Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 361/2013. Tribunalul BRĂILA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 361/2013 pronunțată de Tribunalul BRĂILA la data de 27-06-2013 în dosarul nr. 10848/196/2012
Dosar nr._ Codul operatorului de date personale: 4481
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B. SECȚIA A II-A CIVILĂ
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 361/Rca
Ședința publică de la 27 iunie 2013
Președinte - M. S.
Judecător - C. G. I.
Judecător - G. E. V.
Grefier - M. G.
La ordine fiind pronunțarea recursului în contencios administrativ formulat de recurenta . Râmnicu V., cu sediul în Râmnicu V., ., împotriva sentinței civile nr.8334/17.12.2012 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul I. de S. pentru Control în Transportul Rutier, cu sediul în București, ..39.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 20 iunie 2013 ale căror susțineri au fost consemnate prin încheierea de la acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța în temeiul art.260 Cod procedură civilă a amânat pronunțarea la data de 27 iunie 2013.
TRIBUNALUL
Prin sentința civilă nr 8334/17 12 2012 a Judecătoriei B. pronunțată in dosarul nr_ s-a respins plângerea contravențională formulată de petenta ., cu sediul în mun. Râmnicu V., ., jud. V., în contradictoriu cu intimatul I. DE S. PENTRU CONTROLUL ÎN TRAFICUL RUTIER cu sediul în București, ..38, sector 1,ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut următoarele:
Prin procesul-verbal . nr._ întocmit de agentul constatator la data de 06.08.2012 petenta a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 14.000 lei reținându-se că, în data de 23.07.2012, ora 11:55, în zona DN 2B, km.108-B., a fost controlat în trafic auto cu nr._ cu semiremorca_ condus de N. I., utilizat de petentă, ansamblul efectuând transport rutier public contra cost de mărfuri în baza licenței transport marfă LTM-_/23.12.2015, constatându-se în urma verificărilor efectuarea transportului rutier cu vehicul rutier care prezintă defecțiuni tehnice periculoase privind aparatul tahograf.
În drept, conform art.34 alin.1 din OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța a verificat legalitatea și temeinicia procesului-verbal de contravenție, pronunțându-se și cu privire la sancțiunea aplicată de către agentul constatator prin acesta.
Sub aspectul legalității procesului-verbal contestat, verificând respectarea condițiilor de formă, instanța a reținut că acesta cuprinde mențiunile obligatorii prevăzute de art.16 alin.7 și art.17 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
Petenta invocă mai întâi faptul că inspectorii ISCTR nu ar avea calitatea de a sancționa fapte ce cad sub incidența HG nr.69/2012, competența în acest domeniu revenind, potrivit OG nr.37/2007 (care se referă la timpii de condus și aparatele de înregistrare – tahografe), agenților constatatori din cadrul ARR și polițiștilor rutier.
Astfel, potrivit art.15 din OG nr.2/2001, contravenția s-a constatat printr-un proces-verbal încheiat de persoane anume prevăzute în actul normativ care stabilește și sancționează contravenția.
În acest sens, conform art.10 din HG nr.69/2012, inspecția, controlul și supravegherea modului de respectare a prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1.071/2009, ale Regulamentului (CE) nr. 1.072/2009, ale Regulamentului (CE) nr. 1.073/2009 și ale Ordonanței Guvernului nr. 27/2011 se efectuează în trafic și la sediul operatorilor de transport rutier/întreprinderilor de transport rutier în cont propriu/operatorilor economici care desfășoară activități conexe transportului rutier/furnizorilor și beneficiarilor de bunuri divizibile/centrelor de pregătire și perfecționare a personalului din domeniul transporturilor rutiere/școlilor de conducători auto/instructorilor auto autorizați de către inspectorii din cadrul I.S.C.T.R., denumiți în continuare inspectori.
