Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1930/2015. Tribunalul ARGEŞ

Decizia nr. 1930/2015 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 09-06-2015 în dosarul nr. 21786/280/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ARGEȘ[*]

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 1930/2015

Ședința publică de la 09 Iunie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE E. M. C.

Judecător A. D.

Grefier R.-E. D.

S-a luat în examinare, pentru solutionare, apelul declarat de petentul P. M. împotriva sentinței civile nr 7622/02.09.2014 pronunțată de Judecătoria Pitești,

intimat fiind I. DE P. AL JUDETULUI ARGES - SERVICIUL RUTIER BDNE, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns apelantul-petent prin avocat N. I..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că a fost achitată taxa de timbru.

Se depune la dosar împuternicire avocatială pentru apelantul-petent. Arată că nu mai are cereri de formulat, probe de solicitat sau excepții de invocat și solicită acordarea cuvântului asupra apelului.

Tribunalul, față de această împrejurare, de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra apelului.

Apelantul-petent, prin avocat, solicită admiterea apelului, anularea hotărârii, admiterea plângerii, în subsidiar înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertismentul raportat la disp art 38. Precizează că procesul verbal nu este încheiat cu respectarea disp art 24 si 21, raportat la probele administrare apreciază că nu există înregistrare video, sunt 3 fotografii cu 2 autovehicule care circulă simultan. Arată că nu solicită cheltuieli de judecată.

Tribunalul rămâne în pronunțare asupra apelului.

INSTANȚA

Asupra apelului civil de față ,deliberând constat următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Pitești la data de 10.10.2013 sub nr._ petentul P. M. a solicitat în contradictoriu cu intimatul I. DE P. AL JUDETULUI ARGES - SERVICIUL RUTIER BDNE, anularea procesului verbal . nr._/07.10.2013, iar în subsidiar înlocuirea sancțiunilor aplicate cu avertisment.

În motivarea plângerii petentul a arătat că procesul-verbal este lovit de nulitate absolută, întrucât nu a circulat în localitatea C., ci în afara localității, pe DN 65, iar pe sectorul respectiv de drum limita de viteză este de 100 km/h.

S-a mai precizat că, în momentul în care a fost oprit, petentul circula cu o viteză de 90-95 km/h, viteză legală pe acel sector de drum, deoarece era drum european.

Mai mult, organul constatator este cel care trebuie să facă dovada celor reținute în sarcina sa.

Organul constatator a formulat întâmpinare solicitând respingerea plângerii ca neîntemeiată și menținerea procesului verbal ca legal și temeinic încheiat.

Au fost depuse la dosar în cadrul probei cu înscrisuri procesul verbal contestat, în original, dovada . nr._/07.10.2013, copie CI, raport al agentului constatator, fotografii de pe înregistrarea radar, buletin de verificare metrologică, atestatul operatorului radar.

La data de 26.08.2014, petentul și-a precizat plângerea arătând în plus față de cele menționate inițial, faptul că procesul verbal a fost întocmit de o altă persoană decât cel care a constatat viteza cu care petentul circula.

Totodată, a arătat că agentul constatator a menționat în cuprinsul procesului verbal că fapta săvârșită este prevăzută de art. 121 alin. 1 din Regulamentul de aplicare al OUG 195/2002, mențiune care este incorectă întrucât fapta este prevăzută de art. 121 alin. 1 din Anexa la HG 1391/2006.

În cauză s-a încuviințat proba cu înscrisuri.

Prin sentința civilă nr. 7622/02.09.2014 pronunțată de Judecătoria Pitești s-a respins plângerea formulată de către petent .

