Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 1006/2013. Tribunalul BIHOR
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1006/2013 pronunțată de Tribunalul BIHOR la data de 06-02-2013 în dosarul nr. 9198/111/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BIHOR
SECȚIA A II-A CIVILA, DE C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
SENTINȚA Nr. 1006/CA/2013
Ședința publică de la 06 Februarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. V.
Grefier D. M.
Pe rol fiind judecarea cauzei de C. administrativ și fiscal privind pe reclamanta L. F., în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR A ORAȘULUI BEIUȘ și chemata în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentantul reclamantei, av. Zach T., lipsă fiind restul părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că procedura de citare este legal îndeplinită, cauza este la al treilea termen de judecată, acțiunea este timbrată ci taxă de timbru în cuantum de 43 lei și timbru judiciar de 0,60 lei, după care:
În temeiul art. 159 indice 1 alin 4 Cod procedură civilă procedând la verificarea din oficiu a competenței instanța constată că este competentă general în temeiul art. 1 alin 1 din Legea 554/2004, este competentă material în temeiul art. 10 alin. 1 din Legea 554/2004 și este competentă teritorial în temeiul art. 10 alin. 3 din Legea 554/2004.
Instanța întreabă părțile prezente dacă mai au de formulat cereri în probațiune.
Părțile prezente arată că nu mai au cereri de formulat.
În temeiul art. 167 Cod procedură civilă instanța încuviințează pentru reclamant proba cu înscrisurile depuse la dosar considerând această probă ca fiind legală, verosimilă și pertinentă.
Nefiind alte cereri în probațiune de formulat, găsind cauza lămurită, instanța închide faza probatorie și acordă cuvântul pe fond părților.
Reprezentantul reclamantei solicită instanței admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată reprezentând taxă de timbru și timbru judiciar.
Considerând cauza lămurită instanța reține cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor la data de 20.07.2011, sub număr de dosar_, reclamanta L. F. a solicitat instanței în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice a Orașului Stei ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună anularea deciziei de calcul a taxei de poluare nr._/26.11.2008 și să dispună obligarea pârâtei la restituirea taxei de poluare în cuantum de 3360 lei și obligarea pârâtei la plata dobânzii legale până la data plății efective, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat, în esență, că a înmatriculat în România un autoturism second hand. Conform susținerilor reclamantei, pentru a-l înmatricula în România, a fost obligata să achite taxa pe poluare în valoare de 3360 lei, impusă de O.U.G. nr.50/2008, deși acest autovehicul a fost înmatriculat anterior într-o țară ce aparține Uniunii Europene. În aceste condiții, consideră reclamantul, în esență, că îngrădirea dreptului său de a înmatricula autoturismul în România, prin achitarea taxei de poluare, reprezintă o încălcare a dreptului comunitar, taxa de poluare fiind edictată în așa fel încât se descurajează importul, fiind favorizate produsele naționale. În plus, reclamantul a susținut că este evident că a suferit un prejudiciu constând în lipsirea de folosința sumei plătite cu titlu de taxă de poluare și între data plății taxei și data cererii de restituire și, neexistând un temei pentru repararea acestuia în Codul de procedură fiscală, trebuie recurs la norma generală în materie, astfel încât pârâta datorează pentru această perioadă dobânda legală.
În drept, reclamantul a invocat prevederile Tratatului C.E., Legea 554/2004, Constituția, O.U.G. 50/2008.
În probațiune, reclamanta a depus la dosar carte de identitate ( fila 6), chitanța ( fila 7), certificat de înmatriculare ( fila 9), decizia de calcul ( fila 10), răspuns la plângerea prealabila ( fila 11), contract de vânzare cumpărare pentru un vehicul folosit ( fila 20), certificat de înmatriculare traduc ( fila 21), contractul de vânzare cumpărare in limba străina ( fila 22).
Acțiunea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru de 43 lei și timbru judiciar de 0,6 lei.
La dosar a depus cerere de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu, pârâta prin care a solicitat obligarea chematei în garanție să-i restituie suma de 3360 lei achitată cu titlu de taxă pe poluare, precum și cuantumul dobânzii legale până la data plății efective.
În motivarea cererii, arată că suma achitată de reclamant cu titlu de taxă pe poluare constituie, potrivit dispozițiilor art.1 alin.1 din O.U.G. nr.50/2008, venit la bugetul fondului pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu pentru finanțarea programelor și proiectelor destinate protecției mediului.
În drept, pârâta a invocat prevederile art. 60-63 C.proc.civ.
