Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 573/2013. Tribunalul BIHOR
| Comentarii |
|
Decizia nr. 573/2013 pronunțată de Tribunalul BIHOR la data de 27-05-2013 în dosarul nr. 11961/271/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BIHOR
SECȚIA A II-A CIVILA, DE C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 573/R/CA/2013
Ședința publică din 27 mai 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: O. C. C.
JUDECĂTOR: U. O. M.
JUDECĂTOR: S. D.
GREFIER: M. M. B.
Pe rol fiind judecarea recursului contencios și administrativ fiscal introdus de recurentul P. D. D. domiciliat în Nucet, ., J. Bihor în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI BIHOR cu sediul în Oradea, Parcul T., nr. 18, Jud. Bihor împotriva Sentinței civile nr. 1145/30.01.2013 pronunțată de Judecătoria Oradea având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentanta recurentului av. N. A. A. din Baroul Bihor în baza delegației avocațiale de la dosar, lipsă fiind intimatul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care: se învederează instanței, că procedura de citare este legal îndeplinită, că prezentul recurs este la primul termen de judecat, este motivat și este scutit de taxă de timbru.
Reprezentanta recurentului av. N. A. A. arată că nu mai are cereri de formulat sau probe de propus și solicită cuvântul asupra recursului.
Nemaifiind alte cereri de formulat ori probe de propus, în baza art.150 C.pr.civ., instanța constată cauza în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta recurentului av. N. A. A. solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea în parte a Sentinței civile nr. 1145/30.01.2013 pronunțată de Judecătoria Oradea și admiterea în tot a plângerii contravenționale; în subsidiar solicită înlocuirea sancțiunii amenzii cu măsura avertismentului, fără cheltuieli de judecată; plângerea a fost formulată pentru două fapte, iar instanța de fond a apreciat că este o singură faptă, materialul lemnos avea aviz de însoțire a mărfii, dar autocamionul în localitatea Dușești s-a defectat, marfa fiind transportată apoi cu două camionete; prima camionetă a fost oprită de către agentul constatator căruia i s-a adus la cunoștință cele întâmplate și că avizul este în cea de-a doua camionetă, dar acesta nu a ținut cont de această împrejurare și a întocmit procesul verbal contestat, cu toate că nu s-a transportat materialul lemnos în mod nelegal.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 1145/30.01.2013 pronunțată de Judecătoria Oradea a fost admisă în parte plângerea contravențională formulată de petentul P. D. D., în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului Bihor împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/02.06.2012 .
A fost redus cuantumul amenzii aplicate pentru contravenția prevăzută de art. 19 lit. b din Legea 171/2010 de la 3000 la 2000 de lei.
A fost anulat în parte procesul verbal cu privire la contravenția prevăzută de art. 21 lit. k din Legea 171/2010 și în consecință a fost exonerat petentul de la plata amenzii de 2000 de lei stabilite prin procesul verbal pentru această faptă.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin procesul verbal de contravenție . nr._/02.06.2012 (f.7), petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum total de 5000 lei în baza art. 19 lit. b și 21 lit. k din Legea nr. 171/2010, reținându-se că în ziua de 02.06.2012, ora 00:05, pe DN 76, Hidișelu de Sus, a fost depistat în timp ce conducea autoutilitara marca Ford cu nr. de înmatriculare_, transportând aproximativ 3 m cubi material lemnos specia fag, fasonat la metru, fără aviz de însoțire și faptul că petentul a refuzat să transporte materialul confiscat la locul indicat.
Verificând plângerea din perspectiva art. 34 din OG nr. 2/2001, instanța a constatat că aceasta a fost depusă în termenul legal de 15 zile de la comunicarea procesului verbal.
Verificând procesul verbal de contravenție din perspectiva condițiilor de legalitate impuse sub sancțiunea nulității de art. 17 din OG nr. 2/2001, instanța a reținut că acesta a fost întocmit cu respectarea acestor condiții.
De asemenea, instanța a constatat că situația de fapt reținută de agentul constatator constituie contravenții în sensul textelor de lege menționate.
