Obligare emitere act administrativ. Sentința nr. 40/2015. Tribunalul ALBA

Sentința nr. 40/2015 pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 21-01-2015 în dosarul nr. 4993/107/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL A.

SECȚIA DE C. ADMINISTRATIV, FISCAL ȘI DE INSOLVENȚĂ

SENTINȚA ADMINISTRATIVĂ Nr. 40/C./2015

Ședința publică de la 21 Ianuarie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE B. A. A.

Grefier R. C.

Pe rol se află judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe reclamantul B. C. M. G. în contradictoriu cu pârâții U. S. HARET și M. EDUCAȚIEI NATIONALE, având ca obiect obligare emitere act administrativ.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă avocat A. E. M. pentru reclamant, lipsind pârâții.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că.

La data de 20.11.2014 reclamantul a depus la dosar o adresă prin care arată că depune timbrajul. La adresă a anexat taxă judiciară de timbru în sumă de 100 lei.

La data de 03.12.2014 MECTS a depus la dosar întâmpinare.

La data de 04.11.2014 pârâta U. S. Haret a depus întâmpinare și cerere de chemare în garanție MECTS. La întâmpinare a anexat împuternicire avocațială, taxă judiciară de timbru în sumă de 50 lei și un set de înscrisuri.

La data de 16.12.2014 MECTS a depus la dosar întâmpinare.

La data de 16.12.2014 pârâta U. S. Haret a depus la dosar note de concluzii.

La data de 30.12.2014 pârâta U. S. Haret a depus la dosar pe email note de concluzii.

Nefiind invocate excepții referitoare la competență,

Instanța în baza art. 131 Noul Cod procedură civilă, raportat la art. 95 din NCPC și art. 8 din Legea nr. 554/2004, constată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta pricină.

Instanța supune dezbaterii admisibilitatea în principiu a cererii de chemare în garanție.

Avocatul reclamantului susține că cererea formulată este inadmisibilă raportat la faptul MEN a fost chemat în calitate de pârât, prin cererea de chemare în judecată.

Instanța în temeiul dispoz. art.74 coroborat cu art.72 NCPC admite în principiu cererea în garanție formulată, reținând că raportat la obiectul litigiului dedus judecății prin acțiunea introductivă, pârâta Universitate are interes să se îndrepte împotriva Ministerului Educației Naționale, date fiind atribuțiile acestuia din urmă în finalizarea procesului de învățământ, raporturile juridice dintre Universitate și MEN fiind distincte și independente de cele dintre Universitate și reclamant, ca de altfel și de cele dintre Minister și reclamant, astfel ca, chemarea in judecata de catre partea reclamanta si a paratului MEN, nu face inadmisibila chemarea in garantie a aceluiasi parat MEN de catre parata UNIVERSITATE S. HARET, intrucat, potrivit art. 72 alin.1 din NCPC, partea interesata, poate sa cheme in garantie, o terta persoana, impotriva careia ar putea sa se indrepte cu o cerere separata in garantie sau in despagubiri. În plus pretențiile reclamantului față de parata UNIVERSITATE sunt distincte de pretențiile reclamantului față de MEN.

Instanța supune dezbaterii cererea in probatiune formulată de MEN prin întâmpinarea la cererea de chemare în garanție- fila 77- privind dovada școlarizării și depunerii la dosar a înscrisurilor solicitate in acest sens.

Avocatul reclamantului cu privire la cererea formulată de MEN prin întâmpinare, solicită respingerea cererii întrucât la dosar s-a depus contractul de studiu, adeverința prin care se atestă că a absolvit facultatea, că este licențiat al facultății, a achitat taxele aferente școlarizării, astfel că reclamantul și-a îndeplinit toate cerințele, la dosar făcându-se dovada deplină al abolvirii facultății de către reclamant.

Instanța respinge cererea formulată de MEN, întrucât nu face obiectul acestui litigiu derularea în fapt al procesului de școlarizare, pârâta Universitate necontestând calitatea reclamantului, de a fi absolvent al său și nici forma de învățământ urmată de acesta.

Instanța supune dezbaterii excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, invocată de MEN în întâmpinare.

Avocatul reclamantului solicită respingerea excepției lipsei calității procesuale active invocată de MEN, întrucât reclamantul justifică interes, este absolvent al facultății. Consideră că pârâtul de ordinul 2 este obligat să elibereze tipizatele pentru diploma de licență.

Instanța supune dezbaterii excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție.

Cu privire la excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție, avocatul reclamantului susține că s-a pronunțat.

Avocatul reclamantului susține că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat în cauză împrejurare față de care instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea acțiunii, respectiv asupra cererii de chemare in garantie.

Avocatul reclamantului solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată și motivată. Cu privire la cererea de chemare în garanție solicită admiterea cererii. Cu cheltuieli de judecată reprezentând timbrajul și onorariu avocat.

Depune la dosar în copie chitanța . MA, în sumă de 300 lei reprezentând onorariu avocat, pe care, o certifica pentru conformitate cu originalul, iar, la solicitarea instanței, față de împrejurarea că s-a depus copie a chitanței onorariului, avocatul reclamantului, a menționat pe aceasta si dosarul in care pretinde onorariul.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față

Prin cererea inregistrata la data de 12.11.2014, in dosarul cu nr. de mai sus, partea reclamanta B. C. M. G., a chemat in judecată pârâtii U. S. Haret si M. EDUCATIEI NATIONALE, solicitand:

- obligarea paratului M. Educației Nationale, la tipizarea in favoarea reclamantului Diplomei de Licenta, suplimentului Diplomei de Licenta, urmare a absolvirii de catre aceasta a Universitatii S. Haret, Facultatea Stiinte Juridice si Administrative din Brasov, specializarea D., promotia 2009.

- obligarea pârâtei U. ”S. Haret” București, sa elibereze in favoarea partii reclamante: Diploma de Licenta, suplimentul Diplomei de Licenta si foaia matricola, urmare absolvirii de catre aceasta a Universitatii S. Haret, Facultatea Stiinte Juridice si Administrative din Brasov, specializarea D., promotia 2009, precum si a Diplomei de Absolvire a Liceului, depusa la dosarul de inscriere al reclamantului.

Cu cheltuieli de judecată;

In sustinerea actiunii a invederat in esenta urmatoarele:

A urmat și absolvit Facultateii de Stiinte Juridice si Administrative din Brasov, specializarea D., promotia 2009, din cadrul Universitatii parate, fiindu-i eliberata în acest sens Adeverința care atesta calitatea de absolvent dar care a avut termen de valabilitate doar până la eliberarea Diplomei de Licență- respectiv - maxim 12 luni, fara posibilitatea de prelungire.

Textul articolului 38 din regulamentul privind regimul actelor de studii din invatamantul superior, aprobat prin OMECT nr. 2284/2007, prevede în mod expres că „ după finalizarea completă a studiilor, la cerere, absolvenților li se eliberează Adeverința de absolvire a studiilor, al cărei termen de valabilitate este de maximum 12 luni".

Pentru aceste motive pârâta Universitate are obligația să procedeze la eliberarea diplomelor de licență precum și a suplimentelor acesteia.

Cu toate că, in cadrul procedurii prealabile s-a solicitat în numeroase rânduri pârâtei Universitate eliberarea diplomei de licență, aceasta nu a dat curs solicitării in acest sens .

In probațiune, au fost depuse in copie înscrisuri,

In drept, invocă: art.20, art.38 din Ordinul 2284/2007, emis de MECTS si Regulamentul privind regimul actelor de studii in invatamantul superior.

Cererea a fost legal timbrata.

Prin intampinarea formulata, parata U. "S. HARET", a invederat in esenta ca se impune a se constata ca si-a indeplinit obligațiile legale fata de reclamanți in sensul ca, dupa finalizarea completa a studiilor si susținerea examenului de licența, la cererea acestora, le-a eliberat Adeverințele de absolvire a studiilor, cu termen de valabilitate de 12 luni, potrivit Metodologiei organizării si desfășurării examenelor de finalizare a studiilor, emisa sub nr. 1405/ 21.05.2009 si cu prevederile art 20 si art. 38 din Ordinul MECTS nr.2284 din 28 septembrie 2007.