Deși legal citată cu mențiunea depunerii întâmpinării, chemata în garanție nu a depus întâmpinare la dosar.
La termenul din data de 04.04.2012 reclamantul și-a precizat acțiunea arătând că își susține acțiunea în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Beiuș.
Instanța a încuviințat pentru reclamanta proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Reclamanta a înmatriculat în România un autovehicul de ocazie marca Audi tip A4 Quatro având nr. de identificare WAUZZZ8DZVA031524. Autovehiculul a fost cumpărat de reclamantă din Germania, stat membru al Uniunii Europene, astfel cum rezultă contractul de vânzare cumpărare depus la dosar (f. 20). În vederea înmatriculării în România a vehiculului menționat, reclamanta a plătit, la data de 26.11.2008, suma de 3360 lei (f.7) ca taxă pe poluare în temeiul O.U.G. nr.50/2008, stabilită prin decizia de calcul a taxei pe poluare nr._/26.11.2008 emisă de Administrația Finanțelor Publice a Orașului Stei (f.22). La data de 26.11.2011 reclamanta s-a adresat pârâtei solicitând restituirea taxei de poluare plătite, însă pârâta a refuzat restituirea acesteia ( fila 11).
Problema dedusă judecății constă în a lămuri dacă taxa pe poluare, a cărei plată era prevăzută ca obligatorie de O.U.G. 50/2008, în vigoare la data emiterii actului administrativ contestat, contravine art.110 paragraful 1 (fost 90 TCE) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, urmând ca analiza dispozițiilor O.U.G. nr.50/2008 privitoare la problema dedusă judecății să aibă în vedere și prevederile art.11 și art.148 din Constituția României, ale Legii nr.157/2005, precum și jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene.
Astfel, instanța constată că în reglementarea internă a fost introdusă inițial o taxă specială de primă înmatriculare pentru autoturisme prin art.2141-2143 din Legea nr.343/2006 pentru modificarea și completarea Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal, modificată prin O.U.G. nr.110/200, fiind stabilită obligația achitării taxei, modul de calcul și scutirile de la plata acesteia.
Ulterior, prin O.U.G. nr.50/2008 s-au abrogat dispozițiile art.2141-2143 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, fiind stabilit cadrul legal pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.
Astfel, potrivit art.4 din O.U.G. nr.50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, cu modificările și completările ulterioare, „obligația de plată a taxei de poluare intervine: a) cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România;”
Din prevederile legale menționate, rezultă că această taxă de poluare este percepută exclusiv pentru autoturismele înmatriculate anterior în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România, după aducerea lor în țară, începând cu data de 1 iulie 2008, această taxă nefiind percepută pentru autovehiculele deja înmatriculate în România.
În conformitate cu art. 110 paragraful 1 (ex-articolul 90 TCE) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), „nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
Norma indicată se referă la interzicerea măsurilor protecționiste instituite de un stat membru cu privire la anumite produse, prin care s-ar putea crea o situație de discriminare negativă sau un statut de vădit dezavantaj economic pentru produsele similare concurente provenite din alte state membre comunitare.
Potrivit unei jurisprudențe constante a Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE), există o încălcare a art.110 din TFUE, atunci când valoarea taxei aplicate unui vehicul de ocazie importat depășește valoarea reziduală a taxei încorporate în valoarea vehiculelor de ocazie similare deja înmatriculate pe teritoriul național (Hotărârea din 9 martie 1995, Nunes Tadeu, C-345/93, Hotărârea din 22 februarie 2001, Gomes Valente, C-393/98, precum și Hotărârea din 19 septembrie 2002, Tulliasiamies și Siilin, C-101/00).
Curtea de Justiție a Uniunii Europene a analizat chiar taxa de poluare instituită de Statul Român în Hotărârea din 7 aprilie 2011 dată în cauza C-402/09 T. și Hotărârea din 7 iulie 2011 dată în cauza C-263/10 N., prin care s-a stabilit incompatibilitatea taxei de poluare cu dreptul european.
Prin hotărârea dată în cauza C-402/09 T., CJUE a stabilit faptul că „taxa pe poluare instituită prin reglementarea română și care se aplică vehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru este contrară dreptului Uniunii. Astfel, această reglementare are ca efect să descurajeze importul și punerea în circulație a vehiculelor de ocazie cumpărate în alte state membre. Reglementarea română (…) a instituit, începând de la 1 iulie 2008, o taxă pe poluare care trebuie să fie plătită cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România. Reglementarea menționată nu face distincție între vehiculele fabricate în acest stat membru și cele produse în străinătate. De asemenea, aceasta nu face distincție între vehiculele noi și vehiculele de ocazie”.
