Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1009/2013. Tribunalul BIHOR
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1009/2013 pronunțată de Tribunalul BIHOR la data de 09-12-2013 în dosarul nr. 11901/271/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BIHOR
SECȚIA A II-A CIVILA, DE C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 1009/R/CA/2013
Ședința publică de la 09 Decembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. S.
Judecător O. M. U.
Judecător A. R. P.
Grefier D. D.
Pe rol fiind judecarea recursului contencios administrativ și fiscal formulat de recurenta M. M. ȘI PĂDURILOR-GARDA NAȚIONALĂ DE MEDIU-COMISARIATUL REGIONAL CLUJ-COMISARIATUL JUDEȚEAN BIHOR cu sediul în Oradea, ./A, jud. Bihor în contradictoriu cu intimata . cu sediul în . nr.181,jud. Bihor, împotriva sentinței civile nr. 4051/2013 pronunțată de Judecătoria Oradea, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă fiind toate părțile.
Procedura de citare a părților este legal îndeplinită
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că dezbaterea cauzei a avut loc la data de 25.11.2013, când părțile prezente au formulat concluzii consemnate in încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când s-a amânat pronunțarea pentru data de 2 decembrie 2013, când s-a amânat pronunțarea pentru data de azi – 9 decembrie 2013, după care:
TRIBUNALUL,
DELIBERÂND:
Asupra recursului de față Tribunalul constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 4051/2013 pronunțată de Judecătoria Oradea, instanța de fond a admis plângerea contravențională formulată de petenta ., cu sediul în Palota, . în contradictoriu cu intimatul M. M. ȘI PĂDURILOR – COMISARIATUL REGIONAL CLUJ AL GĂRZII NAȚIONALE DE MEDIU, cu sediul în Cluj N., .. 49, județul Cluj.
A anulat ca netemeinic procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/18.06.2012 emis de intimat.
Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a retinut următoarele :
1. Prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/18.06.2012 încheiat de intimat, petenta a fost sancționată cu amendă contravențională de 30.000 lei în temeiul art. 94 alin. 1 lit. a și 96 alin. 2 pct. 1 din OUG 195/2005 pentru că la 12.06.2012 s-a constatat că desfășura activitatea cod CAEN 2341 fără a deține autorizație de mediu. Procesul verbal a fost întocmit în lipsa petentei, pe baza notei de constatare nr. 491/12.03.2012, semnată fără obiecțiuni de reprezentanta petentei, P. C..
2. Legalitatea procesului verbal de contravenție
Instanța apreciază că procesul verbal de constatare a contravenției a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art.16 și ale art.17 din O.G. nr.2/2001, cuprinzând toate mențiunile obligatorii prevăzute de art.17 din acest act normativ, mențiuni a căror lipsă atrage sancțiunea nulității actului constatator, precum și mențiunile prevăzute de art.16 din O.G. nr.2/2001, care, deși nu atrag nulitatea, pot duce la anularea actului constatator.
3. Temeinicia procesului verbal de contravenție
Din nota de constatare nr. 491/12.03.2012 instanța reține că agenții de mediu au constatat cu propriile simțuri la 12.06.2012, verificând amplasamentul petentei, că aceasta desfășura activitatea de fabricare cahle pentru sobe de teracotă, la data controlului existând în stoc 10.000 cahle. Constatările agenților de mediu sunt confirmate și de martora P. M., care a arătat că la data controlului în unitate erau două-trei persoane care mutau piesele semifinite din teracotă într-un depozit.
În nota de constatare nr. 491/12.03.2012 se arată că activitatea de fabricare a articolelor ceramice pentru uz gospodăresc și ornamental se desfășoară cu un număr de 5 angajați, fapt pe care agenții de mediu nu l-au constatat prin propriile simțuri, ci pe baza actelor prezentate de petentă, în speță certificatul constatator, astfel cum se indică în întâmpinare. Într-adevăr, din aprilie 2012 activitatea principală a petentei este fabricarea articolelor ceramice pentru uz gospodăresc și ornamental – cod CAEN 2341, pentru care ORC de pe lângă Tribunalul Bihor a eliberat la 05.04.2012 certificatul constatator în baza declarației pe propria răspundere a petentei. Pe de altă parte, instanța reține din declarația martorei P. M. că petenta nu desfășoară această activitate în fapt.
