Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 549/2013. Tribunalul BRĂILA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 549/2013 pronunțată de Tribunalul BRĂILA la data de 07-11-2013 în dosarul nr. 14203/196/2012
Dosar nr._
Codul operatorului de date personale: 4481
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA A II-A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 549/Rca/2013
Ședința publică de la 07 Noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. L. V.
Judecător A.-A. P.
Judecător C. R.
Grefier M. S.
Pe rol soluționarea recursului în materie C. administrativ și fiscal declarat de recurentul P. V.-S., cu domiciliul în B., . G., nr. 30, ., împotriva sentinței civile nr. 1575/27.02.2013 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI B., cu sediul în B., .. 10-12, având ca obiect-anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns av. M. C. pentru recurentul P. V. S., în baza împuternicirii avocațiale nr._/4.11.2013, lipsă fiind intimata I. B..
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, conform art. 104 alin.10 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, care învederează instanței că procedura este legal îndeplinită, acțiunea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru și timbru judiciar, dosarul se află la primul termen de judecată, recursul este declarat în termen legal, motivat, după care;
Av. M. C. pentru recurent arată că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de solicitat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Av. M. C. având cuvântul pentru recurent solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat.
In fapt recurentul a fost sancționat contraventional pentru faptul că a fost surprins circulând cu autoturismul în localitate cu o viteză înregistrată de aparatul rada de 101 km/h, pe un sector de drum unde viteza era de 50km/h. Consideră că hotărârea instanței de fond este criticabilă întrucât a călcat principiul prezumției de nevinovăție atunci când a ignorat marja de eroare pe care înregistrează aparatele radar cu ocazia măsurătorilor efectuate situație in care hotărârea instanței de fond este nelegală și netemeinică. In consecință, pentru motivele arătate pe larg în cuprinsul acțiunii solicită admiterea recursului, casarea hotărârii ca netemeinică și nelegală, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond. Nu solicită plata cheltuielilor de judecată.
Deliberând instanța a pronunțat următoarea decizie.
TRIBUNALUL
Asupra recursului contencios de față;
Prin sentința civilă nr. 1575/27.02.2013 pronunțată de Judecătoria Braila în dosarul nr._ s-a respins ca nefondată plângerea contravențională formulată de petentul P. V. - S. cu domiciliul in Braila, . G., nr. 30, ., împotriva procesului verbal de contravenție . nr_/20.10.2012 întocmit de agentul constatator din cadrul Inspectoratului de Politie Judetean Braila cu sediul in Braila ..10 -12.
Spre a hotărî astfel instanța de fond a reținut că prin procesul verbal, . nr._ întocmit de agentul constatator petentul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 630 lei (9 puncte amendă) și sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile – art.102 alin.3 lit.e, față de nerespectarea prevederilor art.121 alin.1 din Regulamentul de aplicare al OUG nr.195/2002 aprobat prin HG nr.1391/2006 (în continuare regulament), reținându-se că a condus autoturismul Peugeot cu nr. de înmatriculare_ pe DE 584, prin loc. Valea Cânepii, cu viteza de 101 km/h fiind depistat și înregistrat de radarul ROM 10630031X.
Petentul a refuzat să semneze, menționându-se că nu recunoaște fapta.
În drept, conform art.34 alin.1 din OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța a verificat legalitatea și temeinicia procesului-verbal de contravenție, pronunțându-se și cu privire la sancțiunea aplicată de către agentul constatator prin acesta.
Sub aspectul legalității procesului-verbal contestat, verificând respectarea condițiilor de formă, instanța a reținut că acesta cuprinde mențiunile obligatorii prevăzute de art.16 alin.7 și art.17 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
Susține petentul că fapta nu este suficient descrisă fără a motiva în fapt acest aspect, invocând doar prevederile art.16 alin.1. Prin urmare, susținerea sa este neîntemeiată.
