Anulare act administrativ. Sentința nr. 4270/2013. Tribunalul BIHOR
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4270/2013 pronunțată de Tribunalul BIHOR la data de 04-06-2013 în dosarul nr. 305/111/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BIHOR – ORADEA
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
SENTINȚA Nr.4270/CA/2013
Ședință publică din data de 04 iunie 2013
Președinte: E. D. V.
Grefier: B. C.
Pe rol fiind în pronunțare cauza de contencios administrativ privind pe reclamantul B. S.-D., domiciliat în Oradea, ., ., apart.2, județul Bihor, în contradictoriu cu pârâta C. de Asigurări de Sănătate Bihor, cu sediul în Oradea, ., județul Bihor, pentru anulare act administrativ.
Grefierul de ședință expune referatul cauzei, învederând instanței că dezbaterea cauzei a avut loc la data de 28.05.2013, când părțile prezente au pus concluzii care au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte din prezenta hotărâre și când s-a amânat pronunțarea cauzei pentru data de 04.06.2013, după care:
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei de contencios administrativ,
În baza actelor de la dosar, constată următoarele:
P. cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor la data de 11.01.2012, sub număr de dosar_, reclamantul B. S.-D. a chemat în judecată pârâta C. de Asigurări de Sănătate Bihor, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună anularea deciziei nr.2465 din 15.11.2011, prin care s-a stabilit obligația de plată a sumei de 4964 lei reprezentând contribuția de sănătate, majorări și penalități de întârziere pentru perioada 2006 – 2011, precum și a titlului executoriu nr.2435 din 08.12.2011 emis pentru această sumă.
În expunerea motivelor, reclamantul arată că în anul 2005 s-a înregistrat ca persoană fizică autorizată în activitatea de mecanic auto. Menționează că nu a avut cunoștință de obligațiile de plată la fondul asigurărilor sociale de sănătate, neavând contract încheiat cu C. de Asigurări de Sănătate Bihor, iar în toată această perioadă, respectiv 2005-2011, nu a primit nicio înștiințare/somație privind obligația de plată la fondul asigurărilor sociale de sănătate.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr.554/2004, art.218 alin.2 din O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală.
În probațiune, a depus decizia de impunere nr.2465/2011, titlul executoriu nr.2435/08.12.2011 și contestația administrativă cu dovada înregistrării acesteia la CAS Bihor (f.4-7).
Acțiunea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru de 4 lei și timbru judiciar de 0,30 lei.
Pârâta C. de Asigurări de Sănătate Bihor a formulat întâmpinare, depusă prin registratura instanței în 13.06.2012 (f.11-12), prin care, pe cale de excepție, a invocat necompetența materială cu privire la anularea titlului executoriu nr.2435/08.12.2011, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca netemeinică și nelegală.
În motivare, arată că C.A.S. Bihor a emis decizia de impunere nr.2465/2011 privind obligațiile la fondul de asigurări sociale de sănătate pentru veniturile din activități comerciale realizate de reclamant, transmise prin fișier de la A.N.A.F., conform art.35 din Ordinul nr.617/2007.
Decizia de impunere nr.2465/2011 reprezintă titlu de creanță fiscală pentru obligațiile de plată ale reclamantului, în conformitate cu art.110 din O.G. nr.92/2003.
Potrivit prevederilor art.257 și art.261 din Legea nr.95/2006, reclamantul, în calitate de realizator de venituri din activități independente, are obligația achitării contribuției de asigurări sociale de sănătate asupra veniturilor obținute, trimestrial, până în data de 15 a ultimei luni din trimestru, inclusiv la plata majorărilor de întârziere dacă aceste contribuții sunt achitate la alte termene decât cele prevăzute de lege, în baza prevederilor art.261 alin.4 din Legea nr.95/2006 coroborat cu art.1201 din O.G. nr.92/2003.
Totodată, în conformitate cu art.215 din Legea nr.95/2006, reclamantul avea obligația depunerii de declarații cu obligațiile de plată la fondul de sănătate în baza veniturilor realizate, obligație pe care nu a respectat-o.
