Suspendare executare act administrativ. Sentința nr. 559/2015. Tribunalul ALBA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 559/2015 pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 20-08-2015 în dosarul nr. 3048/107/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A.
SECȚIA DE C. ADMINISTRATIV,
FISCAL ȘI DE INSOLVENȚĂ
Dosar nr._
SENTINȚA ADMINISTRATIVĂ Nr. 559/C./2015
Ședința publică de la 20 August 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. L.
Grefier I. C.
Pe rol fiind soluționarea cererii formulată de reclamanta STAȚIUNEA DE C. - DEZVOLTARE PENTRU VITICULTURĂ ȘI VINIFICAȚIE B. în contradictoriu cu pârâții M. A. și P. M. A., având ca obiect de suspendare a deciziei de impunere nr. 8268/27.05.2015.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns av. Ghizdăvăț C. pentru reclamantă, lipsă fiind pârâții.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Avocatul reclamantei depune la dosar delegație.
În temeiul art. 10 din Legea nr. 554/2004 instanța constată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta cerere de suspendare.
Avocatul reclamantului solicită încuviințarea probei cu înscrisurile aflate la dosar.
Instanța, în baza art. 237 pct. 7 raportat la art. 258, 265 din c.pr.civ., încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar.
La întrebarea instanței, avocatul reclamantei arată că statutul reclamantei și obiectul său de activitate, respectiv cercetare și dezvoltare, sunt reglementate prin Legea nr.45/2009.
Avocatul reclamantei arată că nu mai are cereri de formulat în cauză.
Instanța constată cererea de suspendare în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acesteia.
Avocatul reclamantei solicită admiterea cererii așa cum a fost formulată și motivată în scris și suspendarea executării deciziei de impunere nr. 8268/27.05.2015 pentru stabilirea impozitului pe teren extravilan, in cazul persoanelor juridice, datorat in temeiul Legii nr. 571/2003 privind codul fiscal, cu modificările si completările ulterioare, până la data soluționării irevocabile a prezentului litigiu. Consideră că în cauză sunt îndeplinite cele două condiții prevăzute de lege pentru admiterea suspendării, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă. Pentru cazul bine justificat art. 2 alin. 1 lit. f din Legea nr. 554/2004 prevede în mod expres că acesta are în vedere împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ. În opinia sa îndoiala serioasă rezultă din cele trei motive de nelegalitate ale deciziei atacate, detaliate pe larg în cererea de chemare în judecată și pe care le susține pe scurt în sală. În ceea ce privește existența unei pagube iminente, arată că, în măsura în care s-ar pune în executare decizia atacată, s-ar crea o perturbare în activitatea reclamantei, care nu ar mai putea să își desfășoare activitatea stabilită prin lege. Mai arată că va solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
Notă: după pronunțarea soluției în cauză s-a primit de la Serviciul Registratură întâmpinarea depusă de pârâți la ora 12.23, în două exemplare, însoțită de un set de acte în probațiune.
INSTANȚA
Asupra cererii de suspendare de față;
Prin cererea formulată la data de 12.08.2015 și înregistrată pe rolul Tribunalului A. sub dosar nr._ reclamanta STAȚIUNEA DE C. - DEZVOLTARE PENTRU VITICULTURĂ ȘI VINIFICAȚIE B., în contradictoriu cu pârâții M. A. și P. M. A., au solicitat să se dispună:
1. suspendarea executării deciziei de impunere nr. 8268/27.05.2015 pentru stabilirea impozitului pe teren extravilan, in cazul persoanelor juridice, datorat in temeiul Legii nr. 571/2003 privind codul fiscal, cu modificările si completările ulterioare, până la data soluționării irevocabile a prezentului litigiu;
2. constatarea nulității absolute a dispoziției nr. 302/14.07.2015 privind respingerea contestației formulată de Stațiunea de C. Dezvoltare pentru Viticultură și Vinificație B.;
3. anularea deciziei de impunere nr. 8268/27.05.2015 pentru stabilirea impozitului pe teren extravilan, in cazul persoanelor juridice, datorat in temeiul Legii nr. 571/2003 privind codul fiscal, cu modificările si completările ulterioare emisă la data de 27.05.2015.
4. obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu, în temeiul art. 453.
Pentru început reclamanta a menționat faptul că art. 6 alin. 7 din Legea nr. 45/2009, cu modificările și completările ulterioare, prevede în mod expres faptul ca "cererile și acțiunile în justiție adresate instanțelor de către ASAS și de către unitățile de cercetare-dezvoltare sunt scutite de taxa judiciară de timbru". Întrucât Stațiunea de C.-Dezvoltare pentru Viticultură si Vinificație B. este instituție publică, fiind unitate de cercetare și dezvoltare în domeniul vinificației si viticulturii, în consens cu textele de lege menționate mai sus, rezultă că SCDVV B. este scutită de la plata taxelor judiciare de timbru.
În motivarea cererii de chemare în judecată reclamanta a făcut o succintă prezentare a situației de fapt, arătând că la data de 27.05.2015 organul fiscal a emis către reclamantă decizia de impunere nr. 8268/27.05.2015, comunicată reclamantei la data de 03.06.2015, pentru stabilirea impozitului pe teren extravilan, în cazul persoanelor juridice, prin care s-au stabilit în sarcina reclamantei în mod netemeinic și nelegal, următoarele obligații de plată față de bugetul local al M. A.:
1. suma de 4.077 lei reprezentând impozit pe teren-vie și livadă anul 2015 pentru suprafața de 240.532 mp + 87.356 mp compusă din 3.997 lei debit datorat și 80 lei majorări de întârziere la data de 27.05.2015;
2. suma de 4.877 lei reprezentând impozit pe teren- vie și livadă anul 2014 pentru suprafața de 240.535 mp + 87.356 mp compusă din 3.997 lei debit datorat și 880 lei majorări de întârziere la data de 27.05.2015;
3. suma de 19.351 lei reprezentând impozit vie și livadă pentru perioada 20.03._13 pentru suprafața de 240.532 mp + 87.356 mp compusă din 12.311 lei + 7.040 lei majorări de întârziere la data de 27.05.2015;
4. suma de 2.700 lei reprezentând amenda pentru anul 2014.
Astfel, s-au stabilit în sarcina reclamantei obligații fiscale în cuantum de 31.005 lei.
In temeiul dispozițiilor art. 205 și următoarele cod de procedură fiscală și art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 reclamanta a formulat în termen legal contestație împotriva deciziei de impunere nr. 1271/30.06.2015, care a fost înregistrată la sediul pârâtului sub nr._/30.06.2015.
Prin contestație reclamanta a solicitat suspendarea executării deciziei emise până la soluționarea contestației și anularea deciziei de impunere, întrucât este nelegală, arătând și motivele pentru care a apreciat că decizia de impunere este nelegală și netemeinică.
La data de 14.07.2015 P. M. A. a emis dispoziția nr. 302/14.07.2015 privind respingerea contestației formulată de către reclamantă împotriva deciziei de impunere pe anul 2015 pentru stabilirea impozitului pe teren extravilan, in cazul persoanelor juridice, datorat in temeiul Legii nr. 571/2003 privind codul fiscal, cu modificările si completările ulterioare. Dispoziția nr. 302/14.07.2015 a fost comunicată reclamantei, fiind înregistrată sub nr. 1368/24.07.2015.
Cu privire la cererea de suspendare a deciziei de impunere nr. 8268/27.05.2015 reclamanta a arătat pentru început reglemetările legale în vigoare pe care își întemeiază cererea, respectiv:
• art. 215 c. proc. fiscală, care reglementează suspendarea executării actului administrativ fiscal:
„(1) Introducerea contestației pe calea administrativă de atac nu suspendă executarea actului administrativ fiscal.
(2) Dispozițiile prezentului articol nu aduc atingere dreptului contribuabilului de a cere suspendarea executării actului administrativ fiscal, în temeiul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare. Instanța competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauțiune de până la 20% din cuantumul sumei contestate, iar în cazul cererilor al căror obiect nu este evaluabil în bani, o cauțiune de până la 2.000 lei.”
• art. 14 din Legea nr. 554/2004, care prevede:
„(1) In cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond.”
