Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 2238/2013. Tribunalul BIHOR
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2238/2013 pronunțată de Tribunalul BIHOR la data de 18-03-2013 în dosarul nr. 12730/111/2011
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BIHOR
SECȚIA A II-A CIVILA, DE C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
Dosar nr._
SENTINȚA NR. 2238/CA/2013.
Ședința publică din 18 martie 2013.
PREȘEDINTE: D. R.
GREFIER: S. L.
Pe rol fiind pentru azi, judecarea cauzei în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamanta K. M. Z., cu domiciliul în Valea lui M., ., jud.Bihor, în contradictoriu cu pârâții ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE MARGHITA, cu sediul în Marghita, .-74, jud.Bihor și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU cu sediul în București sect. 6, .. A nr. 294, având ca obiect: contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în cauză, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut cauzei, învederând instanței că acțiunea este legal timbrată, se constată că reclamanta nu s-a conformat dispozițiilor instanței de la termenul anterior, după care:
Instanța, constată lămurită cauza și rămâne în pronunțare pe fond.
TRIBUNALUL
DELIBERÂND ,
Constată că prin cererea înregistrată la Tribunalul Bihor la data de 08.11.2011, legal timbrată, reclamanta K. M. Z., a solicitat în contradictoriu cu pârâții ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE MARGHITA și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, anularea deciziei de calcul a taxei de poluare cu nr._/06.03.2009 și obligarea pârâtelor la restituirea sumei de 2.529 lei ce reprezintă taxa de poluare achitată, actualizată cu dobânda legală.
În motivarea cererii sale, reclamantul a arătat că pentru înmatricularea în România a autoturismului achiziționat dintr-un stat membru al Uniunii Europene, Serviciul înmatriculări auto a condiționat operațiunea de înmatriculare de plata taxei de poluare stabilită prin OUG 50/2008, pe care a acceptat temporar să o plătească.
Apreciază că perceperea unei astfel de taxe este nelegală, contravenind prevederilor Tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, care potrivit dispozițiilor art.148 al.2 din Constituția României au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne.
A mai arătat că cererea sa este întemeiată întrucât obligația impusă de statul român contravine flagrant prevederilor art.90 din Tratatul C.E., deoarece creează o discriminare între autovehiculele second-hand importate și cele autohtone, protejând categoric piața internă și creând o presiune financiară asupra importului de autoturisme second-hand din țările comunitare. S-a susținut că, în conformitate cu jurisprudența Curții de Justiție Europene, statele membre pot prevedea taxarea diferențiată a unor produse similare, cu condiția ca aceasta să se bazeze pe criterii obiective și să nu aibă ca efect protejarea producției naționale.
În drept, reclamantul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 90 și 25 din Tratatul CE și Legea nr. 554/2004.
Pârâtele, nu au depus intampinare .
Analizând cererea prin prisma susținerilor părților, a probelor administrate și a normelor legale incidente, instanța a constatat următoarele:
Reclamanta pentru a înmatricula în România autoturismul marca BMW, . nr. WBACA91070KA24829, a fost obligat să plătească taxa de poluare în valoare totală de 2.529 lei, achitată prin chitanța . nr._/21.10.2010.
În speță, OUG nr. 50/21.04.2008 stabilește, potrivit dispozițiilor art.1, cadrul legal pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, care constituie venit la bugetul fondului pentru mediu și se gestionează de administrația fondului pentru mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului, iar potrivit art.4, obligația de plată revine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România. Pentru autovehiculele aflate deja pe piața națională și care sunt supuse unei noi înmatriculări, nu se achită taxă de poluare în vederea reînmatriculării.
În cauza T. împotriva Statului Român, Cauza C‑402/09, Curtea Europeană de Justiție a stabilit că rezultă fără echivoc că reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
În acest context, concluzia care se impune este că prin instituirea taxei de poluare, indiferent de modalitatea de determinare a ei conform art. 6 din OUG nr. 50/2008 și clasificarea din punct de vedere al poluării, se constituie o discriminare a regimului fiscal aplicabil la înmatriculare unui autoturism in România.
Instanța constată că discriminarea pe care o menționează și Curtea Europeană de Justiție, se produce în ceea ce privește vehiculele de ocazie provenite, evident dintr-un stat membru al Uniunii Europene. De asemenea instanța constată că reclamantul nu a făcut dovada că autoturismul pentru care a achitat taxa a cărei restituire o solicită provine dintr-un stat membru al U.E., nedepunând la dosar actele solicitate de instanță în baza rolului sau activ.
În aceste condiții, instanța constată că cererea reclamantului este neîntemeiată, astfel că în temeiul art. 18 din Legea nr.554/2004 o va respinge în totalitate.
În temeiul prevederilor art.63 Cod procedură civilă, apreciind ca rămasă fără obiect cererea de chemare în garanție a Ministerului F. pentru Mediu București, formulată de pârâta, o va respinge în consecință.
Fiind parte căzută în pretenții, în temeiul art. 274 al.1 Cod pr.civ., instanța va respinge cererea reclamantei cu privire la cheltuielile de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE :
Respinge cererea formulată de reclamanta K. M. Z., cu domiciliul în Valea lui M., ., jud.Bihor, în contradictoriu cu pârâții ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE MARGHITA, cu sediul în Marghita, .-74, jud.Bihor și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU cu sediul în București sect. 6, .. A nr. 294.
Constata ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi 18.03.2013.
PREȘEDINTE: GREFIER:
D. R. L. S.
Red. D.R.
18 .04.2013/5 ex. pt. conf. 3 .
| ← Anulare act administrativ. Sentința nr. 4270/2013. Tribunalul... | Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 3020/2013.... → |
|---|