Potrivit Art. 7 din "Regulamentul privind regimul actelor de studii in sistemul de invatamant", (Ordinul nr.2284/2007)," Formularele actelor de studii sunt tipărite si difuzate, in condițiile legii, de către unitatea de specialitate desemnata de MECT unitate care poarta întreaga răspundere pentru aprobarea comenzilor de la instituții si pentru asigurarea securității tipăririi si păstrării formularelor pana la ridicarea acestora de către instituțiile beneficiare."

A informat si Romdidac SA-Compania de material didactic desemnata de MECT, aducandu-le la cunostiinta ca solicitam tipărirea unor formulare tipizate, insa Romdidac SA prin mai multe adrese, ne-a comunicat, ca nu poate sa tipărească si sa livreze decât cu aprobarea scrisa a MECTS-Directia Generala Juridica si Control. In susținerea celor invederate menționam si atașam copie de pe adresa nr.58/15.02.2010 si înregistrata la ea sub nr.377/17.02.2010.

Invedereaza instanței faptul ca MECTS este cea care in calitatea sa de autoritate publica, gestionează materialele si tipizatele cu regim special necesare subscrisei pentru a elibera diplomele si suplimentele la diploma solicitate de către reclamanți.

A făcut demersurile legale către M. Educației, Cercetării, Tineretului si Sportului in sensul ca am comunicat necesarul de formulare tipizate pentru actele de studii destinate absolvenților anului 2009, in vederea aprobării acestora si spre a emite mai departe comanda de tipărire la ..

Astfel, s-a adresat Ministerului, prin adresele nr.385/06.04.2009; nr:769/25.08.2009;nr.31/21.06.2010;nr.557/12.10.2010; nr.569/18.10.2010; nr.573/26.10.2010; nr. 1054/03.02.2011; nr.960/08.10.2009, nr.278/05.08.2010, am solicitat sa ne fie data aprobarea pentru a putea tipării formularele tipizate la . absolvenții anului 2009, dar nu a primit un răspuns oficial din partea autorității administrative.

Prin urmare, cei aflati in situatia partilor reclamante, au urmat cursurile pe care le-a organizat la formele de învățământ legal stabilite, a emis acestora adeverințe ,sub egida MECTS, din care rezulta calitatea de licențiați.

In prezent, se afla in imposibilitatea practica de a obține in totalitate tipărirea formularelor tipizate constând in actele de studii solicitate, datorita refuzului MECTS.

Intrucât, la data înscrierii la cursurile Universității S. Haret MECTS, avea posibilitatea, potrivit sarcinilor prevăzute de dispozițiile art.116 si art. 141 din Legea nr. 84/1995(in vigoare la acea data), sa invoce nelegalitati in organizarea de către universitate a studiilor acestora, dar nu a sesizat nici o neregula in acest sens, nu se justifica refuzul acestuia de a aproba tipizarea formularelor destinate actelor de studii pentru absolvenții anului 2009.

Mai mult, MECTS sau Agenția R. de Asigurarea Calității in învățământul Superior(ARACIS), înființata in baza O.U.G. nr.75/2005, nu au demarat si nu au finalizat vreo procedura administrativa care sa conducă la concluzia ca subscrisa a acționat in afara cadrului legal. in condițiile in care.in principiu, Ministerului Educației, I se recunostea, prin art.6 din Legea nr.443/2002,dreptul de a "propune incetarea activității de invatamant si desființarea prin lege a universității".

Adresele nr.385/06.04.2009; nr:769/25.08.2009; nr.31/21.06.2010; nr.557/12.10.2010; nr.569/18.10.2010; nr.573/26.10.2010; nr. 1054/03.02.2011; nr.960/08.10.2009, nr.278/05.08.2010, emise către MECTS, vizeaza actele de studii pentru absolvenții din anul 2009. Acestea au fost soluționate in parte, fara a se aproba tot necesarul de formulare tipizate si pe cale de consecința ,se afla in imposibilitatea de a elibera tuturor absolvenților diplome, din vina MECTS. Cata vreme au fost respectate dispozițiile legale aplicabile, dreptul celor aflati in situatia partii reclamante la obținerea actului de recunoaștere al studiilor este un drept câștigat, opozabil oricărui subiect de drept. Pe de alta parte, nu se pot face discriminări intre acestia si alti absolvenți intrucat, in cazul tuturor au fost respectate dispozițiile aplicabile formei de invatamant urmate.

Nu este posibila crearea unei situații discriminatorii ,atata vreme cat pentru alti absolvenți din anul 2009, MECTS a aprobat formularele tipizate de diploma.

Pentru aceste considerente si pentru faptul ca obligația sa de a emite diploma de licența este subsecventa obligației MECTS de a aproba tipizarea formularelor destinate actelor de studii,

In conformitate cu dispozițiile art.72 -74 din N.C.proc.civ.,art.18 din Legea nr.554/2004 coroborate cu art.28 alin. 1 din aceeași lege, parata UNIVERSITATE a formulat si CERERE DE CHEMARE IN GARANȚIE a Ministerului Educației Naționale ( fost M.E.C.T.S.), solicitand obligarea acestuia:

-Sa aprobe tipărirea formularelor cu regim special, constând in Diploma de Licența si suplimentul la diploma pentru partea reclamanta, respectiv la plata tuturor sumelor solicitate paratei, cu orice titlu.

-Cu cheltuieli de judecata, in temeiul art.451 si 453 N.Cod proc.civ..

In sustinerea cererii de chemare in garantie, au fost invederate urmatoarele:

In fapt, U. S. Haret, a fost infiintata prin Legea nr.443/5 iulie 2002, ca persoana juridica de drept privat si de utilitate publica, parte a sistemului național de invatamant jar prin HG nr.693/2003 si HG nr.676/2007 au fost acreditate sau autorizate sa funcționeze provizoriu.pentm forma de invatamant la zi.domeniile de licenta;drept,sociologie, psihologie, management,stiinte ale educației, matematica,informatMa,si altele.

Potrivit dispozițiilor art.60 (1) din Legea nr.84/1995," activitatea didactica se poate organiza in următoarele forme: zi, cu frecventa redusa si la distant.Formele de invatamant seral, cu frecventa redusa si la distant pot fi organizate de instituțiile de invatamant superior care au cursuri de zi" U. S. Haret având invatamant la ZI,FR,ID acreditat/autorizat prin HG nr.940/2004 a procedat legal.

In aplicarea dispozițiilor Legii nr.84/1995, M. Educației a emis la data de 7 martie 2006, Ordinul nr.3404,in cuprinsul căruia se stabilește la art.2, ca admiterea in invatamantul superior public si particular se organizează pe domenii de studii de licenta,pe baza metodelor stabilite de fiecare universitate", iar la art.8 se prevede ca „Formele de invatamant cu frecventa redusa sau invatamantul la distanta pot fi organizate numai de către universitățile care organizează cursuri de zi,in domeniile respective si dispun de departamente specializate."

Specializarea urmata de reclamanții la forma de invatamant a fost confirmata de MECTS prin emiterea formularelor cu sigia acestui minister pana in anul 2009,data de la care s-a refuzat eliberarea pentru acest an.

U. S. Haret, s-a conformat cu promptitudine si intocmai condițiilor impuse de Minister, prin adresa nr._/25.06.2009, in vederea obținerii aprobării pentru tipizarea de formulare tipizate.

Prin adresele formulate de noi, am anexat necesarul pentru anul 2009, oferind autorității decidente MECTS, toate informațiile cerute prin adresa susmenționata, in care impun tuturor instituțiilor de invatamant de stat si particulare sa atașeze la cererile lor "si situațiile centralizatoare..) semnate si stampilate pe fiecare pagina si incluse si in format electronic pe CD, la Direcția Generala de Invatamant Superior."

Potrivit art.2 din H.G. 366 din 18 aprilie 2007, in vigoare la data cand reclamantul a parcurs studiile superioare si a susținut licența, "M. Educației, Cercetării si Tineretului conduce sistemul național de educație, invatamant, tineret si cercetare, exercitând si atribuțiile stabilite prin legi si prin alte acte normative din sfera sa de activitate".,.iar conform art.3 si 4 din H.G. 366 din 18 aprilie 2007,..." evaluează si controlează realizarea politicilor si programelor in domeniu si stabilește sau propune, dupa caz, masuri de corectare a loncontroleaza si monitorizează aplicarea prevederilor legale cu privire la organizarea si funcționarea unităților si Instituțiilor de invatamant particular;

Factorii cu atribuții de decizie din sistemul asigurării calității educației, dar mai ales M. Educației, nu au sesizat nereguli dupa incheierea perioadei de monitorizare a paratei,prevăzuta de art.8 din Leg.nr.443/2002, nici dupa emiterea HG nr.676/2007 si a HG nr.635/2008 precum si nici dupa . OUG nr.75/2005-privind asigurarea calității educației.

