Anulare act administrativ. Sentința nr. 2605/2013. Tribunalul BIHOR

Sentința nr. 2605/2013 pronunțată de Tribunalul BIHOR la data de 01-04-2013 în dosarul nr. 2177/833/2011

ROMÂNIA

TRIBUNALUL BIHOR

SECȚIA_

SENTINȚA NR. 2605/CA/2013.

Ședința publică din 1 aprilie 2013.

PREȘEDINTE: D. R.

GREFIER: L. S.

Pe rol fiind pentru azi, judecarea cauzei în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamantul B. F., cu domiciliul în Oradea ., jud.Bihor, în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA DE PLĂȚI ȘI INTERVENȚIE PENTRU AGRICULTURĂ – CENTRUL JUDEȚEAN BIHOR, cu sediul în Oradea .. 1, jud.Bihor, având ca obiect: anulare act administrativ.

La apelul nominal făcut în cauză, se prezintă reprezentantul pârâtei, cons.jr. C. V. în baza delegației de reprezentare depusă la dosar, lipsă fiind reclamantul..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, învederând instanței că acțiunea este legal timbrată, se constată că prin serviciul de registratură al instanței s-a depus la dosar răspunsul la întâmpinare formulat în scris de reclamant, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care:

Reprezentantul pârâtei, depune la dosar completate la întâmpinare, formulată în două exemplare, înscrisuri de care înțelege să se folosească în apărare și practică judiciară. Arată că nu mai are alte probe, cereri sau excepții de invocat în cauză.

I n s t a n ț a, încuviințează proba cu înscrisuri și văzând că nu se solicită alte probe, cereri sau excepții, consideră lămurită cauza, închide faza probatorie și acordă cuvântul în fond.

Reprezentantul pârâtei, solicită respingerea acțiunii conform motivelor invocate în întâmpinare și completarea la întâmpinare, fără cheltuieli de judecată.

TRIBUNALUL

DELIBERÂND

Constată că prin sentința nr. 498/2012, pronunțată de Judecătoria Oradea în dosar nr._, a fost declinată competența de soluționare a acțiunii formulată de reclamantul B. F. în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plați și Intervenții în Agricultura Bihor în favoarea Tribunalului Bihor.

Prin acțiunea înregistrată la instanță la data de 20.12.2011, reclamantul ROCSE F., a solicitat în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plați și Intervenții în Agricultura Bihor anularea Procesului Verbal de Constatare nr. 7132 din data de 10.02.2011, emis de parata și a Deciziei de soluționare a contestației formulata fata de procesul-verbal.

In fapt, susține că prin procesul verbal atacat a fost obligată la plata sumei de 1.059,06 lei, reprezentând plata totala datorata pentru nerespectarea obligațiilor si îndatoririlor din cererea de plata.

Din cuprinsul actului rezulta că este vorba despre cererea de plata nr. RO_, pe care a înregistrat-o la pârâtă si în urma căreia a obținut plata unei sume in cadrul schemelor de sprijin pentru suprafața aferenta anului 2009.

Considera actul ca fiind nelegal deoarece: nu se arata explicit care sunt obligațiile sau îndatoririle încălcate; nu se arata explicit ce anume reprezintă suma imputata si cum a fost calculata; nu rezulta ce anume s-a constatat, ci se prezintă un tabel in care sunt înscrise "suma plătită necuvenit". Susține că actul atacat a fost emis înainte de finalizarea perioadei de verificare, nu i s-a adus la cunoștința ca fata de cererea sa de alocare plați se fac verificări, nu i s-au cerut lămuriri sau acte suplimentare.

Arată că prin cererea de plata si actele depuse in susținerea acesteia la APIA in 2009, a arătat care este suprafața de teren agricol pe care o folosește. A indicat situarea acestor parcele pe o harta pusa la dispoziție de reprezentantul APIA, in concordanta cu vecinătățile si cu ceilalți cultivatori, la momentul respectiv.

