Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Sentința nr. 685/2015. Tribunalul ARGEŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 685/2015 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 19-06-2015 în dosarul nr. 1230/109/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ARGEȘ[*]
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 685/2015
Ședința publică de la 19 Iunie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE N. S.
Grefier D. M. R.
Pe rol judecarea cauzei de C. administrativ și fiscal privind pe reclamanții V. N. și M. M. C. și pe pârâtul C. JUDEȚEAN ARGEȘ, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999) TICHETE/VOUCHERE DE VACANȚĂ 2012 – 2014.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din 12 iunie 2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
INSTANȚA
Constată că, prin acțiunea înregistrată la data de 16.03.2015, reclamanții V. N. și M. M. C. au chemat în judecată pe pârâtul C. JUDEȚEAN ARGEȘ, solicitând obligarea acestuia la acordarea unei despăgubiri echivalente cu contravaloarea tichetelor - vouchere de vacanță, aferente perioadei 2012 – 2014 în sumă de 6 salarii de bază minime brute, în cuantumul prev.pentru fiecare din anii perioadei menționate.
În motivarea acțiunii, reclamanții arată că au calitatea de funcționari publici, iar drepturile solicitate sunt recunoscute potrivit art.III din Legea 94/2014 și OUG 8/2009.
Examinând actele dosarului, instanța reține următoarele:
Pârâtul a invocat excepțiile privind lipsa capacității de folosință și lipsa calității procesuale pasive, excepții ce vor fi respinse, deoarece acesta are calitatea de angajator, iar raporturile de serviciu se desfășoară între reclamanți și pârât.
Cu privire la fondul cauzei, se reține că reclamanții au calitatea de funcționari publici, iar pârâtul calitatea de ordonator principal de credite și angajator.
Tichetele de vacanță au fost introduse în anul 2009, prin ordonanță de urgență pentru angajații din sectorul public și privat, decizia de acordare a acestora fiind la latitudinea angajatorului, în funcție de bugetul disponibil.
Ulterior, în contextul crizei economice, prin legea 11/2010, de aprobare a bugetului de stat pe anul 2010, instituțiilor publice li s-a interzis să mai acorde angajaților atât tichete cadou și de masă cât și tichete de vacanță, interdicția fiind prelungită succesiv pentru următorii 2 ani, respectiv 2011 și 2012.
Guvernul a emis Ordonanța nr.23/2013, privind reglementarea unor măsuri bugetare, prin care a stabilit că în anul 2014, instituțiile și autoritățile publice centrale și locale, indiferent de sistemul de finanțare și subordonare, inclusiv activitățile finanțate integral din venituri proprii, înființate pe lângă instituțiile publice nu acordă tichete de vacanță și e masă din cadrul acestora.
Potrivit ordonanței, în bugetele pe anul 2014 ale instituțiilor și autorităților publice și locale nu se prevăd sume pentru acordarea de tichete cadou și tichete de vacanță, personalului din cadrul acestora.
De asemenea, prin OUG 83/2014, privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, în acest an, bugetarii nu vor putea să beneficieze de tichete și vouchere de vacanță.
Concret, este vorba de personalul din instituțiile și autoritățile publice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă, indiferent de sistemul de finanțare și subordonare, inclusiv activitățile finanțate integral din venituri proprii înființate pe lângă instituțiile publice.
Față de aceste considerente și în baza textelor legale menționate, acțiunea va fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepțiile privind lipsa capacității de folosință și lipsa calității procesuale pasive a pârâtului.
Respinge acțiunea formulată de reclamanții V. N. și M. M. C. cu sediul ales la Tribunalul Argeș – Pitești . nr.7 jud.Argeș, împotriva pârâtului C. JUDEȚEAN ARGEȘ cu sediul în Pitești . nr.1 jud.Argeș.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 19 iunie 2015, la Tribunalul Argeș - Secție civilă, complet specializat contencios administrativ și fiscal.
Președinte, N. S. | ||
Grefier, D. M. R. |
red.N.S.
dact.C.E.C/5 exp.
06.07.2015.
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Hotărâre din... | Pretentii. Sentința nr. 759/2015. Tribunalul ARGEŞ → |
|---|








