Contestaţie la executare. Decizia nr. 57/2013. Tribunalul BIHOR
| Comentarii |
|
Decizia nr. 57/2013 pronunțată de Tribunalul BIHOR la data de 14-01-2013 în dosarul nr. 6003/271/2008*
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BIHOR
SECȚIA A II-A CIVILA, DE C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIA Nr. 57/R/CA/2013
Ședința publică de la 14 Ianuarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. C. M.
Judecător L. D. J.
Judecător A. C. C.
Grefier M. M.
Pe rol judecarea recursului contencios administrativ și fiscal declarat de recurenta M. E. ȘI FINANȚELOR REPREZENTAT DE CĂTRE DGFP BIHOR, cu sediul în loc.Oradea, ..2B, jud.Bihor, în contradictoriu cu intimații P. A., cu dom.loc.Oradea, ..10, jud.Bihor, și chemat în garanție M. JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR CETĂȚENEȘTI, cu sediul în loc.București, ., sector 5, împotriva sentinței civile nr.3402 din 29.02.2012, pronunțată de Judecătoria Oradea, având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă nimeni.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că recursul este scutit de plata taxei de timbru, după care:
INSTANȚA
Asupra recursului de față Tribunalul constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 3402 din 29.02.2012, pronunțată de Judecătoria Oradea, s-a respins excepția perimării invocată de contestatorul M. E. ȘI FINANȚELOR, prin D.G.F.P. BIHOR.
S-a admis în parte contestația la executare formulată de contestatorul M. E. ȘI FINANȚELOR, cu sediul în București ., sector 5, în contradictoriu cu intimata P. A., cu domiciliul procesual ales în Oradea, P-cul. T. nr. 10, jud. Bihor, și în consecință:
Instanța a menținut actele de executare din dosar execuțional nr. 350/E/2008 al S.E.J. „B.” - Oradea, întocmite anterior intrării în vigoare a O.U.G. 71/2009.
Instanța a constatat că după această dată, nu s-au efectuat alte acte de executare în dosarul execuțional.
Instanța a respins ca inadmisibilă cererea de chemare în garanție formulată de M. E. ȘI FINANȚELOR, în contradictoriu cu chematul în garanție M. JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR CETĂȚENEȘTI, cu sediul în București, ., sector 5.
Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond, analizând actele și lucrările dosarului, a reținut următoarele:
Prin titlul executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 757/LM/2007 a Tribunalului Bihor, irevocabilă prin Decizia Civilă nr. 188/2008-R a Curții de Apel Oradea, au fost obligați pârâții M. E. și Finanțelor Publice, M. Justiției, Curtea de Apel Oradea și Tribunalul Bihor să-i plătească intimatei suma de 49.757 lei, actualizată cu indicele de inflație la data plății efective, suma reprezentând drepturi salariale cu titlu de spor de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% din indemnizația brută lunară.
În baza hotărârii judecătorești menționate anterior, intimata a sesizat S.E.J. B. în vederea executării silite.
În dos ar execuțional nr. 350/E/2008, executorul judecătoresc a procedat, în temeiul disp. art. 371/2 C. pr. civ., la actualizarea sumei dispuse prin hotărârea judecătorească, iar prin procesul-verbal din 27.05.2008 (fila 7 din dos. execuțional), s-a stabilit valoarea creanței urmărite la suma de 59.397,76 lei .
Prin Somația nr. 1/28.05.2008, M. Justiției, Tribunalul Bihor și Curtea de Apel Oradea au fost somați, ca în termen de 1 zi, să-i achite intimatei suma de 59.397,76 lei.
De asemenea, prin somația nr. 2/28.05.2008, M. E. și Finanțelor Publice București a fost somat ca în cel mai scurt timp, să aloce fonduri în vederea achitării de către M. Justiției, a sumei de 59.397,76 lei, pe seama creditoarei P. A..
În cuprinsul ambelor somații, se menționează că, în ipoteza în care în bugetul Ministerului Justiției, la Titlul - cheltuieli salariale, nu sunt sume de bani disponibile, în temeiul disp. O.G. nr. 22/2002, modificată prin Legea nr. 110/2007, să facă demersuri pentru suplimentarea titlului de cheltuieli, iar în cazul în care nu se va face plata, după expirarea termenului de 6 luni, se va proceda la executarea silită.
