Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Sentința nr. 590/2015. Tribunalul ALBA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 590/2015 pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 09-09-2015 în dosarul nr. 1773/107/2015
Acesta este document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A.
SECȚIA DE C. ADMINISTRATIV, FISCAL ȘI DE INSOLVENȚĂ
SENTINȚA ADMINISTRATIVĂ Nr. 590/C./2015
Ședința publică de la 09 Septembrie 2015
Completul compus din:
Președinte: B. A. A.
Grefier: R. C.
Pe rol se află judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe reclamanții I. S. D., G. I. F., G. D., I. M. E., J. A., M. I., O. L. M., Ș. M. E., T. V., V. P. D., V. M., Z. D. A., în contradictoriu cu pârâții M. A. INTERNE, A. NAȚIONALE, INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚELUI A. și M. FINANȚELOR PUBICE, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999).
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă consilier juridic M. I. M. pentru pârâtul IPJ A., lipsind reclamanții și ceilalți pârâți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că:
La data de 04.06.2015 pârâta MAI a depus întâmpinare .
La data de 08.06.2015 pârâta ANR a depus întâmpinare .
La data de 16.06.2015 pârâta DGRFP B. prin AJFP A. a depus întâmpinare, la care a anexat mandat de reprezentare.
La data de 16.06.2015 pârâta DGRFP B. prin AJFP A. a depus întâmpinare.
La data de 19.06.2015 pârâtul IPJ A. a depus întâmpinare, la care a anexat adresa_/12.06.2015 emisă de IPJ A. către compartimentul juridic și delegație.
La data de 06.07.2015 reclamanta T. V. a depus la dosar o adresă prin care arată că depune adeverințele funcționarilor publici și a personalului contractual precum și dispozițiile nr. 125/2011, 137/2012 și 429/2012. La adresă a anexat actele antemenționate
La data de 23.07.2015 reclamantul I. S. D. în nume propriu și în calitate de reprezentant pentru funcționarii publici și personalul contractual din cadrul ANSJ A. a depus la dosar o adresă prin care arată că depune dovada că personalul este plătit din bugetul IPJ A.. La adresă a anexat adrese reprezentând dovezi în acest sens.
La data de 03.09.2015 reclamantul I. S. D. în nume propriu și în calitate de reprezentant pentru funcționarii publici și personalul contractual din ANSJ A. a depus la dosar o adresă prin care învederează că nu se poate prezenta la termenul de judecată fixat azi, deoarece este plecat din țară și este de acord cu judecarea cauzei în lipsă.
Instanța supune dezbaterii excepția necompetenței funcționale a completului de contencios invocată de pârâta M.A.I. prin întâmpinare, în ceea ce-i privește pe reclamanții ce au calitatea de personal contractual și nu de funcționari publici.
Reprezentanta pârâtului solicită respingerea excepției.
Instanța deliberând asupra excepției necompetenței funcționale a completului de contencios invocată de pârâta M.A.I. prin întâmpinare pentru cei ce au calitatea de personal contractual, o respinge în temeiul dispoz. art.123 alin.3 C., în conformitate cu care, când instanța este exclusiv competentă pentru una din părți, ea va fi competentă pentru toate părțile; or printre reclamanți, sunt si funcționari publici, astfel că, instanța reține că este competentă material, funcțional și teritorial să judece prezenta pricină.
Instanta supune dezbaterii încuviințarea in probatiune a tuturor înscrisurilor depuse la dosar de părți.
Reprezentanta pârâtului susține că este de acord cu încuviințarea în probațiune a înscrisurilor depuse la dosar.
Instanța, încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar de părți ca fiind utile soluționării pricinii.
Instanța supune dezbaterii excepția inadmisibilității acțiunii pentru neindeplinirea procedurii prealabile invocată de pârâta M.A.I. prin întâmpinare.
Reprezentanta pârâtului solicită respingerea excepției inadmisibilității acțiunii invocată.
Instanța supune dezbaterii excepția lipsei calității procesuale pasive a M.A.I. invocată de pârâta MAI prin întâmpinare.
Reprezentanta pârâtului solicită respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei M.A.I. invocată, având în vedere că A. Naționale, sunt direcții in cadrul M.A.I., pârâta M.A.I. fiind ordonatorul principal de credite.
Instanța supune dezbaterii excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtele M.A.I. și A. Naționale, prin întâmpinare.
Reprezentanta pârâtului solicită admiterea excepției prescripției dreptului la acțiune invocată, raportat la intervalul de timp ce excede celor 3 ani.
Instanța supune dezbaterii excepția lipsei calității procesuale pasive a Arhivelor Naționale invocată de aceasta parata prin întâmpinare.
Reprezentanta pârâtului solicită respingerea excepției calității procesuale pasive a Arhivelor Naționale invocată întrucât, directorul din cadrul Arhivelor Naționale, este emitentul actului administrativ de promovare, respectiv numire în funcție a reclamanților.
Reprezentanta pârâtului susține că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat în cauză împrejurare față de care instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra fondului cauzei.
Reprezentanta pârâtului solicită respingerea acțiunii formulate ca neîntemeiată, având în vedere dispozițiile Legii nr.118/2010, Legii nr. 285/2010, Deciziile Curții Constituționale nr. 872/25.06.2010 și nr. 874/25.06.2010, precum și Decizia nr. 20/17.10.211 pronunțată de Î.C.C.J. Fără cheltuieli de judecată.
Instanta se va pronunta prioritar asupra exceptiilor invocate, iar subsidiar, functie de solutia asupra acestora si asupra fondului cauzei.
TRIBUNALUL
Asupra cauzei de fata:
P. actiunea in contencios administrativ, inregistrata la data de 21.05.2015, in dosarul cu nr. de mai sus, reclamanții I. S. D., G. I. F., G. D., I. M. E., J. A., M. I., O. L. M., Ș. M. E., T. V., V. P. D., V. M., Z. D. A., funcționari publici și personal contractual din cadrul Arhivelor Naționale-Serviciul Județean A., au solicitat în contradictoriu cu pârâții: M. A. INTERNE, A. NAȚIONALE, INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI A. ȘI M. FINANȚELOR PUBLICE:
-obligarea pârâților ca, pentru perioada 01.01._12, să calculeze și să plătească drepturile salariale (cuantumul brut al indemnizațiilor lunare de încadrare, inclusiv al sporurilor, indemnizațiilor și altor drepturi salariale ale reclamanților), neachitate ca urmare a continuării aplicării în mod nelegal a prevederilor Legii nr. 118/2010, sume de bani ce reprezintă diferența dintre drepturile salariale achitate efectiv în mai 2010 și drepturile salariale achitate începând cu data de 01.01.2011,
-obligarea paratilor să actualizeze sumele de bani solicitate, la zi, la data efectuării plății, cu indicele de inflație și să plătească dobânda legală aferentă sumelor de bani solicitate.
În motivare arată că
ÎN FAPT,
Reclamanții sunt angajați în funcții publice, pe perioadă nedeterminată, în cadrul Ministerului A. Interne - A. Naționale ale României, fiind salarizați conform legilor de salarizare unitară a personalului din sectorul bugetar, respectiv conform prevederilor Legii cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, Legii nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și, ulterior, în anul 2011 conform prevederilor Legii nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice.
Începând cu data de 01.06.2010, ca urmare a publicării în Monitorul Oficial al României a Legii nr. 118/30.06.2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cuantumul brut al drepturilor salariale, inclusiv sporurile, indemnizațiile și alte drepturi salariale ale lor, ale reclamanților, au fost diminuate cu 25% față de cuantumul brut al drepturilor bănești similare, care le-au fost plătite în cursul lunii mai 2010.
Această măsură, conform susținerilor inițiatorului Legii 118/2010 - Guvernul României, ar fi fost determinată de criza economică și, implicit de necesitatea prevenirii amenințării la securitatea economică a țării, urmând a fi aplicată pe o perioadă determinată, respectiv de la data de 01.06._10.
În aceste condiții - pe o perioadă determinată și din rațiuni de securitate economică - Legea nr. 118/2010 a fost declarată constituțională (Curtea Constituțională a României a apreciat că dispozițiile Legii nr. 118/2010 sunt constituționale în măsura în care acestea sunt determinate de o amenințare la securitatea economică națională și în măsura în care restrângerea are un caracter temporar, respectiv de la 01.06.2010 până la 31.12.2010).