In concluzie, MECTS nu a aprobat in totalitate necesarul de formulare solicitate de Universitate.

Prin urmare, chematul in garanție MECTS, in baza atribuțiilor legale care ii revin, trebuia sa-i avertizeze ca furnizor de educație, daca ar fi constatat ca nu sunt indeplinite standardele de calitate, sa procedeze la aducerea activității educaționale la nivelul standardelor de calitate, urmând ca in cazul in care si al treilea raport de evaluare ar fi fost nefavorabil, M. Educației trebuia sa elaboreze si sa promoveze dupa caz.hotarare de guvern sau lege decizia prin care încetează definitiv școlarizarea in cadrul respectivului program.

Aprobarea in parte a tipizării formularelor de diploma echivalează cu recunoașterea din partea METCS. ca a funcționat ., care i-a permis sa organizeze formele de invatamant cu frecventa redusa sau invatamant la distanta.

Invedereaza instanței faptul ca si-a îndeplinit obligația legala de a emite Adeverința de studii pentru reclamanți si a făcut demersuri către M. Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului in vederea comunicării necesarului de materiale tipizate pentru actele de studiu destinate absolvenților pentru anul 2009, spre a putea comanda la societatea de tipărire . formulare in scopul livrării lor.

In acest sens, prin mai multe adrese a solicitat sa fie data aprobarea pentru a putea tipări formularele tipizate la Romdidac.

In prezent, se afla in imposibilitatea practica de a obține in totalitate tipărirea formularelor tipizate constând in actele de studiu solicitate de reclamanți.

Adresele emise nr.385/06.04.2009; nr:769/25.08.2009; nr.31/21.06.2010; r.557/12.10.2010;nr.569/18. i 0.2010; nr.573/26.10.2010;nr.1054/03.02.2011 ;nr.960/08.10.2009,nr.278/05.0 8.2010, către Minister vizează actele de studii pentru 2009,insa ele au fost soluționate in parte ,fara a se aproba tot necesarul de formulare tipizate si pe cale de consecința ,se afla in imposibilitate sa le elibera tuturor absolvenților diploma de licenta din vina chematei in garanție.

Prin adresa nr.278/05.08.2010, (depusa la dosar), emisa de reclamanta către MECTS, reiese faptul ca din_ buc-formulare tipizate solicitate de reclamanta prin adresa 31/21.06.2010.inregîștrata la MECTS sub nr._/21.06.2010, a primit numai_ buc. conform adresei nr._/21.06.2010 a MECTS către ROMDIDAC-SA.

In concluzie, MECTS nu a aprobat in totalitate necesarul de formulare solicitate .

Cata vreme au fost respectate dispozițiile legale aplicabile, dreptul reclamanților la obținerea actului de recunoaștere al studiilor este un drept castigat, opozabil oricărui subiect de drept . Pe de alta parte, nu se pot face discriminări intre reclamanți si alti absolventi, câta vreme in cazul tuturor au fost respectate dispozițiile aplicabile formei de invatamant urmate.

A motivat solicitarea de admitere a cererii de chemare in garanție pe imposibilitatea efectiva de a emite reclamantelor diplomele de licența atâta vreme cat MECTS nu va aproba tipărirea formularelor pentru anul 2009, fiind pusi astfel in imposibilitatea de a executa hotărârea, cata vreme dreptul absolventului nu poate fi realizat fara concursul efectiv al chematului in garantie.care in calitate de autoritate publica gestionează materialele si tipizatele cu regim special necesare pentru a se elibera diploma sau alte acte de studii.

A mai invederat parata Universitate ca, asupra admiterii cererii de chemare in garanție s-a pronunțat înalta Curte de Casație si Justiție, dupa cum urmează: in Dosar nr._, in Dosar nr._, in Dosar nr._, Dosar nr._, Dosar nr._ ,Dosar nr._ si in Dosar nr._, Dosar nr._ ,Dosar nr._/2/2010, Dosar nr._, Dosar_ ,etc in sensul admiterii cererii de chemare in garanție a MECTS-irevocabil.

Intrucat in mod constant s-a statuat in jurisprudenta I.C.C.J.-Sectia de contencios administrative si fiscal, in litigii de aceeași natura, ca MECTS are obligația legala de a aproba tipărirea formularelor tipizate constând in diplomele de licența si suplimentele la diploma si pentru respectarea principiului coerentei si unității jurisprudentei consacrat ca atare in practica Curții Europene a Drepturilor Omului, solicita obligarea MECTS, sa aprobe tipărirea formularelor destinate actelor de studii.

Din aceste motive in baza textelor de lege menționate, a art.18 din Legea nr.554/2004 si art. 72-74 din N.C.proc.civ., solicita admiterea cererii de chemare in garanție asa cum a fost formulate, cu cheltuieli de judecata .

In probatiune au fost in copie înscrisuri.

M. Educației Naționale a formulat succesiv întâmpinari, (fl. 27-31, 77-81) invocand urmatoarele:

Excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului.

In conformitate cu prevederile art. 5 din Ordinul nr. 2284/2007 pentru aprobarea Regulamentului privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ superior, instituțiile de învățământ superior, de stat ori particular, acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu potrivit legii pot gestiona dreptul în condițiile legi.

În acest sens instituțiile de învățământ superior particular acreditate solicită eliberarea avizului pentru un număr de tipizate iar MEN verifică existența concordanței între numărul de tipizate solicitate cu datele raportate de A.R.A.C.I.S. și datele existente în cadrul Direcției Generale învățământ Superior, după care eliberează avizele respective.

După eliberarea acestor avize, în conformitate cu prevederile Ordinului ministrului educației nr. 2284/2007, formularele actelor de studii se achiziționează de la unitatea de specialitate producătoare, pe baza comenzilor transmise anterior acesteia, de către delegați ai instituțiilor de învățământ superior acreditate. Predarea-preluarea formularelor se efectuează în baza unui proces-verbal încheiat între delegatul instituției și reprezentantul unității de specialitate producătoare, în care sunt trecute toate datele de identificare a formularelor, inclusiv seriile și numerele.

Rectorul instituției de învățământ superior este responsabil pentru organizarea și desfășurarea activității de gestionare, completare și eliberare a actelor de studii de către instituție. De asemenea compartimentelor și a personalului la nivel de instituție și de facultate/departament pentru a desfășura activități de gestionare, completare și eliberare a actelor de studii se aprobă de senatul universitar și se numesc prin decizie a rectorului. Persoanele numite sunt răspunzătoare, potrivit legii, pentru gestionarea, completarea și eliberarea actelor de studii.

Din prevederile legale prezentate rezultă fără echivoc că responsabilitatea gestionării, completării și eliberării actelor de studii, revine în exclusivitate instituției de învățământ superior. Precizeaza că tipizatele emise de către minister în vederea eliberării diplomelor de studii, nu fac referire la o anumită formă de învățământ se raportează la un număr global, iar gestionarea, c0mpletarea și eliberarea acestora este o procedură care incumbă strict universității organizatoare a programelor de studii. Deosebirea, astfel între diferitele forme de învățământ este făcută în momentul eliberării diplomelor de însăși universitate.

Rezultă din cele menționate că reclamantul nu are calitate procesuală activă, procedura de eliberare a avizelor necesare pentru formularele-tipizate fiind o procedură care implică numai instituțiile de învățământ superior particulare acreditate, M. Educației Naționale și ROMDIDAC S.A. - Compania de Material Didactic, nicidecum absolvenții universităților respective.

M. Educației Naționale a avizat achiziționarea de formulare tipizate pentru actele de studii destinate absolvenților din promoțiile 2008, 2009 și 2010 prin adresele_/21.06.2010,_,12356F/25.10.2010,_/29.11.2010,_,_,_/13.10.2010.