• art. 15 din Legea nr. 554/2004, care prevede:
„(1) Suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14 și prin cererea adresată instanței competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat. In acest sens, instanța poate dispune suspendarea actului administrativ atacat până la soluționarea definitivă si irevocabilă a cauzei. Cererea de suspendare se poate formula odată cu acțiunea principală sau printr-o acțiune separată, până la soluționarea acțiunii în fond.”
Raportând aceste dispoziții legale la situația de fapt expusă, reclamanta a apreciaz că în speță sunt întrunite cele două condiții prevăzute de art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, pentru următoarele considerente:
1. Cazul bine justificat:
Conform art. 2 alin. 1 lit. t din Legea nr. 554/2004 cazurile bine justificate presupun împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.
Altfel spus, pentru a interveni suspendarea judiciară a executării unui act administrativ trebuie să existe argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu.
In acest context, trebuie subliniat faptul că principiul legalității activității administrative impune trei reguli: existența unei baze legale, obligația de a respecta regulile care reglementează activitatea administrației, precum și obligația de a respecta legile generale, fiind vorba despre legile care nu sunt adoptate pentru a guverna activitatea administrației, dar care trebuie avute în vedere de către autoritate pentru că ele privesc alte interese pe care trebuie să le ocrotească administrația. (Decizia ICCJ - Secția de C. Administrativ și Fiscal).
Reclamanta a arătat în continuare aspectele care fundamentează ideea unei îndoieli serioase cu privire la nelegalitatea deciziei de impunere pe anul 2015 pentru stabilirea impozitului pe teren extravilan, in cazul persoanelor juridice, datorat in temeiul Legii nr. 571/2003 privind codul fiscal, cu modificările si completările ulterioare.
Prin decizia de impunere pe anul 2015, organul emitent a stabilit în sarcina reclamantei obligații fiscale în cuantum de 31.005 lei, din care 4.077 lei reprezentând impozit vie și livadă pentru anul 2015, 4.877 lei reprezentând impozit vie și livadă pentru anul 2014, 19.351 lei reprezentând impozit vie și livadă pentru perioada 20.03._13, datorat în conformitate cu art. 257 lit. f din Legea nr. 571/2003, iar 2.700 lei reprezentând amenda pentru anul 2014.
In ceea ce privește obligația stabilită în sarcina sa de a plăti impozitul pe teren, reclamanta a învederat că nu datorează impozit pe teren deoarece potrivit art. 257 lit. f din Legea nr. 571/2003: „ Impozitul pe teren nu se datorează pentru:
f) orice teren deținut, administrat sau folosit de către o instituție publică, cu excepția suprafețelor folosite pentru activități economice.”
Ori, având în vedere faptul că activitățile pe care le desfășoară reclamanta se rezumă la activități de cercetare - dezvoltare, nu economice, iar terenul asupra căruia are un drept de administrare aparține domeniului public al statului, este lesne de observat că pentru aceste categorii de bunuri reclamanta nu poate fi obligată la plata impozitului, decizia fiind dată cu încălcarea normelor din codul fiscal.
De asemenea, potrivit art. 86 alin. 1 din codul de procedură fiscală, decizia de impunere „se emite de organul fiscal competent. Organul fiscal emite decizie de impunere ori de câte ori acesta modifică baza de impunere, ca urmare a unor constatări prealabile ale organului fiscal sau în baza unei inspecții fiscale."
In cazul reclamantei ar fi trebuit să existe o modificare a bazei de impunere, astfel încât decizia de impunere să fi avut un temei legal. Ori, reclamanta nu și-a modificat baza de impunere, fiind înființată ca instituție publică cu personalitate juridică, finanțată din venituri poprii, având ca obiect principal activitatea de cercetare dezvoltare astfel cum prevede art. 3 alin. 1 din Legea nr. 45/2009. De la înființare până în prezent reclamanta a desfășurat și desfășoară în continuare activități de cercetare-dezvoltare. In cazul desfășurării unor activități economice, decizia de impunere ar fi fost emisă în conformitate cu legea.
Ori, așa cum s-a statuat în mod irevocabil prin sentința civilă nr. 452/C./2014 pronunțată în dos. nr._ de Tribunalul A. - Secția de contencios administrativ, fiscal și de insolvență reclamanta „este o stațiune de cercetare dezvoltare căreia i-au fost date în administrare terenuri aflate în domeniul public al statului, astfel cum sunt stabilite ele în Anexa 3.2.1. din Legea nr. 45/2009 și care îi sunt indispensabile pentru defășurarea activității de cercetare.”