Mai mult decât atât, în aceleași condiții, această lege a fost apreciată inclusiv de C.E.D.O. ca fiind conformă cu normele dreptului comunitar, spre exemplu prin decizia pronunțată la data de 6 decembrie 2011 în cauzele F. M. împotriva României (cererea nr._/2011) și A. G. S. împotriva României (cererea nr._/2011), C.E.D.O. a constatat neîncălcarea de către Statul român a dispozițiilor articolului 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la Convenție, sub aspectul reducerii cu 25% a salariilor, ca urmare a aplicării Legii nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificările și completările ulterioare în condițiile în care politica salariată a personalului bugetar este atributul exclusiv al statului, care prin lege poate să introducă, suspende sau elimine anumite drepturi salariale, cât timp acest lucru este justificat prin interes public și este considerat un astfel de interes necesitatea reducerii cheltuielilor bugetare din considerente ce țin de criza economică pe o perioadă determinată.
Potrivit art. 1 alin. 1 din Legea nr. 118/30.06.2010, privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, veniturile menționate mai sus au fost diminuate cu 25%.
Deși diminuarea are aparent un caracter temporar, prin indicarea unui anumit interval de timp (ex: 03.07._10), în realitate prevederile art. 16 alin. 2 din Legea nr. 118/2010 transformă restrângerea temporară într-una definitivă, cu caracter permanent, întrucât „ începând cu data de 01.01.2011 se vor aplica politici sociale și de personal care să asigure încadrarea în nivelul cheltuielilor bugetare rezultate ca urmare a aplicării măsurilor de reducere a acestora, adoptate în cursul anului 2010, în condițiile...”.
Acest text de lege s-a materializat concret prin aplicarea Legii nr. 285/2010, care, deși a mărit salariile cu 15% față de nivelul stabilit prin Legea nr. 118/30.06.2010, a păstrat un decalaj de 10% față de nivelul drepturilor salariale din luna mai 2010.
Aplicarea Legii nr. 285/2010 în aceste condiții reprezintă în realitate o ultraactivare a Legii nr. 118/30.06.2010, o restrângere nepermisă a exercițiului dreptului la muncă în afara cadrului stabilit de Constituție și de Convenție. Restrângerea sistematică a exercițiului unor drepturi, care tinde să devină o regulă în conduita autorității publice ce adoptă această măsură, se situează în afara cadrului constituțional pe care îl trasează dispozițiile art. 53 din Legea fundamentală.
Dreptul la muncă este un drept fundamental al omului și nu poate fi restrâns decât în cazuri excepționale, conform art. 53 din Constituție și numai dacă restrângerea este temporară. In situația reclamanților, restrângerea drepturilor salariale și-a pierdut caracterul de măsură de excepție, proporțională și rezonabilă.
Dispozițiile legii în cauză se situează și sub auspiciile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Dreptul la salariu, dar mai ales drepturile care decurg din contribuțiile în cadrul regimurilor de securitate socială, cum este dreptul la pensie, constituie drepturi patrimoniale, care intră sub protecția acestui text.
Recunoscând marja de apreciere a statelor în materia legislației sociale, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat obligația autorităților publice de a menține un just echilibru între interesul general și imperativele protecției drepturilor fundamentale ale cetățenilor, echilibru care nu este menținut atunci când, prin diminuarea drepturilor patrimoniale, cetățenii trebuie să suporte o sarcină excesivă și disproporționată. . situație, există o încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale determinată de încălcarea caracterului rezonabil și proporțional al diminuării drepturilor patrimoniale (Cauza Kjartan Asmundsson c. Islandei, Cauza Moskal c. Poloniei).
Or, diminuarea drepturilor patrimoniale luată de angajator în aplicarea Legii 285/2010 impune o sarcină excesivă și disproporționată, fără a menține un just echilibru între interesul general și imperativele protecției drepturilor fundamentale ale persoanei. Diminuarea veniturilor personalului din autoritățile și instituțiile publice nu poate constitui, pe termen lung, o măsură proporțională cu situația invocată și promovată de către guvernanți.
Dimpotrivă, eventuala intervenție legislativă în sensul prelungirii acestei măsuri poate determina efecte contrarii celor vizate, în sensul tulburării bunei funcționări a instituțiilor și autorităților publice. Angajamentele internaționale asumate de Guvern față de creditorii externi pentru limitarea efectelor crizei economice nu pot constitui, prin ele insele, temeiuri pentru limitarea unor drepturi fundamentale. Faptul că documentele adresate creditorilor internaționali conțin promisiunea guvernului de a adopta prevederile legale in discuție nu înseamnă că acei creditori au stabilit unilateral aceste condiții, ei limitându-se la a indica obiectivele ce urmează a fi atinse (ex. reducerea cheltuielilor bugetare), însă alegerea celor mai adecvate măsuri rămâne la discreția Statului.
Tot în sensul celor susținute mai sus, readuce în atenția instanței de judecată punctul de vedere al Curții Constituționale a României exprimat prin Decizia nr. 1414 din 4 noiembrie 2009 - în textul esențial din acea motivare se reține obligația Guvernului de a lua și găsi măsuri active și concrete de ieșire din criză, iar pe de altă parte solicită neprelungirea, cu atât mai puțin agravarea măsurii de restrângere a exercițiului unor drepturi. Este sarcina statului să găsească soluții pentru contracararea efectelor crizei economice, printr-o politică economică și socială adecvată.
În fine, mai rețin că ulterior anului 2012, promotorul Legii nr. 285/2010, Guvernul României, prin măsurile dispuse în acest sens - reîntregirea salariilor începând cu data de 01.12.2012, dar mai ales prin declarațiile publice care au căpătat un caracter de notorietate publică, a apreciat că restrângerile drepturilor salariale sub aspectul reducerii cu 25% a salariilor-drepturilor salariale ale bugetarilor nu erau justificate și nici necesare.
În concluzie, solicită a se admite acțiunea și sa fie obligati paratii, în sensul celor solicitate.
În drept: invocă art. 17,23,25 din Declarația Universală a Drepturilor Omului și art. 1 din Protocol, art. 1,4 și 20 din Carta Socială Europeană, art. 11,15,20,41,47,53, 135 și 154 din Constituția României, Legea nr. 330/2009, Legea nr. 118/2010, coroborate cu prevederile art. 10, art. 17, alin. (2), (3) și (4), art. 40, alin.(2), lit.c din Legea nr. 53/2003 privind Codul Muncii, dispozițiile art. 1082, 1089, din Codul Civil - 1864 și pe dispozițiile art. 1530, 1535 din Codul civil actual, art.l și urm. din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ,
PROBE: în dovedirea cererii solicită încuviințarea probei cu înscrisuri.
Paratul M. A. Interne, a formulat întâmpinare,prin care, în prealabil, raportat la faptul că reclamanții din prezenta cauză, așa cum reiese din cuprinsul acțiunii, au atât calitatea de funcționari publici cât și de personal contractual, solicită a se admite excepția necompetentei funcționale a completului de contencios administrativ în ceea ce îi privește pe semnatarii cererii care au calitatea de personal contractual, cu consecința disjungerii cauzei în ceea ce îi privește pe aceștia și transpunerii dosarului nou constituit la completul specializat în litigii de muncă.
1. Față de solicitările reclamanților, solicită a se reține și a se examina și pronunța cu privire la următoarele excepții:
a) Excepția inadmisibilitătii acțiunii pentru lipsa plângerii prealabile, având în vedere următoarele considerente:
In context, în conformitate cu dispozițiile art. 193 alin. (1) Cod proc.civ., sesizarea instanței se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, dacă legea prevede în mod expres aceasta. Dovada îndeplinirii procedurii prealabile se va anexa la cererea de chemare în judecată.
În același sens, potrivit art. 34 din Legea cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice precum și a art. 7 alin. (1) din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2010 a personalului plătit din fonduri publice:
„Soluționarea contestațiilor în legătură cu stabilirea salariilor de bază, indemnizațiilor lunare de încadrare și a soldelor funcțiilor de bază/salariilor funcțiilor de bază care se acordă potrivit prevederilor prezentei legi este de competența ordonatorilor de credite ”, iar conform alineatului 2 al aceluiași articol. „Contestația poate fi depusă în termen de 5 zile de la data luării la cunoștință a actului administrativ de stabilire a drepturilor salariate, la sediul ordonatorului de credite
În același sens sunt și dispozițiile art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ: „(1) înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității
Ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia
Solicită a se constata faptul că termenele mai sus menționate, prevăzute în mod expres și limitativ de lege, sunt de decădere, normele speciale în cauză fiind de strictă interpretare și aplicare.
Față de cele mai sus menționate și având în vedere faptul că reclamanții nu au făcut dovada îndeplinirii procedurii prealabile, în termenul impus de lege, solicită a se respinge acțiunea reclamanților ca inadmisibilă.
blExcepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului A. Interne, pentru următoarele motive:
Raportat la capetele de cerere vizând plata unor drepturi bănești, învederează faptul că stabilirea și acordarea diferitelor drepturi bănești, aferente unui raport de serviciu, constituie un atribut exclusiv ce aparține angajatorului, subiect pasiv al raportului obligațional dedus judecății, care are obligația verificării condițiilor de acordare și de stabilire a drepturilor bănești solicitate.