Conform art. 96 alin. 2 pct. 1 din OUG 195/2005 privind protecția mediului, constituie contravenții și se sancționează cu amendă de la 30.000 lei (RON) la 60.000 lei (RON), pentru persoane juridice, încălcarea obligației de solicitare și obținere a actelor de reglementare conform prevederilor legale, precum și a acordului de import/export și a autorizațiilor privind organismele modificate genetic, conform prevederilor legale, în termenele stabilite de autoritate. Scopul urmărit de legiuitor prin emiterea autorizațiee este ca o activitate cu risc de poluare să se desfășoare în condiții de securitate pentru mediul înconjurător.
Față de rațiunea textului legal de mai sus, autorizația de mediu este necesară doar pentru acele activități desfășurate efectiv. În speță, agenții de mediu au constatat că petenta desfășura activitatea de fabricare cahle pentru sobe de teracotă, fapt confirmat și de martora audiată în cauză, nu și activitatea de fabricare articole ceramice pentru uz gospodăresc și ornamental. Această activitate nu este inclusă în codul CAEN 2341, care are în vedere: fabricarea de articole de menaj din ceramica si alte produse pentru uz casnic si de toaleta și fabricarea de statuete si alte articole ornamentale din ceramica.
Apreciind că petenta nu era obligată să obțină autorizație de mediu pentru activitatea cod CAEN 2341, pe care nu o desfășoară în fapt, instanța va anula procesul verbal contesta ca netemeinic. În ce privește nota de constatare, aceasta este un act administrativ, care nu poate fi analizat în cadrul plângerii contravenționale.
4. Instanța ia act de faptul că petenta nu a solicitat cheltuieli de judecată
Împotriva acestei sentințe în termen legal a declarat recurs GARDA NAȚIONALĂ DE MEDIU-COMISARIATUL REGIONAL CLUJ solicitând admiterea recursului, modificarea în totalitate a sentinței civile pronunțate ca netemeinică și nelegală, cu consecința respingerii plângerii contravenționale și menținerea în totalitate a procesului verbal de contravenție contestat.
În motivarea recursului se arată că la data controlului societatea desfășura activitate de fabricare cahle pentru sobe de teracotă, producția pe anul 2011 fiind de aproximativ 5000 bucăți, la data controlului aflându-se pe stoc aproximativ 1000 bucăți .
Arată că există contradicții în hotărârea instanței de fond, reținându-se că activitatea de fabricare a cahlelor a fost confirmată de martora P. camelia, iar pe de altă parte se reține tot din declarația aceluiași martor că petentul nu desfășura această activitate .
Mai susține că procesul verbal de contravenție și nota de constatare au fost semnate fără obiecțiuni de d-na director P. C. .
Cu referire la sancțiune arată că petentei i-a fost aplicată limita minimă prevăzută de art. 96 al. 2 prf. 1 din OUG nr. 195/2005 .
În drept a invocat: OUG nr. 195/2005, OG nr. 2/2001, Ordinul nr. 1798/2007, ordinul 337/2007 .
Prin întâmpinarea formulată petenta a solicitat respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a sentinței recurate .
În motivarea întâmpinării arată că a fost sancționată pentru nedeținerea autorizației de mediu raportat la o activitate pe care nu o desfășura respectiv CAEN 2341 – fabricarea articolelor ceramice pentru uz gospodăresc și ornamental . Cu referire la declarația martorei P. C. susține că aceasta trebuie analizată sub rezerva faptului că a fost în concediu maternal în tot cursul anului 2011 și chiar dacă are funcția de director nu are și calitatea de reprezentant al firmei calitate care aparține d-lui Mazzon Francesco, eprsoanăc are nua fost prezentă la efectuarea controlului .
