Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 296/2013. Tribunalul BIHOR
| Comentarii |
|
Decizia nr. 296/2013 pronunțată de Tribunalul BIHOR la data de 11-03-2013 în dosarul nr. 4079/187/2010
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BIHOR
SECȚIA A II-A CIVILA, DE C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 296/R/CA/2013
Ședința publică din 11 martie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: C. M.
JUDECĂTOR: A. C. C.
JUDECĂTOR: L. D. J.
GREFIER: M. M. B.
Pe rol fiind judecarea recursului contencios administrativ și fiscal introdus de RECURENTUL I. T. DE MUNCĂ AL JUDEȚULUI BIHOR cu sediul în Oradea, .. 1B, Jud. Bihor în contradictoriu intimata . cu sediul în Topa de Jos, nr. 64, . împotriva Sentinței civile nr. 534/26.03.2012 pronunțată de Judecătoria Beiuș, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă M. C. administratorul intimatei, lipsă fiind recurenta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care: se învederează instanței, că procedura de citare este legal îndeplinită, că prezentul recurs este la primul termen de judecată, este motivat și este scutit de taxă de timbru. se constată că prin Serviciul Registratură al instanței intimata a depus întâmpinare. Se constată că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Reprezentanta intimatei M. C. arată că nu mai are cereri de formulat sau probe de propus și solicită cuvântul asupra recursului.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, i n s t a n ț a, constată cauza în stare de judecată, în baza art.150 C.pr.civ. socotește cauza lămurită, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta intimatei M. C. solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea hotărârii pronunțată de instanța de fond ca fiind legală și temeinică, fără cheltuieli de judecată, potrivit probelor administrate în cauză s-a dovedit că frații s-au prezentat la muncă în aceeași zi.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 534/26.03.2012 pronunțată de Judecătoria Beiuș, a fost admisă plângerea formulată de către petenta .. în contradictoriu cu intimatul I. T. DE MUNCĂ BIHOR, ca legală și întemeiată.
A fost anulat procesul-verbal de contravenție ., nr._, încheiat la data de 17.12.2010.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ., nr._/17.12.2010 (fila 6), petenta .. a fost sancționată contravențional cu amendă, în cuantum total de 6000 lei.
Pentru aplicarea acestor sancțiuni contravenționale, s-a reținut că „.. a primit la muncă pe numiții M. S. în perioada 01.07._10, M. T. în perioada 01.07._10, fără să li se fi încheiat contracte individuale de muncă.”
Pentru pretinsele fapte ilicite, petenta .. a fost sancționată contravențional în baza art. 276 alin. 1, lit. e, coroborat cu art. 16 alin. 1 din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii.
În cauză, instanța a constatat că „acuzația” formulată împotriva petentei .. nu este confirmată prin probele administrate - declarațiile martorilor M. G., M. I., Țîrtea I..
Cu alte cuvinte, instanța a reținut că atât numitul M. S., cât și numitul M. T. au desfășurat întreaga activitate, în beneficiul petentei .., în baza unui contract individual de muncă.
În baza acestor considerente și în temeiul art. 34, alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, instanța a admis plângerea formulată de către petenta .., în contradictoriu cu intimatul I. T. DE MUNCĂ BIHOR, ca legală și întemeiată.
Pe cale de consecință, instanța a anulat procesul-verbal de contravenție . nr._, încheiat la data de 17.12.2010.
Împotriva sentinței menționate, in termen, scutit de plata taxei judiciare de timbru, a declarat recurs intimatul I. T. DE MUNCĂ AL JUDEȚULUI BIHOR, solicitând admiterea recursului și menținerea în întregime a procesului-verbal de stabilire și sancționare contravențională . nr. 9340/17.12.2010.
Astfel, recurenta arată că instanța de fond a interpretat greșit situația dedusă judecății, bazându-se pe declarațiile unor martori, care au fost propuși de petentă și ale căror depoziții nu puteau răsturna probele din dosarul cauzei, depuse de I.T.M. Bihor.
Consideră că, prin probatoriul administrat în cauză nu s-a răsturnat prezumția de legalitate a procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, în condițiile în care la data controlului I.T.M., chiar persoanele în cauză: M. S. și M. T. au declarat că au lucrat o perioadă fără contract de muncă.