Consideră că susținerile reclamantului, în sensul că nu datorează contribuție deoarece nu a încheiat contract de asigurare, nu au relevanță juridică, obligațiile reclamantului fiind stabilite în baza Legii nr.95/2006 și nu în baza unui contract. Potrivit dispozițiilor art.214 alin.2 din Legea nr.95/2006 asigurarea este facultativă doar în cazurile prevăzute la lit.a)-c), or reclamantul nu se încadrează în niciuna din aceste situații.
În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală.
În probațiune, pârâta a depus decizia de impunere nr.2465/2011, contestația administrativă, răspunsul dat prin adresa nr._/13.01.2012, titlu executoriu nr.2435/08.12.2011 (f.13-18).
P. precizarea de acțiune depusă în scris în data de 11.03.2013 și susținută verbal în ședința de judecată din 02.04.2013 (f.31,40), reclamantul a arătat că își precizează acțiunea în sensul că solicită și anularea deciziei nr._/13.01.2012, prin care s-a respins contestația administrativă.
P. încheierea de ședință din 19.06.2012 s-a disjuns capătul de cerere prin care s-a solicitat anularea titlului executoriu nr.2435/08.12.2011 emis de CAS Bihor și s-a format un dosar nou în care instanța a rămas în pronunțare pe excepția necompetenței materiale.
P. încheierea de ședință din 02.10.2012 s-a introdus în cauză în calitate de pârâtă Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Oradea, având în vedere prevederile O.U.G. nr.125/2011, pentru opozabilitatea hotărârii.
În cauză a fost încuviințată și administrată proba cu înscrisuri, în cadrul căreia pârâta CAS Bihor a depus documentația care a stat la baza emiterii deciziei de impunere nr.2465/15.11.2011.
Examinând cauza în raport cu actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
P. decizia de impunere nr.2465 din 03.11.2011 emisă de CAS Bihor (f.4), au fost stabilite în sarcina reclamantului obligații de plată la fondul asigurărilor sociale de sănătate în cuantum de 4.964 lei, aferente anilor 2006-2011, pentru veniturile din activități comerciale realizate de reclamant.
Baza de impunere a fost transmisă prin fișier de Agenția Națională de Administrare Fiscală, potrivit prevederilor art.35 din Ordinul nr.617/2007.
Împotriva acestei decizii de impunere, reclamantul a formulat contestație administrativă în conformitate cu dispozițiile cuprinse în Titlul IX C.proc.fisc, respinsă de pârâta CAS Bihor prin adresa/decizia nr._ din 13.01.2012 (f.16).
În motivarea acestei soluții, pârâta a reținut că reclamantul datorează contribuție de sănătate asupra veniturilor din activități independente, în temeiul art.257 alin.2 lit.b) din Legea nr.95/2006, iar obligația declarării veniturilor îi revine personal, potrivit art.260 alin.4 din Legea nr.95/2006.
Raportând situația de speță la textele legale incidente, instanța apreciază că deciziile contestate sunt legale.
Reclamantul este persoană fizică autorizată în activitatea de întreținere și reparare a autovehiculelor, conform certificatului de înregistrare eliberat de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bihor la data de 03.08.2005 (f.24).
Potrivit art.211 din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății și art.2 din Ordinul nr.221/2005 pentru aprobarea Normelor metodologice privind contribuția de asigurări sociale de sănătate, calitatea de asigurat o au toți cetățenii români cu domiciliul în țară, această calitate încetând odată cu pierderea dreptului de domiciliu, cu decesul sau cu declararea judecătoreasca a morții asiguratului.
Fiind o persoană asigurată, fără a face parte din vreuna din categoriile de persoane limitativ prevăzute de art.213 din Legea nr.95/2006, ce beneficiază de asigurare fără plata contribuției, reclamantului îi incumbă obligația de plată a contribuției, conform art.257 din Legea nr.95/2006.
Totodată, din perspectiva calității de persoană fizică autorizată a reclamantului, instanța reține că art.215 alin.3 din Legea 95/2006 prevede că persoanele care exercită profesii libere sau cele care sunt autorizate potrivit legii să desfășoare activități independente au obligația să depună declarații cu veniturile realizate si să achite contribuțiile la fondul de sănătate asupra veniturilor realizate.
