Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1036/2013. Tribunalul BIHOR
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1036/2013 pronunțată de Tribunalul BIHOR la data de 09-12-2013 în dosarul nr. 21844/271/2010
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BIHOR
SECȚIA A II-A CIVILA, DE C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIA Nr. 1036/R/CA/2013
Ședința publică de la 09 Decembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. D. J.
Judecător I. C. M.
Judecător A. C. C.
Grefier M. M.
Pe rol judecarea fiind judecarea recursului de contencios administrativ și fiscal declarat de recurenta . cu sediul în Mintia, ..2, jud. Hunedoara în contradictoriu cu intimata D. S. VETERINARA SI PENTRU SIGURANTA ALIMENTELOR BIHOR ANSVSA - DSVSA BIHOR cu sediul în Oradea, ..37, jud. Bihor împotriva sentinței civile nr. 6753/04.05.2012 pronunțată de Judecătoria Oradea având ca obiect anulare proces verbal de contravenție
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă nimeni.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că prin registratura instanței la data de 09.12.2013 intimata a depus la dosar întâmpinarea, solicitând judecarea cauzei în lipsă conform art.242 C.p.c., după care
TRIBUNALUL
DELIBERÂND:
Asupra recursului de față Tribunalul, constată următoarele;
Prin sentința nr. 6753/04.05.2012 pronunțată de Judecătoria Oradea, s-a respins cererea formulata de petenta ., cu sediul in loc. Mintia, .. 2, jud. Hunedoara, in contradictoriu cu intimata D. S. VETERINARA SI PENTRU SIGURANTA ALIMENTELOR BIHOR ANSVSA - DSVSA BIHOR, cu sediul in loc. Oradea, .. 37, jud. Bihor.
Păstrează dispozițiile procesului-verbal atacat.
F. cheltuieli de judecata.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Prin procesul-verbal de contravenție PV nr._/13-10-2010, petentul a fost sancționat cu amenda contravenționala in suma de 2000 lei, reținându-se in sarcina sa, săvârșirea contravenției prevăzute de art. 4, cpt. 1 din HG nr. 984/2005.
Verificând plângerea din perspectiva art. 34 din OG nr. 2/2001, instanța de fond a constatat că aceasta a fost depusă în termen legal. Astfel procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr. PV nr._/13-10-2010 încheiat în data de 13-10-2010, a fost semnat de petentă la data întocmirii lui, iar plângerea de față a fost depusă direct la instanță la data de 28-10-2010, adică în interiorul termenului de 15 zile de la comunicarea procesului verbal, prevăzut de art.31 alin.1 din O.G.2/2001.
De asemenea instanța de fond a constatat că procesul-verbal de contravenție respectă condițiile de legalitate impuse sub sancțiunea nulității de art. 17 din OG nr. 2/2001 și că situația de fapt reținută de agentul constatator în cuprinsul procesului-verbal de contravenție PV nr._/13-10-2010 încheiat constituie contravenție în sensul art.7 alin 2 din O.G.15/2002 care interzice circulația pe drumurile publice fără rovinetă valabilă.
S-a reținut apoi ca procesul verbal nu poate face dovada prin el însuși, procesul verbal reprezentând doar actul prin care petentul este acuzat de săvârșirea contravenției.
Astfel cum s-a reținut de CEDO in cauza A. contra României, contravenția reținuta in sarcina petentului întrunește elementele expuse in art.6 par.1 din CEDO, întrucât câmpul de aplicare al HG 984/2005 privește toți cetățenii iar sancțiunea instituita are un caracter preventiv si represiv.
Pe cale de consecința, petentului ii sunt recunoscute si garanțiile procesuale specifice in materie penala in ceea ce privește dreptul la un proces echitabil, printre care si prezumția de nevinovăție prevăzuta de par.2 al art. 6.
Aceasta prezumție, ca orice prezumție legala relativa conduce la răsturnarea sarcinii probei.