De asemenea, raportat la disp. art. 254 alin. 6 și 7 din Legea nr. 571/2003, orice persoană care dobândește un teren are obligația de a depune o declarație privind achiziția terenului la compartimentul de specialitate al Autorității Publice Locale în termen de 30 de zile inclusiv ori, în ceea ce privește conduita reclamantei, instanța a reținut, cu putere de lucru judecat, că prin sentința civilă nr. 1288/2013 a Judecătoriei A. s-a stabilit că reclamanta nu are obligația depunerii niciuneia dintre declarațiile fiscale în raport de prevederile art. 294 alin. 2 lit. b din Leeea nr. 571/2003, întrucât bunurile deținute aparțin domeniului public pe toată durata cât se află în administrarea Stațiunii de C. si Dezvoltare.
Ori, atâta timp cât printr-o hotărâre judecătorească s-a stabilit că reclamanta nu avea obligația de a depune declarații de impunere pentru bunurile ce le are în administrare, cu atât mai mult nu se poate constata obligația de a plăti impozit, respectiv de a-i fi emise decizii de impunere pentru aceste bunuri care aparțin domeniului public al statului.
Nu se confirmă nici apărarea pârâților că în speță ar fi incidente dispozițiile art. 257 lit. f din Legea nr. 571/2003 privind codul fiscal, care prevăd că impozitul pe teren nu se datorează pentru orice teren deținut, administrat sau folosit de către o instituție publică cu excepția suprafețelor folosite pentru activități economice, întrucât activitatea desfășurată de reclamantă are caracterul ope legis unei activități de cercetare-dezvoltare și nu al unei activități economice. Aceasta întrucât potrivit art. 127 din Legea nr. 571/2003 privind codul fiscal, activitățile economice cuprind activitățile producătorilor, comercianților sau prestatori de servicii, ori reclamanta nu face parte din categoria acestora, statutul său fiind acela de instituție de drept public aflată în subordinea ASAS, așa cum prevăd dispozițiile art. 26 din Legea 45/2009 ce reglementează sistemul de cercetare din domeniul agriculturii.
Un alt motiv de nelegalitate îl constituie faptul că organul fiscal a procedat la stabilirea din oficiu a impozitului pe teren pentru suprafața de_ mp reprezentând vie și suprafața de 87.356 mp. reprezentând livadă, încălcând astfel prevederile art. 83 alin. 4 din codul de procedură fiscală, care dă dreptul organului fiscal ca, în cazul nedepunerii declarației de impunere de către contribuabil la termen, să stabilească din oficiu obligațiile fiscale, dar totodată stabilește obligația acestuia ca mai întâi să înștiințeze contribuabilul în legătură cu depășirea termenului legal pentru depunerea declarației fiscale. Numai după scurgerea termenului de 15 zile de la înștiințare organul fiscal poate să stabilească din oficiu impozitele datorate. In speță, s-a procedat la emiterea deciziei de impunere în lipsa oricărei înștiințări a reclamantei cu privire la drepturile și obligațiile sale fiscale, organul fiscal procedând direct la stabilirea din oficiu a impozitelor.
Reclamanta a considerat că decizia de impunere nu poate fi emisă decât cu respectarea legii fiscale, motiv pentru care decizia a cărei suspendare o solicită este nelegală și netemeinică.
In ceea ce privește obligația stabilită în sarcina reclamantei de plăti suma de 19.351 lei reprezentând impozit vie pentru perioada 20.03._13 reclamanta a considerat că nici aceasta nu are temei legal deoarece decizia nr. 7065/10.10.2014 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, prin care s-a reținut obligația M. A. de a emite o nouă decizie de impunere în care să calculeze în sarcina reclamantei impozitul aferent terenului extravilan situat în Ciumbrud, în suprafață de 24,0532 ha, pentru perioada 20.03._13 și accesoriile aferente, a fost revizuită prin decizia nr. 8280/2014, prin care s-a stabilit: „Schimbă în parte decizia civilă nr. 7065/10.10.2014 a Curții de Apel A. I. în sensul că înlătură dispoziția privind obligarea pârâtului M. A. să emită o nouă decizie de impunere în care să calculeze în sarcina reclamantei impozitul aferent terenului extravilan-vie situat în Ciumbrud, în suprafață de 24,0532 ha, pentru perioada 20.03._13 și accesoriile aferente. "
Totodată, reclamanta a menționat faptul că împotriva procesului verbal nr._/10.12.2014 a formulat plângere contravențională înregistrată la Judecătoria A. sub dosar nr._ .