Potrivit dispozițiilor art.46 alin.1 din Legea nr.571/2003, „veniturile din activități independente cuprind veniturile comerciale, veniturile din profesii libere și veniturile din drepturi de proprietate intelectuală realizate în mod individual și/sau într-o formă de asociere, inclusiv din activități adiacente".
În conformitate cu art.8 din Ordinul nr.221/2005, contribuabilii care realizează venituri din activități independente virează trimestrial contribuția calculată la venitul estimat, până la data de 15 a ultimei luni din fiecare trimestru, iar art.7 alin.3 prevede expres obligația plății contribuției de persoana care le realizează.
Cuantumul contribuției la fondul de sănătate este prevăzut de art.257 alin.2 lit.b) din Legea nr.95/2006 și art.7 din Ordinul nr.221/2005 sub forma unei cote de 6,5%, modificată la cota de 5,5% începând cu data de 01.07.2008.
Astfel, potrivit art.257 alin.2 din Legea nr.95/2006, contribuția lunară a persoanei asigurate se stabilește sub forma unei cote de 6,5%, care se aplică asupra „b) veniturilor impozabile realizate de persoane care desfășoară activități independente care se supun impozitului pe venit; dacă acest venit este singurul asupra căruia se calculează contribuția, aceasta nu poate fi mai mică decât cea calculată la un salariu de bază minim brut pe țară, lunar.”
Totodată, conform art.7 din Ordinul nr.221/2005, persoanele care sunt autorizate potrivit legii să desfășoare activități independente au obligatia de a vira trimestrial contribuția sub forma unei cote de 6,5% aplicate asupra: „a) venitului net din activități independente determinat ca diferență între venitul brut și cheltuielile aferente realizării venitului, deductibile, cu excepția prevederilor art.49 și 50 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, pentru persoanele ale căror venituri sunt determinate pe baza venitului net anual determinat pe baza contabilității în partida simplă; b) normelor de venit, stabilite de Ministerul Finantelor Publice prin nomenclatorul activităților pentru care venitul se stabilește pe bază de norme de venit, în cazul persoanelor ale căror venituri sunt determinate pe bază de norme de venit”.
Începând cu 01.07.2008, cota de contribuție prevăzută la art.257 a fost modificată la 5,5%, aplicabilă “b) asupra veniturilor impozabile realizate de persoane care desfășoară activități independente care se supun impozitului pe venit; dacă acest venit este singurul asupra căruia se calculează contribuția, aceasta nu poate fi mai mică decât cea calculată la un salariu de baza minim brut pe țară, lunar”.
Din coroborarea acestor dispoziții legale, insanța reține că reclamantului îi revine obligația de plată a contribuției de asigurări sociale de sănătate în calitate de asigurat și de persoană autorizată potrivit legii să desfășoare activități independente, iar lipsa unui contract între părți care să materializeze această obligație este lipsită de relevanță câtă vreme obligațiile de plată decurg din lege.
Pentru considerentele de fapt și de drept expuse, reținând că decizia de impunere nr.2465 din 03.11.2011 și adresa/decizia nr._ din 13.01.2012 emise de CAS Bihor sunt legale, în temeiul art.18 alin.1 din Legea nr.554/2004, instanța va respinge ca neîntemeiată acțiunea astfel cum a fost formulată și precizată.
Față de soluția pronunțată, în cauză nu se acordă cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca neîntemeiată acțiunea în contencios administrativ astfel cum a fost formulată și precizată de reclamantul B. S.-D., domiciliat în Oradea, ., ., apart.2, județul Bihor, în contradictoriu cu pârâta C. de Asigurări de Sănătate Bihor, cu sediul în Oradea, ., județul Bihor.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 04 iunie 2013.
Președinte Grefier
D. V. E. C. B.
Red.jud. E.D.V.
Dact.gref.B.C.
Data red – 04.07.2013
Nr.ex. – 4
Emis 2 comunicări
reclamant B. S.-D.
domiciliul - Oradea, ., ., apart.2, județul Bihor
pârâta C. de Asigurări de Sănătate Bihor
sediul - Oradea, ., județul Bihor
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 5326/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 2238/2013.... → |
|---|