Pe de alta parte, in favoarea intimatului operează prezumția instituita prin art. 1171 C.civ. privind legalitatea, veridicitatea si autenticitatea actului întocmit de un funcționar public, aflat in exercitarea atribuțiunilor sale de serviciu si in limitele competentei sale. Prezumția instituita prin art. 1171 C.civ. are de asemenea un caracter relativ, dispensează de sarcina probei si este susceptibila a fi combătuta prin proba contrarie.
Avem de a face așadar cu doua prezumții legale, ambele cu caracter relativ, cate una fin favoarea fiecăreia dintre parți iar pentru a asigura echilibrul procesual dintre ei urmează ca fiecare sa producă in fata instanței probe pertinente si concludente in susținerea afirmațiilor sale.
Procesul verbal de constatare și sancționare contravențională e un act juridic administrativ unilateral ce emană de la o autoritate publică, ce are competența de a constata și de a sancționa faptele contravenționale, și se bucură de prezumțiile de legalitate, de autenticitate și de veridicitate, are forță probantă și se execută din oficiu. Dar existența acestei prezumții nu scutește organul constatator de obligația ce îi incumbă în momentul contestării procesului verbal și anume de a susține cu probe veridicitatea celor reținute în procesul verbal, obligația pe care a îndeplinit-o în prezenta cauză, prin depunerea notei de constatare nr._/13-10-2010, care a stat la baza întocmirii procesului-verbal de contravenție.
Acest act administrativ de sancționare nu trebuie astfel să încalce prezumția de nevinovăție a persoanei contraveniente, care poate face dovada contrară, în situația de față însă, petenta nu si-a susținut prin probe poziția din cuprinsul plângerii inițiale și nu a depus autorizația sanitar veterinara pentru mijlocul de transport, cu care transporta carnea, care sa fie vizata la data controlului efectiv.
În baza art. 1169 C.civ. cel care face o propunere în fața instanței trebuie să o dovedească, iar potrivit art. 129 alin. 1 Cod de procedură civilă, părțile au îndatorirea să urmărească desfășurarea și finalizarea procesului, să-și probeze pretențiile și apărările.
Dimpotrivă, agentul instrumentator a perceput prin propriile simțuri fapta contravenționala, intimatul, prin înscrisurile aflate la dosar a produs probe prin care sa susțină conformitatea cu realitatea a celor consemnate in cuprinsul actului constatator si care sa conducă la dovedirea existentei faptei, a persoanei care a săvârșit-o si a vinovatiei acestuia, ceea ce conduce la concluzia legalității si temeiniciei procesului verbal.
Referitor la modalitatea de individualizare a sancțiunii contravenționale, raportat la prevederile art. 5, al. 5 din OG nr. 2 din 2001 in sensul respectării proporționalității dintre gradul de pericol social concret al faptei savarsite si sancțiunea aplicata, sa reținut ca sancțiunea aplicata petentului a fost in mod corect individualizata.
F. de considerentele de fapt si de drept de mai sus, in baza art. 31 din OG nr. 2 din 2001 instanța de fond a respins plângerea formulata de petent, conform dispozitivului prezentei hotărâri.
A luat act ca in conformitate cu art. 36 din OG nr. 2 din 2001 prezenta plângere contravenționala este scutita de taxa de timbru.
Împotriva acestei sentințe în termen legal a declarat recurs petenta . solicitând admiterea acestuia, modificarea acesteia și admiterea plângerii în întregime, iar în subsidiar aplicarea sancțiunii avertismentului.
În motivare se arată că procesul-verbal este nul întrucât nu cuprinde semnătura sa sau a unui martor asistent. De față la încheierea lui a fost șoferul angajat al unității căruia nu i s-a dat posibilitatea să formuleze obiecțiuni. În condițiile în care la momentul efectuării controlului nu era expirată autorizația sanitar-veterinară, iar în favoarea sa operează prezumția de nevinovăție, în mod nelegal a fost sancționată.
Raportat la gradul de pericol social concret al faptei, menținerea sancțiunii amenzii contravenționale nu se justifică, impunându-se înlocuirea ei cu avertisment.