Excepția invocată de contestator referitoare la necompetența teritorială a executorului, de natură a duce la anularea formelor de executare silită, este în realitate, motiv al contestației la executare formulată ce reprezintă apărare de fond și nu excepție procesuală, astfel că instanța de fond a analizat-o ca atare.
Astfel, instanța a reținut că, potrivit art. 7 alin. (1) din H.G. nr. 34/2009, Ministerul Finanțelor Publice are structura organizatorică prevăzută în anexa nr. 1, iar art. 13 alin. (2) din același act normativ, coroborat cu Anexa nr. 2 la acesta, prevede că Direcțiile Generale ale Finanțelor Publice sunt unități aflate în subordinea Ministerului Finanțelor Publice.
Printre atribuțiile acestor direcții generale aflate în structura Ministerului Finanțelor Publice, se află și cele privind administrarea contului curent al trezoreriei județene, urmărind în mod deosebit încasarea veniturilor statului, efectuarea decontării cheltuielilor instituțiilor publice, existența soldului, precum și a angajamentelor asupra acestora.
Față de cele de mai sus, instanța apreciază că, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 188/2000, Direcțiile Generale ale Finanțelor Publice pot fi executate silit, în numele Ministerului Finanțelor, acestea reprezentând instituția centrală la nivel teritorial, astfel că birourile executorilor judecătorești de la nivel teritorial sunt competente să demareze executarea silită pentru recuperarea sumelor stabilite prin titluri executorii.
Pe fondul cererii, astfel cum rezultă din cele descrise anterior, contestatorul alături de ceilalți debitori a fost obligat, prin hotărâre judecătorească irevocabilă și executorie, cu putere de lege la plata unor drepturi de natură salarială în favoarea intimatei, obligația de plată nefiind stabilită doar în sarcina Ministerului Justiției cum eronat afirmă contestatoarea.
Chiar dacă autoritățile și instituțiile obligate la plată, au stabilite prin lege atribuții proprii, fiecare pârât este obligat și răspunde în limita propriilor atribuții, nefiind motiv sau justificare pentru a refuza fiecare, executarea propriilor obligații, justificat de neîndeplinirea de ceilalți pârâți a obligațiilor ce le incumbă.
În speță, principalul obligat, de care depinde îndeplinirea obligațiilor celorlalți pârâți este chiar contestatorul, care avea obligația de a aloca fondurile necesare pentru plata drepturilor salariale, omisiune față de care ceilalți obligați nu-și pot îndeplini obligațiile proprii.
În prezența unei hotărâri judecătorești prin care s-a stabilit obligația în sarcina contestatorului, nu era necesară o solicitare suplimentară din partea Ministerului Justiției.
Însă, prin O.U.G. nr. 71/2009, O.U.G. nr. 45/2010 și apoi O.U.G. nr. 113/2010, s-a dispus eșalonarea obligației de plată a sumelor prevăzute în titlurile executorii emise, având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sistemul justiției.
Prin Legea nr. 230/2011, O.U.G. nr. 71/2009 a fost adoptată cu următoarea modificare: (…) Art. 1. - (1) Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2011, se va realiza după o procedură de executare care începe astfel: (…) a) în anul 2012 se plătește 5% din valoarea titlului executoriu; (…) b) în anul 2013 se plătește 10% din valoarea titlului executoriu; (…) c) în anul 2014 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu; (…) d) în anul 2015 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu; (…) e) în anul 2016 se plătește 35% din valoarea titlului executoriu. (…) (2) În cursul termenului prevăzut la alin. (1) orice procedură de executare silită se suspendă de drept.”
Având în vedere succesiunea actelor normative mai sus indicate, fiind eșalonată succesiv plata drepturilor salariale ulterior începerii executării silite și apoi, fiind suspendată executarea silită, este evident că executarea silită nu s-a perimat, astfel că instanța a respins excepția perimării.
Cu privire la legalitatea executării silite, instanța de fond a reținut că toate actele de executare silită încheiate anterior intrării în vigoare a O.U.G. nr. 71/2009 sunt legal întocmite și numai actele ulteriore sunt nelegale. De precizat însă că, în cazul de față, nu există acte ulterioare de executare care să fie anulate.
Față de considerentele ce preced, instanța a apreciat ca parțial întemeiată contestația la executare și, în temeiul disp. art. 399 și art. 402 C. pr. civ, a admis-o în parte, în limitele anterior arătate.