În ceea ce privește temeinicia procesului verbal, cu privire la prima faptă reținută de agentul constatator, instanța a reținut că starea de fapt descrisă în procesul verbal corespunde realității, petentul transportând material lemnos fără a avea aviz de însoțire.Astfel, conform art. 11 alin. 3 din HG 996/2008, în cazul în care, din motive obiective, mijlocul de transport cu care se transportă materiale lemnoase trebuie să fie înlocuit, ocolul silvic pe raza căruia se realizează transbordarea materialelor lemnoase eliberează avizul de însoțire pentru noul mijloc de transport, la solicitarea transportatorului sau a proprietarului materialelor lemnoase, făcând mențiunea de anulare, sub semnătură și sigiliu, pe avizul de însoțire inițial. Prin urmare, petentul avea obligația, în cazul în care i s-a defectat camionul pentru care avea emis avizul de însoțire și dorea să transporte materialul lemnos cu alte mijloace de transport, să se adreseze Ocolului silvic pe raza căruia s-a defectat camionul și să solicite emiterea unor noi avize de însoțire pentru camionetele cu care urma să transporte materialul lemnos mai departe, avizul inițial emis urmând a fi anulat.
Analizând proporționalitatea sancțiunii aplicate, având în vedere regimul special al circulației materialului lemnos, instanța a apreciat că sancțiunea avertismentului nu este suficientă, fiind necesară aplicarea unei amenzi contravenționale. Instanța a constatat însă că în procesul verbal nu sunt menționate motivele care au determinat aplicarea unui cuantum sporit al amenzii, motiv pentru care, având în vedere și împrejurările în care a fost săvârșită fapta, instanța a redus cuantumul amenzii aplicate pentru contravenția prevăzută de art. 19 lit. b din Legea 171/2010 de la 3000 la 2000 de lei, minimul prevăzut de lege.
În ceea ce privește a doua faptă reținută în sarcina petentului, instanța a constatat că starea de fapt menționată în procesul verbal nu corespunde realității. Astfel, din probatoriul administrat instanța a reținut că petentul a transportat materialul lemnos la locul indicat de agentul constatator însă a refuzat să-l descarce, astfel încât nu s-a putut reține în sarcina petentului săvârșirea contravenției prevăzute de art. 21 lit. k din Legea 171/2010, normele de sancționare a contravențiilor fiind de strictă interpretare.
Pentru considerentele expuse, instanța a admis în parte plângerea contravențională, a redus cuantumul amenzii aplicate pentru contravenția prevăzută de art. 19 lit. b din Legea 171/2010 de la 3000 la 2000 de lei și a anulat în parte procesul verbal cu privire la contravenția prevăzută de art. 21 lit. k din Legea 171/2010, exonerând petentul de la plata amenzii de 2000 de lei stabilite prin procesul verbal pentru această faptă.
Prin recursul formulat în termen, înregistrat la instanță la data de 08.03.2013, recurentul P. D. D. a solicitat modificarea sentinței civile nr. 1145/30.01.2013 pronunțată de Judecătoria Oradea, admiterea plângerii contravenționale formulate și anularea procesului verbal de contravenție . nr._ din 02.06.2012 în ce privește contravenția prevăzută de art. 19 lit. b din legea nr. 17/2010 ori înlocuirea sancțiunii cu avertisment.
În motivarea recursului formulat susține că deși prin sentința recurată s-a reținut că nu se face vinovat de săvârșirea contravenție prevăzute de art. 21 lit. k din legea nr. 171/2010, s-a reținut că se face vinovat de săvârșirea contravenției prevăzute de art. 19 lit. b din aceeași lege .
Susține în continuare că a dovedit că transportul de material lemnos s-a efectuat în condiții de legalitate, având asupra sa avizul de însoțire a mărfii, însă deoarece autovehiculul cu care efectua transportul s-a defectat, materialul lemnos a fost reîncărcat în două camionete, iar actele privind transportul inclusiv avizul de însoțire a mărfii au rămas la fiul său, care a condus cea de a doua camionetă .
