Anulare act administrativ. Sentința nr. 1310/2013. Tribunalul BIHOR
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1310/2013 pronunțată de Tribunalul BIHOR la data de 18-02-2013 în dosarul nr. 11357/111/2011*
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BIHOR
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI C. ADMINISTRATIV
Dosar nr._
SENTINȚA NR. 1310/CA/2013.
Ședința publică din 18 februarie 2013.
PREȘEDINTE: D. R.
GREFIER: L. S.
Pe rol fiind pentru azi, pronunțarea cauzei în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamantul A. V., cu domiciliul în Oradea ., ., ., în contradictoriu cu pârâții AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ- COMISARIATUL GĂRZII FINANCIARE cu sediul în București, P-ța A. I. nr. 6, . F.- SECȚIA BIHOR, cu sediul în Oradea, .. 2, jud.Bihor, având ca obiect: anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în cauză, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, invederându-se instanței că fondul cauzei s-a dezbătut în ședința publică din data de 4 februarie 2013, unde părțile prezente au pus concluzii în fond, concluzii care au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, amânându-se pronunțarea cauzei pentru data de 11 februarie 2013 și 18 februarie 2013, când s-a pronunțat prezenta sentință,după care:
Instanța, constând lămurită cauza, rămâne în pronunțare pe fond.
TRIBUNALUL
DELIBERÂND
Constată că prin acțiunea înregistrată la instanță la data de 13.03.2012, astfel cum a fost precizată, reclamantul A. V. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Comisariatul General al Gărzii Financiare și G. F. -Secția Bihor: anularea Deciziei unilaterale nr.72/21.07.2010 privind reducerea drepturilor salariale/indemnizațiilor brute de încadrare inclusiv sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale reprezentând diminuările de 25% începând cu data de 01 iulie 2010; plata diferențelor salariale/indemnizațiilor brute de încadrare inclusiv sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale reprezentând diminuările de 25% începând cu data de 01 iulie 2010 și până la data încetării raporturilor de muncă; plata tuturor orelor suplimentare prestate în perioada august 2008-aprilie 2011; a sporului aferent orelor lucrate în timpul nopții pentru perioada august 2008 – aprilie 2011; actualizarea sumelor cu indicele de inflație precum și obligarea pârâtei la plata dobânzii legale de la data scadenței acestor drepturi și până la data plății efective; cu cheltuieli de judecata.
Întrucât dreptul salarial constituie un „drept de proprietate"”în sensul Convenției și a Protocoalelor adiționale, reducerea cuantumului acestuia prin diminuarea salariului, echivalează cu o expropriere. În motivarea acțiunii, arată că a fost angajatul pârâtei în funcția de comisar superior cls. l. Din data de 01 iulie 2010 s-a procedat la diminuarea drepturilor sale salariale cu 25%, fapt ce contravine dispozițiilor legale.
Pârâta nu i-a achitat orele de muncă suplimentare prestate în perioada august 2008-aprilie 2011, care nu au fost nici plătite si nici recompensate cu timp liber corespunzător.
Primul aspect invocat de reclamant este nelegalitatea Legii nr. 118/2010. În opinia sa, această lege a fost adoptată cu nerespectarea art. 15 din Legea nr. 47/1992, art. 77 al. 3 și 146 din Constituția României, art. 133 din regulamentul Camerei Deputaților, iar prin validarea măsurii de reducere a drepturilor salariale cu 25 % instanța ar consfinți în fapt o încălcare a drepturilor stabilite de Convenția privind drepturile și libertățile fundamentale ratificată prin Legea 30/1994 în speță art. 1 din Protocolul 1, încălcare ce a avut ca rezultat explicit și neîndoios anihilarea dreptului constituțional de a formula obiecții de neconstituționalitate, prin promulgarea legii mai înainte de termenul legal de două zile.
La punctul II din motivare reclamantul arată că Guvernul României a luat măsura reducerii salariului angajaților bugetari printre care si a reclamantului, fără să respecte dispozițiile art. 15 paragraful al treilea din Convenția Europeană a Drepturilor Omului în sensul de a notifica secretarul General al Consiliului Europei despre intenția luării acestei măsuri si de a preciza durata de timp prevăzută pentru aplicarea acesteia.