În ceea ce privește cererea de chemare în garanție formulată, aceasta a fost respinsă ca inadmisibilă de către instanța de fond, în temeiul disp. art. 63 C. pr. civ, deoarece în speță se contestă doar legalitatea actelor de executare, fără a se pune în discuție existența unei obligații de despăgubire, condiție expres prevăzută de art. 60 C. pr. civ.
Instanța nu a acordat cheltuieli de judecată, nefiind justificate.
Împotriva sentinței menționate, în termen, scutit de plata taxei judiciare de timbru, a declarat recurs contestatorul M. FINANȚELOR PUBLICE, reprezentat în baza mandatului nr._/18.05.2012 (anexat prezentei), de către Direcția Generala a Finanțelor Publice a Județului Bihor, în temeiul art. 304 ind. 1 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului și modificarea în parte a sentinței în sensul admiterii contestației la executare și anulării în totalitate a actelor de executare demarate în dosarul execuțional 350/E/2008 al S.E.J. B., pentru următoarele motive:
În fapt, arată că, Decizia nr. 10/19.09.2011 pronunțată de I.C.C.J. în dosarul nr. 12/2011, este motivată în sensul ca, M.F.P. are rolul de administrator al bugetului, dar nu are atribuția de a vira altor ordonatori de credite alte sume decât cele prevăzute în legea bugetului de stat și cu respectarea acesteia.
Ca urmare, în aceste condiții, executarea silită demarată împotriva Ministerul Finanțelor Publice este inadmisibilă. Creditorul în cauză are obligația de a face demersurile necesare intrării în plată pe lângă angajator și nu la Ministerul Finanțelor Publice.
Prin Cererea de chemare în garanție din data de 10.03.2011 s-a solicitat de către Ministerul Finanțelor Publice întocmirea unei adrese către angajatorul care acordă aceste drepturi salariale pentru a comunica stadiul de punere în plată întrucât prima tranșă a fost deja acordată de M. Justiției.
Ceea ce trebuie înțeles, în susținerea recurentului, este faptul că aceste drepturi salariale, de personal, nu pot fi puse în plată de către Ministerul Finanțelor Publice, ci numai de către M. Justiției, instituție cu care creditorul are raport de muncă. Ministerul Finanțelor Publice doar virează sume de bani către M. Justiției la cererea acestuia pe baza proiectului bugetar anual.
Ministerul Finanțelor Publice nu are buget sau cont deschis să achite drepturile salariale ale magistraților, aspect întărit și de apariția O.U.G. nr. 75/2008 și a O.U.G. nr. 71 din 17 iunie 2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii, ce are ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, și în care la art. 1 se stabilește faptul că: „plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2009, se va realiza după o procedură de executare care începe astfel: (…) a) în anul 2010 se plătește 34% din valoarea titlului executoriu; (…) b) în anul 2011 se plătește 33% din valoarea titlului executoriu; (…) c) în anul 2012 se plătește 33% din valoarea titlului executoriu. (…) (2) în cursul termenului prevăzut la alin. (1) orice cerere de executare silită se suspendă de drept.”
Mai mult, din adresa M.F.P. nr. 266.578, M.J. nr. 35.254 din data de 26.04.2010 anexată cererii de recurs, reiese că prevederile O.U.G. nr. 71/2009 sunt constituționale și ca atare, executarea pe cale silită nu poate avea loc.
Solicită instanței constatarea faptului că, potrivit art. 389 C. proc. civ. executarea silită demarată este perimată și invocă excepția de nulitate a actelor de executare emise cu încălcarea dispozițiilor legale privitoare la competența teritorială - art. 8 din Legea nr. 188/2000 (executorul judecătoresc din Bihor nu are competență teritoriala împotriva M.F.P. care are sediul în loc. București).
În concluzie, având în vedere faptul că executarea silită este nelegală întrucât este pornită împotriva unei persoane care nu are posibilitatea de a achita aceste sume, raportat la faptul că, cererile de executare silită sunt suspendate de drept, recurentul solicită admiterea recursului în sensul admiterii contestației și anularea tuturor actelor de executare silită emise în prezentul dosar.
Solicită judecarea cauzei și in lipsa acestuia de la dezbateri.