Referitor la îndeplinirea condițiilor de fond, prin art.121 alin.1 din Regulament, legiuitorul a prevăzut obligația conducătorilor de vehicule de a respecta viteza maximă admisă pe sectorul de drum pe care circulă și pentru categoria din care face parte vehiculul condus, precum și cea impusă prin mijloace de semnalizare. De asemenea, potrivit art.102 alin.3 lit. e, depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul condus se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile.
Potrivit art.49 alin.1 din OUG nr.195/2002, limita maximă de viteză în interiorul localităților este de 50 km/h, petentul fiind surprins pe raza localității Valea Cânepii, pe DE 584.
Prin raportare la descrierea făcută de agentul constatator, instanța a apreciat că fapta a fost corect încadrată în dispozițiile legale menționate, sancțiunile aplicate fiind legale prin raportare la limitele prevăzute de lege.
În privința temeiniciei procesului-verbal, petentul a susținut că a frânat la . Cânepii ajungând la viteza de 70 km/h. Totodată, nu se precizează autoturismul pe care este amplasat radarul, neputându-se verifica dacă acesta era verificat metrologic, contrar NML 021-05. Se mai invocă și toleranța aparatelor radar precum și faptul că nu există o concordanță între planșele foto, existând după doar câteva secunde o scădere considerabilă de viteză, fotografia nr.3 nefiind în acord cu celelalte din moment ce nu se observă elementele din celelalte.
Instanța a observat, cu privire la faptul că nu s-a menționat autoturismul pe care era amplasat radarul, că din probele depuse de intimat rezultă că acesta era montat pe autovehiculul MAI-_, în fila radar fiind consemnată inclusiv contravenția săvârșită de petent la poziția nr.1, precum și localitatea. Autoturismul este același cu cel având nr. de înmatriculare_, astfel cum rezultă din cartea de identitate vehicul depusă la dosar. Prin urmare, din probele administrate rezultă că viteza cu care a circulat petentul a fost înregistrată cu un mijloc tehnic verificat metrologic.
În privința toleranței aparatelor radar, potrivit art.1.1 din Normele de metrologie legală 021-050 (invocate de petent), acestea stabilesc cerințele metrologice și tehnice pe care trebuie să le îndeplinească cinemometrele care funcționează pe principiul efectului Doppler în domeniul microundelor (cinemometre radar), utilizate de poliția rutieră la măsurarea vitezei de circulație a autovehiculelor pe drumurile publice.
Normele în cauză se aplică în vederea verificării dacă aparatul radar îndeplinește sau nu condițiile prevăzute pentru a putea fi folosit și pentru a fi admis în urma acestor verificări prin emiterea buletinului de verificare metrologică de către Biroul Român de Metrologie Legală.
Așadar, în legătură cu erorile tolerate invocate de petent, acestea trebuie să se încadreze în limitele acolo prevăzute pentru ca respectivul cinemometru să poată fi admis. La vitezele înregistrate de aparatul radar nu se aplică respectivele erori, odată admis prin buletinul de verificare metrologică informațiile furnizate de aparat fiind considerate ca reflectând adevărul. Prin urmare, agentul constatator nu trebuie și nici nu are obligația și competența să calculeze eventuale erori ale aparatului radar, susținerile petentului fiind neîntemeiate.
De altfel, nici în OUG nr.195/2002 și nici în Regulament nu se face vreo referire la vreo eroare de care agentul constatator ar trebui să țină cont în momentul în care un conducător auto este înregistrat de aparatul radar ca având o anumită viteză.
În privința neconcordanței dintre fotografii, instanța observă că aparatul radar a reținut viteza cu care petentul a intrat în localitate (101 km/h), nefiind imposibil, contrar susținrilor petentului, ca în doar 3 secunde viteza să coboare până la 89 km/h. De asemenea, din planșe se observă clar că petentul se afla în localitate, în planșa 3 putând fi observat inclusiv un stâlp de iluminat. Totodată, imaginea captată este la doar câteva secunde după ce-a de-a doua. Prin urmare, susținerile petentului sub acest aspect sunt în mod vădit neîntemeiate.