Potrivit hotărârii CJUE, această taxă creează o discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie importate și autovehiculele de ocazie similare prezente deja pe teritoriul național. Curtea a arătat că „în aceste condiții, reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre. Or, chiar dacă dreptul Uniunii nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare”.
În consecință, Curtea a apreciat că dreptul Uniunii se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”
Argumentele Curții au fost reluate în hotărârea pronunțată în cauza C-263/10 N., arătându-se că aceleași considerații vizează și regimul de impozitare prevăzut de O.U.G. nr.50/2008, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr.208/2008, O.U.G. nr.218/2008, O.U.G. nr.7/2009 și, respectiv, O.U.G. nr.117/2009.
Curtea a reținut că toate versiunile de modificare a O.U.G. nr.50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
Curtea a decis că art.110 TFUE trebuie interpretat în sensul că instituirea unei taxe de poluare doar autovehiculelor înmatriculate pentru prima dată în România după . O.U.G. nr.50/2008, deși nediscriminatorie, creează un efect protecționist pe piață, descurajând importul de mașini de ocazie fără a descuraja în egală măsură și cumpărarea de mașini de ocazie existente pe piața națională anterior O.U.G. nr.50/2008.
Sub aspectul obligativității respectării dreptului comunitar și priorității acestuia față de reglementările interne, instanța reține că prin Legea nr.157/2005 România a ratificat tratatul privind aderarea Republicii Bulgaria și a României la Uniunea Europeană.
Efectele acestei ratificări sunt reglementate de art.148 alin.2 și 4 din Constituția României, care statuează că, „urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare”, precum și faptul că „Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2”.
De asemenea, obligația respectării dispozițiilor cuprinse în tratatele ratificate de Statul Român rezultă și din prevederile art. 11 alin. 1 din Constituție, conform cărora Statul Român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte.
Din prevederile constituționale citate și dispozițiile Legii nr.157/2005, rezultă că, urmare a aderării României la Uniune, Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene are caracter obligatoriu pentru Statul Român iar aplicarea dispozițiilor din legile interne ale Statului Român trebuie să se facă în conformitate cu dispozițiile obligatorii din dreptul Uniunii Europene, respectiv din dreptul comunitar. Dispozițiile dreptului comunitar au prioritate față de dreptul național, în temeiul principiului supremației dreptului comunitar. Obligativitatea instanțelor din statele membre de a aplica prioritar Tratatul Uniunii a fost statuată și prin hotărârile pronunțate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauzele Flaminio C. v. Enel și Amministrazione delle Finanze dello Stato v. Simmenthal S.p.a. Potrivit considerentelor CJUE, redate în aceste hotărâri, la . Tratatului, acesta a devenit parte integrantă a ordinii juridice a statelor membre, instanțele din aceste state fiind obligate să îl aplice. Curtea a reținut că „o instanță națională ce este chemată, în limitele competenței sale, să aplice prevederi alte dreptului comunitar, are obligația de a aplica aceste prevederi, dacă este necesar chiar refuzând să aplice legislația națională, inclusiv cea adoptată ulterior, nefiind necesar ca instanța să ceară sau să aștepte abrogarea prevederilor contrare de către puterea legislativă sau Curtea Constituțională.”
În consecință, judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența, atunci când dă efect direct dispozițiilor art.110 din Tratat, să aplice procedurile naționale în așa fel încât drepturile prevăzute în Tratat să fie deplin și efectiv protejate.
Față de opinia explicită a CJUE exprimată în Hotărârile T. și N., obligatorie pentru instanța națională în interpretarea dreptului comunitar, instanța constată că este competentă să procedeze, în executarea obligației de a asigura realizarea efectului deplin al dreptului comunitar, la înlăturarea de la aplicare a oricărei dispoziții contrare legislației naționale, chiar ulterioară, fără a solicita sau a aștepta eliminarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional.
Prin urmare, față de caracterul discriminatoriu al reglementării taxei de poluare, această reglementare urmează a fi înlăturată ca fiind în contradicție cu dispozițiile art.110 TFUE. Totodată, în condițiile în care prin Hotărârea N. s-a stabilit că toate variantele taxei pe poluare aplicabile în perioada 15.12.2008 – 31.12.2010 au fost declarate incompatibile cu art.110 TFUE și s-a respins cererea Statului Român de limitare a efectelor în timp a hotărârii Curții, reținând, de asemenea, că aceleași argumente sunt valabile și în privința taxei pe poluare aplicabile după data de 01.01.2011, instanța, raportându-se la concluziile Hotărârilor T. și N., constată că prezenta cauză nu diferă, sub aspectele analizate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, de cele două cauze deferite instanței de contencios european.