Cu alte cuvinte, calitatea procesuală pasivă presupune existența identității între persoana pârâtului și cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecății.
Din cuprinsul cererii de chemare în judecată se deduce faptul că membrii de sindicat din prezenta cauză, își desfășoară activitatea în cadrul Arhivelor Naționale - Serviciul Județean A., raporturile acestora de serviciu derulându-se cu această instituție.
Astfel, calculul și plata oricăror drepturi către reclamanți, s-au făcut exclusiv de către A. Naționale, unitate al cărui șef are calitatea de ordonator terțiar de credite în finanțarea directă a MAI.
Potrivit art. 7 alin. 3 din O.U.G. nr. 30/2007 privind organizarea și funcționarea M.A.I., cu modificările și completările ulterioare, ministrul afacerilor interne are calitatea de ordonator principal de credite.
Art. 12 alin. 5 din același act normativ prevede că ministrul afacerilor interne stabilește, prin ordin, conducătorii unităților și subunităților care au calitatea de ordonatori de credite.
Astfel, potrivit Anexei nr. 4 la Ordinul m.a.i. nr. S/34/2014 privind exercitarea calității de ordonator de credite în M. A. Interne (lit. B, poz.4), șeful Arhivelor Naționale are calitatea de ordonator tertiar de credite.
Anexa nr. 12 la același ordin stabilește drepturile și îndatoririle ordonatorilor secundari și terțiari de credite din M. A. Interne.
Conform pct. 2 lit. a) din Anexa nr. 12 la Ordinul anterior menționat, ordonatorii terțiari de credite au dreptul de a angaja, lichida și ordonanța cheltuieli în limita alocațiilor bugetare aprobate, cu condiția ca respectiva cheltuială să fie prevăzută în mod expres într-un act normativ și să fie vizată pentru controlul financiar preventiv propriu de contabilul-șef sau înlocuitorul acestuia.
Menționează faptul că aceleași prevederi legale se regăseau și în actele normative anterioare având același obiect de reglementare.
Conform regulii instituite de prevederile art. 21 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, ministrul afacerilor interne, în calitatea sa de ordonator principal de credite repartizează creditele bugetare aprobate, pentru bugetele instituțiilor publice ierarhic inferioare, ai căror conducători sunt ordonatori secundari sau terțiari de credite, după caz, în raport cu sarcinile acestora, potrivit legii.
Așadar, stabilirea și plata drepturilor bănești de care beneficiază fiecare polițist în parte, din cadrul Arhivelor Naționale sunt în competența exclusivă a șefului acestei unități, care este ordonator terțiar de credite.
D. urmare, solicită a se constata că raporturile de serviciu ale reclamanților se desfășoară cu A. Naționale al cărui conducător este direct răspunzător de plata drepturilor bănești cuvenite acestora.
In cauza dedusă judecății, A. Naționale este singura unitate în măsură să achite drepturile bănești solicitate de reclamanți, ordonatorul principal de credite având doar obligația legală de a repartiza creditele bugetare alocate cu o astfel de destinație către ordonatorii terțiari aflați în finanțarea sa directă dar și ordonatorului secundar de credite care, așa cum am precizat mai sus, aprobă bugetele de venituri și cheltuieli ale ordonatorilor de credite subordonați.
In sensul celor de mai sus este și decizia civilă nr. 3522/16.10.2008 a I.C.C.J. potrivit căreia „în litigiul având ca obiect solicitarea unor drepturi de natură salarială, calitatea procesuală pasivă este deținută exclusiv de către instituția cu care funcționarul public are stabilit raportul de serviciu. Faptul că ministerul în interiorul căruia instituția publică este organizată și funcționează, în calitatea acestuia de ordonator principal de credite repartizează instituțiilor subordonate creditele bugetare aprobate, nu constituie un temei suficient pentru atragerea acestuia în litigiu, o atare situație neavănd suport în dispozițiile procedurale privitoare la condițiile de exercițiu ale acțiunii civile ”.
Solicită a se observa că în cadrul Ministerului A. Interne există o procedură de repartizare a creditelor bugetare alocate acestuia, fapt pentru care, opinează că nu se poate reține că atât instituția centrală, cât și structurile sale teritoriale au calitatea procesuală pasivă, deoarece într-o atare interpretare s-ar ajunge la concluzia că pot avea calitate procesuală pasivă toate unitățile dintr-o instituție, între care se stabilesc raporturi de subordonare ierarhică.
Mai mult decât atât, în situația ipotetică a stabilirii dreptului reclamanților la plata drepturilor bănești în discuție pe cale judecătorească, ținând cont de faptul că între M.A.I. și reclamanți nu a luat naștere un raport juridic din care să rezulte obligația de plată în sarcina instituției noastre, solicită a se constata că nu este necesară stabilirea unei garanții privind alocarea fondurilor necesare plătii în favoarea acesteia printr-o hotărâre judecătorească. întrucât potrivit art. 1 din O.G. nr. 22/2002, cu modificările și completările ulterioare, „ creanțele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor publice se achită din sumele aprobate prin bugetele acestora, de la titlurile de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă", iar conform art. 4 „ordonatorii principali de credite bugetare au obligația să dispună toate măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii”.
In concluzie, solicită a se constata faptul că în sarcina ordonatorilor principali de credite există o obligație legală de a asigura în bugetele instituțiilor din subordine sumele dispuse de către instanța de judecată prin titluri executorii a fi plătite terților, ceea ce însă nu înseamnă că ordonatorii principali de credite sunt obligați să stea în judecată în toate litigiile în care sunt implicate structurile din cadrul M.A.I. pentru simplul motiv că, față de acestea, își exercită atribuțiile aferente calității de ordonator principal de credite.
De asemenea, în susținerea excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului A. Interne, supun atenția instanței și prevederile art. 222 din Codul civil, potrivit cărora „Persoana juridică având în subordine o altă persoană juridică nu răspunde pentru neexecutarea obligațiilor acesteia din urmă și nici persoana juridică subordonată nu răspunde pentru persoana juridică față de care este subordonată, dacă prin lege nu se dispune altfel
Precizează că, în situația în care instanța de judecată ar admite ca întemeiată și fondată acțiunea ce face obiectul prezentei cauze, drepturilor reclamanților le corespunde obligația corelativă de plată, ce cade în sarcina instituției publice pârâte cu care reclamanții au raporturi de serviciu, și nu în sarcina Ministerului A. Interne.
Pe cale de consecință, solicită a se admite excepția astfel cum a fost formulată și a se respinge acțiunea față de M. A. Interne ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
c) Excepția prescripției dreptului la acțiune, având în vedere următoarele:
în conformitate cu prevederile art. 2500 alin. (1) cod civil - „dreptul material la acțiune, denumit în continuare drept la acțiune, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege. ”
Potrivit art. 2523 Cod civil - „prescripția începe să curgă de la data când titularul dreptului la acțiune a cunoscut sau, după împrejurări, trebuia să cunoască nașterea lui ”.
În același context, potrivit dispozițiilor art. 2517 C.civ., termenul prescripției este de 3 ani, dacă legea nu prevede un alt termen, astfel că, în situația de față, având în vedere data introducerii prezentei acțiuni (21.05.2015), dreptul de a solicita achitarea unor eventuale sume reprezentând drepturi salariale este prescris.
Pentru aceste considerente, solicită a se constata faptul că, în raport de data introducerii acțiunii 21.05.2015, pentru sumele neacordate anterior perioadei de 21.05.2012 a intervenit prescripția, motiv pentru care solicită a se respinge acțiunea reclamanților pentru perioada respectivă ca fiind prescrisă.
2. Cât privește fondul cauzei, solicită a se observa că cererea de chemare în judecată este neîntemeiată, din următoarele considerente:
Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr. 441/30.06.2010.
Ca urmare a promulgării Legii nr. 118/30.06.2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, în perioada 03.07._10, cuantumul brut al salariilor/soldelor/indemnizațiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale, precum și alte drepturi în lei sau în valută, ale personalului plătit din fonduri publice, se vor diminua cu 25%.
Menționează faptul că acest act normativ a fost atacat în fața Curții Constituționale a României, pronunțându-se următoarele decizii:
a.înainte de promulgarea legii: Deciziile nr. 872/2010 și nr. 874/2010 prin care Curtea Constituțională a României a constatat că dispozițiile art. 1-8 și cele ale art. 10-17 din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar
sunt constituționale.
b.După . legii: Decizia 975/07.07.2010 prin care Curtea Constituțională a României constată că excepția de neconstituționalitate referitoare la dispozițiile art. 1 alin. 1 din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar este inadmisibilă.