Susține că aprecierea Guvernului potrivit căreia art. 53 din Constituția României impune mai multă rigoare la restrângerea drepturilor fundamentale decât dispozițiile Convenției și, prin urmare trebuie respectate cu prioritate exigențele constituționale iar nu cele ale Convenției Europene, a determinat nerespectarea procedurii prevăzută de art. 15 paragraful al treilea din Convenția Europeană, în sensul că nu a fost notificat Secretarul General al Consiliului Europei cu privire la măsura diminuării salariate cu 25% și durata prevăzută pentru aplicarea acesteia. Reclamantul arată că măsura diminuării salariilor este discriminatorie deoarece vizează numai angajații plătiți din
fonduri publice.
Decizia unilaterală a angajatorului pârât încalcă dispozițiile Primului Act Adițional la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor și Libertăților Fundamentale la care Uniunea Europeană a aderat prin Tratatul de la Lisabona și care devine obligatorie și pentru România. Conform acestei Convenții și interpretării date prin jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, creanțele salariale sunt bunuri în sensul întâiului Protocol Adițional și se bucură de imprescriptibilitatea dreptului de proprietate.
Cuantumul brut al indemnizațiilor lunare de încadrare, inclusiv sporurile, indemnizațiile și alte drepturi salariale, sunt stabilite în conformitate cu prevederile Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice. Potrivit art. 1 alin. 1 din Legea nr. 118/30.06.2010, privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, veniturile menționate mai sus au fost diminuate cu 25%. Prin aplicarea acestei măsuri s-a realizat o restrângere nepermisă a exercițiului dreptului la muncă, fiind afectată o componentă esențială a acestuia - dreptul salarial.
Apreciază că sunt încălcate dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 1 al CEDO, întrucât noțiunea de „bun" îmbracă, în situația de față, natura unui drept patrimonial, respectiv „orice interes al unei persoane de drept privat ce are valoare economică"
Deși a fost verificată din punct de vedere constituțional legalitatea diminuării cu 25% a drepturilor salariale, fiind pronunțate în acest sens deciziile nr. 872 și 874 din 25.06.2010 de către Curtea Constituțională, există obligația consacrată de art. 20 alin. 2 din Legea fundamentală de a da prioritate principiilor internaționale atunci când există neconcordanțe între pactele și tratatele privinddrepturile fundamentale ale omului, la care România este parte și legile interne.
Susține că nu poate fi utilizată ca pretext pentru reducerea salariilor cu 25% și a altor prestații sociale, criza economică din România.
Susține că au fost încălcate prevederile art. 11. art. 16 al.1, art. 20, art. 44, art. 47 și art. 53, art. 9, 15 al,1, 41 al.5, art. 135 lit. f și g, art. 154 al. 1 din Constituție.
În ce privește capătul 3 din acțiune, reclamantul arată că orele suplimentare au fost efectuate la solicitarea angajatorului. Conform art. 117-120 Codul muncii, aceste ore trebuiau compensate cu timp liber corespunzător sau remunerate conform dispozițiilor legale mai sus arătate.
În drept invocă art. 17, 23, 25 din Declarația Universala a Drepturilor Omului si art. l din Protocol; art. 14 si 20 din Carta Sociala Europeana; art.9, 11, 15, 16, 20, 41, 47, 53, 135 si 154 din Constituția României; art. l alin. 2 lit. e pct. i din Og 137/2000, L. 330/2009, L. 118/2010 art. 10, art. 17, alin. 2), 3) și 4), art. 40, alin. 2), lit. (c) și art. 222 din Legea nr. 53/2003 - Codul Muncii, modificată și completată ulterior; art. 73, lit. a) din Legea nr. 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, modificată și completată ulterior; art. 28 din legea nr. 54/2003; L.554/2004, modificata si completata, codul muncii.
În dovedirea acțiunii, reclamantul a depus la dosar decizia nr.7/21.07.2010.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile.
Pe fond, a solicitat respingerea acțiunii, susținând în esență că a fost confirmată constituționalitatea legii prin care s-a redus salariul reclamantului, prin deciziile pronunțate de Curtea Constituțională.
Măsurile dispuse prin Legea nr.118/2010 și decizia contestată de reclamant, sunt în acord și cu dispozițiilor art.1 din Protocolul adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale.
Conform practicii Curții Europene de la Strassbourg, se face o distincție esențială între dreptul de a continua să primești în viitor un salariu într-un anumit cuantum și dreptul de a primi efectiv salariul câștigat pentru o perioadă în care munca a fost prestata.