Prin întâmpinarea depusă intimata D. S. VETERINARA SI PENTRU SIGURANTA ALIMENTELOR BIHOR ANSVSA - DSVSA BIHOR a solicitat respingerea recursului ca nefondat arătând că procesul-verbal a fost întocmit cu respectarea tuturor prevederilor legale. Marfa a fost încărcată în saci de polietilenă, fiind depozitată pe pardoseala vehiculului. Probele administrate în cauză nu au putut duce la conturarea unei alte stări de fapt, astfel încât se impune menținerea hotărârii.
Procedând la analizarea recursului prin prisma prevederilor art. 304 1 și 312 alin. 1 și C.pr.civ. tribunalul reține că acesta nefondat, urmând a fi respins. Astfel, având în vedere consecințele pe care le atrage angajarea răspunderii contravenționale, art.16 din O.G.2/2001 prevede în mod expres elementele pe care trebuie să le cuprindă procesul-verbal. Nerespectarea dispoziției legale atrage, în funcție de gravitatea încălcării, sancțiunea nulității absolute sau relative.
Aplicând principiul interpretării per a contrario se poate concluziona că nemenționarea altor elemente decât cele prevăzute de art. 16 și 17 nu poate duce la desființarea procesului-verbal decât în măsura în care s-a produs o vătămare ce nu poate fi înlăturată altfel ( art. 105 alin. 2 C.pr.civ. aplicabil pentru identitate de rațiune juridică ).
În acest sens art. 16 alin. 1 din O.G. 2/2001 prevede că procesul-verbal trebuie să cuprindă, între altele, semnătura unui martor în cazul în care el a fost încheiat în lipsa contravenientului sau motivul pentru care nu a putut fi indicat vreun martor. În cuprinsul actului de constatare și sancționare contravențională atacat nu se face referire la o asemenea împrejurare, astfel încât agentul constatator a încălcat prevederile legale amintite.
Această împrejurare nu poate duce însă prin ea însăși la anularea actului administrativ atâta timp cât petentul are posibilitatea de a invoca pe larg toate apărările și în fața instanței de judecată. În acest sens Înalta Curte de Casație și Justiție prin dec. civ. nr. XXII/2007 a stabilit că anularea unui proces-verbal în cazul încălcării prevederilor art. 16 alin. 1 presupune ca și condiție indispensabilă existența unei vătămări. Or, recurentei nu i s-a produs nicio vătămare de natură să justifice anularea procesului-verbal în condițiile în care procesul-verbal a fost semnat de către d-l N. R. A.- prepusul recurentei-, astfel încât sub acest aspect recursul nu este fondat.
Aceeași soluție se impune și în privința lipsei obiecțiunilor, recurenta având posibilitatea de a critica actul de sancționare sub toate aspectele.
Referitor la fapta reținută în sarcina sa trebuie precizat că examinând prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că distincția între contravenții și infracțiuni existentă în legislația internă a unora dintre statele semnatare ale Convenției, nu poate avea ca efect scoaterea unei categorii de fapte din sfera de aplicare a garanțiilor oferite de acest articol acuzațiilor în materie penala ( Hotărârea pronunțată în cauza Öztürk versus Germania, 21 februarie 1984, paragr. 50-56).
Pentru a determina dacă o contravenție poate fi calificată ca având un caracter „penal” în sensul prevederilor Convenției, prima chestiune care trebuie determinată este dacă textul normei de drept care definește fapta aparține, în sistemul legal al statului reclamat, legii penale; apoi trebuie determinată natura faptei și, în sfârșit, natura și gradul de severitate al pedepsei care poate fi aplicată persoanei care se face vinovată de comiterea contravenției ( Hotărârea pronunțată în cauza Ziliberberg versus M. din 1 februarie 2005, paragr. 29).