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că prin procesul verbal . nr._/07.10.2013 petentul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 720 lei și reținerea permisului de conducere pentru săvârșirea faptei de a conduce autoturismul cu numărul de înmatriculare_, în localitatea C., jud. Argeș, cu o viteză de 114 Km /h, depistată și înregistrată cu aparatul radar PYTON II nr._, pus în funcțiune după autotestare, aparat montat pe auto cu nr._, faptă prev. de art.121 alin.1 din HG nr.1391/2006 și sancționată de art. 102 alin.3 lit. e din OUG 195/2002.

Procesul verbal întrunește toate condițiile de formă prev. de art.16 din OG nr. 2/2001 și face dovada celor menționate în cuprinsul său până la proba contrară, probă pe care petentul nu a făcut-o.

Organul constatator a făcut dovada că cinemometrul este certificat și verificat metrologic (fila 24), potrivit NML 021-05.

Instanța a reținut că potrivit disp.art. 121 alin.2 din HG 1391/2006 nerespectarea regimului de viteză stabilit conform legii se constată de către polițiștii rutieri, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic, iar conform disp.art. 181 alin.1 din același act normativ, în situația în care fapta a fost constatată cu ajutorul unui mijloc tehnic certificat sau a unui mijloc tehnic omologat și verificat metrologic, polițistul rutier încheie procesul verbal de contravenție conform anexei 1D, după prelucrarea înregistrărilor și stabilirea identității conducătorului auto, în care trebuie să se menționeze, în mod obligatoriu, . numărul aparatului radar cu care se efectuează măsurătoarea pentru a da posibilitatea instanței să verifice dacă sunt respectate dispozițiile art. 4.4 din norma anterior menționată.

Intimatul nu a încheiat procesul-verbal in această formă, însă în cuprinsul procesului-verbal întocmit conform anexei 1, a menționat . numărul aparatului radar cu care s-a efectua măsurătoarea.

Nu poate fi reținută nici apărarea petentului în sensul nelegalității procesului-verbal deoarece a fost întocmit de către un alt agent decât cel care a constatat viteza, dat fiind faptul că depășirea vitezei a fost constatată cu ajutorul unui aparat certificat și verificat metrologic, manevrat de către un operator atestat (fila 23), cu respectarea disp.art. 109 alin.2 și 3 din OUG 195/2002.

Din cuprinsul fotografiilor depuse la dosar, a reieșit, fără putință de tăgadă, că fapta a fost surprinsă în localitate.

Faptul că în ultima fotografie apare și un alt auto nu poate duce la concluzia că petentul ar fi condus cu viteza legală. Din cuprinsul manualului de operare al aparatului radar, rezultă că semnificația literei „T” ce apare în fotografie este aceea de „Target=Ț.”. Aparatul radar Python II ia în considerare toate țintele posibile și o afișează pe cea mai rapidă. Semnalul audio Doppler este de asemenea furnizor pentru aceeași țintă. Viteza vehiculului cu cel mai puternic semnal este afișată la locul obișnuit în fereastra țintei.

Împotriva acestei sentințe în termen legal a declarat apel petentul criticând-o pentru următoarele motive:

1.- În mod greșit a reținut instanța de fond că procesul verbal de contravenție întrunește toate condițiile de formă prevăzute de art. 16 din OG 2/2001, pentru că în cauză nu s-au produs probe edificatoare.

De asemenea, apelantul susține că în procesul verbal de contravenție nu este indicat actul normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția pentru că articolul invocat de agentul constatator nu există, corect era dacă se menționa art. 121 alin.1 din anexa la HG nr. 1381/2006.

Mai susține apelantul că deși a invocat nulitatea absolută a procesului verbal prin încălcarea art.21 din OG nr. 2/2001, instanța de fond nu s-a pronunțat pe acest aspect .

- În mod greșit instanța de fond a respins plângerea ca nefondată câtă vreme nu s-a făcut dovada mai presus de orice îndoială că petentul a fost depistat pe raza localității C., iar planșele fotografice depuse la dosar nu sunt edificatoare.