2. Cu privire la existența unei pagube iminente reclamanta a arătat următoarele:
Conform art. 2 alin. 1 lit. ș din Legea nr. 554/2004, „paguba iminentă reprezintă prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.”
Așadar, paguba iminentă presupune o anumită urgență pentru a opera suspendarea unui act administrativ.
Prin decizia ICCJ - Secția de contencios administrativ și fiscal nr. 38/07.01.2011 s-au statuat următoarele: „ Putem aprecia că există urgență atunci când executarea actului administrativ aduce atingere gravă și imediată unui interes public, situației reclamantului sau intereselor pe care acesta înțelege să le apere."
Astfel, în cazul începerii unei executări silite împotriva reclamantei, acest fapt va avea repercursiuni grave asupra activității și patrimoniului său, care ar pune-o în imposibilitatea de a onora angajamentele contractate. Acest fapt ar determina neîndeplinirea obligațiilor potrivit statutului juridic.
Prin urmare, în speță paguba iminentă reiese din consecințele negative ale executării unui act administrativ prin care s-a stabilit în sarcina reclamantei plata sumei de 31.005 lei, cuantum care ar afecta capacitatea de cercetare și dezvoltare a sa, pertubând previzibil și grav funcționarea acestei instituții publice prin imposibilitatea îndeplinirii obligațiilor ce-i revin potrivit statutului juridic.
Față de cele arătate anterior reclamanta a solicitat să se constate că în speță sunt întrunite cerințele impuse de lege pentru a se dispune suspendarea executării deciziei de impunere pe anul 2015 pentru stabilirea impozitului pe teren extravilan, in cazul persoanelor juridice, datorat in temeiul Legii nr. 571/2003 privind codul fiscal, cu modificările si completările ulterioare.
În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 194 și art. 453 c.pr. civ., art. 2 alin. 1 lit. t, art. 2 alin. 1 lit. s, art. 8 alin. 1, art. 14 alin. 1, art. 15 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, art. 17 alin. 1 si 2 din codul bunei administrații, art. 31 alin. 2 din Constituția României, dispozițiile Legii nr. 147/2004 și ale art. 45/2009, art. 7, art. 257 lit. f din Legea nr. 571/2003 privind codul fiscal, art. 83 alin. 4, art. 205 din OG nr. 92/2003 privind codul de procedură fiscală.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Pârâtul M. A. a emis decizia de impunere nr. 8268/27.05.2015 pentru reclamanta Stațiunea de C. - Dezvoltare pentru Viticultură si Vinificație B., stabilind obligația de plată a sumei de 31.005 lei reprezentând impozitul pe teren extravilan.
Împotriva acestei decizii reclamanta a formulat contestație la organul fiscal emitent, care a fost soluționată prin dispoziția 302/14.07.2015, dispunându-se respingerea contestației.
Față de această situație reclamanta a promovat prezenta acțiune în contencios administrativ.
Anterior, între părți au mai existat litigii, soluționate în mod irevocabil de instanțele judecătorești.
Astfel, prin sentința nr. 452/C./2014 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._, s-a admis cererea formulată de reclamanta Stațiunea de C. Dezvoltare pentru Viticultură și Vinificație B. în contradictoriu cu pârâții M. A. și PRIMĂRIA M. A. - PRIN PRIMAR si in consecință s-a dispus anularea deciziei de impunere – anul 2013- pentru stabilirea impozitului pe teren in cazul persoanei juridice, datorat in baza Legii nr. 571/2003 si a dispoziției nr. 194/05.08.2013, emisa in soluționarea contestației la decizia de impunere. În temeiul art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004 s-a dispus suspendarea executării aceleiași decizii pana la soluționarea irevocabila a acțiunii.