Pentru considerentele expuse, reținând incompatibilitatea taxei pe poluare instituite în sarcina reclamantului cu dispozițiile art.110 TFUE, în temeiul art.18 alin.1 din Legea nr.554/2004, instanța va admite acțiunea, va anula decizia de calcul a taxei de poluare nr._/26.11.2008 emisă de Administrația Finanțelor Publice a Orașului Stei și va obliga pârâta la restituirea către reclamantă a sumei de 3360 lei, reprezentând taxa pe poluare percepută cu încălcarea art. 110 TFUE.
Cu privire la capătul de cerere accesoriu privind plata dobânzii, instanța apreciază că sunt aplicabile dispozițiile art. 124 raportat la art.70 alin.1 C.proc.fisc., care reglementează acordarea dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate de la buget. Din coroborarea acestor dispoziții legale, instanța constată că dobânzile legale datorate de autoritățile fiscale în prezenta cauză se impun a fi calculate din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la înregistrarea în evidența acestor autorități a cererii de restituire a taxei.
În consecință, instanța va dispune obligarea pârâtei și la plata dobânzii asupra sumelor de 3360 lei, dobândă calculată la nivelul majorării de întârziere prevăzute de Codul de Procedură Fiscală, din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la înregistrarea în evidența organului fiscal a cererii de restituire a taxei achitată de reclamantă și până la data plății efective.
Cu privire la cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă împotriva chematei în garanție Administrația F. pentru Mediu, instanța reține următoarele:
Potrivit art.60 alin.1 C.proc.civ., partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul în care ar cădea în pretenții cu o cerere de chemare în garanție sau în despăgubire.
Față de aceste aspecte și reținând că, în conformitate cu prevederile art.1 din O.U.G. nr.50/2008, taxa pe poluare pentru autovehicule constituie venit la bugetul F. de mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului, în temeiul art.63 C.proc.civ., instanța va admite cererea de chemare în garanție și va obliga chemata în garanție să-i plătească pârâtei suma de 3360 lei, reprezentând taxa pe poluare și dobândă calculată la nivelul majorării de întârziere prevăzute de Codul de Procedură Fiscală, din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la înregistrarea în evidența organului fiscal a cererii de restituire a taxei achitată de reclamant și până la data plății efective.
Conform art. 274 alin. 1 C.proc. civ. partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. În speță, instanța apreciază că pârâtei îi revine culpa procesuală existând și cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. Prin urmare, instanța va admite cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată și o va obliga pe pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 43,6 lei reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea formulată de reclamanta L. F. domiciliata in localitatea Stei, ., ., în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Beiuș cu sediul în Beiuș, ., jud. Bihor.
Anulează decizia de calcul a taxei de poluare nr._/26.11.2008 emisă de pârâtă.
Obligă pe pârâtă la restituirea către reclamantă a sumei de 3360 lei, reprezentând taxa pe poluare, precum și la plata dobânzii legale la nivelul majorării de întârziere prevăzute de Codul de procedură fiscală, calculate din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la înregistrarea în evidența organului fiscal a cererii de restituire a taxei.
Admite cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă în contradictoriu cu chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu, cu sediul în București, ..294, corp A, sector 6.
Obligă pe chemata în garanție la plata în favoarea pârâtei Direcția Generală a Finanțelor Publice Bihor a sumei de 3360 lei, reprezentând taxa pe poluare, precum și la plata dobânzii legale la nivelul majorării de întârziere prevăzute de Codul de procedură fiscală, calculate din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la înregistrarea în evidența organului fiscal a cererii de restituire a taxei.
Obligă pe pârâtă la plata către reclamant a sumei de 43,6 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 06.02.2013.
Președinte, Grefier,
V. A. M. D.
Red. Jud. V.A.
Dact. Gref. M.D./5 ex./18.02.2013
Emis 3 comunicări cu:
reclamanta L. F. domiciliata in localitatea Stei, ., .,
pârâta Administrația Finanțelor Publice Beiuș cu sediul în Beiuș, ., jud. Bihor.
chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu, cu sediul în București, ..294, corp A, sector 6.
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 358/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 273/2013.... → |
|---|