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate cât și din oficiu în temeiul disp. art. 304 ind. 1 c.pr.civ instanța reține că acesta este fundat pentru considerentele ce succed :
Prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/18.06.2012 încheiat de intimat, petenta a fost sancționată cu amendă contravențională de 30.000 lei în temeiul art. 94 alin. 1 lit. a și 96 alin. 2 pct. 1 din OUG 195/2005 pentru că la data de 12.06.2012 s-a constatat că desfășura activitatea cod CAEN 2341- fabricarea articolelor ceramice pentru uz gospodăresc și ornamental fără a deține autorizație de mediu.
Procesul verbal a fost întocmit în lipsa petentei, pe baza notei de constatare nr. 491/12.03.2012, semnată fără obiecțiuni de reprezentanta petentei, P. C..
Însă în motivarea Notei de constatare s-a reținut că la data controlului societatea desfășura activitate de fabricare cahle pentru sobe de teracotă, producția pe anul 2011 fiind de aproximativ 5000 bucăți, iar la dat controlului se aflau pe stoc aproximativ 10.000 bucăți.
Și martora Peterean M. C. a confirmat că obiectul de activitate în anul 2012 era cel de fabricare cahle, susținând însă că această activitate era doar în ffază de probe .
Evident, între mențiunile din procesul verbal de contravenție și cele din nota de constatare există contradicție, iar situația de fapt reală este că activitatea desfășurată de petentă a constat în fabricarea de cahle, activitate pentru care era necesară obținerea autorizației de mediu și nu a articolelor ceramice pentru uz gospodăresc și ornamental .
Mențiunea eronată din procesul verbal de contravenție se datorează unei identificări greșite a activității în nomenclatorul activităților din economia națională clasificate prin HG nr. 656/1997 .
De asemenea, conform certificatului constatator emis la data 15.04.2012 societatea petentă avea înscris ca obiect de activitate fabricarea articolelor ceramice pentru uz gospodăresc și ornamental – CAEN 2341, atribuit pentru activitatea de fabricare a articolelor ceramice pentru uz gospodăresc .
Însă, eroarea din procesul verbal de contravenție, cu privire la identificarea activității desfășurate, nu este dintre cele prevăzute la art. 17 din OG nr. 2/2001 de natură a determina nulitatea absolută a acestuia, iar din probatoriul administrat în cauză a rezultat că petenta a săvârșit contravenția reținută în sarcina sa, pentru care i s-a aplicat minimul amenzii prevăzute de art. 94 al. 1 lit. a din OUG nr. 190/2005 în cuantum de 30.000 lei .
Deliberând însă asupra proporționalității amenzii raportat la criteriile prevăzute de art. 21 al.3 din OG nr. 2/2001 instanța reține că fapta săvârșită de petentă prezintă în concret un grad pericol social pentru următoarele motive:
- la două zile după efectuarea controlului, prin cererea înregistrată sub nr. 9894/14.06.2012, petenta s-a adresat APM Bihor cu cerere pentru eliberarea autorizației de mediu
- în baza Deciziei nr. 175/19.07.2012 ( emise la o lună de la data controlului ) petentei i-a fost eliberată Autorizația de mediu nr. 297/19.09.2012 pentru producția de cahle de teracotă, împrejurare care dovedește că erau îndeplinite anterior, în fapt, condițiile de protecție a mediului și implicit că desfășurarea activității nu a produs în concret urmări periculoase ;
- instanța apreciază ca fiind scuzabilă eroarea de identificare a codului corespunzător activității desfășurate, câtă vreme aceeași eroare a fost comisă și de inspectorii recurentei cu ocazia întocmirii procesului verbal de contravenție.
Reținând că potrivit disp. art. 5 al. 5 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, sancțiunea stabilită trebuie sa fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, tribunalul va dispune înlocuirea amenzii contravenționale ce i-a fost aplicată intimatei în cuantum de 30.000 lei cu sancțiunea avertismentului.
Față de considerentele ce preced, tribunalul în temeiul disp. art. 312 al. 1 și 3 c.pr. civ va admite recursul și va modifica sentința nr. 4051/2013 pronunțată de Judecătoria Oradea în sensul că va admite în parte plângerea contravențională numai în ce privește înlocuirea sancțiunii amnezii cu cea a avertismentului, menținând celelalte dispoziții ale procesului verbal de contravenție contestat.