Actele de studii pot fi eliberate doar pentru acei absolvenți care au promovat examenele de licență și care au urmat o specializare la o formă de învățământ acreditată sau autorizată să funcționeze provizoriu conform legislației în vigoare la momentul înscrierii în anul I de facultate. Prin urmare universitatea nu are dreptul să elibereze acte de studii pentru absolvenții unor programe de studii și forme de învățământ neautorizate/neacreditate.

U. S. Haret din București a solicitat ministerului eliberarea avizului pentru ridicarea formularelor tipizate de la ROMDIDAC S.A. - Compania de Material Didactic, pentru absolvenții din anii 2008,2009 și 2010.

Menționeaza că la adresa USH nr. 769/25.05.2009 și 960/08.10.2009 s-a răspuns cu adresele nr._/2010,_/f/2010 și_/2010 iar la adresa USH nr. 986/26.10.2009 s-a răspuns cu adresele nr._,_/F/2010.

Totodată învedereaza că prin adresa USH nr. 986/26.10.2009 s-a solicitat suplimentarea cu 5000 buc. diplome licență pentru absolvenții din anul 2008 iar prin adresa nr. 769/25.08.2009 sunt solicitate tipizate pentru actele de studii destinate absolvenților din anul 2009, adresa nr. 960/08.10.2009 fiind o revenire la adresa din 25.08.2009.

Prin adresa 31/21.06.2010 USH a revenit asupra adresei inițiale nr. 769/25.08.2009 și a solicitat un număr mult mai redus de tipizate pentru actele de studii pentru absolvenții din anul 2009. După cum lesne se poate observa, prin adresa nr. 31/21.06.2010 U. S. Haret din București a solicitat_ de tipizate pentru absolvenții promoției 2009 iar M.E.C.T.S. a aprobat prin adresele menționate anterior un număr de_ de tipizate.

Deci M. Educației Naționale și-a îndeplinit obligațiile ce-i reveneau în ceea ce privește emiterea avizului în vederea achiziționării tipizatelor de către U. S. Haret. Dacă aceste tipizate nu au fost gestionate corespunzător, în conformitate cu prevederile legale, nu este culpa Ministerului Educației Naționale.

II. In ceea ce privește fondul cererii de chemare în judecată solicită respingerea acesteia ca neîntemeiată din următoarele motive:

Din datele dosarului reiese faptul că reclamantul a absolvit la U. „S. Haret" Facultatea de Științe Juridice și Administrative din B., promoția 2009, forma de învățământ ID.

Forma de învățământ urmată de reclamanți, respectiv ID nu este prevăzută în nici o hotărâre de Guvern de la înființarea Universității "S. Haret" și până în prezent.

Invedereaza că modalitatea de acreditare și autorizare a instituțiilor de învățământ superior a fost reglementată prin Legea nr. 88/1993 și ulterior prin OUG nr. 75/2005, cu modificările și completările ulterioare.

De asemenea, H.G. nr.1011/2001 prevede la capitolul IV, art.17, faptul că „Procedura de evaluare academică a programelor, de învățământ la distanță sau de învățământ cu frecvență redusă se realizează conform Legii nr. 88/1993, republicată".

Conform acestor acte normative, formele de învățământ cu frecvență redusă și la distanță trebuie să parcurgă procedura de evaluare academică în vederea autorizării/acreditării acestora; ori aceste etape obligatorii nu au fost respectate de către instituția de învățământ pe care au absolvit-o reclamanții.

Aceste acreditări/autorizări provizorii sunt aprobate prin hotărâri de guvern care se actualizează anual.

Precizează că actele de studii pot fi eliberate doar pentru acei absolvenți care au promovat examenele de licență și care au urmat o specializare la o formă de învățământ acreditată sau autorizată să funcționeze provizoriu conform legislației în vigoare la momentul înscrierii în anul I de facultate.

Aceste acreditări/autorizări provizorii sunt aprobate prin hotărâri de guvern care se actualizează anual.

Potrivit legii, în speță Legea nr.288/2004, durata ciclurilor de studii pe domenii și specializări se stabilește de M. Educației și Cercetării, la propunerea Consiliului Național al Rectorilor, și se aprobă prin hotărâre a Guvernului. M., potrivit hotărârilor de Guvern de organizare și funcționare a acestuia, are competența de a controla și monitoriza aplicarea prevederilor legale cu privire la organizarea și funcționarea unităților și instituțiilor de învățământ.

Prin Legea nr.443/2002 au fost stabilite în sarcina Universității S. Haret și o . > obligații, pe care aceasta nu le-a respectat.

La art.3 din Legea nr. 443/2002 privind înființarea Universității „S. Haret" din București se statuează:

„După . prezentei legi în structura Universității „S. Haret" din București vor intra și facultățile, colegiile și specializările, altele decât cele menționate la art. 2, acreditate sau autorizate provizoriu prin hotărâre a Guvernului, conform legii."

Deci, chiar în legea de înființare a acestei instituții de învățământ superior se menționează specializările, acreditate sau autorizate provizoriu prin hotărâre a Guvernului, conform legii.

Legea nr. 84/1995, la art.103, alin. 2, act normativ în vigoare pentru perioada incidentă, prevede: „Instituțiile și unitățile de învățământ particular acreditate fac parte din sistemul național de învățământ și educație și se supun dispozițiilor prezentei legi."

Modalitatea de acreditare și autorizare a instituțiilor de învățământ superior a fost reglementată prin Legea nr. 88/1993 și ulterior prin OUG nr. 75/2005, cu modificările și completările ulterioare.

De asemenea, H.G. nr.1011/2001 prevede la capitolul IV, art.17, faptul că „Procedura de evaluare academică a programelor de învățământ la distanță sau de învățământ cu frecvență redusă se realizează conform Legii nr. 88/1993, republicată."

Conform acestor acte normative. formele de învățământ cu frecventă redusă si la distantă trebuie să parcurgă procedura de evaluare academică. Legiuitorul, la art. 60 din Legea . nr.84/1995 a prevăzut într-adevăr o condiție, aceea ca aceste forme de învățământ se pot organiza doar de către acele facultăți care au prevăzută și forma de învățământ „zi".

Nu trebuie confundată vocația pe care o au universitățile de a organiza în cadrul facultăților forme de învățământ la distantă (ID) în specializările autorizate sau acreditate cu dreptul de a organiza școlarizarea la forma de învățământ ID. Dreptul de a putea organiza școlarizarea incumbă obligația parcurgerii procedurii de autorizare/acreditare pentru aceste programe.

Legiuitorul a statuat în sensul că formele FR si ID se organizează doar de acele facultăți care au cursuri la zi, respectiv că nu pot fi organizate cursuri la ID si FR daca universitatea respectivă nu are organizate si cursuri la zi la disciplina respectivă.

Aceste prevederi legale nu exonerează instituția de învățământ superior de obligația de a se supune, în conformitate cu prevederile OUG 75/2005 și HG nr. 1418/2006 procedurii de evaluare în vederea autorizării/acreditării acestor forme de învățământ. Ulterior procedurii descrise mai sus specializările care sunt autorizate/acreditate se supun aprobării prin hotărâre de guvern. în acest sens decide și înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr.4726/29.10.2009 pronunțată în dosarul nr._, pe care o anexeaza.

In considerentele Deciziei nr.4726/2009, se reține că "Guvernul are competența atât de a reglementa durata cursurilor la formele de învățământ cu frecvență redusă și la distanță, cât și de a exercita controlul asupra duratei stabilite de universități pentru cursurile de zi, în raport cu criteriile oferite de standardele europene de calitate și eficiență a învățământului și pe baza procedurilor de evaluare prestabilite prin acte normative speciale."

Menționează că, în cazul Universității „S. Haret" din București, specializările/ programele de studii de la forma de învățământ la distanță au fost organizate și desfășurate fără respectarea prevederilor legale, respectiv cu încălcarea dispozițiilor Legii nr.88/1993, a OUG. nr.75/2005 și ale H.G. nr.1011/2001. Nu s-a parcurs procedura prevăzută de către legiuitor în vederea desfășurării procesului de învățământ.

Conform prevederilor legale formele de învățământ cu frecvență redusă și la distanță trebuie să parcurgă procedura de evaluare academică.