Criteriile enunțate, de regulă, nu sunt analizate cumulativ dar dacă analiza separată nu permite a se ajunge la o concluzie clară, atunci se impune abordarea lor cumulativă ( Hotărârea pronunțată în cauza Garyfallou AEBE versus G. din 22 septembrie 1998, paragr. 56). În ipoteza în care norma legală pretins a fi fost încălcată se adresează tuturor cetățenilor și nu vizează doar o categorie de persoane cu statut special iar scopul aplicării sancțiunii este de prevenire și pedepsire, suntem în prezența unei acuzații în materie penală, impunându-se respectarea garanțiilor conferite în această materie, inclusiv prezumția de nevinovăție.
Existența unei acuzații penale cu grad de severitate diferit a impus însă operarea unei distincții între infracțiuni ca nucleu dur al dreptului penal și restul faptelor penale, altele decât infracțiunile. În acest sens, instanța de contencios european a statuat că garanțiile procesual-penale recunoscute de art. 6 din Convenție nu se vor aplica în cazul „faptelor penale”, altele decât infracțiunile, cu toată strictețea ( cauza Jussila versus Finlanda ).
De altfel, aceeași concluzie a fost formulată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza A. versus România stabilind că prezumția de nevinovăție se aplică și în cadrul procedurilor contravenționale, fiind irelevantă calificarea dată de norma internă ( paragrafele 66-69 ). Cu toate acestea, instanța națională este îndreptățită ca în urma examinării probelor administrate în cauză și a sancțiunilor pe care legea le prevede să determine în concret limitele în care sunt aplicabile garanțiile amintite ( cauza N. versus România ).
Așa fiind, trebuie precizat că instanța de fond și-a întemeiat soluția pe constatările personale ale reprezentantului intimatei. Or, în raport de principiile stabilite de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, ar fi lipsit de logică să le fie recunoscut statelor parte la Convenție dreptul de a învesti organe administrative cu competenta de sancționare a unor fapte minore ( cauza Lauko versus Slovacia, hotarare din 2 septembrie 1998, § 64), fără a acorda valoare probatorie unui proces-verbal ce nu este afectat de vicii de legalitate. Tocmai de aceea, atâta timp cât din probele administrate nu s-a putut contura o altă stare de fapt, consideră că în mod corect s-a reținut că recurenta se face vinovată de fapta contravențională.
Cât privește sancțiunea aplicată tribunalul reține că potrivit art. 21 alin.3 din O.G.2/2001 ea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ, ținând seama de gradul de pericol social concret al faptei, de împrejurările comiterii acesteia, de modul și mijloacele de săvârșire, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului. S-au instituit, așadar, criterii generale și obligatorii ce trebuie avute în vedere atât de agentul constatator în momentul aplicării sancțiunii, cât și de instanța de judecată atunci când analizează legalitatea și temeinicia acesteia.
Obligația instituită de legiuitor referitoare la manipularea produselor din carne și vizarea autorizației operează fără vreo condiție suplimentară. Cu alte cuvinte, simpla comercializare a acesteia fără respectarea tuturor regulilor de igienă atrage răspunderea contravențională. În condițiile în care la momentul constatării contravenției au fost încălcate reguli elementare de igienă alimentară, consideră că scopul educativ și preventiv pe care îl presupune orice sancțiune nu poate fi atins prin aplicarea sancțiunii avertismentului, astfel încât recursul este nefondat sub acest aspect.
Față de toate acestea, în temeiul art. 312 alin. 1 C.pr.civ. va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul introdus de recurenta . cu sediul în Mintia, ..2, jud. Hunedoara în contradictoriu cu intimata D. S. VETERINARA SI PENTRU SIGURANTA ALIMENTELOR BIHOR ANSVSA - DSVSA BIHOR cu sediul în Oradea, ..37, jud. Bihor împotriva sentinței civile nr. 6753/04.05.2012 pronunțată de Judecătoria Oradea, pe care o menține în totul.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 09 decembrie 2013.
Președinte, L. D. J. | Judecător, I. C. M. | Judecător, A. C. C. |
Grefier, M. M. |
Red.jud.M.C./ 9 ianuarie 2014
Red.jud.fond.B.M.E.
Tehn.red.M.M./2 ex.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 273/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 1546/2013.... → |
|---|