De asemenea, potrivit art.2 alin.1 și 2 din Ordinul ministrului transporturilor nr.1058/2007, controlul respectării prevederilor Regulamentului (CE) nr. 561/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 15 martie 2006 privind armonizarea anumitor dispoziții ale legislației sociale în domeniul transporturilor rutiere, de modificare a regulamentelor (CEE) nr. 3.821/85 și (CE) nr. 2.135/98 ale Consiliului și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 3.820/85 al Consiliului, ale Acordului european privind activitatea echipajelor vehiculelor care efectuează transporturi rutiere internaționale (AETR), denumit în continuare Acordul AETR, și ale Ordonanței Guvernului nr. 37/2007 privind stabilirea cadrului de aplicare a regulilor privind perioadele de conducere, pauzele și perioadele de odihnă ale conducătorilor auto și utilizarea aparatelor de înregistrare a activității acestora, aprobată cu modificări prin Legea nr. 371/2007, cu modificările și completările ulterioare, se va desfășura în trafic și la sediile întreprinderilor de transport rutier în cont propriu și ale operatorilor de transport rutier; controlul în trafic se efectuează de către inspectorii din cadrul Inspectoratului de S. pentru Controlul în Transportul Rutier - I.S.C.T.R., denumiți în continuare inspectori, potrivit competențelor ce le revin în baza reglementărilor în vigoare.
Prin urmare, contrar celor afirmate de petentă, în temeiul OG nr.37/2007 inspectorii au posibilitatea de a verifica, a constata și de a aplica sancțiuni în temeiul acestei ordonanțe; oricum, astfel cum am văzut, în HG nr.69/2012 se precizează expres că inspectorii I.S.C.T.R au căderea de a constata și sancționa faptele contravenționale prevăzute în acest act normativ.
Susținerile petentei sub acest aspect sunt vădit neîntemeiate.
Învederează apoi petenta că i-a fost încălcat dreptul de a face obiecțiuni, în procesul-verbal fiind consemnat faptul că reprezentantul legal nu a fost de față, deși conducătorul auto, în calitate de prepus, avea dreptul de a face obiecțiuni, reprezentând societatea în raporturile cu terții. Se invocă prevederile art.16 alin.7.
Cu referire la presupusa încălcare a art.16 alin.7 din OG nr.2/2001 acesta este aplicabil în ipoteza în care actul de constatare este întocmit la data și locul săvârșirii faptei, iar contravenientul este de față. Însă, procesul-verbal a fost întocmit la 06.08.2012, fapta fiind săvârșită la 23.07.2012, agentul constatator neavând posibilitatea să pună în valoare dreptul petentei de a formula obiecțiuni deoarece nu se afla de față vreun reprezentant legal al acesteia.
Mai mult, chiar dacă procesul-verbal ar fi fost întocmit la data săvârșirii faptei, nu era de față decât conducătorul auto, iar nu un reprezentant legal care să dețină dreptul de a formula obiecțiuni. Împrejurarea că acesta ar avea calitatea de reprezentant legal nu poate fi reținută din moment ce nu s-a făcut dovada că ar face parte din organele de conducere ale societății. Interpretări în sensul că era mandatat să reprezinte societatea și că, prin urmare, putea formula obiecțiuni, nu pot fi reținute. Conducătorul auto ar fi trebuit să prezinte eventual o procură în acest sens eliberată de petentă în care să se precizeze faptul că este împuternicit să o reprezinte în raporturile cu organele de control, o procură specială, pentru cursa respectivă.
Oricum, este vorba de o nulitate relativă (iar nu absolută, cum se susține) petenta trebuind să dovedească o vătămare ce nu ar putea fi înlăturată altfel decât prin anularea procesului-verbal (Decizia I.C.C.J., Secții Unite, nr.XXII/19.03.2007); petenta a avut posibilitatea să formuleze orice obiecție chiar prin intermediul prezentei plângeri, ceea ce s-a și întâmplat.
Tocmai de aceea instanța a și respins proba cu martori solicitată de petentă, teza probatorie fiind aceea privind modalitatea de încheiere a procesului-verbal, instanța apreciind că este lămurită de înscrisurile depuse de părți.
Cu referire la insuficienta descriere a faptei, la caracterul generic al acesteia, instanța a reținut că, potrivit art.16 alin.1 instanța a apreciat susținerile petentei sub acest aspect ca neîntemeiate, fapta fiind suficient descrisă, cu toate detaliile, nefiind vorba de o descriere generală a faptei, instanța fiind în măsură, pe baza celor consemnate, să efectueze un control complet, de legalitate și temeinicie, asupra procesului-verbal contestat. Mai mult, chiar petenta depune o comandă service cuprinzând și verificarea tehnică a tahografului în care se precizează cu exactitate elementele ce au necesitat înlocuirea; prin urmare, coroborând această probă cu cele consemnate în procesul-verbal contestat, instanța reține că fapta a fost în mod complet și detaliat descrisă.