Solicită a se constata că nu se poate susține că o lege este „nelegală”, din moment ce provine de la Parlamentul României, autoritatea învestită, potrivit Constituției României, cu prerogativa legiferării. Așadar, sub aspectul emiterii unor reglementări legale într-un sens sau altul, în orice domeniu al vieții sociale, Parlamentul are competență deplină, nefiind permisă contestarea legilor în fața instanțelor de judecată sub aspectul oportunității emiterii lor, indiferent de nemulțumirile pe care le produc.
Singurul control la care pot fi supuse legile este cel de constituționalitate.
La emiterea legilor, Parlamentul trebuie totuși să respecte anumite reguli instituite de Constituție. Singura autoritate în măsură să se pronunțe cu privire la respectarea acestor reguli, și implicit cu privire la conformitatea unei legi cu dispozițiile constituționale este Curtea Constituțională, care, asa cum am arătat mai sus, s-a pronunțat deja în sensul respingerii excepției de neconstituționalitate a prevederilor art.1-8 si cele ale art.10-17 din Legea nr, 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar.
În plus, învederează că actul normativ care reglementează cuantumul drepturilor salariale ale personalului plătit din fonduri publice, începând cu data de 01.01.2011 este Legea nr. 285/2010, act normativ care provine de la Parlamentul României, autoritate învestită prin Constituție cu prerogativa legiferării.
Astfel, potrivit art. 1 din Legea nr. 285/2010, începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%.
Mai mult decât atât și în anul 2012 au avut loc majorări salariale, așa cum s-a stabilit prin O.U.G. nr. 19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale, cu modificările și completările ulterioare.
Având în vedere aspectele prezentate, solicită a se respinge acțiunea reclamanților ca fiind neîntemeiată.
Pârâta A. Naționale ale României, a formulat întâmpinare solicitand respingerea acțiunii în contradictoriu cu instituția pârâtă pentru urmatoarele considerente:
Investită cu judecarea acțiunii, instanța de judecată urmează să stabilească dacă se poate reține vreo culpă sau dacă se poate constata vreun refuz nejustificat în sarcina Arhivelor Naționale ale României, cu privire la un drept sau interes legitim al reclamanților.
In vederea discutării competenței instanței de judecată, apreciază că se impune precizarea de către reclamanți a modului în care au fost încadrați în muncă aceștia (funcționar public / personal contractual).
l. În fapt, începând cu data de 01.07.2010, ca efect al dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cuantumul brut al salariilor/soldelor/ indemnizațiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale stabilite pentru personalul Arhivelor Naționale în conformitate cu prevederile Legii - cadru 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și ale Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri din domeniul bugetar, a fost diminuat cu 25%.
Diminuarea a fost aplicată și în cazul personalului din cadrul Serviciului Județean A. al Arhivelor Naționale.
În aplicarea Legii nr. 258/2010 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, începând cu data de 01.01.2011, cuantumul drepturilor salariale de care a beneficiat personalul Arhivelor Naționale, inclusiv cel încadrat la Serviciul Județean A. al Arhivelor Naționale, a fost majorat cu 15%.
În anul 2012, cuantumul brut al salariilor de bază, al sporurilor și al celorlalte elemente salariale ale personalului Arhivelor Naționale (cuprinzând și angajații serviciului mai sus menționat) a fost majorat cu 8% începând cu data de 01.06.2012, față de nivelul acordat pentru luna mai 2012, respectiv cu 7,4% începând cu 01.12.2012, față de nivelul acordat pentru luna noiembrie 2012, conform Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea drepturilor salariale.
A. Naționale ale României, instituție publică subordonată Ministerului A. Interne, finanțată integral de la bugetul de stat, au aplicat întocmai dispozițiile referitoare la salarizarea personalului din sectorul bugetar, dispoziții care au avut caracter general și obligatoriu. Prevederile legale au fost aplicate întocmai, în succesiunea descrisă mai sus, întregului personal al Arhivelor Naționale, în mod nediscriminatoriu.
În raport de aceste aspecte, dar și de prevederile art. 268, alin. 1 lit. c din Legea nr. 53 - Codul muncii republicat, cu modificările și completările ulterioare, care stipulează că cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, susținem că decalajul de 10% față de nivelul drepturilor salariale din luna mai 2010, invocat de reclamanți în cererea de chemare în judecată, a intervenit în momentul punerii în aplicare a prevederilor Legii nr. 285/2011, respectiv odată cu plata drepturilor salariale aferente lunii ianuarie 2011. O astfel de modificare a avut loc în data de 01.01.2011, prin efectul Legii nr. 285/2011, respectiv în data de 01.06.2012, când, potrivit art. 1 din O.U.G.nr. 19/2012, cuantumul drepturilor salariale a fost majorat cu 8%, așadar, dreptul la acțiune s-a născut la data de 01.01.2011, astfel ca,
Înțelege să invoce pentru motivele mai sus expuse excepția prescripției dreptului material la acțiune.
2. Procesul civil, ca regulă generală, este generat de un raport juridic conflictual. în cadrul acestui raport, există o persoană, titulară a dreptului subiectiv, sau căruia legiuitorul îi recunoaște legitimare procesuală activă, deși în patrimoniul său nu se află dreptul subiectiv dedus judecății, și care solicită protecția acestui drept- reclamantul - și o a doua persoană, despre care prima pretinde că a tulburat-o în exercițiul normal al dreptului - pârâtul.
Potrivit art. 32, alin. 1, lit. b din NCPC, calitatea procesuală, condiție de exercițiu a acțiunii civile, presupune existența unei identități între persoana reclamantului și persoana care este titular al dreptului în raportul juridic dedus judecății (calitate procesuală activă) și între persoana pârâtului și cel obligat în același raport juridic (calitate procesuală pasivă).
Reclamantul, fiind cel care pornește acțiunea, trebuie să justifice atât calitatea procesuală activă, cât și pe cea pasivă, prin indicarea obiectului cererii și a motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază pretenția sa.
Potrivit O.M.A.I. nr. s/192/30.08.2010, s/205/21.09.2011, s/173/13.07.2012, A. Naționale ale României nu au calitatea de ordonator de credite pentru angajații Serviciului Județean A. al Arhivelor Naționale. Această calitate este deținută de I. Județean de Poliție A., care a asigurat și asigură în continuare plata drepturilor salariale cuvenite reclamanților, prin structura sa financiar - contabilă.
În raport de această stare de fapt și de drept, având în vedere că A. Naționale ale României nu sunt ordonator de credite pentru Serviciul Județean A. al Arhivelor Naționale, înțeleg să invoce excepția lipsei calității procesuale pasive a Arhivelor Naționale a României.
Dacă instanța va trece peste excepțiile invocate, pe fond susținerile Arhivelor Naționale ale României sunt următoarele:
Stabilirea sistemului de salarizare pentru sectorul bugetar reprezintă un drept și o obligație a legiuitorului (Decizia CCR nr. 108/14.02.2006), față de care instituțiile publice nu au calitatea de a se pronunța.
De asemenea, în Decizia 706/11.09.2007, Curtea Constituțională statuează faptul că stabilirea principiilor și a condițiilor de acordare a drepturilor salariale personalului bugetar intră în atribuțiile exclusive ale legiuitorului. Modificarea reglementărilor în această materie nu înseamnă restrângerea exercițiului unor drepturi fundamentale. Legiuitorul este îndreptățit să opereze modificări, pentru viitor, în ceea ce privește cuantumul salariului. D. urmare, cuantumul salariului stabilit prin contractul individual de muncă sau prin alte acte administrative emise în conformitate cu cadrul legal referitor la stabilirea drepturilor salariale, în conformitate cu legea în vigoare la momentul începerii raporturilor de muncă nu se constituie „într-un drept câștigat, acesta putând fi modificat pentru viitor, printr-o lege ulterioară. ”(Decizia CCR nr. 1601/09.12.2010),
De altfel, chiar dacă alin. 1 al art. 16 din Legea nr. 118/2010 stipulează faptul că reducerile salariale cu un procent de 25% se aplică până la data de 31.12.2010, alin. 2 menționează că „începând cu data de 01.01.2011 se vor aplica politici sociale și de personal care să asigure încadrarea în nivelul cheltuielilor bugetare rezultate ca urmare a aplicării măsurilor de reducere a acestora adoptate în cursul anului 2010, în condițiile Legii - cadru 330/2009, precum și respectând prevederile legii bugetului de stat și ale Legii bugetului asigurărilor de stat pentru anul 2011”.
Din această perspectivă, CCR, în Decizia nr. 57 5/04.05.2011 stabilește că este dreptul autorității legiuitoare de a elabora măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării în concordanță cu condițiile economice și sociale existente la un moment dat.