Se mai susține că în mod greșit instanța a reținut că semnificația literei „T” ce apare în fotografie este acea de Target – țintă și nu aceea de test .În acest sens, apelantul – petent a anexat la cererea de apel un extras din nomenclatorul de operare din care nu rezultă acest aspect.

Prin întâmpinare, intimatul solicită respingerea apelului ca nefondat .

Analizând sentința apelată prin prisma criticilor formulate și în raport de probatoriul administrat în cauză tribunalul va constata că apelul nu este fondat.

Astfel, tribunalul analizând procesul verbal de contravenție va constata așa cum în mod corect a reținut și prima instanță că acesta cuprinde toate mențiunile obligatorii prev. de art. 16 din OG nr. 2/2001 sub sancțiunea nulității prev. de art. 17 din același act normativ .

Tribunalul va reține că în procesul verbal se menționează și actul normativ contrar celor susținute de apelant care stabilește și sancționează contravenția .

Astfel, în mod corect instanța de fond a reținut că fapta săvârșită de către contravenient este incriminată de art. 121/1 din HG nr. 1391/2006 pentru aprobarea regulamentului de aplicare a OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice și sancționată de art.102 alin.3 lit. e din OUG nr. 195/2002, temeiuri de drept menționate în mod corect și în cuprinsul procesului verbal de contravenție.Împrejurarea că în loc de HG s-a menționat RA( regulamentul) reprezintă doar o eroare materială .

De asemenea, tribunalul va reține că nefondată este critica prin care se susține că procesul verbal este nul pentru că acesta nu a fost întocmit de agentul constatator care a constatat contravenție cât și susținerea că instanța de fond nu s-a pronunțat pe acest aspect pentru că, contrar celor susținute de către apelant instanța de fond s-a pronunțat pe acest aspect și în mod corect a reținut că de vreme ce fapta contravențională nu a fost constatată cu propriile simțuri de către agentul constatator ci, cu ajutorul unui aparat omologat și verificat metrologic, operat de către un operator atestat procesul verbal nu putea fi întocmit de către agentul care a mânuit aparatul radar.

Acest lucru ar fi practic imposibil de realizat pentru că agentul constatator care mânuiește aparatul radar montat în interiorul unui autoturism, nu poate fi în același timp și în stradă la o distanță apreciabilă față de vehiculul în care aparatul este montat pentru a opri în trafic mașinile care circulă cu o viteză mai mare decât limita legală .Și susținerea apelantului potrivit căreia instanța de fond a interpretat greșit semnificația literei „T” ce apare în planșele foto depuse la dosar este nefondată, pentru că într-adevăr, litera „T” înseamnă Target- țintă și nu aceea de test cum în mod eronat susține apelantul.

În plus, potrivit NML 021-05 și a nomenclatorului de utilizare invocat de către apelant autotestarea aparatului radar se efectuează la pornirea aparatului radar, în mod automat, iar pe perioada efectuării autotestării nu se pot efectua înregistrări video.

Ori, cum intimatul a depus la dosarul cauzei planșe foto, instanța este îndreptățită să concluzioneze că funcția a fost efectuată.

Pentru aceste considerente, tribunalul în temeiul art.480 Cpr.civ. va respinge apelul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat apelul declarat de petentul P. M. domiciliat în . ,.. 98 ,m jud. Ilfov - și cu sediul ales la Cabinet avocat N. Iuliaqn - Pitești, st.r Zimbrului nr. 9, ., ., jud. Argeș împotriva sentinței civile nr 7622/02.09.2014 pronunțată de Judecătoria Pitești, intimat fiind I. DE P. AL JUDETULUI ARGES - SERVICIUL RUTIER BDNE . cu sediul în Pitești, ., jud. Argeș,

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi 09 iunie 2015

Președinte,

E. M. C.

Judecător,

A. D.

Grefier,

R.-E. D.

Red A.D.

Tehn D.T. 5 ex.

18.06.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1930/2015. Tribunalul ARGEŞ