Cheltuieli de judecată nu se vor acorda nefiind solicitate de recurentă
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite ca fondat recursul formulat de recurenta M. M. ȘI PĂDURILOR-GARDA NAȚIONALĂ DE MEDIU-COMISARIATUL REGIONAL CLUJ-COMISARIATUL JUDEȚEAN BIHOR cu sediul în Oradea, ./A, jud. Bihor în contradictoriu cu intimata . cu sediul în . nr.181,jud. Bihor, împotriva sentinței civile nr. 4051/21.03.2013 pronunțată de Judecătoria Oradea, pe care o modifică în sensul că:
Admite in parte plângerea contravențională în sensul ca înlocuiește sancțiunea amenzii contravenționale cu sancțiunea AVERTISMENT și menține celelalte dispoziții ale hotărârii recurate.
Fără cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică de la 09 Decembrie 2013.
Președinte, D. S. | Judecător, O. M. U. | Cu opinie separată, Judecător, A. R. P. |
Grefier,
D. D.
- red. UOM / 09.01.2014;
- DACT. D.D./ 2 EX.
Cu opinie separată, în sensul:
Admite ca fondat recursul formulat de recurenta M. M. ȘI PĂDURILOR-GARDA NAȚIONALĂ DE MEDIU-COMISARIATUL REGIONAL CLUJ-COMISARIATUL JUDEȚEAN BIHOR cu sediul în Oradea, ./A, jud. Bihor în contradictoriu cu intimata . cu sediul în . nr.181,jud. Bihor, împotriva sentinței civile nr. 4051/21.03.2013 pronunțată de Judecătoria Oradea, pe care o modifică.
Respinge plângerea contravențională.
Judecător,
A. R. P.
OPINIE SEPARATĂ
Nu pot fi de acord cu opinia majoritară a completului de judecată și apreciez că se impunea admiterea recursului și modificarea în totalitate a sentinței atacate, cu consecința respingerii plângerii contravenționale, pentru următoarele motive:
Potrivit art. 21 din O.G. 2/2001, sancțiunea aplicată trebuie să fie proporțională cu gradul concret de pericol social al faptei săvârșite.
Apreciez că în ceea ce privește fapta reținută în sarcina recurentei, constând în desfășurarea activității cod CAEN 2341 - fabricarea articolelor ceramice pentru uz gospodăresc și ornamental fără a deține autorizație de mediu, nu se impunea înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu sancțiunea avertismentului.
Astfel, consider că gradul concret de pericol social al faptei reținute în sarcina petentei recurente impunea menținerea sancțiunii contravenționale a amenzii în cuantum de_ lei, pentru următoarele argumente: obținerea autorizației de mediu de către recurentă a avut loc ulterior efectuării controlului de către reprezentanții intimatei și sancționării sale contravenționale. Mai mult, recurenta nu a făcut nici un demers anterior datei sancționării sale contravenționale în vederea intrării sale în legalitate, prin obținerea documentelor necesare pentru desfășurarea în condiții legale a activității. Totodată, analizând probațiunea administrată în cauză, se reține faptul că petenta, atât în fața instanței de fond, cât și în fața instanței de recurs, nu a recunoscut săvârșirea contravenției reținute în sarcina sa, respectiv a negat efectuarea activității de producție cărămizi din teracotă, activitate care necesita obținerea prealabilă a autorizației de mediu.
În aceste condiții, opinez că nu se poate identifica niciun element care să imprime faptei contravenționale reținute în sarcina petentei recurente un grad de pericol social mai redus, care să justifice sancționarea sa cu sancțiunea avertismentului.
În ceea ce privește cuantumul amenzii aplicate recurentei prin procesul-verbal de contravenție . nr._/18.06.2012, respectiv_ lei, se constată că agenții constatatori au aplicat petentei amenda minimă prevăzută de art. 96 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2005, actualizată.
Judecător,
P. A. R.
- red. P.A.R. / 09.01.2014;
- DACT. D.D./ 2 EX.
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 74/2013.... | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 296/2013.... → |
|---|








