în insolvență, autorizat în condițiile legii desemnat să exercite atribuțiile prevăzute la art. 20 în perioada de observație și pe durata procedurii de reorganizare.
Potrivit art. 18: (2) Administratorul special are următoarele atribuții: a) exprimă intenția debitorului de a propune un plan, potrivit art. 28 alin. (1) lit. h), coroborat cu art. 33 alin. (2); b) participă, în calitate de reprezentant al debitorului, la judecarea acțiunilor prevăzute la art. 79 și 80; c) formulează contestații în cadrul procedurii reglementate de prezenta lege; d) propune un plan de reorganizare; e) administrează activitatea debitorului, sub supravegherea administratorului judiciar, după confirmarea planului; f) după . la inventar, semnând actul, primește raportul final și bilanțul de închidere și participă la ședința convocată pentru soluționarea obiecțiunilor și aprobarea raportului; g) primește notificarea închiderii procedurii.
Potrivit art. 49: (1) Pe perioada de observație, debitorul va putea să continue desfășurarea activităților curente și poate efectua plăți către creditorii cunoscuți, care se încadrează în condițiile obișnuite de exercitare a activității curente, după cum urmează: a) sub supravegherea administratorului judiciar, dacă debitorul a făcut o cerere de reorganizare, în sensul art. 28 alin. (1) lit. h), și nu i-a fost ridicat dreptul de administrare; (…) (2) Actele, operațiunile și plățile care depășesc condițiile menționate la alin. (1) vor putea fi autorizate în exercitarea atribuțiilor de supraveghere de administratorul judiciar; acesta va convoca o ședință a comitetului creditorilor în vederea supunerii spre aprobare a cetirii administratorului special, în termen de maximum 5 zile de la data primirii acesteia.
Rezultă din interpretarea acestor texte de lege că, în cadrul procedurii insolvenței, pe perioada de observație, în cazul debitorului căruia i s-a ridicat dreptul de administrare, administratorul special are ca atribuție, în afara acțiunilor specifice procedurii insolvenței, doar aceea a plății către creditorii cunoscuți, care se încadrează în condițiile obișnuite de exercitare a activității curente.
În cadrul acestui mandat conferit expres de lege, administratorul special nu are dreptul de efectua alte acte în numele debitorului, cum este aceea a promovării unei acțiuni în contencios fiscal, decât autorizate în exercitarea atribuțiilor de supraveghere de administratorul judiciar.
Aceasta este și interpretarea dată de pct. 2.2 din Instrucțiunile pentru aplicarea Titlului IX din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, aprobate prin Ordinul Președintelui ANAF nr. 2906/2014 (act normativ care preia prevederile O.P.A.N.A.F. nr. 450/2013, abrogat), text aplicat în decizia atacată.
2.2. În situația în care contestația este formulată printr-un împuternicit al contestatorului, organele de soluționare competente vor verifica împuternicirea, iar în cazul în care contestatorul se află în procedură de insolvență/reorganizare/ faliment/lichidare, contestația va purta semnătura și ștampila administratorului special/administratorului judiciar sau a lichidatorului, după caz.
Direcția G. Regională a Finanțelor Publice B. - Serviciul soluționare contestații - prin adresa nr. 9804/30.06.2014, confirmată de primire în data de 10.07.2014, a solicitat administratorului judiciar S. I., ca în termen de 5 zile de la data primirii adresei mai sus menționată, să comunice dacă menține contestația formulată de .. O copie a contestației a fost anexată la adresa trimisă.
Neprimind răspuns, Direcția G. Regională A Finanțelor Publice B. - Serviciul soluționare contestații revine cu adresa nr. 9804/09.09.2014, confirmată de primire în data de 19.09.2014, și solicită încă o dată administratorului judiciar să precizeze dacă menține contestația formulată de ., prin adresa respectivă specificându-se expres că, dacă în termenul precizat nu se răspunde solicitării, se va considera că nu este menținută contestația formulată.
Administratorul judiciar S. I. nu a dat curs solicitării Direcției Generale Regionale A Finanțelor Publice B., deși a primit adresele mai sus menționate în data de 10.07.2014, respectiv de 19.09.2014, astfel cum atestă confirmările de primire nr._/2014 și nr._/2014, anexate la dosarul cauzei.
Deși contestația formulată de . trebuia însușită și menținută de administratorul judiciar, acesta, urmare a solicitării prin adresele nr. 9804 din 30.06.2014 și din 9.09.2014 ale DGRFP. B. - Serviciul soluționare contestații, nu a transmis niciun răspuns. Deci, nu a însușit această contestație.
Așa fiind, în mod corect a decis pârâta în sensul respingerii contestației formulate de . împotriva Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. F-AB 68/29.02.2012 emisă de Activitatea de inspecție fiscală A., ca fiind depusă de o persoană lipsită de calitatea de a contesta.
Reclamanta a mai solicitat, prin acțiunea formulată, asupra aspectelor de fond ale cauzei, că se impune a se constata că datorează sumele de 5.402 lei, cu titlul de impozit, și respectiv de 204.513 lei, cu titlul de TVA suplimentar.
Cu privire la această solicitare, instanța a constat că Decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. F-AB 68/29.02.2012 emisă de Activitatea de inspecție fiscală A. privește doar aspectul calității persoanei care a formulat-o.
După cum s-a arătat și în partea introductivă a hotărârii, sunt nerelevante motivele invocate de reclamantă cu privire la aspectele de fond ale cauzei, că se impune a se constata că datorează sumele de 5.402 lei, cu titlul de impozit, și respectiv de 204.513 lei, cu titlul de TVA suplimentar. Aceasta pentru că, contestația a fost respinsă pentru că a fost depusă de o persoană lipsită de calitate și în aceste limite trebuie soluționată și acțiunea în contencios fiscal formulată de reclamantă, întrucât potrivit art. 218 din Codul de procedură fiscală, obiectul acțiunii în contencios fiscal este doar decizia prin care se soluționează contestația administrativă.
Se va respinge în consecință acțiunea în contencios fiscal formulată de reclamanta ., în insolvență potrivit Legii nr. 85/2006, în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B. – reprezentată de ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE A., cu sediul în A. I.
Pentru aceste motive.
În numele legii,
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea în contencios fiscal formulată de reclamanta ., cu sediul în A. I., O. G., nr. 27A, județul A., în insolvență potrivit Legii nr. 85/2006, în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B. – reprezentată de ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE A., cu sediul în A. I., ., jud. A., pentru anularea Deciziei nr. 1160/10.11.2014.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare, care se depune la Tribunalul A., potrivit art. 490 alin. 1 Noul Cod de procedură civilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 12.05.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
D. C. V. L.
Redactat DC
Tehnoredactat VL/3.06.2015/4 exemplare
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 664/2015. Tribunalul ALBA | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 527/2015.... → |
|---|
