Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 435/2015. Tribunalul ARGEŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 435/2015 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 12-02-2015 în dosarul nr. 5480/280/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ARGEȘ[*]
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 435/2015
Ședința publică de la 12 Februarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. V.
Judecător C. D.
Grefier N. P.
S-a luat în examinare, pentru soluționare, apelul declarat de intimatul I. DE P. AL JUDETULUI ARGES - BIROUL RUTIER P. împotriva sentinței civile nr. 3082/01.04.2014, pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul nr._, intimat fiind petentul B. C., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns av. R. G. pentru intimatul petent (potrivit delegației de la fila 11), lipsă fiind apelantul intimat.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Apărătorul intimatului petent învederează că nu mai are cereri de formulat .
Tribunalul constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra apelului.
Apărătorul intimatului petent, având cuvântul, solicită respingerea apelului ca nefundat, menținerea soluției pronunțată de instanța de fond ca fiind legală și temeinică.
Consideră că în mod corect a statuat instanța de fond, că avertismentul este suficient în raport de gradul de pericol social, de împrejurările în care a fost comisă presupusa faptă.
Arată că din lecturarea apelului se poate observa că se recunoaște că fapta nu a avut urmări periculoase, dar prin aplicarea avertismentului se încurajează săvârșirea unor noi contravenții, ceea ce în opinia sa nu este probat și nu este real, intimatul fiind la prima abatere. De asemenea nu este de acord nici cu susținerea din în apel în sensul că, se putea aplica reducerea cuantumului amenzii
În opinia sa, procesul verbal de constatare a contravenției este nul deoarece s-a constata contravenția la ora 9:55, iar procesul verbal a fost încheiat la 7:58.
Precizează că martorul prin depoziția de la fila 43) a arătat că au fost luate 2 persoane care au coborât pe traseu, aspect recunoscut și de contravenient.
Având în vedere că amenda este foarte mare, iar intimatul petent are familie și nu a mai săvârșit astfel de contravenții, solicită respingerea apelului, fără cheltuieli de judecată.
INSTANȚA
Asupra apelului civil de față:
Constată că, prin plângerea înregistrată la data de 11.03.2013 pe rolul Judecătoriei Pitești sub nr._, petentul B. C. a formulat, în contradictoriu cu intimatul I. de P. al Județului Argeș - Biroul Rutier Pitești, plângere împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._ din 26.02.2013, solicitând în principal anularea acestuia, iar în subsidiar aplicarea unui avertisment.
În motivarea plângerii, petentul arată că în data de 26.02.2013, în jurul orelor 955, conducea microbuzul marca Mercedes-Benz cu nr._, pe DN 7, pe raza comunei Moșoaia, sta Smeura, efectuând transport rutier public de persoane către Pitești; fiind foarte frig afară, ploua torențial, a luat doi pasageri peste numărul de locuri, aceștia trebuind să ajungă la serviciu.
Procesul-verbal este nul absolut, întrucât contravenția a fost constatată la ara 955, iar actul este încheiat anterior, la ora 758, sancțiunea fiind aplicată mai înainte de a fi săvârșită contravenția.
Menționează că este căsătorit, este singurul întreținător al familiei, are un venit lunar de 604 lei și nu are posibilitatea de a achita amenda de 8000 lei.
Prin cererea depusă la data 30.10.2013 (fila 13), petentul a motivat cererea în drept și a indicat numele martorului, acesta fiind C. N. A.. A atașat originalul procesului-verbal contestat (fila 15).
Intimatul a formulat întâmpinare (fila 26), prin care a solicitat respingerea plângerii, întrucât procesul-verbal este legal și temeinic. A fost atașat raportul agentului constatator (fila 27).
Prin rezoluția din data de 24.01.2014, a fost fixat primul termen de judecată la data de 25.02.2014.
Sub aspectul probatoriului, a fost încuviințată și administrată proba cu înscrisuri și proba testimonială, fiind audiat la cererea petentului martorul C. N. A. (fila 43).
Prin sentința civilă nr. 3082/01.04.2014, pronunțată de Judecătoria Pitești a fost admisă în parte plângerea contravențională formulată de petentul B. C., în contradictoriu cu intimatul I. DE P. AL JUDETULUI ARGES - BIROUL RUTIER PITEȘTI.
A fost înlocuită sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 8000 lei aplicată prin procesul-verbal . nr._ din data de 26.02.2013 cu sancțiunea „avertisment”.Au fost menținute în rest dispozițiile din procesul-verbal contestat.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin procesul-verbal de contravenție . nr._ întocmit la data de 26.02.2013 de către intimat, petentul a fost sancționat potrivit dispozițiilor art.7 alin.1 din H.G. nr.69/2012, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art.4 pct.72 din același act normativ, cu amendă în cuantum de 8000 lei.
S-a reținut că la data mai sus menționată, petentul a condus microbuzul marca Mercedes-Benz cu număr de înmatriculare_, transportând un număr mai mare de persoane față de cel prevăzut în certificatul de clasificare, în care se prevăd 16 locuri, conducătorul auto transportând un număr de 24 de pasageri.