D. urmare, începând cu data de 01.01.2011 au intrat în vigoare dispozițiile Legii nr. 285/2011, în temeiul cărora toți angajații, inclusiv reclamanții din prezenta cauză, au beneficiat de o primă majorare cu 15% a drepturilor salariale aferente lunii ianuarie 2011. Ulterior, prin efectele O.U.G. nr. 19/2012, s-a procedat la reîntregirea salariilor la nivelul pe care acestea l-au avut anterior aplicării diminuării de 25% efectuate în temeiul Legii 118/2010.
Având în vedere motivele mai sus expuse, apreciază că susținerile reclamanților formulate prin cererea de chemare în judecată, potrivit cărora în perioada 01.01.201 1 - 31.1 1.2012 au existat drepturi salariale neachitate ca urmare a continuării aplicării în mod nelegal a prevederilor Legii nr. 118/2010 nu corespunde realității, întrucât, după cum a mai arătat, începând cu 01.01.2011 a operat o primă majorare, cu 15%, a acestor drepturi, iar la 01.12.2012, salariile au fost reîntregite.
Pentru considerentele de fapt și de drept expuse, solicită respingerea acțiunii îndreptate împotriva acestei parate.
Pârâta D.G.R.F.P. B. prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice A. a formulat intampinare, solicitand respingerea acțiunii.
În motivare arată că potrivit art. 157 alin.2 din Codul muncii „Sistemul de salarizare a personalului din autoritatile si instituțiile publice finanțate integral sau în majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale si bugetele fondurilor speciale se stabilește prin lege, cu consultarea organizațiilor sindicale reprezentative”.
În ceea ce privește sistemul de salarizare pentru personalul bugetar, precizează ca prin Decizia nr. 108/2006 Curtea Constituționala a statuat ca „Stabilirea sistemului de salarizare pentru sistemul bugetar este un drept si o obligație a legiuitorului”. De asemenea, prin Decizia nr. 706/2007 Curtea Constituționala a aratat ca „stabilirea principiilor si condițiilor concrete de acordare a drepturilor salariale personalului bugetar intra in atribuțiile exclusive ale legiuitorului, modificarea reglementarilor in aceasta materie neînsemnând restrângerea exercițiului unor drepturi fundamentale”.
P. Legea 118/2010 - art. 1 al.l s-a prevăzut ca „Cuantumul brut al salariilor/soldelor/indemnizatiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizații si alte drepturi salariale, precum si alte drepturi în lei sau în valuta, stabilite în conformitate cu prevederile Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitara a personalului plătit din fonduri publice si ale Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 1/2010 privind unele masuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar si stabilirea salariilor acestora, precum si alte masuri în domeniul bugetar, se diminuează cu 25%.”
Legea nr. 118/2010 a fost analizata din punct de vedere al conformității cu Constituția, fiind declarata constituționala de către Curtea Constituționala prin Decizia nr. 872/25.06.2010 retinându-se ca dispozițiile art. 1 - 8 si cele ale art. 10-17 din Legea privind unele masuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar sunt constituționale.
În motivarea deciziei, Curtea Constituționala a retinut ca „salariul este o componenta a dreptului la munca si reprezintă contraprestatia angajatorului în raport cu munca prestata de către angajat în baza unor raporturi de munca. Efectele raporturilor de munca stabilite între angajat si angajator se concretizează în obligații de ambele parti, iar una dintre obligațiile esențiale ale angajatorului este plata salariului angajatului pentru munca prestata.
Întrucât dreptul la salariu este corolarul unui drept constituțional, si anume dreptul la munca, diminuarea sa se constituie într-o veritabila restrângere a exercițiului dreptului la munca. O atare măsură se poate realiza numai în condițiile strict si limitativ prevăzute de art. 53 din Constituție.
Pentru ca restrângerea menționata sa poată fi justificata trebuie insa întrunite, în mod cumulativ, cerințele expres prevăzute de art. 53 din Constituție, si anume:
-sa fie prevăzută prin lege;
-sa se impună restrângerea sa;
- restrângerea sa se circumscrie motivelor expres prevăzute de textul constituțional, si anume pentru: apararea securității naționale, a ordinii, a sanatatii ori a moralei publice, a drepturilor si a libertăților cetățenilor; desfasurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamitati naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav;
-sa fie necesara într-o societate democratica;
-sa fie proporționala cu situația care a determinat-o;
-sa fie aplicata în mod nediscriminatoriu;
-sa nu aduca atingere existentei dreptului sau a libertății.”
Cu referire la condițiile prevăzute de art. 53 din Legea fundamentala, Curtea Constituționala a retinut ca diminuarea cu 25% a salariilor este prevăzută prin Legea nr. 118/2010 si măsură a fost determinata de apararea securității naționale, care nu implica numai securitatea militară, ci are si o componenta sociala si economica.
P. aceasta decizie s-a mai retinut ca restrângerea prevăzută de Legea 118/2010 este necesara într-o societate democratica tocmai pentru menținerea democrației si salvgardarea ființei statului, ca se respecta cerința proportionalitatii cu situația care a determinat restrângerea, deoarece exista o legătură de proportionalitate între mijloacele utilizate (reducerea cu 25% a cuantumului salariului/indemnizatiei/soldei) si scopul legitim urmărit (reducerea cheltuielilor bugetare/reechilibrarea bugetului de stat), existând un echilibru echitabil între cerințele de interes general ale colectivității si protecția drepturilor fundamentale ale individului.
De asemenea, Curtea a constatat ca măsură legislativa este aplicata în mod nediscriminatoriu, în sensul ca reducerea de 25% se aplica tuturor categoriilor de personal bugetar în același cuantum si mod si ca nu aduce atingere substanței dreptului, din moment ce condițiile prevăzute la art. 53 din Constituție sunt respectate.
Un alt aspect important retinut de Curtea Constituționala este acela ca măsură diminuării salariilor cu 25% are un caracter temporar până la data de 31 decembrie 2010, fiind evident ca restrângerea exercițiului unui drept trebuie sa dureze numai cât timp se menține amenințarea în considerarea careia aceasta măsură a fost edictata.
Referitor la caracterul deciziilor Curții Constituționale, arată ca potrivit dispozițiilor art. 11 alin. 3 din Legea nr.47/1992 „Deciziile si hotărârile Curții Constituționale sunt general obligatorii si au putere numai pentru viitor”.
În speța de fata, salariul reclamanților a fost reglementat de Legea nr. 330/2009 coroborata cu Legea nr. 118/2010, deci apreciază ca solicitările reclamanților nu pot fi admise aceasta in considerentul ca, stabilirea de către instanța a unei alte modalitati de calcul a salariului decât cea prevăzută de actele normative aplicabile la perioada de raportare, ar însemna un exces de putere savârsit de către judecător prin îndeplinirea unor atribuții care revin exclusiv puterii legislative. Rolul instanțelor judecătorești se circumscrie doar aplicării si interpretării legii si nicidecum completării sau modificării acesteia.
P. urmare,consideră ca instanțele judecătorești nu au competenta de a desființa norme juridice instituite prin lege si de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, întrucât s-ar încalca principiul separațiilor puterilor în stat, consacrat în art. 1 alin.4 din Constituția României, precum si prevederile art. 61 alin.l din același act normativ, în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a tarii.
Or, instanțele judecătorești nu au o asemenea competenta, misiunea lor constituționala fiind de a realiza justiția potrivit art. 126 alin.l din Legea fundamentala, adica de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existenta, întinderea si exercitarea drepturilor lor subiective.
Cu privire la invocarea de către reclamanți a art. 1 din Protocolul nr.l la Convenția Europeana a Drepturilor Omului, suntem de acord cu susținerile reclamanților, adica ca salariul este un „bun” în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la CEDO.
Deși Curtea Constituționala s-a pronunțat asupra constitutionalitatii Legii nr.l 18/2010, apreciem ca judecătorul național se poate pronunța cu privire la respectarea Convenției ca efect al aplicării unei legi în cazul concret cu care este sesizat, după ce Curtea Constituționala a declarat deja ca legea este constituționala.
Exista o diferența fundamentala între abordarea Curții Constituționale si cea a Curții Europene de la Strassbourg. Astfel, Curtea Constituționala, conform propriei jurisprudente, verifica doar conformitatea legii cu Constituția, nepronuntându-se asupra interpretării sau aplicării concrete a legii, în timp ce Curtea Europeana, în principiu, nu verifica compatibilitatea în abstract a unei legi cu Convenția, ci se pronunța cu privire la efectele pe care le poate avea aplicarea unei legi la o anumita situație de fapt. Deci, judecătorul național trebuie sa determine daca, ., aplicarea legii produce efecte contrare Convenției. Acest lucru se poate face numai in funcție de circumstanțele concrete ale spetei, nu in general si in abstract.