S-a reținut faptul că petentul nu a respectat viteza legală este probat cu înregistrarea efectuată cu aparatul radar marca autovision, cu . de emisie-recepție ROM371 și . de prelucrare-afișare ROM371, omologat și verificat metrologic (buletin de verificare metrologică nr._/11.04.2012, în termen de valabilitate – fila 12) și care măsoară și în regim staționar și în regim de deplasare, utilizat de un operator atestat (fila 14), montat pe autoturismul cu nr._, aparat care a indicat că autoturismul cu nr. de înmatriculare_, se deplasa cu o viteză de 101 km/h în data de 20.10.2012, ora 09:13 (planșe foto – fila 11). Din fișa radar și cartea de identitate rezultă indubitabil că înregistrarea a fost efectuată cu acest aparat radar.
În privința sancțiunii, agentul constatator i-a aplicat petentului o amendă în cuantum de 630 lei, minimul prevăzut de art. 98 alin. 4 lit. d din OUG nr.195/2002 republicată, precum și sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile.
Având în vedere elementele prevăzute de art.21 alin.3 din OG nr. 2/2001, instanța a constatat că fapta petentului este una gravă și a adus atingere siguranței traficului rutier, punând în pericol chiar viața și sănătatea celorlalți participanți la trafic în condițiile în care este dovedit științific faptul că distanța de frânare crește odată cu viteza. Or, în interiorul localității pot apărea diverse obstacole sau pietoni, existând riscul unui accident.
Pericolul faptei rezultă chiar din materialitatea ei, fiind o faptă de pericol, iar nu de rezultat pentru a produce un prejudiciu material; de altfel din statistica oficială a Inspectoratului General al Poliției Române (disponibilă la adresa http://www.politiaromana.ro/DPR, secțiunea statistici, subsecțiunea dinamica accidentelor rutiere 2011-2012 cauze), rezultă că viteza este prima cauză generatoare de evenimente rutiere grave. Prin raportare la aceste realități sociale, instanța a apreciat că sancțiunile aplicate sunt proporționale cu gravitatea faptei săvârșite, iar agentul constatator a procedat la o corectă individualizare a acestora.
În consecință, constatând legalitatea și temeinicia procesului-verbal contestat, în temeiul art. 34, alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța a respins plângerea ca neîntemeiată și a menținut procesul-verbal ca fiind legal și temeinic întocmit.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs petentul P. V. - S., considerand-o nelegala si netemeinica intrucat a fost data cu aplicarea gresita a legii.
In motivarea recursului recurenta a sustinut ca faptul ca instanta de fond in mod greșit a respins plângerea ca fiind netemeinică. A susținut că această hotărâre care este criticabilă întrucât a încălcat principiul prezumției de nevinovăție atunci când a ignorat marja de eroare pe care înregistrează aparatele radar cu ocazia măsurătorilor efectuate, situație în care hotărârea instanței de fond este nelegală și netemeinică.
Recurentul a invocat jurisprudența CEDO, cauza OZTURC V GERMANIA, Hotărârea din 21.02.1984, cauza Ziliberg contra Moldovei, Hotărârea din 01.02.2005 și cauza A. contra României, din care rezultă că art. 6 din Convenție este incident și în materie contravențională, în sensul ca acuzația în materie penală la care face referire acest articol poate fi interpretată și în sensul că ar include și acuzația în materie contravențională.
Această prezumție de nevinovăție impune următoarele condiții:
1. instanța să nu pornească de la prezumția că contravenientul a săvârșit fapta ce i se reține în sarcină
2. sarcina probei revine organului constatator
3. îndoiala este în beneficiul contravenientului.