Martorii audiați nu aveau cum să știe mai bine decât persoanele interogate cu ocazia controlului data efectivă a începerii activității la societate, astfel declarațiile lor nu puteau constitui baza formării unei convingeri solide a instanței asupra adevărului.
Reamintește instanței de judecată că în conformitate cu prevederile art. 16 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, „Contractul individual de muncă se încheie în baza consimțământului părților, în forma scrisă, în limba română. Obligația de încheiere a contractului individual de muncă în forma scrisă revine angajatorului Angajatorul persoană juridică, persoana fizică autorizată să desfășoare o activitate independentă precum și asociația familială au obligația de a încheia, în forma scrisă, contractul individual de muncă anterior începerii raporturilor de muncă.”
In conformitate cu prevederile art. 276 alin. 1 lit. e din Legea nr. 53/2003 Codul muncii primirea la muncă a persoanelor fără încheierea unui contract individual de muncă potrivit art. 16 alin.1, constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 3000 lei la 4000 lei pentru fiecare persoană identificată, fără a depăși valoarea cumulată de 100.000 lei. Având în vedere gravitatea faptei și circumstanțele în care a fost săvârșită fapta inspectorii de muncă au aplicat amenda minimă în cuantum minim de 3000 lei.
Precizează de asemenea că „obiceiul” agenților economici de a ține persoanele în perioadă de probă pentru câteva zile sau săptămâni este cunoscut atât de I.T.M. Bihor, cât și de instanță, iar obiectivul principal al activității I.T.M. este eradicarea fenomenului muncii la negru.
Față de cele prezentate solicita instanței de judecată să constate rea credința petentului. să admită recursul și pe cale de consecință să mențină în totalitate procesul-verbal atacat.
Solicită judecarea prezentei cauze și în eventualitatea lipsei sale conform prevederilor art. 242 Cod procedura civila.
În drept, invoca Legea nr. 53/2003 - Codul muncii; Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor cu modificările și completările ulterioare; Legea nr. 108/1999 privind înființarea și organizarea Inspecției Muncii.
Prin concluziile scrise, cat si prin concluziile sustinute verbal in sedinta publica din 11.03.2013, cu ocazia dezbaterii cauzei in recurs, reprezentanta intimatei, M. C., în calitate de administrator al .. cu sediul în Com. Dobrești, ., nr. 64, a solicitat instanței respingerea recursului ca fiind neîntemeiat, nefondat și nelegal și menținerea în totalitate a Hotărârii Instanței de fond pronunțată cu înaltă competență și profesionalism de Judecătoria Beiuș.
Solicita a se observa că instanța de fond în mod corect a considerat că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/17.12.2010 este netemeinic și nelegal și a dispus anularea acestuia.
Potrivit probelor administrate în cauză, respectiv declarațiile martorilor: M. G., M. I. și Țîrtea I., s-a dovedit că numiții - frații M. S. și M. T. s-au prezentat la muncă împreună, în aceeași zi, la petenta .. Pentru cei doi angajați s-au încheiat contracte de muncă individuală în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare.
Față de cele de mai sus solicita instanței să respingă ca netemeinic și nefondat recursul formulat de către I.T.M. Bihor împotriva Sentinței Civile nr. 534/2012 și să mențină în totalitate dispozițiile acesteia.
Anexează prezentei declarația notarială a lui M. S..
Procedând la analizarea recursului prin prisma prevederilor art. 304 1 și 306 alin. 2 C. pr. civ. tribunalul reține că acesta este nefondat, urmând a fi respins ca atare.
Referitor la fapta contravențională reținută în sarcina petentei intimate, constând în încălcarea dispozițiilor art. 276 alin. 1 lit. e din Legea nr. 53/2003, respectiv primirea la lucru a unor persoane, fără a avea întocmit contract individual de muncă anterior datei începerii activității, tribunalul reține că probele testimoniale administrate în cauză, respectiv declarațiile martorilor M. G., M. I. și Țîrtea I., audiat în cauză la data de 26.03.2012 (f. 56 – 58 din dosarul instanței de fond), au relevat în esență inexistența acestei fapte, mai precis faptul că numiții M. S. și M. T. au desfășurat la data controlului - 17.12.2010 - activitate în beneficiul societății petente, începând cu jumătatea lunii iulie 2010, în baza unui contract individual de muncă.
