Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 119/2013. Tribunalul BRĂILA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 119/2013 pronunțată de Tribunalul BRĂILA la data de 14-03-2013 în dosarul nr. 1079/233/2011
Dosar nr._ Codul operatorului de date personale: 4481
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B. SECȚIA A II-A CIVILĂ
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 119/Rca
Ședința publică de la 14 martie 2013
Președinte - D. V.
Judecător - R. P.
Judecător - M. S.
Grefier - M. Gîlca
La ordine fiind soluționarea recursului contencios administrativ formulat de recurentul B. M., cu domiciliul în G., . nr.112, ., județul G., împotriva sentinței nr.4635/20.06.2012 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Județean de Poliție B., cu sediul în B., ..10-12.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință arătându-se că procedura de citare este completă, recursul este declarat împotriva unei hotărâri irevocabile, primul termen de judecată.
TRIBUNALUL
Prin sentința civila nr.4635 din data de 20.06.2012 a Judecătoriei B. s-a respins plângerea formulata de petentul B. M. in contradictoriu cu I. Braila.
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 23.12.2011 sub nr._ petentul B. M. a solicitat în contradictoriu cu intimata I. B. anularea procesului-verbal . nr._/2011. În subsidiar s-a solicitat înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertismentul.
În fapt s-a arătat că procesul-verbal contestat este lovit de nulitate, fapta consemnată în cuprinsul acestuia necorespunzând realității. Astfel, singurii pietoni aflați pe marcaj se aflau pe sensul opus de circulație. Totodată, petentul arată că suspendarea exercitării dreptului de a conduce îi pune în pericol locul de muncă. Se mai face precizarea că în materie contravențională trebuie aplicate garanțiile prevăzute de art. 6 CEDO.
În drept s-a invocat prevederile OUG nr. 195/2002 și OG nr. 2/2001.
Cererea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru, conform art. 15 lit. i) din Legea nr. 146/1997 și art. 36 din O.G. nr. 2/2001.
Intimata nu a depus întâmpinare, dar cu ocazia dezbaterilor a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată.
În cauză s-a administrat proba cu procesul-verbal . nr._/2011 și planșe fotografice.
Analizând actele dosarului, instanța a reținut următoarele:
Prin procesul-verbal . nr._/2011 petentul a fost sancționat cu amenda în cuantum de 335 lei și suspendarea exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile pentru fapta de a nu acorda prioritate de trecere pietonilor aflați în traversare regulamentară. Fapta a fost încadrată în prevederile art. 135 lit. h din ROUG nr. 195/2002 și sancționată conform art. 100 alin. 3 lit. b) din OUG nr. 195/2002.
Instanța este obligată, conform art. 17 din O.G. nr. 2/2001, să verifice dacă procesul-verbal conține mențiunile privitoare la numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, fapta săvârșită și data comiterii acesteia, semnătura agentului. Or toate aceste mențiuni se găsesc în cuprinsul actului contestat.
Apoi, cu privire la motivul de netemeinicie indicat de petent, acesta este neîntemeiat.
În primul rând trebuie să se pornească de la cele trei prezumții de care se bucură actele administrative, anume legalitatea, veridicitatea și autenticitatea acestora. De aici reiese că este în sarcina petentului să facă dovada contrară. De altfel, conform regulilor generale (art. 1169 din vechiul cod civil), acela care face o propunere în fața judecății este dator să o și probeze.
Mai trebuie menționat că în această materie, față de caracterul represiv al sancțiunii, trebuie să se admită că suntem în prezența unei acuzații în materie penală, conform înțelesului pe care această noțiune o poartă în jurisprudența instanței de la Strasbourg (§ 26 din cauza N. G. c. României). Însă chiar și așa, Curtea a statuat în sensul că și în această situație se poate opera cu prezumții, atâta vreme cât acestea sunt relative. Trebuie să se ia în calcul gravitatea mizei și să se păstreze dreptul la apărare (§ 60 din cauza A. c. României și § 30 din cauza citată anterior).
Având in vedere acestea, reiese că nu sunt contrare prezumției de nevinovăție, specifică materiei penale, calitățile actelor administrative de a se bucura de prezumțiile de legalitate, autenticitate și veridicitate. Aceasta deoarece sancțiunea prevăzută pentru fapta despre care este vorba nu poate depăși 50% din nivelul salariului minim brut pe economie și suspendarea permisului de conducere pe o durată mai mare de 30 de zile, iar petentului i se asigură posibilitatea de a administra probe în apărare (câtă vreme petentul are această posibilitate nu are importanță dacă se folosește sau nu de ea, drepturile prevăzute de art. 6 din C.E.D.O. fiind relative - §§ 33 si 35 din decizia de inadmisibilitate în cauza I. P. c. României).
