Comunicare informaţii de interes public. Legea Nr.544/2001. Sentința nr. 864/2015. Tribunalul ARGEŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 864/2015 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 21-09-2015 în dosarul nr. 1408/109/2015
Acesta nu este document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ARGEȘ[*]
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 864/2015
Ședința publică de la 21 Septembrie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE M. P., judecător
Grefier E. D.
Pe rol judecarea cauzei contencios administrativ și fiscal privind pe reclamantul N. C. F. S. și pe pârâtul D. L. TEHNOLOGIC ,,V. S.", având ca obiect comunicare informații de interes public (Legea Nr.544/2001) ADRESA NR. 659/02.03.2015.
Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc în ședința publică din data de 07.09.2015 și s-au consemnat în încheierea din acea dată, parte integrantă din prezenta sentință, când instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi și când, în aceeași componență, deliberând, a pronunțat următoarea soluție:
INSTANȚA
Prin cererea formulata la data de 25.03.2015 si inregistrata pe rolul Tribunalului Arges sub nr._, reclamantul N. F. S., in contradictoriu cu paratul D. L. Tehnologic “ V. Slavescu “ Rucar, a solicitat obligarea acestuia sa-i comunice informatiile solicitate prin adresa nr. 659/02.03.2015, in termen de 5 zile de la pronuntarea sentintei precum si obligarea la plata de daune morale in cuantum de 200 lei.
In motivarea actiunii reclamantul a aratat ca a solicitat conducerii L. Tehnologic “ V. Slavescu “ Rucar, o . informatii in legatura cu activitatea institutiei, pe care le-a detaliat in actiunea introductiva, insa prin adresele nr. 1094/19.03.2015 si nr. 2689/05.11.2014 nu se ofera un raspuns informatiilor solicitate. In privinta daunelor morale s-a aratat ca reclamantul a suferit un discomfort prin atitudinea cu rea credinta si sfidare a paratului astfel ca situatia data poate fi acoperita numai prin acordarea acestor daune.
In drept s-au invocat disp. art. 2,6,7,22 din Lg. nr. 544/2001, art. 31 Constitutia Romaniei si NCPC.
In sustinerea actiunii s-au depus inscrisuri.
Legal citat, paratul a formulat intampinare (f. 13), solicitand respingerea actiunii. In principal, s-a aratat ca prin adresele nr. 1094/19.03.2015 si nr. 2689/05.11.2014 s-a raspuns cererii nr. 659/02.03.2015. S-a mai aratat ca o parte din solicitarile reclamantului nu intra sub incidenta Lg. nr. 554/2004. In ceea ce priveste punctul 7 din petitie pot fi solicitate informatii doar la ISJ Arges in calitate de structura judeteana..
Analizand actele si lucrarile cauzei, Tribunalul va retine urmatoarele:
In conformitate cu disp. art. 7 din Lg. nr. 544/2001 „(1) Autoritățile și instituțiile publice au obligația să răspundă în scris la solicitarea informațiilor de interes public în termen de 10 zile sau, după caz, în cel mult 30 de zile de la înregistrarea solicitării, în funcție de dificultatea, complexitatea, volumul lucrărilor documentare și de urgența solicitării. În cazul în care durata necesară pentru identificarea și difuzarea informației solicitate depășește 10 zile, răspunsul va fi comunicat solicitantului în maximum 30 de zile, cu condiția înștiințării acestuia în scris despre acest fapt în termen de 10 zile. (2) Refuzul comunicării informațiilor solicitate se motivează și se comunică în termen de 5 zile de la primirea petițiilor.”
Potrivit art. 1 din Lg. nr. 544/2001 accesul liber și neîngrădit al persoanei la orice informații de interes public, constituie unul dintre principiile fundamentale ale relațiilor dintre persoane și autoritățile publice, în conformitate cu Constituția României și cu documentele internaționale ratificate de Parlamentul României.
Potrivit art. 5 din acelasi act normativ, „fiecare autoritate sau instituție publică are obligația să comunice din oficiu următoarele informații de interes public:
a) actele normative care reglementează organizarea și funcționarea autorității sau instituției publice;
b) structura organizatorică, atribuțiile departamentelor, programul de funcționare, programul de audiențe al autorității sau instituției publice;
c) numele și prenumele persoanelor din conducerea autorității sau a instituției publice și ale funcționarului responsabil cu difuzarea informațiilor publice;
d) coordonatele de contact ale autorității sau instituției publice, respectiv: denumirea, sediul, numerele de telefon, fax, adresa de e-mail și adresa paginii de Internet;
e) sursele financiare, bugetul și bilanțul contabil;
f) programele și strategiile proprii;
g) lista cuprinzând documentele de interes public;
h) lista cuprinzând categoriile de documente produse și/sau gestionate, potrivit legii;
i) modalitățile de contestare a deciziei autorității sau a instituției publice în situația în care persoana se consideră vătămată în privința dreptului de acces la informațiile de interes public solicitate.”
Pe langa aceste informatii pe care fiecare autoritate sau instituție publică are obligația să le comunice din oficiu, pot exista si alte informatii cu acelasi caracter care se comunica la cerere, cu conditia sa nu fie exceptate de la accesul liber al cetatenilor, astfel cum prevad disp. art. 12 din Lg. nr. 544/2001.