Împotriva procesului verbal atacat a formulat contestație in termen legal, care a fost respinsă.

În drept invocă regulamentul CE 796/2004, OUG 125/2006.

În dovedire depune P.V. 7132 /2011, Decizia de soluționare a contestației emisa e APIA, Adeverința 4831/2011, emisa de Primăria Olcea.

Intimata prin întâmpinare a solicitat respingerea acțiunii.

Învederează instanței că reclamantul a solicitat la plată în anul 2009 suprafața de 5,81 ha, însă în urma controlului prin teledetecție s-a constatat o diferență între suprafața declarată 5,81 ha a parcelelor SAPS si cea confirmată 5,02 ha, adică un procent de sancțiune de 15,74 % din suprafața determinată. Prin Solicitarea de clarificare nr.49/05.01.2010 i s-a adus la cunoștință că în urma controlului prin teledetecție s-au constatat anumite erori în solicitarea de plată pe suprafață pentru anul 2009.

Arată că reclamantul, după efectuarea controlului, a făcut mai multe corecturi prin care a modificat atât amplasamentul unor parcele cât și cultura aferentă acestora.

Reclamantului i s-a adus la cunoștință că modificarea amplasamentului parcelei în alt . plus sau în minus a suprafeței parcelei si/sau culturii agricole, precum si modificarea culturii agricole poate duce la sancțiuni, de la reducerea procentuală până la reducerea totală a sprijinului sau chiar sancțiuni multianuale. Intimata invocă Decizia nr. 4331 din 05.12.2006 a Î.C.C.J., Secția de contencios administrativ și fiscal, prin care s-a stabilit că în conformitate cu principiul transparenței administrației publice, consacrat în art. 31 alin.(l)și (2) din Constituția României dreptul la informație trebuie respectat în raporturile juridice care se stabilesc între autoritățile publice și cei cărora li se adresează actele emise de către acestea, în sensul motivării oricărui act administrativ, fie el normativ sau individual. Suplinește condiția motivării actului administrativ existența unei corespondențe anterioare între autoritatea emitentă și reclamantă în care, acesteia din urmă, i-au fost prezentate consecințele unei eventuale neconformări la cerințele legale. Debitul prevăzut în actul administrativ atacat, 1.056, 06 lei este justificat.

În drept invocă prevederile art. 115 c. pr. civ, art. 50 și 51 din Regulamentul CE nr. 796/2004 și OUG nr. 125/2006.

Analizând actele dosarului, instanța reține în fapt următoarele:

Obiectul dedus judecății îl reprezintă plângerea formulată de reclamant împotriva Deciziei de soluționare a contestației administrative și a Procesului verbal de constatare nr. 7132 din data de 10.02.2011, prin care s-a reținut că reclamantul a beneficiat de o sumă necuvenită, întrucât a solicitat acordarea unei subvenții de agricultor pentru o suprafață de teren declarată, care s-a dovedit a nu fi confirmată, sens în care i s-a imputat plata suma de 1.056, 06 lei.

Împotriva acestui act constatator, reclamantul a formulat plângere prealabilă, care a fost respinsă.

Din dosarul administrativ care a stat la baza acordării subvenției pentru agricultură, aflat la dosarul cauzei, se constată că reclamantul a solicitat, în anul 2009, acordarea unei subvenții pentru suprafața de 5,81 ha. teren. În urma controlului prin teledetecție, s-au constatat anumite erori, după cum rezultă din solicitarea de clarificare nr. 49/05.01.2010, adresată reclamantului(fila 22), de a se prezenta la sediul pârâtei în scopul clarificării cererii de sprijin depusă. S-a solicitat reclamantului să prezinte acte doveditoare utilizării terenului declarat.