Din practica Curții Europene de la Strassbourg, rezulta ca se face o distincție esențiala între dreptul de a continua sa primești în viitor un salariu într-un anumit cuantum si dreptul de a primi efectiv salariul câștigat pentru o perioada în care munca a fost prestata (cauza Lelas c. Croației din 20 mai 2010, par. 58). Tocmai de aceea, în cele mai cunoscute cauze ale Curții Europene a Drepturilor Omului în materia salariilor, sunt stabilite următoarele principii:
1. Hotărârea Marii Camere în cauza Vilho Eskelinen c. Finlandei din 19 aprilie 2007: “Convenția nu conferă dreptul de a continua sa primești un salariu într-un anume cuantum (...) O creanța poate fi considerata o valoare patrimoniala în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1 daca are o baza suficienta în dreptul intern, de exemplu daca este confirmata prin jurisprudenta bine stabilita a instanțelor de judecata” (par. 94);
2. Hotărârea Kechko c. Ucrainei din 8 noiembrie 2005: “(•••) este la latitudinea statului sa determine ce sume vor fi plătite angajaților sai din bugetul de stat. Statul poate introduce, suspenda sau anula plata unor asemenea sporuri, făcând modificările legislative necesare. Totuși, daca printr-o dispoziție legala în vigoare se stabilește plata unor sporuri si condițiile pentru aceasta au fost îndeplinite, autoritatile nu pot, in mod deliberat, sa amâne plata lor, atâta vreme cât dispozițiile legale sunt in vigoare.” (par. 23).
Sub aspectul proportionalitatii, lipsa despăgubirii pentru diminuarea salariului nu poate conduce eo ipso la încălcare. Trebuie avuta în vedere insa marja mare de apreciere pe care Curtea Europeana o lasă statelor în stabilirea propriilor politici în aceasta materie. Aceasta marja este si mai mare atunci când necesitatea intervenției statului rezulta din consecințele pe care criza economica internaționala le-a produs asupra deficitului bugetar.
Pe de alta parte, in analiza de proportionalitate trebuie tinut cont de caracterul temporar al măsurii, caracter menționat chiar si de Curtea Constituționala in Decizia nr. 872/25.06.2010.
Asa cum insasi reclamanții recunosc prin acțiunea formulata, prin art. 1 din Legea 285/2010 s-a prevăzut ca „începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariilor de baza/soldelor funcției de baza/salariilor funcției de baza/indemnizatiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majoreazacu 15%”. P. urmare, începând cu data de 01.01.2011 efectele Legii nr. 118/2010 au fost atenuate prin adoptarea Legii nr. 285/2010, procentul de 15% fiind determinat în condițiile încadrării in politicile sociale si de personal, politici care s-au încadrat în nivelul cheltuielilor bugetare, aspect retinut dealtfel si in Decizia nr. 1655/2010 a Curții Constituționale.
Concluzionând cele de mai sus, masurile implementate prin adoptarea Lg. 118/2010 au fost masuri de excepție, luate in condiții de excepție, neexistand nicio baza legala care sa prevada ca după trecerea unei astfel de perioade de excepție, Statul R. sa despăgubească cetățenii sai pentru diminuările salariale la care au fost supusi temporar.
F. de cele de mai sus, solicită instanței sa respingă ca nefondata acțiunea formulata de reclamanți.
Inspectoratul de Poliție al Județului A., a formulat întâmpinare, solicitand respingerea acțiunii ca neîntemeiată si, invederand urmatoarele:
În ce privește competența materială de soluționare a cauzei,
Reclamanții sunt funcționari publici și personal contractual din cadrul Arhivelor Naționale - Serviciul Județean A..
Potrivit art. 3 din Legea nr. 16/1996 privind Arhivelor Naționale republicată
”(1) Administrarea, supravegherea și protecția specială a Fondului Arhivistic Național al României se realizează de către A. Naționale, care se înființează prin hotărâre a Guvernului la nivel de direcție, în subordinea Ministerului A. Interne.
(2)A. Naționale își exercită atribuțiile prin compartimentele sale specializate și prin serviciile județene ale Arhivelor Naționale. ”
Art. 4 din H.G. nr. 1.376/2009 privind înființarea, organizarea și funcționarea Arhivelor Naționale actualizată prevede că
”(1) A. Naționale se organizează la nivel central și teritorial. Aparatul central este organizat la nivel de direcție și are în subordine 41 de servicii județene ale Arhivelor Naționale și Serviciul Municipiului București al Arhivelor Naționale.
(2)în cadrul aparatului central se organizează servicii, birouri și compartimente, în condițiile legii.
(3)Structura organizatorică a Arhivelor Naționale se stabilește prin ordin al ministrului administrației și internelor, în limita posturilor aprobate. ”
Emitentul actului de numire în funcție a reclamanților este pârâtul A. Naționale, direcție în subordinea M.A.I.
Reclamanții sunt plătiți de pârâtul I.P. J. A. în baza actelor administrative de numire în funcție și de promovare emise de pârâtul A. Naționale.
Potrivit art. 7 alin. 2 din OUG nr. 30/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Administrației și Internelor, cu modificările și completările ulterioare, „ ministrul administrației și internelor are calitatea de ordonator principal de credite”. Art. 12 alin 5 din același act normativ prevede că ministrul administrației și internelor stabilește, prin ordin, conducătorii unităților și subunităților care au calitatea de ordonatori de credite, astfel, șeful Inspectoratului General al Poliției Române are calitatea de ordonator secundar de credite, iar șeful Inspectoratului de Poliție al Județului A. are calitatea de ordonator terțiar de credite.
Potrivit art. 22 din Legea nr. 500/2002, ordonatorii de credite au obligația de a angaja și de a utiliza creditele bugetare numai în limita prevederilor și destinațiilor aprobate, pentru cheltuieli strict legate de activitatea instituțiilor publice respective și cu respectarea dispozițiilor legale.
Raportat la dispozițiile legale menționate, apreciem că prezenta cauză este în competența materială de soluționare a Tribunalului A. -Secția C. administrativ și fiscal.
Pe fondul cauzei, solicită respingerea pretențiilor formulate de reclamanți ca neîntemeiate.
Potrivit art. 1 din Legea nr. 118/2010 actualizată privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar,
”(1) Cuantumul brut al salariilor/soldelor/indemnizațiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale, precum și alte drepturi în lei sau în valută, stabilite în conformitate cu prevederile Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, se diminuează cu 25%.
(2) în situația în care din aplicarea prevederilor alin. (1) rezultă o valoare mai mică decât valoarea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, suma care se acordă este de 600 lei. ”
De asemenea, art. 1 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice
(1)începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%.
(2)începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții
(3)Cuantumul brut al drepturilor prevăzute la alin. (1) și (2) se va stabili în anul 2011 ținăndu- se seama de gradul sau treapta profesională, vechimea în muncă, vechimea în funcție sau, după caz, în specialitate, dobândite în condițiile legii până la 31 decembrie 2010.
(4) Cuantumul soldei de grad/salariului gradului profesional, al soldei de comandă/salariului de comandă, precum și cuantumul gradațiilor, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%.
(5)în salariul de bază, indemnizația lunară de încadrare, respectiv în solda funcției de bază/salariul funcției de bază aferente lunii octombrie 2010 sunt cuprinse sporurile, indemnizațiile, care potrivit Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, făceau parte din salariul de bază, din indemnizația de încadrare brută lunară, respectiv din solda/salariul funcției de bază, precum și sumele compensatorii cu caracter tranzitoriu, acordate potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, cu modificările ulterioare. Sporurile stabilite prin legi sau hotărâri ale Guvernului necuprinse în Legea-cadru nr. 330/2009, cu modificările ulterioare, și care au fost acordate în anul 2010 ca sume compensatorii cu caracter tranzitoriu sau, după caz, ca sporuri la data reîncadrării se introduc în salariul de bază, în indemnizația de încadrare brută lunară, respectiv în solda/salariul de funcție, fără ca prin acordarea lor să conducă la creșteri salariale, altele decât cele prevăzute de prezenta lege. ”
P. decizia de inadmisibilitate pronunțată la data de 6 decembrie 2011 în cauzele F. M. împotriva României (cererea_/1) și A. G. Sentes împotriva României (cererea nr._/11), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat neîncălcarea de către Statul român a dispozițiilor articolului din Protocolul Adițional nr. 1 la Convenție, sub aspectul reducerii 25% a salariilor, ca urmare a aplicării Legii nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificările și completările ulterioare.