In mod asemănător reglementează și Legea 480/2006 pentru modificarea și completarea Legii învățământului nr. 84/1995, republicată, act normativ pe care reclamanți își întemeiază acțiunea care la art. 116 A..(3) arată că: " Pentru recunoașterea și funcționarea lor, instituțiile de învățământ superior parcurg etapele de autorizare și acreditare prevăzute de legislația națională și europeană în domeniul învățământului superior. înființarea universităților particulare se face prin lege"

Prin urmare nici o instituție nu este îndreptățită să înmatriculeze, să elibereze diplome, să desfășoare procesul de învățământ pentru formele de învățământ care nu au parcurs etapele.

Nu pot fi eliberate diplome dacă specializările urmate nu s-au desfășurat conform prevederilor legale, respectiv dacă în urma verificărilor se constată că forma de învățământ și specializarea urmate nu existau.

In aceste sens învedereaza prevederile art. 120 alin (2) din Legea nr. 1/2011 conform cărora diplomele corespunzătoare programelor de studii universitare sunt înscrisuri oficiale și nu pot fi emise decât de instituțiile acreditate, pentru programele și formele de studii acreditate sau autorizate provizoriu. în acest din urmă caz, în cadrul instituției care emite diploma trebuie să existe o altă specializare acreditată într-un domeniu înrudit cu specializarea autorizată. Nerespectarea acestor prevederi se pedepsește conform legii penale.

Unicul responsabil pentru desfășurarea activității de învățământ este Instituția de învățământ superior, în speță USH. U. „S. Haret" are culpa exclusivă de a fi organizat „cursuri" fără respectarea legii, cu unicul scop de a încasa taxe de școlarizare de la cât mai mulți „studenți". Este inadmisibil ca, în urma unei activități desfășurate în afara cadrului legal, cu bună știință, de către USH, să se dea vina pe MEN și să se impună acum în sarcina MEN eliberarea unor tipizate de diplomă care să acopere activitățile nelegale desfășurate de USH.

In această ordine de idei, solicitarea de eliberare diplome care să ateste studii desfășurate în afara cadrului legal constituie o cerere vădit neîntemeiată, cu atât mai mult cu cât potrivit principiului „Quod nullum est, nullum producit efectum", studiile urmate în afara cadrului legal, fiind nule, nu pot avea ca rezultat obținerea unei diplome valabile.

Reitereaza faptul că, din economia textului de lege menționat mai sus - art.29 din O.U.G. nr.75/2005, rezultă că dreptul de a desfășura procesul de învățământ și de a organiza, după caz, admiterea la studii, îl are numai o instituție care a parcurs pentru programul de studiu respectiv procedura de autorizare de funcționare provizorie.

Față de cele de mai sus solicita admiterea excepțiilor invocate, iar pe fondul respingeerea cererii de chemare în judecată ca inadmisibilă.

In drept invoca dispozițiile art. 205, 72-77 Codul de procedură civilă, Legea nr. 84/1995, Legea nr.443/2002, Legea nr.88/1993, H.G. 1011/2001, H.G. nr.536/2011, OUG nr.75/2005, Legea nr.288/2004, H.G, nr.1418/2006, OMECT 2284/2007, H.G. nr.676/2007, H.G. nr.635/2008, H.G. 1175/2006, H.G. 749/2009.

Pârâtul M. Educației Naționale a mai formulat o întâmpinare prin care solicită respingerea cererii de chemare în GARANȚIE formulată de U. „S. Haret", împotriva Ministerului Educației Naționale, cu obiect obligația de a face:

I. In principal ca inadmisibila:

II. In subsidiar ca neîntemeiată:

Invoca pe cale de excepție, inadmisibilitatea cererii de chemare in garanție pentru următoarele considerente:

Adeverința care se afla in posesia reclamantei nu este un act de studii si este un act eliberat prin voința unilaterala a Universității, care nu a fost recunoscut de MECTS, astfel încât se poate naște un raport juridic doar intre acest emitent si beneficiarul sau, adeverința a fost eliberata pe baza raporturilor contractuale intre reclamant si universitatea parata, in sensul executării obligațiilor contractuale din partea instituției. F. de aceste aspecte, universitatea este obligata sa prezinte instanței de judecata contractul de studii încheiat cu reclamantul conform art. 150 Cod procedura civila, iar instanța verifica daca cererea de chemare in judecata si in garanție îndeplinește condițiile prevăzute de art. 194-197 C.p.c. Contractele de studii sunt in concordanta cu prevederile regulamentelor de organizare si desfășurare a programelor de studii si cu respectarea legislației in vigoare. Pretinsa inducere in eroare a absolvenților cu privire la acreditarea instituției de învățământ absolvite reprezintă un aspect ce poate fi valorificat pe temeiul răspunderii contractuale si nu poate naște in sarcina unui terț, respectiv a MEN (fost MECTS) obligatia corelativa de emitere a unui act de studii astfel încât va solicitam sa respingeți ca inadmisibila cererea de chemare in garanție formulata de USH;

Instanța de judecata investita cu o cerere având ca obiect obligarea unei instituții la emiterea unui act administrativ-act de studii trebuie sa cerceteze daca reclamantul este îndreptățit la eliberarea acelui act si daca parata este competenta sa il elibereze, instanța nu se poate limita doar la aprecieri pur formale. Se impune pe cale incidentala, in cadrul prezentului litigiu verificarea formei de invatamant parcurse de acesta, fata de aspectul privind îndreptățirea sau nu a reclamantului la eliberarea unei diplome univesitare. Eliberarea diplomei nu reprezintă un act autonom, separat de procesul de invatamant derulat anterior, ci o incununare a acestuia, o confirmare oficiala a studiilor parcurse, astfel incat va solicitam sa constatați ca U. S. Haret nu a depus vreo dovada ca a formulat o cerere de acreditare pentru învățământul 1D si nici ca s-a supus unei evaluări conform OUG 75/2005 si HG 1011/2011 - forma ID pentru specializarea respectiva, astfel nu se regăsește ca fiind autorizata provizoriu sau acreditata forma de invatamant ID in nici una dintre hotărârile in care se prevăd Expres si limitativ structurile instituțiilor de invatamant superior acreditate si specializările din domeniile studiilor universitare de licența - HG nr.1609/2004. HG 916/2005. HG 676/2007. HG 635/2008. HG 749/2009. HG 966/2011 astfel incat se impune sa se respingă cererea de chemare in garantie a MEN ca inadmisibila si pentru aceste considerente.

In acest sens invoca practica judiciara relevanta.

In expunerea motivelor de fapt a invocat urmatoarele:

Cu privire la baza legală a diplomelor/adeverințelor eliberate de către instituțiile de învățământ superior, respectiv U. „S. Haret"" din București, pentru formele de învățământ ID și/sau FR, facem următoarele precizări:

• Legea nr. 84/1995, la Art 10, alin.2 prevedea; "Instituțiile și unitățile de învățământ particular acreditate fac parte din sistemul național de învățământ și educație și se supun dispozițiilor prezentei legi."Modalitatea de acreditare și autorizare a instituțiilor de învățământ superior a fost reglementată inițial prin Legea rir.88/1993. și ulterior, prin OUG nr.75/2005. cu modificările și completările ulterioare.

Conform acestor acte normative, formele de învățământ cu frecventă redusă (FR) si la distantă (ID) trebuie să parcurgă procedura de evaluare academică.

• Legiuitorul a statuat în sensul că formele FR și ID se organizează doar la acele facultăți care au cursuri la zi, respectiv că nu pot fi organizate cursuri la FR și ID dacă universitatea respectivă nu are organizate și cursuri la zi la disciplina respectivă. Aceste prevederi legale nu exonerează însă instituția de învățământ superior de obligația de a se supune procedurii de evaluare efectuată de către ARACIS în vederea autorizării/acreditării si a acestor forme de învățământ.

• Astfel, potrivit prevederilor Art 19 din H.G. nr. 1214/2000; "Acreditarea programelor ID se face prin hotărâre a Guvernului pe baza raportului Consiliului Național de Evaluare Academică și Acreditare, avizat de M. Educației..." și Art 17 din H.G. nr.1011/2001; "Procedura de evaluare academică a programelor de învățământ la distanță sau de învățământ cu frecvență redusă se realizează conform Legii nr.88/1993, republicată". Menționăm că, în prezent, sunt în vigoare prevederile OUG nr.75/2005 aprobată prin Legea 87/2006, care a abrogat Legea nr.88/1993.