Referitor la ultimul capăt de cerere, pârâta arată că dispozițiile art. 11 din Legea nr. 329/2009, prevăd prin derogare de la prevederile art. 119 din Legea nr. 53/2003 – Codul Muncii că de la data intrării în vigoare a legii munca suplimentară se compensează cu ore libere plătite.
Examinând cauza în raport cu actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Reclamantului i s-au redus, în perioada 03.07.2010 – 31.12.2010, drepturile salariale și cele de natură salarială cu un procent de 25%, în aplicarea dispozițiilor Legii 118/2010.
În ce privește reducerea drepturilor salariale și de natură salarială ale reclamantului, instanța constată că prin Decizia nr. 874/2010 Curtea Constituțională a constat că diminuarea cuantumului salariului/indemnizației/soldei, ca un corolar al dreptului la muncă, cu 25% este prevăzută prin legea criticată și se impune pentru reducerea cheltuielilor bugetare.
De asemenea, Curtea a reținut că soluția legislativă cuprinsă în art. 1 din legea criticată a fost determinată de apărarea securității naționale, astfel cum rezultă din expunerea de motive a Guvernului.
Curtea reține că restrângerea prevăzută de legea criticată este necesară într-o societate democratică, tocmai pentru menținerea democrației și salvgardarea ființei statului.
Cu privire la proporționalitatea situației care a determinat restrângerea, Curtea constituțională a constatat că există o legătură de proporționalitate între mijloacele utilizat și scopul legitim urmărit (reducerea cheltuielilor bugetare/reechilibrarea bugetului de stat) și că există un echilibru echitabil între cerințele de interes general ale colectivității și protecția drepturilor fundamentale ale individului.
Curtea Constituțională a reținut, în plus, că măsura legislativă criticată este aplicată în mod nediscriminatoriu, în sensul că reducerea de 25% se aplică tuturor categoriilor de personal bugetar în același cuantum și în același mod și că
legea criticată nu aduce atingere substanței dreptului, din moment ce condițiile prevăzute de art. 53 din Constituție, analizate anterior, au fost respectate.
Curtea Europeanpă a Drepturilor Omului analizând conformitatea cu conținutul Convenției a dispozițiilor Legii nr.118/2010 a stabilit, prin decizia de inadmisibilitate în cauza F. M. și A. G. S. contra României că prevederile Convenției nu sunt încălcate prin măsurile luate de legiuitorul român. Curtea a arătat că ingerința este prevăzută de lege, în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1, a urmărit un interes public și anume de a proteja echilibrul fiscal între cheltuielile și veniturile statului, ce se confruntă cu o situație de criză economică. Curtea a reamintit că autoritățile naționale sunt, în principiu, mai bine plasate decât judecătorul internațional pentru a determina ceea ce reprezintă "interesul public". În consecință, statele dispun de o anumită marjă de apreciere. Mai mult decât atât, noțiunea de "interes public" este, prin natura sa, extinsă. În mod special, decizia de a adopta legi cu privire la echilibrul dintre cheltuielile și veniturile bugetului de stat implică de obicei luarea în considerare a aspectelor politice, economice și sociale.
A reținut Curtea Europeană a Drepturilor Omului, că o ingerință în dreptul la respectarea bunurilor trebuie să păstreze un "echilibru just" între cerințele de interes general ale comunității și cele de protecție a drepturilor fundamentale ale individului. În mod special, trebuie să existe un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul urmărit prin orice măsură de natură a priva o persoană de proprietatea sa. Curtea, controlând respectarea acestei cerințe, recunoaște statului o largă marjă de apreciere în a alege modalitățile de punere în aplicare și pentru a stabili dacă și consecințele lor sunt justificate de interesul public.
În lumina principiilor stabilite în jurisprudența sa, Curtea a observat măsurile criticate de reclamanți nu i-au determinat să suporte o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul la respectarea bunurilor garantat de articolul 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție. Curtea a considerat că Statul Român nu a depășit marja sa de apreciere și nu a rupt justul echilibru între cerințele de interes general ale colectivității și protecția drepturilor fundamentale ale individului.
Prin urmare, măsurile luate în temeiul Legii 118/2010 sunt în concordanță cu Convenția pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, respectând și principiile enunțate în Declarația Universală a Drepturilor Omului și Carta socială europeană.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 3911/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 2734/2013.... → |
|---|