Prin decizia Curții de Apel A. I. nr. 8280/2014 pronunțată în dosar nr._ s-a admis cererea de revizuire a deciziei civile nr. 7065/10.10.2014 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosar_, cerere formulată de revizuent - reclamant Stațiunea de C. - Dezvoltare pentru Viticultură și Vinificație B. în contradictoriu cu intimații M. A. și P. M. A., a fost schimbată în parte decizia civilă 7065/10.10.2014 a Curții de Apel A. I. în sensul că s-a înlăturat dispoziția privind obligarea pârâtului M. A. să emită o nouă decizie de impunere în care să calculeze în sarcina reclamantei impozitul aferent terenului extravilan „vie” situat în Cimbrud, în suprafață de 24,0532 ha, pentru perioada 20.03._13 și accesoriile aferente și s-a menținut în rest decizia atacată.
Asupra cererii de suspendare solicitată pe calea prezentului dosar, instanța reține următoarele:
Art. 15 al. 1 și 2 din Legea nr.554/2004 reglementează următoarele: „(1) Suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14 și prin cererea adresată instanței competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat. In acest sens, instanța poate dispune suspendarea actului administrativ atacat până la soluționarea definitivă si irevocabilă a cauzei. Cererea de suspendare se poate formula odată cu acțiunea principală sau printr-o acțiune separată, până la soluționarea acțiunii în fond.
(2) Dispozițiile art. 14 al. 2 – 7 se aplică în mod corespunzător.”
Norma de trimitere enunță condițiile în care poate avea loc suspendarea actului administrativ, și anume: în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente.
În opinia instanței, existența cazului bine justificat și a pagubei iminente sunt întrunite în prezenta cauză, având în vedere definițiile celor două noțiuni menționate în art. 2 lit. ș și t din Legea nr. 554/2004.
Astfel, „paguba iminentă reprezintă prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public ” iar cazul bine justificat reprezintă împrejurările legate de starea de fapt și de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.
Paguba iminentă este dovedită în cauză,întrucât începerea executării silite împotriva reclamantei s-ar reflecta negativ asupra activității și patrimoniului reclamantei, punând-o în imposibilitatea de a-și îndeplini obligațiile care îi revin.
În privința cazului bine justificat, instanța constată că actul atacat, ca orice act administrativ, se bucură de prezumția de legalitate, care la rândul său se bazează pe prezumția autenticității și veridicității. Principiul legalității presupune ca autoritățile administrative să nu încalce legea și ca toate deciziile să fie întemeiate pe lege.
În cauză, luând în considerare dispozițiile legale prev. de art. 257 lit. f din Legea nr. 571/2003, precum și cele reținute de instanțele de judecată cu putere de lucru judecat în hotărârile judecătorești sus-menționate, se creează o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, din punct de vedere strict formal, fără a analiza pe fond criticile și apărările reclamantei, neputând antama fondul cauzei.
Pentru acest motiv, având în vedere că aparența de legalitate a fost răsturnată, cererea de suspendare va fi admisă în baza art. 14, 15 din Legea nr. 554/2004. Va lua act că cheltuielile de judecată vor fi solicitate pe cale separată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de reclamanta STAȚIUNEA DE C. - DEZVOLTARE PENTRU VITICULTURĂ ȘI VINIFICAȚIE B., cu sediul în B.,.. 2, jud. A., C._, în contradictoriu cu pârâții M. A. și P. M. A., cu sediul în A., .. 1, jud. A., C._.
În temeiul art. 14, 15 dispune suspendarea deciziei de impunere nr. 8268/27.05.2015, emisă de pârâți, până la soluționarea irevocabilă a prezentei acțiuni.
Ia act de faptul că reclamanta va solicita cheltuielile de judecată pe cale separată.
Cu drept de recurs în 5 zile de la comunicare.
Recursul si motivele de recurs se depun la Tribunalul A., sub sancțiunea nulității.
Pronunțată în ședință publică din data de 20.08.2015.
Președinte
C. L.
Grefier
I. C.
Red. C.L.
Tehnored. I.C.
5 ex./20.08.2015
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 2187/2015. Tribunalul ALBA | Suspendare executare act administrativ. Sentința nr. 171/2015.... → |
|---|