P. această soluție Curtea Europeană a Drepturilor Omului a confirmat interpretările succesive ale Curții Constituționale, dar și pe acelea ale înaltei Curți de Casație, într-un recurs în interesul legii, infirmând unele interpretări izolate ale instanțelor judecătorești naționale.
Astfel, începând cu decizia nr. 872/25.06.2010 și decizia nr. 874/25.06.2010, Curtea Constituțională a constatat că este incidență critica de neconstituționalitate a dispozițiilor legale privind diminuarea cuantumului salariului personalului bugetar.
Curtea Constituțională a constatat că în expunerea de motive a legii criticate se arată că potrivit evaluării Comisie Europene "activitatea economică a României rămâne slabă și contrar așteptărilor inițiale, cel mai probabil, creșterea economică s-a menținut negativă în primul trimestru al anului 2010...” în consecință, Curtea Constituțională a constatat că această amenințare la adresa stabilității economice continuă să se mențină, astfel încât Guvernul este îndrituit să adopte măsuri corespunzătoare pentru combaterea acesteia.
Cu privire la proporționalitatea situației care a determinat restrângerea, Curtea Constituțională a reținut că există o legătură de proporționalitate intre mijloacele utilizate (reducerea cu 25% a cuantumului salariului/indeminzatiei/soldei) și scopul legitim urmărit (reducerea cheltuielilor bugetare/reechilibrarea bugetului de stat) și că există un echilibru echitabil între cerințele de interes general ale colectivității și protecția drepturilor fundamentale ale individului.
La rândul său, înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 20/17.10.2011 pronunțată de Completul competent să judece recursul în interesul legii, a admis recursurile in interesul legii declarate de procurorul general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție și de Colegiul de conducere al Curții de Apel Suceava în sensul că:
Stabilește că dispozițiile art. 1 din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 150 (fostul art. 145) din Codul muncii, art. 103 lit. a) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările ulterioare, și art. 7 din Hotărârea Guvernului nr. 250/1992 privind concediul de odihnă și alte concedii ale salariaților din administrația publică, din regiile autonome cu specific deosebit și din unitățile bugetare, republicată, sunt incidente cererilor formulate de personalul didactic și didactic auxiliar din învățământul preuniversitar de stat ce au ca obiect acordarea indemnizației de concediu de odihnă aferente anului școlar 2009-2010, după . Legii nr. 118/2010, respectiv 3 iulie 2010.
În motivare s-a arătat că prin aplicarea art. 1 din Legea nr. 118/2010, cu modificările și completările ulterioare, nu se realizează încălcarea dreptului de proprietate, prevăzut de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
S-a reținut faptul că măsura legislativă criticată este aplicată în mod nediscriminatoriu, în sensul că reducerea de 25% este incidență tuturor categoriilor de personal bugetar în același cuantum și mod.
P. aplicarea art. 1 din Legea nr. 118/2010, cu modificările și completările ulterioare, nu se realizează încălcarea dreptului de proprietate, prevăzut de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Astfel, la data adoptării Legii nr. 118/2010, cu modificările și completările ulterioare, reclamanții nu erau beneficiarii unui drept de proprietate asupra unui "bun", în sensul instrumentului internațional anterior arătat, adică în legătură cu dreptul la indemnizația de concediu într-un cuantum nediminuat pentru zilele de concediu efectuate după momentul intrării în vigoare a legii, mai precis după data de 3 iulie 2010.
Pe aspectul supus analizei se impune a aminti faptul că art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție reglementează trei reguli de bază, și anume: a) principiul respectării proprietății; b) privarea de proprietate în interes public și condițiile în care aceasta poate fi făcută; și c) controlul folosinței bunurilor.
Cu privire la prima regulă enunțată anterior trebuie analizat dacă la data adoptării Legii nr. 118/2010, cu modificările și completările ulterioare, reclamanții erau titularii unui drept de proprietate asupra unui bun în sensul Convenției în ceea ce privește indemnizația cuvenită pentru zilele de concediu efectuate după data de 3 iulie 2010.
În urma analizării jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului nu s-a identificat vreo cauză în care instanța europeană să fi stabilit că "salariul" pentru o perioadă viitoare (prin asimilare, și indemnizația de concediu) reprezintă un "bun".
Pe de altă parte, se reține faptul că Legea nr. 118/2010, cu modificările și completările ulterioare, are aplicabilitate doar pentru viitor, respectiv doar în privința salariilor la care vor avea dreptul categoriile de salariați vizați de acest act normativ după data de 3 iulie 2010 și care, în mod evident, vor deveni exigibile după această dată, știut fiind faptul că drepturile salariale devin scadente zi cu zi pe măsura prestării muncii în favoarea angajatorului.
Totodată, politica salarială a personalului bugetar este atributul exclusiv al statului, cuantumul drepturilor de natură salarială fiind indisolubil legat de nivelul resurselor bugetului din care acestea se achită, iar statul, prin legislativul său, dispune de o largă latitudine, prin prisma Convenției, de a stabili politica economică și socială a țării (Hotărârea din 21 februarie 1986, pronunțată în Cauza James și alții împotriva Marii Britanii).
În jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului se statuează faptul că statul se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea și intensitatea politicilor sale în acest domeniu. Curtea mai constată că nu este rolul său de a verifica în ce măsură existau soluții legislative mai adecvate pentru atingerea obiectivului de interes public urmărit, cu excepția situațiilor în care aprecierea autorităților este vădit lipsită de orice temei. (Hotărârea din 8 decembrie 2009, pronunțată în Cauza Wieczorek contra Poloniei, paragraful 59; Hotărârea din 19 decembrie 1989, pronunțată în Cauza Mellacher și alții contra Austriei, paragraful 53).
Pentru motivele mai sus prezentate, solicită a se respinge acțiunea formulată ca neîntemeiată.
In probațiune –înscrisuri-Adresa 153.555 din 12.06.2015 emisă de C. Financiar din I.P.J. A.
În drept, invocă prevederile Legii nr. 554/2004 și ale OUG nr. 195/2002 republicată.
Deliberand prioritar asupra exceptiilor invocate, instanta a retinut urmatoarele:
1.Asupra exceptiei privind necompetenta functionale de solutionare a cauzei, instanta s-a pronuntat in sedinta publica din 09.09.2015, respingand-o pentru motivele expuse in partea introductiva a prezentei.
2. Exceptia inadmisibilitatii actiunii invocata de paratul M. A. INTERNE, va fi respinsa, intrucat, pe de o parte, astfel cum a fost formulata, prin actiunea dedusa judecatii, nu se contesta niciun act administrativ al ordonatorului de credite, pentru a fi incident termenul de decadere de 5 zile, prevazut de art. A..1 din Legea nr.285/2010; pe de alta parte, rolul procedurii gratioase, prealabile, este acela de a-i oferi emitentului actului contestat, posibilitatea de a si-l revoca, si de a preintampina astfel, un litigiu in contencios, or, cata vreme, paratul MAI, a solicitat respingerea si in fond a actiunii, este evident ca, a primi exceptia inadmisibilitatii actiunii pentru neindeplinirea procedurii prelabile ar fi un formalism excesiv.
3. Exceptia lipsei calitatii sale procesuale pasive, invocate de paratul M. A. INTERNE, urmeaza a fi respinsa, in primul rand pentru considerente de opozabilitate a hotararii, cata vreme, din chiar intampinarea formulata, rezulta ca A. Nationale sunt in finantarea directa a MAI, seful acestora, avand calitatea de ordonator tertiar de credite.
4.Pentru identitate de ratiune, va fi respinsa si exceptia lipsei calitatii sale procesuale pasive, invocata de parata A. NATIONALE ALE ROMANIEI, adica tot pentru considerente ce tin de opozabilitatea hotararii, coroborat cu faptul ca, seful Arhivelor Nationale are calitatea de ordonator tertiar de credite.
5.Exceptia prescriptiei dreptului material la actiune invocata de paratii M. A. INTERNE si A. NATIONALE ALE ROMANIEI, va fi admisa, intrucat: raportat la perioada solicitata, 01.01._12, data introducerii actiunii-21.05.2015 si prevederile art.2501 alin.1 si art.2517 din Noul Cod Civil- in vigoare incepand cu 01.10.2011, respectiv raportat la prevederile art.1 alin.1 si art.3 alin.1 din Decretul Lege nr.167/1958- aplicabil prescriptiilor care au inceput sa curga anterior datei de 01.10.2011, cand a intrat in vigoare Noul Cod Civil, termenul general de prescriptie extinctiva de 3 ani de zile s-a implinit, astfel ca, va respinge ca fiind prescrise extinctiv: drepturile salariale actualizate la zi, pretinse de reclamanti pentru perioada 01.01._12 inclusiv, precum si, pe cale de consecinta, dobanda legala aferenta acestora.