• In ceea ce privește U. "S. Haret" din București, există Decizia înaltei Curți de Casație si Justiție nr.4726/29octombrie 2009. irevocabilă, care hotărăște că în legătură cu această instituie de învățământ superior privată acreditată "faptul că există un program de studiu de licență acreditat, care se desfășoară pentru o anumită formă de învățământ, respectiv zi, nu conduce la Ideea că pentru același program este viabilă și poate fi organizată de aceeași instituție de învățământ superior o altă formă de învățământ la aceleași standarde cerute de legislația în vigoare", respectiv "ID"/ "FR". "Prin urmare, instanța de fond a considerat în mod nelegal că programele de învățământ la distanță și fără frecvență pot fi organizate fără a urma procedura de evaluare, considerând în locul autorității competente A.R.A.C.I.S. că sunt îndeplinite condițiile pentru organizarea acestor forme de învățământ*".

• Examenul de licență din sesiunea iulie 2009, la U. „S. Haret" din București, a fost organizat în baza O.M. nr. 295 din 5 februarie 2007 privind cadrul general de organizare a examenelor de finalizate a studiilor în învățământul superior, publicat în M. Of. nr. 135 din 23 februarie 2007, Art. 2 (1), care statuează;

"Examenele pot fi organizate numai de către instituțiile de învățământ superior acreditate în condițiile legii denumite, în continuare, instituții organizatoare." și Art. 6, care specifică:

"Pot susține, după caz, examen de absolvire sau de licență/diplomă:

1. absolvenții de învățământ superior ai specializărilor acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu;

2. absolvenții de învățământ superior particular înmatriculați la specializări autorizate să funcționeze provizoriu, cărora ulterior li s-a retras autorizarea de funcționare provizorie sau care au intrat în lichidare;

3. absolvenții de învățământ superior particular, care au început studiile la specializări neautorizate, dar care sunt autorizate să funcționeze provizoriu sau sunt acreditate la data susținerii examenului de licență ori de absolvire."

Față de aceste aspecte, precizeaza că majoritatea spețelor absolvenților din promoția 2009 cărora nu li s-au eliberat diploma de licență nu se încadrează în niciuna dintre aceste prevederi (respectiv specializarea cu forma de învățământ nu este prevăzută în nicio hotărâre de guvern de la înființarea Universității „S. Haret" din București ca instituție de învățământ superior, persoană juridică de drept privat și de utilitate publică, parte a sistemului național de învățământ (Legea nt443/5 iulie 2002 și până în prezent).

Totodată, în toate Ordinele Ministrului privind cadrul general de organizare și desfășurare a admiterii în ciclurile de studii universitare se precizează .Conducerile instituțiilor de învățământ superior au întregea responsabilitate pentru organizarea si desfășurarea examenului de admitere pentru fiecare ciclu de studii universitare.

• Precizeaza că, în ceea ce privește O.G. nr.10/2009, aceasta a fost declarată constituțională, pentru perioada în care si-a produs efectele, prin Decizia nr.1.646 din 16 decembrie 2010 a Curții Constituționale, definitivă și general obligatorie, publicată în M. Of. nr.119/16 februarie 2011.

MEN, în baza principiului aparenței în drept a propus și Guvernul a adoptat ordonanța menționată mai sus, în vederea acordării unei șanse persoanelor care nu au dobândit legal statutul de student, în sensul de a finaliza studiile.

Această prevedere nu instituia un drept în favoarea USH, care știa de standardele și condițiile de acreditare, așa încât trebuia sa le respecte și sa nu includă la programele acreditate toate persoanele care dobândeau în temeiul OG nr. 10/2009 calitate de student.

In concluzie. USH a acceptat să încalce din nou legea, respectiv standardele de evaluare și acreditare, cuprinzând la zi toți studenții de la ID si FR.

Față de prevederile legale potrivit cărora M. Educației Naționale aprobă eliberarea tipizatelor în raport de numărul legal de studenți școlarizați, în momentul de față USH nu a demonstrat numărul de studenți ^ școlarizați legal, astfel încât MEN nu este în măsură să aprobe achiziționarea unor tipizate cu un anumit număr, estimat, număr care nu este exact raportat la studenții școlarizați și pe care nu-1 cunoaștem până în prezent.

In legătură cu problema principală formulată - avizarea tipizatelor în vederea eliberării diplomelor de licență, invederează faptul că pentru promoția 2009, având în vedere atribuțiile conferite prin lege Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, de control și monitorizare a modului de respectare a reglementărilor din domeniul său de activitate, potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 81/2010 privind organizarea și funcționarea M.E.C.T.S. (valabilă pentru promoția 2009), Direcția Generală Juridic și C. și Direcția Generală învățământ Superior avizează achiziționarea de formulare tipizate pentru actele de studii destinate absolvenților de la ROMDIDAC S.A., conform comenzii atașate de universitate, cu precizarea că, în baza Ordinului nr. 2284 din 28 septembrie 2007 pentru aprobarea Regulamentului privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ superior, a Ordinului nr. 5289 din 9 septembrie 2008 privind diploma de licență și suplimentul la diplomă, întreaga responsabilitate privind exactitatea datelor completate, precum si eliberarea actelor de studii, revine instituției de învățământ superior în cauză.

In acest sens, subliniază că pentru promoția 2009, M.E.C.T.S. a emis, în anul 2010 - în lunile iunie (nr.37.450/21.06.2010), octombrie (nr.l2356/F/25.10.2010) și noiembrie (nr.49,716/29.11.2010), avize în vederea ridicării de către U. „Spini Haret" a tipizatelor de la ROMDIDAC S.A. pentru actele de studii, numai pentru specializările care au funcționat legal, aprobate prin hotărâri de guvern.

Aceste avize emise de către M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului nu implică recunoașterea programelor de studii/specializărilor cu forme de învățământ care au funcționat în afara cadrului legal, așa cum U. "S. Haret" din București vrea să scoată în evidență în mod eronat.

In același timp, în conformitate cu art.5 (1) din Regulamentul din2S/09/2007i privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ superior, aprobat prin OM. nr.2284/2007 și publicat în M.Of.nr.716 din_, în vigoare, instituțiile de învățământ superior, de stat ori particular, acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu potrivit legii, pot gestiona, completa și elibera numai acele acte de studii la care au dreptul în condițiile legii.

Astfel, menționeaza că "termenul de maximum 12 luni de la finalizarea studiilor "este valabil pentru actele de studii emise cu respectarea prevederilor legale, respectiv pentru programele de studii legal constituite.

Totodată, precizeaza că a fost publicat O.M. nr. 3952 din 3 mai 20l2pentru reglementarea unor măsuri privind finalizarea studiilor în învățământul superior pentru situațiile prevăzute la art.361 alin (4) și (5) din Legea educației naționale nr. 1/2011, în Monitorul Oficial nr.322 din 11 mai 2012.

Precizeaza că sunt recunoscute de către M.E.C.T.S., fără nicio altă formalitate, numai diplomele și adeverințele eliberate în conformitate cu prevederile legale de către instituțiile de învățământ superior acreditate, absolvenților cu diplomă care au urmat un program de studii la o formă de învățământ acreditată/autorizată prevăzută în Nomenclator.

Pe de altă parte, pentru absolvenții cu diploma de licență comunicată de către U. "Spriru Haret" din București, M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului în calitate de organ de specialitate al administrației publice centrale, raportat la atribuțiile și competențele sale în domeniul educației, respectiv al învățământului superior, potrivit prevederilor Hotărârilor de Guvern privind organizarea și funcționarea ministerului, nu are atribuții si nici calitatea de a anula diplome de licență eliberate de către universități adeverințe provizorii de studiu.

Nu se poate reține un fapt care este într-o flagrantă si vădită discordantă cu legislația în vigoare referitoare la procesul de acreditate a formelor de învățământ precum si cu spiritul în care trebuie să fie interpretată ordonanța care reglementează asigurarea calității educației

Nicio prevedere legală anterior menționată nu poate duce la concluzia unei acreditări ope legii a universității în cauză pentru alte forme de invătământ pentru care nu a urmat procedura de evaluare.

Dispoziția legală prevăzută în art. 60 din Legea 84/1995 nu ar putea fi interpretată în sensul înlăturării unui proces de evaluare academic, astfel cum este el prevăzut de art. 3 din HG nr. 1011/2001 raportat la dispozițiile Legii nr.88/1003 si OUG 75/2005

Coroborând disp. art.3. art. 17 din HG nr. 1011/2011. prevederile art 60 alin 4 dinLegea nr. 84/1995 si dispozițiile art.3. art. 4 din OUG nr. 75/2005 rezultă faptul că Guvernul aprobă prin hotărâre structurile si specializările universitare acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu din instituțiile de învățământ superior de stat si particulare.