Din declarația dată de reclamant în dat de 19.01.2010, ( fila 22 verso), rezultă că aceasta a luat la cunoștință de faptul că parcelele agricole înscrise în cererea de sprijin nr._, face obiectul controlului prin teledetecție și că a primit solicitarea de clarificări nr. 49/05.01.2010.

Din actul ce se regăsește la dosar la fila 23, 24, intitulat corectare 2009, rezultă că în urma controlului efectuat, reclamantul a făcut mai multe corecturi prin care a modificat atât amplasamentul unor parcele cât și cultura aferentă acestora.

În acest context, în care s-a purtat o adevărată corespondență între pârâtă și reclamantă, referitoare la controlul efectuat, nu se pot reține ca întemeiate susținerile reclamantului, că nu i s-a adus la cunoștința ca fata de cererea sa de alocare plați se fac verificări, nu i s-au cerut lămuriri, sau acte suplimentare.

Instanța reține și că Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 4331 din 05.12.2006, Secția de contencios administrativ și fiscal, a stabilit că existența unei corespondențe anterioare între autoritatea emitentă și reclamantă în care, acesteia din urmă, i-au fost prezentate consecințele unei eventuale neconformări la cerințele legale, suplinește condiția motivării actului administrativ.

Conform art.51 al. l și 2 din Regulamentul CE nr.796/2004, în cazul în care suprafața declarată în cadrul uneia dintre schemele de ajutor pe suprafață este mai mare decât suprafața determinată în conformitate cu art. 50 alin.3, 4 și 5 din prezentul regulament, suma ajutorului se calculează pe baza suprafeței determinate, din care se scade dublul diferenței constatate, în cazul în care aceasta depășește 3 % sau 2 ha, fără a depăși însă 20 % din suprafața determinată. în cazul în care diferența constatată este mai mare de 20 % din suprafața determinată, nu se acordă nici un ajutor pe suprafață pentru grupa de culturi în cauză. în cazul în care suprafața declarată depășește cu mai mult de 30% suprafața determinată în conformitate cu art. 50 al.3, 4 și 5 din prezentul regulament, agricultorului i se refuză accesul la schemele de ajutor de care ar fi putut beneficia în conformitate cu art.50 al.3, 4 și 5 din prezentul regulament pentru anul calendaristic în cauză.

Referitor la cuantumul debitului imputat, instanța urmează să constate că în anexa la HG 1211/2009 este menționat cuantumul maxim al plăților acordate în sectorul vegetal în cadrul schemelor de plată pentru anul 2009. De asemenea, instanța urmează să constate că în conformitate cu art.71 al. l lit. a din Regulamentul CE nr.796/2004, dacă se constată că valoarea suprafețelor declarate și eligibile pentru care se va acorda sprijin comunitar este mai mare decât valoarea care a fost stabilită pentru România se aplică o reducere liniară proporțională a sumelor rezultate după aplicarea sancțiunilor de supradeclarare, întârziere și nedeclarare a tuturor parcelelor pentru toți fermierii eligibili la plată pentru schema de sprijin respectivă.

Față de aceste dispoziții legale și ținând cont de constatările reținute de către pârâtă prin controlul de teledetecție, coroborate cu declarațiile reclamantului, cuprinse în dosarul administrativ, instanța urmează să constate temeinicia și legalitatea măsurilor dispuse prin actele administrative atacate și să respingă ca nefondată acțiunea formulată.

Urmează să se constate că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată din partea pârâtei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge acțiunea formulată de către reclamantul B. F., cu domiciliul în Oradea ., jud.Bihor, în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA DE PLĂȚI ȘI INTERVENȚIE PENTRU AGRICULTURĂ – CENTRUL JUDEȚEAN BIHOR, cu sediul în Oradea .. 1, jud.Bihor.

Constată că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi 01.04.2013.

PREȘEDINTE: GREFIER:

D. R. L. S.

Red. D.R.

5 ex./30.04.2013 pt. conf. 2 .

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act administrativ. Sentința nr. 2605/2013. Tribunalul BIHOR