Apreciază că dacă se reține săvârșirea faptei, având în vedere gradul redus de pericol sociale, sancțiunea ce trebuie aplicată este cea a avertismentului .
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate cât și din oficiu în temeiul disp. art. 304 ind. 1 c.pr.civ instanța reține că acesta este nefundat pentru considerentele ce succed :
Prin procesul verbal de contravenție . nr._/02.06.2012 (f.7), petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum total de 5000 lei în baza art. 19 lit. b și 21 lit. k din Legea nr. 171/2010, reținându-se că în ziua de 02.06.2012, ora 00:05, pe DN 76, Hidișelu de Sus, a fost depistat în timp ce conducea autoutilitara marca Ford cu nr. de înmatriculare_, transportând aproximativ 3 m cubi material lemnos specia fag, fasonat la metru, fără aviz de însoțire și faptul că petentul a refuzat să transporte materialul confiscat la locul indicat.
Prin sentința recurată s-a constatat că petentul nu a săvârșit contravenția reținută de art. 21. lit. k din Legea nr. 171/2010, respectiv petentul nu refuzat să transporte materialul confiscat la locul indicat, însă a efectuat transportul în lipsa avizului de însoțire, faptă ce constituie contravenția prevăzută de art. 19 lit. b din legea nr. 171/2010, pentru care s-a redus amenda aplicată la minimul special de 20.000 lei.
Analizând criticile referitoare la menținerea procesului verbal de contravenție cu privire la contravenția prevăzută de art. 19 lit. b din Legea nr. 171/2010, se reține că în mod corect, instanța de fond a făcut aplicabilitatea art. 11 alin. 3 din HG 996/2008, potrivit cu care petentul avea obligația, în cazul în care i s-a defectat camionul pentru care avea emis avizul de însoțire și dorea să transporte materialul lemnos cu alte mijloace de transport, să se adreseze Ocolului silvic pe raza căruia s-a defectat camionul și să solicite emiterea unor noi avize de însoțire pentru camionetele cu care urma să transporte materialul lemnos mai departe, avizul inițial emis urmând a fi anulat.
În speță, petentul s-a prevalat de existența avizului de însoțire al mărfii nr._ din 31.05.2012, emis pentru cantitatea de 6 mc. material lemnos cu data și ora plecării transportului 01.06.2013, ora 5, 00, iar constatarea contravenției s-a făcut la data de 02.06.212 orele 00, 05, cu punct de încărcare Băița și punct de descărcare Diosig . Constatarea contravenției s-a făcut la un interval de 20 h, față de ora plecării, timp suficient pentru a obține un nou aviz de însoțire a mărfii, având în vedere și faptul că locul constatării se află la o distanță de aproximativ 100 km, parcurs care se putea realiza în max 3 h.
În împrejurările date, există suspiciunea, că avizul de transport invocat putea fi folosit și pentru acoperirea altor transporturi, fapta prezentând sub acest aspect un grad ridicat de pericol social .
În consecință instanța apreciază că în mod just instanța de fond a reținut, atât existența contravenție cât și gradul de pericol social al acesteia, astfel că în temeiul disp. art. 312 al. 1 va respinge recursul.
Cheltuieli de judecată nu se vor acorda, nefiind solicitate .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul introdus de recurentul P. D. D. domiciliat în Nucet, ., J. Bihor în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI BIHOR cu sediul în Oradea, Parcul T., nr. 18, Jud. Bihor împotriva Sentinței civile nr. 1145/30.01.2013 pronunțată de Judecătoria Oradea pe care o menține în totul.
Fără cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică azi 27.05.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
O. C. C. U. O. M. S. D.
În concediu de odihnă,
Semnează președintele instanței
M. C.
GREFIER
M. M. B.
Red. Fond
M. B.
RED: U.O.
DAC: M.B.
2 exe/ 21.06.2013
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 1016/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 28/2013.... → |
|---|