Ori, răspunderea contravențională ca formă a răspunderii juridice, presupune încălcarea sau neîndeplinirea unei obligații cu vinovăție a unei obligații stabilite în sarcina sa. În măsura în care însă de lege lata nu este stabilită o atare obligație, atragerea răspunderii contravenționale nu este posibilă. Aceeași concluzie se impune și în ipoteza în care unei anumite persoane i se conferă posibilitatea de a opta între mai multe variante de a acționa.
Așa fiind, tribunalul reține că instanța de fond a făcut o corectă apreciere a probatoriului administrat în cauză, respectiv contract individual de muncă (Fișă de identificare din 16.12.2010, care poartă mențiunea: 855.894/16.07.2010, respectiv 5.892/16.07.2010 (fil. 32, 33 din dosarul instanței de fond), privind încadrarea celor doi în meseria muncitor necalificat, înscrisuri relevante depuse în copie simplă, necertificată, însă necontestată.
Ori, în jurisprudența CEDO s-au cristalizat trei criterii alternative pentru a determina dacă o măsură din dreptul intern intra sau nu în domeniul de aplicare al art. 6 din CEDO, și anume: 1. calificarea din dreptul statului în cauză, 2. natura faptei incriminate și 3. natura și gradul de severitate al sancțiunii.
Ratificată fiind prin Legea nr. 30 din 18.05.1994, convenția europeană a drepturilor omului face parte, potrivit art. 11 al. 2 din Constituție, din dreptul intern, mai mult, în temeiul art. 20 al. 2 din Constituție, dacă există neconcordanță între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte și legile interne, au prioritate reglementările internaționale.
Astfel, ori de cate ori norma din dreptul intern a cărei încălcare constituie contravenție, întrunește cel puțin unul din criteriile reținute în jurisprudența CEDO, respectiv se adresează tuturor cetățenilor și nu doar unui grup de persoane în considerarea unui statut anume pe care îl au membrii săi, iar sancțiunea prevăzută are caracter preventiv și represiv, atunci norma respectivă intră în domeniul penal al art. 6 din CEDO, fără a avea importanță gravitatea pedepsei.
Contravenția reținută în sarcina petentei întrunește elementele mai sus expuse, în sensul art. 6 par. 1 din CEDO, întrucât câmpul de aplicare al L. 53/2003 actualizată privind Codul muncii privește toți cetățenii, iar sancțiunea instituită are un caracter preventiv și represiv.
Pe cale de consecință, petentei îi sunt recunoscute și garanțiile procesuale specifice în materie penală în ceea ce privește dreptul la un proces echitabil, printre care și prezumția de nevinovăție prevăzută de par. 2 al art. 6.
Această prezumție, ca orice prezumție legală relativă, conduce la răsturnarea sarcinii probei, astfel că în cazul plângerilor contravenționale trebuie urmărită asigurarea unui echilibru între prezumția creată de art. 1171 C. civ. și posibilitatea pentru petentă de a face dovada unei situații de fapt diferite, în favoarea petentului operând prezumția de nevinovăție, astfel cum s-a reținut și în cauza A. contra României.
În raport de considerentele anterior enunțate, în cauză nefiind incidente alte motive de modificare sau casare, văzând și dispozițiile art. 312 Cod pr. civ., instanța va respinge ca nefondat recursul introdus de recurentul I. T. DE MUNCĂ AL JUDEȚULUI BIHOR în contradictoriu intimata .. Topa de Jos, ., menținând în totalitate sentința recurată, ca fiind legala si temeinica.
Instanța reține că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul introdus de RECURENTUL I. T. DE MUNCĂ AL JUDEȚULUI BIHOR cu sediul în Oradea, .. 1B, Jud. Bihor în contradictoriu intimata . cu sediul în Topa de Jos, nr. 64, . împotriva Sentinței civile nr. 534/26.03.2012 pronunțată de Judecătoria Beiuș, pe care o păstrează în totalitate.
Fără cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 11 martie 2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
C. M. A. C. C. J. L. D.
În concediu medical semnează
Președintele instanței
C. M.
GREFIER
M. M. B.
Red. Fond
M. P. C.
RED: J.L.D.
DAC: M.B.
2 exe/ 21.06.2013
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1009/2013.... | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 66/2013.... → |
|---|