Prin adresa nr. 31/21.06.2010 U. S. Haret din București a revenit asupra adresei inițiale nr. 769/25.08.2009 și a solicitat un număr mult mai redus de tipizate pentru actele de studii pentru absolvenții din anul 2009.După cum lesne se poate observa, prin adresa nr. 31/21.06.2010 U. S. Haret din București a solicitat_ de tipizate pentru absolvenții promoției 2009 iar M.E.C.T.S. a aprobat prin adresele menționate anterior un număr de_ de tipizate.

M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului și-a îndeplinit obligațiile ce-i reveneau în ceea ce privește emiterea avizului în vederea achiziționării tipizatelor de către U. S. Haret Dacă aceste tipizate nu au fost gestionate corespunzător, în conformitate cu prevederile legale, nu este culpa Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului șl Sportului.

In concluzie, legiuitorul, la art 60 din Legea nr. 84/1995 a prevăzut într-adevăr o condiție, aceea că aceste forme de învățământ se pot organiza doar de către acele facultăți care au prevăzută și forma de învățământ "zi".dar USH a dat o interpretare abuzivă a legii:

Nu trebuie confundată vocația pe care o au universitățile de a organiza în cadrul facultăților forme de învățământ la distanță (ID) în specializările autorizate sau acreditate, cu dreptul de a organiza școlarizarea la forma de învățământ ID.

Dreptul de a putea organiza școlarizarea incumbă obligația parcurgerii procedurii de autorizare/acreditare pentru aceste programe.

Menționăm că, în cazul Universității „S. Haret" din București, specializările/ programele de studii de la forma de învățământ Ia distanță au fost organizate și desfășurate fără respectarea prevederilor legale, respectiv cu încălcarea dispozițiilor Legii nr.88/1993, a OUG. nr.75/2005. Nu s-a parcurs procedura prevăzută de către legiuitor în vederea desfășurării procesului de învățământ.

Unicul responsabil pentru desfășurarea activității de învățământ este Instituția de învățământ superior, în speță USH. U. „S. Haret" are culpa exclusivă de a fi organizat „cursuri" fără respectarea legii, cu unicul scop de a încasa taxe de școlarizare de la cât mai mulți „studenți". Este inadmisibil ca, în urma unei activități desfășurate în afara cadrului legal, cu bună știință, de către USH, să se dea vina pe MECTS și să se impună acum în sarcina MECTS eliberarea unor tipizate de diplomă care să acopere activitățile nelegale desfășurate de USH.

2. în ceea ce privește cererea de chemare in garanție, învedereaza următoarele:

Pârâta U. „S. Haret" București solicită obligarea Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului la aprobarea tipăririi formularelor tipizate constând în diploma de licență sub sancțiunea prevăzută de art. 24 alin. 2 din Legea 554/2004.

Fată de cele de mai sus solicită respingerea cererii de chemare în garanție având în vedere următoarele considerente:

Conform prevederilor art. 60 (art. 72 Noul C.p.c) Cod proc. civilă "partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul când ar cădea în pretențiuni cu o cerere în garanție sau în despăgubire."

Partea care ar cădea în pretenții s-ar putea întoarce împotriva altei persoane cu o cerere în despăgubiri, dacă există un raport juridic.

In doctrina de specialitate se arată faptul că instituția chemării în garanție se întemeiază pe existenta unei obligații de garanție sau despăgubire și revine, în principiu, tuturor acelor care transmit altora un drept subiectiv, dacă o atare transmisiune s-a făcut cu titlu oneros.

Conform prevederilor art 2 din Legea nr. 288/2004 privind organizarea studiilor universitare -"Organizarea fiecărui ciclu de studii este de competența instituțiilor de învățământ superior, cu aprobarea Ministerului Educației și Cercetării."

Solicita să se cconstate că pârâta U. "S. Haret" cere instanței de judecată de fapt să oblige MEN la avizarea formulare tipizate; constând în diplome de licență, ignorând astfel în mod vădit cadrul legislativ în vigoare, din Legea nr. 288/2004 privind organizarea studiilor universitare.

Exceptia lipsei calitatii procesuale active a partii reclamante, invocate de M. Educației Nationale urmeaza a fi respinsa, pentru considerentele ce urmeaza, intrucat solutionarea ei presupune antamarea fondului cauzei.

Astfel, examinand actele si lucrarile cauzei, instanta a retinut urmatoarele:

Partea reclamanta este licențiata in Stiinte Juridice si Administrative, Specializarea D., promotia 2009 și poate pretinde eliberarea diplomei de licență si in consecinta si obligarea paratului MEN la aprobarea tiparirii formularelor tipizate ale acesteia, cata vreme MEN, este autoritatea cu atributii legale in acest sens.

In plus, astfel cum se va arata in cele ce urmeaza, partea reclamanta este direct interesata de reglementarea situatiei proprii, . si faptic care incert fiind, nu poate decat sa –i profite, in lipsa unor acte emise de autoritatile abilitate care sa tranșeze situatia absolventilor formelor de invatamant de natura celei absolvite de partea reclamanta.

Din perspectiva celor mai sus expuse, partea reclamanta are calitate procesuala activa in exercitarea actiunii introductive in contradictoriu si cu paratul MEN, astfel ca exceptia lipsei calitatii procesuale active invocata de MEN, urmeaza a fi respinsa.

Actul prin care se dovedește că este licentiata, anume adeverinta nr.532/09.07.2009, este emisa de pârâta U. S. Haret. Nefiind revocata/ anulata, se bucura de prezumția de legalitate.

In plus, nici nu face obiectul litigiului dedus judecatii, legalitatea acestei adeverinte.

M. Educației, Cercetării și Tineretului-actualmente MEN nu a solicitat în instanță anularea ei raportat la efectele juridice pe care le produce, potrivit Regulamentului privind actele de studii în sistem de învățământ superior.

Însă adeverința în cauză, are conform art. 38 din Regulamentul privind actele de studii în sistem de învățământ superior valabilitate de maxim 12 luni. După expirarea celor 12 luni, conform art. 20 din același regulament și a prevederilor art. 7 din legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, partea reclamanta a fost nevoită să solicite eliberarea diplomei de licență, a suplimentului de diplomă, precum și diploma de bacalaureat, acte necesare la încadrarea în muncă.

Pârâta U. S. Haret se afla in imposibilitatea de a da curs solicitării partii reclamante, conform obligatiilor asumate la momentul încheierii contractului de studii depus la dosarul cauzei, deși a făcut dovada că a solicitat avizul pentru tipărirea formularelor speciale de catre MEN, fapt necontestat de aceasta din urma institutie.

Partea reclamanta a fost admisa la examenul de licență, nu i s-a contestat dreptul de a obține diploma de licență și suplimentul la diplomă. Prin urmare, în conformitate cu Metodologia organizării și desfășurării examenelor de studii emisă de pârâta U. S. Haret, aceasta din urmă trebuie să elibereze actele solicitate, (diploma de licență și suplimentul la diplomă).

Ca urmare, in vederea crearii premiselor pentru ca U. sa elibereze partii reclamante, diploma de licenta si respectiv suplimentul de diploma, în temeiul art. 18 alin.1 si 6 din legea 554/2004, acțiunea ei este privita ca întemeiată urmând a fi admisă in sensul ca:

Va fi obligata pârâta U. "S. Haret" București, sa elibereze in favoarea partii reclamante: Diploma de Licența si suplimentul Diplomei de Licența, urmare absolvirii de către aceasta a Universității S. Haret, Facultatea de Stiinte Juridice si Administrative din Brasov, specializarea D., promoția 2009.

Apoi, in contextul tuturor celor ce preced, pentru ca parata Universitate sa-si indeplineasca obligatia mai sus mentionata,

Va fi obligat paratul M. Educației Nationale, să aprobe tipizarea formularelor Diplomei de Licența si suplimentului Diplomei de Licența in vederea eliberării de către parata U. "S. Haret" București, a actelor de studii antementionate, privind-o pe partea reclamanta.