La verificarea din oficiu a legalității procesului-verbal contestat, conform art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, nu au fost identificate cauze de nulitate absolută a acestuia, fiind respectate la completarea sa dispozițiile art. 17 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, astfel că nu există motive care să conducă la nulitatea procesului-verbal.
În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal, instanța a reținut că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal de contravenție face dovada deplină a situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Din proba cu înscrisuri administrată în cauză, petentul nu a făcut dovada inexistenței faptei contravenționale, astfel că forța probantă a procesului-verbal de contravenție nu a fost înlăturată, bucurându-se în continuare de prezumția de legalitate și temeinicie instituită de lege în favoarea sa. Instanța nu va reține situația de fapt relatată de martorul C. N. A. (fila 43), întrucât aceasta nu este în concordanță nici cu susținerea petentului expusă prin motivarea plângerii contravenționale, din care reiese că acesta recunoaște fapta contravențională. Aceeași recunoaștere se desprinde și din actul contestat, la rubrica „mențiuni” petentul arătând că nu are mențiuni și recunoaște fapta.
Dispozițiile art.21 alin.3 din O.G.nr.2/2001 prevăd că „sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.”
Împotriva acestei sentințe a declarat apel intimatul I. DE P. AL JUDETULUI ARGES - BIROUL RUTIER P., care susține, în esență, următoarele:
Sentința este nelegală și netemeinică întrucât instanța de fond în mod greșit a înlocuit sancțiunea contravențională aplicată petentului cu sancțiunea avertismentului având în vedere gradul de pericol social al faptei și împrejurările în care aceasta a fost comisă.
Fapta de a transporta un număr mai mare de pasageri decât cel prevăzut în certificatul de clasificare, prezintă un grad ridicat de pericol social. Acest grad ridicat de pericol social reiese din limita destul de ridicată a sancțiunilor contravenționale aplicabile în cauză.
La aplicarea sancțiunii s-a ținut cont de criteriile de individualizare a pedepsei, însă în măsura în care instanța de fond ar fi apreciat contrariul, ar fi avut posibilitatea legală de a reduce cuantumul amenzii, nu doar a înlocuirii acesteia cu avertismentul.
Tribunalul, analizând apelul declarat în raport de motivele invocate, reține că acesta este nefondat, pentru considerentele ce succed:
Apelanta susține că sentința primei instanțe este nelegală și netemeinică, întrucât în mod greșit a înlocuit sancțiunea contravențională aplicată petentului cu sancțiunea avertismentului având în vedere gradul de pericol social al faptei și împrejurările în care aceasta a fost comisă, respectiv a transportat un număr mai mare de pasageri decât cel prevăzut în certificatul de clasificare.
Arată că fapta de a transporta un număr mai mare de pasageri decât cel prevăzut în certificatul de clasificare, prezintă un grad ridicat de pericol social. Acest grad ridicat de pericol social reiese din limita destul de ridicată a sancțiunilor contravenționale aplicabile în cauză.
Tribunalul reține că în mod corect instanța de fond a aplicat în cauză sancțiunea avertismentului, având în vedere probele administrate și fără a nega pericolul social concret al faptei contravenționale comise de petent.
Potrivit dispozițiilor art.5 alin.5 din O.G. nr.2/2001, instanța trebuie să se raporteze, în aprecierea legalității sancțiunii contravenționale aplicate, la gradul de pericol social al faptei săvârșite.
Astfel, potrivit art. 21 alin. 3 din O.G. nr.2/2001, sancțiunea trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșita fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
Prin urmare, la aprecierea gradului de pericol social al faptei, instanța a avut în vedere împrejurarea ca petentul B. C. nu a mai săvârșit nici o abatere de la legile circulației publice, deși își câștigă existența ca șofer, ceea ce implică o probabilitate ridicată de atingere minimă a valorilor sociale ocrotite de lege, la regimul circulației pe drumurile publice.
În consecință, tribunalul reține legalitatea și temeinicia sentinței primei instanțe, motiv pentru care, va respinge ca nefondat apelul declarat de intimatul I. DE P. AL JUDETULUI ARGES - BIROUL RUTIER PITEȘTI, cu sediul în mun. Pitești, jud. Argeș împotriva sentinței civile nr. 3082/01.04.2014, pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul nr._, intimat fiind petentul B. C., domiciliat în com. Poiana Lacului, ..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de intimatul I. DE P. AL JUDETULUI ARGES - BIROUL RUTIER PITEȘTI, cu sediul în mun. Pitești, jud. Argeș împotriva sentinței civile nr. 3082/01.04.2014, pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul nr._, intimat fiind petentul B. C., domiciliat în com. Poiana Lacului, ..
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 12 Februarie 2015.
Președinte, M. V. | Judecător, C. D. | |
Grefier, N. P. |
red.M.V.
dact.C.E.C./4 exp.
02.04.2015.
| ← Suspendare executare act administrativ. Sentința nr. 7/2015.... | Pretentii. Sentința nr. 215/2015. Tribunalul ARGEŞ → |
|---|