Procedând la analizarea recursului prin prisma prevederilor art. 304 1 și 306 alin. 2 C. pr. civ. instanța reține că, recursul formulat este nefondat, urmând a fi respins în consecință.
Întrucât în speță, calitatea de debitor o are Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, iar DIRECTIA GENERALA A FINANTELOR PUBLICE BIHOR, cu sediul în loc. Oradea, face parte din structura Ministerului Finanțelor Publice, iar competența punerii în executare a titlului executor aparține executorului judecătoresc din circumscripția curții de apel în care urmează a se face executarea, și raportat la prevederile art. 373, alin.1, C. proc. civ., conform căruia, „Dacă prin lege nu se prevede altfel, hotărârile judecătorești și celelalte titluri executorii se execută de executorul judecătoresc din circumscripția curții de apel în care urmează să se efectueze executarea ori, în cazul urmăririi bunurilor, de către executorul judecătoresc din circumscripția curții de apel în care se află acestea.”, tribunalul a constatat că actele de executare silită din prezenta speță au fost efectuate S.E.J. B., cu sediul în Oradea, cu respectarea competenței legale de punere în executare a titlului executoriu în discuție.
Referitor la excepția privind perimarea executării silite, tribunalul reține că aceasta este neîntemeiată, deoarece prin acte normative succesive, respective O.U.G. 71/209 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, cu modificarea introdusă prin Legea nr. 230/2011 și de O.U.G. 45/2010, respectiv prin O.U.G. 113/2010, acte normative ulterior respinse prin Legea nr. 196/2011, executarea acestor plăți a fost eșalonată, pe durata aplicării acestei eșalonări fiind suspendată executarea silită.
Referitor la cererea de chemare în garanție formulată de contestatorul Ministerul Finanțelor Publice, instanța va respinge această cerere ca fiind inadmisibilă în faza executării silite, unde este contestată doar legalitatea formelor de executare silită, ori condiția prevăzută de art. 60 din codul de procedură civilă pentru admisibilitatea cererii de chenare în garanție – în sensul că partea ar cădea în pretenții cu o cerere în garanție sau în despăgubire, presupune examinarea cauzei pe fond, ceea ce ar reprezenta o repunere în discuție a titlului executoriu, aspect inadmisibil în faza procesuală a executării silite.
De altfel, într-un caz similar, având ca obiect, de această dată, cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice formulată de către instituțiile publice angajatoare sau ordonatorii de credite cu privire la drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar, prin Decizia nr. 10/2011 Înalta Curte de Casație și Justiție, completul competent să judece recursul în interesul legii, admițând acest recurs, a stabilit că: „În aplicarea dispozițiilor art. 60 din Codul de procedură civilă raportat la art. 19 din Legea nr. 500/202 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, și art. 1- 4 din O.G. nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, cu modificările și completările ulterioare, cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice formulată de către instituțiile publice angajatoare sau ordonatorii de credite cu privire la drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar (…) nu îndeplinește cerințele prevăzute de textul de lege.”
În consecință, în temeiul art. 312 alin. 1 C. pr civ., în cauză nefiind incidente alte motive de modificare sau casare, va respinge ca nefondat recursul introdus de recurentul M. E. ȘI FINANȚELOR REPREZENTAT DE CĂTRE D.G.F.P. BIHOR, în contradictoriu cu intimații P. A., și chemat în garanție M. JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR CETĂȚENEȘTI, menținând în totalitate sentința recurată, ca fiind legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul introdus de recurenta M. E. ȘI FINANȚELOR REPREZENTAT DE CĂTRE DGFP BIHOR, cu sediul în loc.Oradea, ..2B, jud.Bihor, în contradictoriu cu intimații P. A., cu dom.loc.Oradea, ..10, jud.Bihor, și chemat în garanție M. JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR CETĂȚENEȘTI, cu sediul în loc.București, ., sector 5, împotriva sentinței civile nr.3402 din 29.02.2012, pronunțată de Judecătoria Oradea, pe care o păstrează în totalitate.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 14 Ianuarie 2013
Președinte, I. C. M. | Judecător, L. D. J. | Judecător, A. C. C. |
Grefier, M. M. |
Red.jud.recurs J.L.D./17.06.2013
Red.jud.fond.G.L.
Tehn.red.M.M. 2 ex.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 3129/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 5413/2013.... → |
|---|