De asemenea, instanța a reținut că petentul a semnat procesul-verbal fără obiecțiuni. Semnarea fără rezerve a procesului-verbal are, în principiu, semnificația acordului cu privire la mențiunile consemnate și la sancțiunea aplicată. Deși aceasta nu echivalează cu prezumția irefragabilă de recunoaștere a faptei, cel sancționat are obligația de a-și justifica atitudinea substanțial diferită, materializată prin contestarea ulterioară a procesului-verbal, în condițiile în care nu a avut nimic de obiectat cu prilejul întocmirii acestuia. În lipsa dovedirii unor împrejurări care să ateste ca persoana sancționată s-a aflat în eroare sau a fost constrânsă să semneze actul fără obiecțiuni, simpla negare a situației de fapt în astfel de condiții nu poate conduce la înlăturarea prezumției de veridicitate a celor expuse în procesul-verbal contestat.
Având în vedere cele arătate, cum la dosar nu există dovezi care să răstoarne prezumțiile de care se bucură procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției (dimpotrivă, din planșele fotografice depuse la dosarul cauzei decurge că petentul nu a acordat prioritate de trecere pietonului aflat în traversare pe marcaj pietonal pe sensul acestuia de deplasare), reiese că cererea este neîntemeiată, motiv pentru care va fi respinsă sub acest capăt.
Rămâne de observat dacă în cauză se poate dispune înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertismentul și înlăturarea sancțiunii complementare.
Într-adevăr, art. 5 alin. 5 din O.G. nr. 2/2001 spune că sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite (similar, art. 21 alin. 3 arată că sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal). De asemenea, art. 7 alin. 2 și 3 din aceeași ordonanță spun că avertismentul se aplică în cazul în care fapta este de gravitate redusă, putându-se aplica și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede această sancțiune.
În speță însă, contrar celor susținute de petent, fapta prezintă un grad de pericol social ridicat. Astfel, din planșele fotografice depuse la dosarul cauzei decurge că pietonul a fost stânjenit în deplasarea sa de către contestator. Or scopul normei contravenționale de față este acela de a preîntâmpina situații de tipul celei din speță, dat fiind că prin nerespectarea regulilor de circulație se pune în pericol viața și integritatea fizică a persoanelor angajate în trafic.
Instanța a considerat că în speță se impune aplicarea sancțiunii amenzii, precum și suspendarea exercitării dreptului de a conduce pentru 30 de zile. Sancțiunea este proporțională, fapta fiind una gravă. Iar în ceea ce privește situația financiară dificilă a contestatorului, acesta nu a solicitat administrarea niciunui mijloc de probă pentru a face dovada acesteia. Totodată, față de susținerile evident contrare realității cuprinse în plângere (contestatorul susținând că nici un pieton nu se afla pe sensul lui de deplasare, aspect fals, după cum decurge din planșele fotografice anexate la dosar) decurge că petentul nu regretă acțiunea sa, ca atare fiind necesară menținerea sancțiunilor dispuse prin procesul-verbal contestat.
Pentru acestea, plângerea nefiind întemeiată, a fost respinsă.
Impotriva acestei sentințe a declarat recurs B. M. considerând ca in mod nejustificat nu i s-a acordat in termen pentru lipsa apărare deși cauza a fost înregistrata la Judecătoria B. la 23.12.2011 iar judecata in fond a avut loc la 20.06.2012.
Solicita casarea sentinței si trimiterea cauzei spre rejudecare.
Intimata nu a depus întâmpinare.
Analizând actele de la dosar, instanța constata ca sentința este temeinica si legala urmând a fi respins recursul ca nefondat.
Obligația instanței de a-si motiva hotărârea adoptata, consacrata legislativ in dispozițiile art. 261 c.p.c, are in vedere stabilirea in considerentele hotărârii a situație de fapt expusa in detaliu, încadrarea in drept, examinarea argumentelor părților si punctul de vedere al instanței fata de fiecare argument relevant si, nu in ultimul rând, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția data.
Aceste cerințe legale, impuse de însăși cerința înfăptuirii justiției, au fost respectate de instanța de fond, iar faptul ca soluția adoptata îl nemulțumește pe recurent nu poate înlătura raționamentul logico-juridic clar explicitat si întemeiat pe considerente de drept.
In cauza motivarea hotărârii recurate răspunde tuturor exigentelor legale deoarece examinează efectiv apărarile si susținerile părților, explicând in termeni accesibili situația de fapt si dezlegarea in drept statuata de instanța.
Analizând hotărârea atacata tribunalul retine ca nu exista motive de ordine publica care sa fie invocate din oficiu hotărârea instanței de fond fiind legala, iar sub aspectul temeiniciei nu s-a invocat nici un motiv care sa fi avut in vedere de instanța de control judiciar.
Având in vedere aceste considerente tribunalul apreciază ca recursul este nefondat urmând ca in temeiul disp art 312/1 c.p.c sa îl respingă ca atare si sa mențină hotărârea instanței de fond ca fiind temeinica si legala.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurentul B. M., cu domiciliul în G., . nr.112, ., județul G., împotriva sentinței nr.4635/20.06.2012 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Județean de Poliție B., cu sediul în B., ..10-12.
I r e v o c a b i l ă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 14 martie 2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
D. V. R. P. M. S.
Grefier,
M. G.
Red.P.R.
Jud.fond A.C.C.
Dact.M.G./2 ex
| ← Anulare act administrativ. Sentința nr. 1704/2013. Tribunalul... | Anulare act administrativ. Sentința nr. 1898/2013. Tribunalul... → |
|---|