In temeiul art. 453 si 455 din Codul de Procedura Civila raportat la solutia dispusa va obliga paratii U. ”S. Haret” București si M. Educației Nationale, sa plateasca partii reclamante, suma de 400 lei, cate 200 lei fiecare cu titlul de cheltuieli de judecata, reprezentand taxa de timbru-100 lei si onorariu avocatial 300 lei.

Deliberand asupra exceptiei inadmisibilitatii cererii de chemare in garantie, instanta o va respinge, retinand, distinct de chestiunile pentru care in sedinta publica a hotarat ca este admisibila in principiu, ca, nu face obiectul litigiului dedus judecatii cercetarea nici macar pe cale incidentala, a legalitatii procesului de invatamant derulat de parata U. S. HARET, instanta nefiind investita in conditiile si in formele procedurale reglementate de Codul de Procedura Civila cu un capat de cerere in acest sens. Or, potrivit art. 22 alin.6 din acelasi act normativ, judecatorul trebuie sa se pronunte asupra a tot ceea ce s-a cerut, fara insa a depasi limitele investirii, in afara de cazurile in care legea ar dispune asltfel. Contestarea de catre MEN a legalitatii derularii unui proces de invatamant, trebuie facuta . adecvat, care sa asigure opozabilitatea cu toate persoanele vizate, si nu conjunctural, cu titlul de aparare . nu are un asemenea obiect.

Pentru cele ce preced, exceptia inadmisibilitatii cererii de chemare in garantie, urmeaza a fi respinsa.

Cererea de chemare în garanție este întemeiată, urmând a fi admisă si, in consecinta, va fi obligat chematul in garantie M. Educației Nationale, să aprobe tipărirea formularelor cu regim special, constand in Diploma de Licenta si suplimentul Diplomei de licenta, pentru partea reclamanta B. C. M. G. urmare absolvirii de catre aceasta a Universității S. Haret, Facultatea de Stiinte Juridice si Administrative din Brasov, specializarea D., promoția 2009.

Pentru a hotarî astfel in ceea ce priveste cererea de chemare in garantie, consecvent cu cele mai sus expuse, instanta a avut in vedere ca atâta timp cât pentru tipărirea și eliberarea actelor susmenționate este nevoie de avizul M. Educației Nationale, iar în cauză,avizul de la această autoritate nu s-a dovedit că s-a dat cu privire la cererea partii reclamante, se impunea a fi admisă și această cerere (de chemare in garantie).

De altfel, paratul chemat in garantie, MEN, recunoaste ca nu a dat avizul necesar si se opune admiterii actiunii, prevalandu-se in esenta de imprejurarea ca, parata Universitate ar fi organizat si desfasurat programe de studii si forme de invatamant fara acreditare sau autorizare provizorie, insa aceasta aparare nu poate fi retinuta in cauza, intrucat, astfel cum s-a retinut in cele ce preced, instanta nu a fost investita cu o cerere privind legalitatea acreditarii formelor de invatamant la distanta sau frecventa redusa, in cadrul Universitatii parate, respectiv in legatura cu legalitatea derularii unor forme de invatamant, in lipsa parcurgerii procedurii de evaluare academica.

Instanta retine in plus si ca, partea reclamanta este direct interesata de reglementarea situatiei proprii, . si faptic care incert fiind, nu poate decat sa –i profite, in lipsa unor acte emise de autoritatile abilitate care sa tranșeze situatia absolventilor formelor de invatamant de natura celei absolvite de partea reclamanta.

De asemenea, in ceea ce priveste OG nr. 10/2009, instanta apreciaza ca acest act normativ nu este aplicabil partii reclamante care au sustinut examenul de licenta in anul 2009, si, raportat la dispozitiile art. 3, pentru studentii vizati, inmatriculati in anul I, din perioada 2005-2008, nu s-a facut dovada faptului ca s-ar fi elaborat o metodologie aprobata prin care sa se clarifice dreptul acestor absolventi, de a-si continua studiile la specializarile acreditate, astfel ca, s-a creat o situatie incerta, care, netransata fiind legislativ sau in instanta, de catre autoritatile abilitate si interesate la aceasta, nu poate decat sa le profite, asa cum s-a si retinut in cele ce preced.

Asa fiind, astfel cum s-a retinut mai sus, numai prin admiterea actiunii si a cererii de chemare in garantie, se asigura executarea efectiva a obligatiei principale ce revine paratei U. S. Haret, de eliberare a actelor de studii solicitate, in speta existand o interdependenta intre cele doua obligatii mentionate in actiunea introductiva si cererea de chemare in garantie, in raport de competenta legala a fiecarei autoritati.

Tocmai de aceea, in litigii de acest gen, cererea de chemare in garantie a MEN, este privita de instanta ca intemeiata in fond, urmand a fi admisa ca atare.

Raportat la solutiile dispuse in cauza, in temeiul art. 453 din Codul de Procedura Civila, fata de imprejurarea ca a obligat parata Universitate la plata în favoarea partii reclamante a sumei de 200 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată, reprezentand taxe judiciare si onorariu avansate in cauza, in consecinta,

Cata vreme a retinut ca indeplinirea propriilor obligatii de catre Universitate, este conditionata de aprobarea formularelor tipizate de catre paratul chemat in garantie, va obliga paratul chemat in garantie, M. Educație Nationale, la plata în favoarea paratei titulare a cererii de chemare in garantie, U. ”S. Haret” București a sumei de 870 lei, cu titlul de cheltuieli de judecata, din care, 200 lei reprezinta cheltuielile de judecata pe care la randul sau parata Universitate a fost obligata sa le plateasca partii reclamante, iar 670 lei reprezinta: taxa judiciara avansate in vederea solutionarii cererii de chemare in garantie (in cuantum de 50 lei) si onorariul avocatial (in cuantum de 620 lei), ale carui existenta si cauntum sunt dovedite cu factura 229/27.11.2014 si contractul de asistenta juridica_/2014.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge excepția lipsei calității procesuale active a partii reclamante, invocata de paratul M. Educației Naționale.

Admite acțiunea in contencios administrativ exercitata de partea reclamanta B. C. M. G., domiciliat in Campeni, Localitatea Mihoesti, nr.52, jud. A., in contradictoriu cu parata U. "S. Haret" București, cu sediul în București, ..13, sector 3 si paratul M. Educației, Naționale, cu sediul în București, .. 28-30, sector 1, in consecința:

Obligă pârâta U. "S. Haret" București, sa elibereze in favoarea partii reclamante: Diploma de Licența si suplimentul Diplomei de Licența, urmare absolvirii de către aceasta a Universității S. Haret, Facultatea de Stiinte Juridice si Administrative din Brasov, specializarea D., promoția 2009.

Obligă paratul M. Educației Naționale, să aprobe tipizarea formularelor Diplomei de Licența si suplimentului Diplomei de Licența in vederea eliberării de către parata U. "S. Haret" București, a actelor de studii antementionate, privindu-o pe partea reclamanta.

Obliga parații U. "S. Haret" București si M. Educației Naționale, sa plătească in solidar partii reclamante, cate 200 lei cu titlul de cheltuieli de judecata.

Respinge exceptia inadmisibilitatii cererii de chemare in garantie, invocate de paratul chemat in garantie, M. Educației Nationale.

Admite cererea de chemare în garanție a Ministerului Educației, Naționale, cu sediul în București, .. 28-30, sector 1, formulata de parata U. "S. Haret" București și în consecință;

Obligă chematul in garanție M. Educației Naționale, să aprobe tipărirea formularelor cu regim special, constand in Diploma de Licenta si suplimentul Diplomei de licenta, pentru partea reclamanta B. C. M. G. urmare absolvirii de catre aceasta a Universității S. Haret, Facultatea de Stiinte Juridice si Administrative din Brasov, specializarea D., promoția 2009.

Obligă chematul in garanție, M. Educației Naționale, la plata în favoarea paratei titulare a cererii de chemare in garanție, U. "S. Haret" București a sumei de 870 lei, cu titlul de cheltuieli de judecata.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Recursul si motivele de recurs se redactează prin avocat sau consilier juridic si se depun la Tribunalul A., sub sancțiunea nulității.

Pronunțată în ședința publică de la 21.01.2015.

Președinte,

B. A. A.

Grefier,

R. C.

Red.Tehnored.ABA

5 ex./02.02.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligare emitere act administrativ. Sentința nr. 40/2015. Tribunalul ALBA