Însă este adevărat că soluționarea plângerii contravenționale este reglementată în mare parte de c.p.c și de legea specială – OG nr. 2/2001 și procesul verbal este un act administrativ, situație în care prezumția de nevinovăție nu trebuie absolutizată și trebuie privit în așa fel ca acest principiu să funcționeze în paralel cu alte prezumții de drept și de fapt, chiar și în favoarea organului constatator.
Neluarea în seamă a marjei de eroare pe care o înregistrează aparatul radar în operațiunile de măsurare a vitezei, potrivit punctului 3.11 lit. b și 3.11 lit. c din Normele de Metrologie Legal nr. 021-05 și interpretarea acesteia prin prisma principiilor dispozițiilor art. 6 al.2 din Convenție, contravenientul este cel care profită de prezumția de nevinovăție, iar sarcina probei revine agentului constatator.
În consecință, cât timp în instanța de fond nu s-a permis producerea probei în vederea înlăturării dubiilor existente privind viteza reală cu care s-a circulat, iar aceasta s-a mulțumit doar cu măsurătorile aparatului radar, măsurători care cuprind erori tolerate de Norme, atunci este evident ca de aceste erori profită contravenientul și din viteza înregistrată cu aparatul radar ce deduce eroare legală, caz în care aplicarea măsurii complementare de suspendarea carnetului pe o perioada de 90 zile nu se justifică.
Intimatul nu a depus intampinare in cauza.
Procedând la examinarea sentinței atacate prin prisma motivelor de recurs invocate dar si din oficiu conform art.3041 Cod procedură civilă sub toate aspectele de fapt și de drept, tribunalul constată că recursul este nefondat urmand a fi respins ca atare pentru urmatoarele considerente:
Instanta de fond a efectuat o analiza aprofundata asupra tuturor aspectelor invocate de petentul recurent si a examinat procesul verbal atacat atat in ce priveste legalitatea cat si temeinicia acestuia, retinand ,in urma unei ample examinari a intregului probatoriu administrat in cauza si a dispozitiilor legale incidente,ca procesul verbal atacat este temeinic si legal, motiv pentru care,in mod corect, a respins plangerea formulata de P. V.-S..
Sustinerile formulate de catre aceasta in recurs vizeaza motivele invocate in plangere si care au fost examinate de catre prima instanta.
Astfel recurentul a sustinut in motivarea recursului ca nu a fost avuta in vedere de catre instanta marja, de eroare pe care o inregistreaza aparatul radar in operatiunile de masurare a vitezei potrivit punctului3.11 lit. b,si 3.11 lit. c din NMLnr.021-05.
Sub acest aspect tribunalul constata ca prima instanta a examinat aceste sustineri si a retinut corect cala vitezele inregistrate de aparatul radar nu se aplica aceste erori. Mai mult decat atat, tribunalul retine ca sanctiunile prevazute de lege sunt stabilite avand in vedere tocmai valorile inregistrate de aparatul radar si aceste erori care pot fi deopotriva in plus sau in minus si care nu se iau in considerare existand posibilitatea de fi atat in favoare cat si in defavoarea contravenientului.
Intrucat ca urmare a examinarii hotararii atacate si din oficiu, sub toate aspectele de fapt si de drept, tribunalul nu a constatat nici o cauza de nulitate absoluta si nici o alta cauza de casare sau desfiintare a sentintei atacate, urmeaza a respinge ca nefondat recursul declarat de P. V.-S. impotriva sentintei 1575/27.02.2013 pronuntata de Judecatoria Braila in dosarul nr._ si va mentine sentinta atacata ca fiind temeinica si legala.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul P. V.-S., cu domiciliul în B., . G., nr. 30, ., împotriva sentinței civile nr. 1575/27.02.2013 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI B., cu sediul în B., .. 10-12.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 07 Noiembrie 2013.
Președinte Judecător Judecător
V. M. L. P. A. A. R. C.
Grefier
S. M.
Red VML/Tehnored RS
3 ex/4.02.2014
Jud fond M. V.
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 41/2013.... | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 542/2013.... → |
|---|