Referitor la fondul litigiului dedus judecatii, instanta a retinut urmatoarele:
Astfel cum rezulta din chiar motivarea adusa actiunii introductive, pretentiile reclamantilor sunt fundamentate pe ideea ca, efectul temporar al reducerii drepturilor salariale operate prin Legea nr.118/2010, nu a fost inlaturat prin majorarea salariilor efectuata in baza Legii nr. 285/2010, intrucat, reducerea initiala cu 25%, a fost diminuata doar cu 15%, astfel ca, in perioada 21.05._12, (pentru perioada 01.01._12 inclusiv, drepturile salariale pretinse fiind prescrise), s-a mentinut o reducere a salariilor cu 10%, raportat la nivelul drepturilor salariale din luna mai 2010, ceea ce, in opinia reclamantilor, contravine atat art.1 al Protocolului Aditional nr..1 la Conventia EDO, in sensul ca reprezinta o sarcina disproportionata pentru reclamanti, cat si punctului de vedere al Curtii Constitutionale care, prin Decizia nr.1414/04.11.2009, s-a exprimat in sensul obligativitatii gasirii de catre Guvern, a masurilor adecvate iesirii din criza, pentru a se stopa prelungirea excesiva a masurii de restrangere a unor drepturi.
In solutionarea litigiului dedus judecatii, instanta a avut in vedere faptul ca, astfel cum s-a retinut in Hotararea din 21.02.1986, pronuntata de Curtea EDO, in Cauza James s.a., impotriva Marii Britanii-corect invocata in aparare de catre paratul IPJ A., politica salariala a personalului bugetar, este atributul exclusiv al statului, cuantumul drepturilor de natura salariala, fiind indisolubil legat de nivelul resurselor bugetului din care acestea se achita, iar statul, prin legislativul sau, dispune de o larga latitudine de a stabili politica economica si sociala a tarii.
Astfel, chiar daca prin Hotararea antementionata, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat in esenta ca, existența unei utilități publice nu este suficientă pentru justificarea privării de proprietate, prin aceeasi Hotarare, facand interpretarea si aplicarea in speta a art. 1 din Protocolul nr. 1, aditional la Conventia EDO, Curtea a considerat că: grație unei cunoașteri directe a societății și a nevoilor sale, autoritățile naționale se află, în principiu, mai bine plasate decât un judecător internațional pentru a determina ce este de utilitate publică; in sistemul de protecție oferit prin Convenție, este în primul rând sarcina lor- a autoritatilor nationale, de a se pronunța asupra existenței unei probleme de interes public ce poate să justifice o privare de proprietate, astfel încât Curtea trebuie să le recunoască o anumită marjă de apreciere; in plus, noțiunea de utilitate publică este amplă prin natura sa; adoptarea unei măsuri privative de proprietate implică examinarea unor chestiuni complexe de ordin politic, economic și social asupra cărora este inevitabil să se nască opinii contradictorii într-un stat democratic; astfel, Curtea poate cenzura astfel de măsuri doar atunci când lipsa utilității publice este vădită; pe de altă parte însă, existența unei utilități publice nu este suficientă pentru justificarea privării de proprietate, întrucât Curtea a considerat că trebuie să existe un raport de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul vizat; statul trebuie să păstreze un just echilibru între interesele colective ale societății și interesele particulare, astfel încât persoana afectată să nu fie pusă în situația de a suporta o sarcină specială și exorbitantă în folos public.
Ca atare, majorarea prin Legea nr. 285/2010, a drepturilor salariale, cu doar cu 15% si mentinerea astfel a reducerii salariilor cu 10%, raportat la nivelul drepturilor salariale din luna mai 2010, nu poate fi privita altfel, decat ca o expresie a politicii economice si sociale a statului roman, iar cata vreme, aceste dispozitii ale Legea 285/2010, nu au fost declarate neconstitutionale, paratii sunt tinuti sa le aplice intocmai, neputand acorda reclamantilor drepturi salariale mai mari decat cele recunoscute de lege si bugetate, stiut fiind ca nimeni nu poate da mai mult decat ceea ce are: nemo dat quod non habet.
Cat priveste conformitatea Legii 285/2010, cu realitatea socio-economica si dinamica prezenta a situatiei de criza ce a justificat luarea masurilor de austeritate prin Legea 118/2010, atenuate –dar nu in totalitate-prin Legea 285/2010, instanta retine urmatoarele:
Potrivit art. 22 alin.6 din Codul de Procedura Civila, judecatorul trebuie sa se pronunte asupra a tot ceea ce s-a cerut, fara a depasi limitele investirii, afara de cazurile in care legea ar dispune altfel.
Or, raportat la obiectul litigiului dedus judecatii, instanta nu poate obliga paratii sa acorde drepturi salariale ., decat cel prevazut de legiuitor.
Majorarile salariale nu se acorda direct de instanta, ele nefiind atributul autoritatii judecatoresti, dupa cum, nu este atributul autoritatii judecatoresti sa statueze asupra temeiniciei unei actiuni, functie de invocatele declaratii publice ale guvernantilor, in conformitate cu care, restrangerile drepturilor salariale ale bugetarilor, in sensul reducerii cu 25%, nu erau justificate si nici necesare.
Pe de alta parte, cata vreme, statul a operat deja diminuarea reducerilor salariale instituita prin Legea 118/2010, initial prin Legea 285/2010, iar ulterior prin Ordonanța de urgență nr. 19 din 16 mai 2012, privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale, dovada ca insisi reclamantii au solicitat acordarea drepturilor salariale pana la data de 30.11.2012, nu se poate retine ca in perioada 21.05._12, (pentru perioada 01.01._12 inclusiv, drepturile salariale pretinse fiind prescrise), statul nu ar fi pastrat justul echilibru între interesele colective ale societății și interesele particulare, astfel încât reclamantii să fi fost pusi în situația de a suporta o sarcină specială și exorbitantă în folosul public. Ca atare, nu se poate retine incalcarea dreptului reclamantilor la protectia bunurilor reprezentate de drepturile salariale, garantat de art. 1 din Protocolul Aditional nr.1, la Conventia EDO.
Pentru toate considerentele de fapt si de drept expuse, va respinge actiunea in contencios administrativ dedusa judecatii, privind: drepturile salariale actualizate la zi, pretinse de reclamanti pentru perioada 21.05.2012 inclusiv - 30.11.2012 inclusiv, precum si dobanda legala aferenta acestora.
In cauza nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge exceptiile necompetentei functionale, inadmisibilitatii actiunii si lipsei calitatii sale procesuale pasive, invocate de paratul M. A. INTERNE.
Respinge exceptia lipsei calitatii sale procesuale pasive, invocata de parata A. NATIONALE ALE ROMANIEI.
Admite exceptia prescriptiei dreptului material la actiune invocata de paratii M. A. INTERNE si A. NATIONALE ALE ROMANIEI, si, in consecinta:
Respinge ca fiind prescrise extinctiv: drepturile salariale actualizate la zi, pretinse de reclamanti pentru perioada 01.01._12 inclusiv, precum si dobanda legala aferenta acestora.
Respinge actiunea in contencios administrativ exercitata de reclamantii: I. S. D. CNP (_), G. I. F., CNP(_), G. D. CNP (_), I. M. E. CNP (_), J. A. CNP (_), M. I. CNP (_), O. L. M. CNP (_), Ș. M. E. CNP (_),T. V. CNP (_),V. P. D. CNP(_),V. M. CNP (_), Z. D. A. CNP (_), toti cu domiciliul procesual ales in A. I., ..29, jud.A., prin reprezentant I. S. D., in contradictoriu cu: paratii: M. A. INTERNE, cu sediul in Bucuretsi, ..1, sector 3, A. NATIONALE ALE ROMANIEI, cu sediul in Bucuresti, ..49, sector 5, I. DE POLITIE AL JUDETULUI A., cu sediul in A. I., ..1, jud.A. si M. FINANTELOR PUBLICE, cu sediul in Bucuretsi, ., sector 5, privind: drepturile salariale actualizate la zi, pretinse de reclamanti pentru perioada 21.05.2012 inclusiv - 30.11.2012 inclusiv, precum si dobanda legala aferenta acestora.
F. cheltuieli de judecata.
Cu recurs in 15 zile de la comunicare.
Recursul si motivele de recurs se depun la Tribunalul A., sub sanctiunea nulitatii.
Pronuntata in sedinta publica azi, 09.09.2015.
Președinte, B. A. A. | ||
Grefier, R. C. |
Red.Tehnored.ABA/18 ex./28.09.2015
Tehnoredact.RC
| ← Refuz soluţionare cerere. Sentința nr. 204/2015. Tribunalul ALBA | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 422/2015.... → |
|---|
