Anulare act administrativ. Sentința nr. 1881/2013. Tribunalul BRĂILA

Sentința nr. 1881/2013 pronunțată de Tribunalul BRĂILA la data de 18-06-2013 în dosarul nr. 426/113/2013

Dosar nr._ Codul operatorului de date personale: 4481

ROMÂNIA

TRIBUNALUL B. SECȚIA A II-A CIVILĂ

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA Nr. 1881/Fca

Ședința publică de la 18 iunie 2013

Președinte - M. S.

Grefier - M. G.

La ordine fiind pronunțarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamantul D. T., cu domiciliul în B., ., ., . și cu sediul ales la Cabinet Avocat Z. C., cu sediul în B., . nr.32 în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice, cu sediul în B., ., prin care a solicitat anularea deciziei pentru emisii poluante nr._/29.01.2013.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 18 iunie 2013 ale căror susțineri au fost consemnate prin încheierea de la acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța în temeiul art.260 Cod procedură civilă a amânat pronunțarea la data de 11 iunie 2013.

TRIBUNALUL

P. cererea înregistrată la Tribunalul B. sub nr._, reclamantul D. T. a chemat în judecată pe pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului B. pentru ca, prin hotararea judecatoreasca ce se va pronunta, să se dispună anularea Deciziei privind stabilirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule nr._/29.01.2013 emisa de parata si obligarea acesteia la restituirea sumei de 897 lei reprezentând taxa speciala pentru autoturisme și autovehicule achitata, ce urmează a fi actualizată cu rata dobânzii legale până la data plății efective. De asemenea, reclamantul a solicitat si obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata efectuate pe parcursul solutionarii cauzei.

În motivarea cererii reclamantul a arătat că a achiziționat un autoturism marca Skoda si, pentru a putea înmatricula acest autoturism, i s-a comunicat prin decizia nr._/29.01.2013 ca trebuie sa plătească o taxa de mediu în cuantum de 897. Reclamantul a precizat ca aceasta taxa este ilegala întrucât dispozițiile Legii nr.9/2012 contravin art.90 din Tratatul Comunității Europene, care interzice statelor membre să instituie taxe contrare principiilor tratatului, în cauză fiind încălcat principiul nediscriminării produselor importate față de produsele interne. Astfel, prin aplicarea taxei se introduce un regim fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeană în scopul reînmatriculării lor, fiind înmatriculate în țara de proveniență, în timp ce taxa de mediu nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România. Intrucât art.90 paragraful 1 din Tratat face parte de la data de 01 ianuarie 2007 din dreptul intern, iar potrivit art.148 alineat 2 din Constituția României prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, s-a solicitat anularea Deciziei privind stabilirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule nr._/23.01.2013 si restituirea taxei ilegal încasate actualizată cu rata dobânzii legale.

Pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului B. nu a formulat întâmpinare.

In cauză s-a administrat proba cu înscrisuri depuse la dosar de către reclamant.

Examinând actele și lucrările dosarului instanța reține:

Reclamantul a achiziționat un autoturism marca Skoda și a solicitat înmatricularea lui in România precum și acordarea numerelor de circulație.

Pentru efectuarea acestor formalități, reclamantul a fost obligat să achite taxa de 897 lei stabilita prin Decizia privind stabilirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule nr._/29.01.2013.

Taxa de poluare a fost instituita prin Legii nr.9/2012 prin care s-au abrogat dispozițiile O.U.G nr.50/2008 iar obligația de plata intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România.

Potrivit art.4 alin.1 lit.a din Legea nr.9/2012 „Obligația de plată a taxei intervine cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare” iar alin.2 al aceluiași articol arata ca „Obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr.571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării”.

Potrivit dispozițiilor art.90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, invocat de reclamant „nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”. De asemenea, art.28 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene interzice restricțiile cantitative la import, precum și orice măsuri cu efect echivalent.

Aceste dispoziții au efect direct asupra ordinii juridice interne de la data de 01 ianuarie 2007 și împiedică, în materie fiscală, restricționarea de către statele membre a liberei circulații a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii și protecționiste, în privința produselor importate și celor provenind de pe piața internă, de natură similară.

Tribunalul reține însă ca de la data de 01.01.2013 (când au încetat efectele O.U.G nr.1/2012 care au suspendat aplicarea dispozițiilor art. 4 alin.2 din Legea nr.9/2012) taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule este percepută in mod egal în vederea înmatriculării atât pentru cele rulate anterior în România, cele de producție internă cât și pentru cele importate ce fuseseră înmatriculate in alte state membre, astfel încât nu se poate aprecia că se instituie un regim juridic fiscal diferit și discriminatoriu pentru produsele altor state membre, față de produsele naționale similare.

P. urmare, în această privință nu se constată o încălcare a dispozițiilor art.90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, întrucât si pentru autoturismele deja înmatriculate ori produse in România sunt impuse aceleași taxe nefiind în nici un caz o măsură protecționistă luată de statul român pentru autovehiculele proprii astfel ca nu reprezintă o măsură cu efect echivalent unei restricții cantitative la import sau un impediment in libera circulație a mărfurilor, principiu stabilit de tratat.

Având în vedere că la data emiterii deciziei contestate legiuitorul instituise obligativitatea achitării taxei pentru toate înmatriculările de autovehicule (noi si second hand) indiferent de proveniența acestuia, tribunalul constată că taxa pentru emisiile poluante a fost stabilită în mod legal, potrivit dispozițiilor Legii nr.9/2012, fără a se încălca prevederile Tratatului Comunității Europene și ale Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, ratificat prin Legea nr.157/2005.

Tribunalul mai retine si faptul ca în cauza C-402/09, I. T. c/Statul român prin Ministerul Finanțelor și Economiei și alții, prin Hotărârea din 7 aprilie 2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a stabilit ca articolul 110 TFUE (al cărui text este identic cu cel al articolului 90 CE) „trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.

Față de considerentele cererea va fi respinsă ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge ca nefondată cererea formulată de reclamantul D. T., cu domiciliul în B., ., ., . și cu sediul ales la Cabinet Avocat Z. C., cu sediul în B., . nr.32 în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice, cu sediul în B., ..

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 18 iunie 2013.

Președinte,

M. S. Grefier,

M. G.

Red.M.S.

Dact.M.G.

4 ex/05.07.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act administrativ. Sentința nr. 1881/2013. Tribunalul BRĂILA