Analizand solicitarea reclamantului inregistrata la L. Tehnologic “ V. Slavescu “ Rucar sub nr. 659/02.03.2015 se constata ca aceasta cuprinde solicitari ce ar putea fi catalogate ca informatii de interes public si, in acelasi timp, ca informatii ce nu se incadreaza in disp. art. 12 din acelasi act normativ. Astfel, potrivit art. 12 „ (1) Se exceptează de la accesul liber al cetățenilor, prevăzut la art. 1 și, respectiv, la art. 11^1, următoarele informații:
a) informațiile din domeniul apărării naționale, siguranței și ordinii publice, dacă fac parte din categoriile informațiilor clasificate, potrivit legii;
b) informațiile privind deliberările autorităților, precum și cele care privesc interesele economice și politice ale României, dacă fac parte din categoria informațiilor clasificate, potrivit legii;
c) informațiile privind activitățile comerciale sau financiare, dacă publicitatea acestora aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală ori industrială, precum și principiului concurenței loiale, potrivit legii;
d) informațiile cu privire la datele personale, potrivit legii;
e) informațiile privind procedura în timpul anchetei penale sau disciplinare, dacă se periclitează rezultatul anchetei, se dezvăluie surse confidențiale ori se pun în pericol viața, integritatea corporală, sănătatea unei persoane în urma anchetei efectuate sau în curs de desfășurare;
f) informațiile privind procedurile judiciare, dacă publicitatea acestora aduce atingere asigurării unui proces echitabil ori interesului legitim al oricăreia dintre părțile implicate în proces;
g) informațiile a căror publicare prejudiciază măsurile de protecție a tinerilor.”
Mai mult, potrivit art. 13 „Informațiile care favorizează sau ascund încălcarea legii de către o autoritate sau o instituție publică nu pot fi incluse în categoria informațiilor clasificate și constituie informații de interes public.”
In conformitate cu disp. art. 6 din OG nr. 27/30 ianuarie 2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor: „(1) Autoritățile și instituțiile publice prevăzute la art. 2 sunt obligate să organizeze un compartiment distinct pentru relații cu publicul, care să primească, să înregistreze, să se îngrijească de rezolvarea petițiilor și să expedieze răspunsurile către petiționari.
(2) C. prevăzut la alin. (1) înaintează petițiile înregistrate către compartimentele de specialitate, în funcție de obiectul acestora, cu precizarea termenului de trimitere a răspunsului.
(3) C. prevăzut la alin. (1) este obligat să urmărească soluționarea și redactarea în termen a răspunsului.
(4) Expedierea răspunsului către petiționar se face numai de către compartimentul pentru relații cu publicul, care se îngrijește și de clasarea și arhivarea petițiilor.”
Potrivit art. 8 alin.1 din acelasi act normativ: „(1) Autoritățile și instituțiile publice sesizate au obligația să comunice petiționarului, în termen de 30 de zile de la data înregistrării petiției, răspunsul, indiferent dacă soluția este favorabilă sau nefavorabilă.”
Tribunalul constata ca prin nici-una dintre adresele emise catre reclamant, respectiv nr. 1094/19.03.2015 (f. 6) si nr. 2689/05.11.2014 (f. 7), nu s-a raspuns punctual solicitarilor reclamantului si nici nu i-a fost eliberata acestuia o copie a condicii de prezenta din perioada 17.03.2014 – 28.03.2014. Se va retine ca parata nu contesta calitatea de cadru didactic al liceului in ceea ce-l priveste pe reclamant.
In aceste conditii, vazand ca sunt indeplinite dispozitiile legale mai sus mentionate, instanta, in temeiul art. 18 din Lg. nr. 554/2004, rap. la art. 22 alin.1 din Lg. nr. 544/2001, urmeaza admite in parte actiunea introductiva si a obliga pârâta a emite răspuns adresei nr.659/2.03.2015 în termen de 5 zile de la rămânerea definitivă a prezentei sentinte si nu de la pronuntare avand in vedere caracterul irevocabil al solicitarii a carei executare nu poate fi intoarsa..
In privinta daunelor morale, Tribunalul, in baza art. art. 22 alin.2 din Lg. nr. 544/2001, urmeaza a respinge cererea vazand imprejurarea ca reclamantul nu a dovedit prejudiciul la care a fost supus iar parata a raspuns in termenul legal, indiferent de continutul raspunsului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE :
Admite în parte acțiunea formulată de reclamantul N. C. F. S., domiciliat în comuna Rucăr, ., județul Argeș, CNP-_ în contradictoriu cu pârâtul D. L. TEHNOLOGIC ,,V. S.", cu sediul în ..
Obligă pârâtul a emite răspuns adresei nr.659/2.03.2015 în termen de 5 zile de la rămânerea definitivă a prezentei.
Respinge petitul privind daune morale.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată azi, 21.09.2015, la Tribunalul Argeș – Secția Civilă, complet specializat C. Administrativ și Fiscal.
Președinte, M. P. | ||
Grefier, E. D. |
Red.M.P. 22 Septembrie 2015
Tehn.E.N./4 ex
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 196/2015.... | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1054/2015.... → |
|---|