Astfel cum se arată într-o jurisprudență constantă a instanțelor, mențiunile obligatorii prevăzute la art.16 alin.1 din OG nr.2/2001 (printre care și descrierea faptei) nu sunt sancționate expres cu nulitatea procesului-verbal însă aceasta poate interveni în condițiile prevăzute de art.105 alin.2 teza I C.proc.civ., doar în măsura în care a) actul este întocmit cu nerespectarea formelor legale sau de un funcționar necompetent; b) s-a pricinuit părții o vătămare și c) vătămarea nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului. Din interpretarea per a contrario a tezei finale a art.105 alin.2 rezultă că, în măsura în care nu este o nulitate expresă, ci una virtuală, cel care o invocă trebuie să dovedească o vătămare.
Deși se invocă încălcarea dreptului la apărare, în sensul că instanța nu poate aprecia asupra gravității faptei, petenta nu explică la ce se referă și chiar depune un înscris (comanda service) în care se precizează cu exactitate elementele tahografului ce au necesitat înlocuirea. Prin urmare, petentei nu i-a fost încălcat dreptul de apărare, mai ales că a putut furniza instanței datele necesare în vederea unei aprecieri temeinice asupra faptei.
Referitor la îndeplinirea condițiilor de fond, potrivit art.3 pct.21 din HG nr.69/2012, „următoarele fapte reprezintă încălcări foarte grave ale prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1.071/2009, ale Regulamentului (CE) nr. 1.072/2009, ale Regulamentului (CE) nr. 1.073/2009 și ale Ordonanței Guvernului nr. 27/2011: […] 21. efectuarea transportului rutier cu vehicule rutiere care prezintă defecțiuni tehnice periculoase privind sistemul de frânare, sistemul de direcție, punți, roți, anvelope și suspensie, șasiu, cabină și elemente atașate șasiului, tahograful și/sau limitatorul de viteză, stabilite potrivit legislației în vigoare, fapta fiind sancționată, potrivit art.6 alin.1, cu amendă de la 14.000 la 18.000 lei.
Față de descrierea faptei, instanța a apreciat că fapta a fost corect încadrată de agentul constatator, sancțiunea de 14.000 lei fiind legal aplicată prin raportare la limitele prevăzute de lege.
În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal contestat, instanța a reținut că petenta nu neagă faptul că aparatul tahograf a fost defect, însă invocă jurisprudența CEDO în materie în sensul că intimatul este cel care trebuie să dovedească vinovăția, invocând prezumția de nevinovăție, precum și existența cazului fortuit, exonerator de răspundere.
Referitor la prima chestiune, în legătură cu noțiunea de acuzație în materie penală și transpunerea regulilor prevăzute de art.6 în materie contravențională, instanța pleacă de la premisa că art.6 penal este aplicabil în cauză. În acest context, instanța are în vedere și jurisprudența Curții europene a drepturilor omului în materie; într-o decizie de inadmisibilitate (H. și alții contra României), dar și în cauza N. G. contra României, Curtea reamintește că, în materie contravențională, art.6 par.2 nu se opune unui mecanism prin care procesul-verbal să beneficieze de prezumția de legalitate și temeinicie, prezumție față de care ar deveni aproape imposibilă reprimarea faptelor ce constituie contravenții (par.12).
Prezumția este una evident relativă, putând fi răsturnată prin administrarea oricărei probe prevăzută de legislația națională, instanțele având însă rolul de a cerceta dacă nu cumva prin aplicarea acesteia s-ar depăși ceea ce Curtea numește „limite rezonabile”.
Instanța a apreciat că aceste limite nu au fost depășite, petenta având dreptul, potrivit art.1169 C.civ., să propună toate probele de care înțelege să se folosească și pe care o instanță independentă și imparțială să le analizeze, ceea ce s-a și întâmplat în cauză. De altfel, cum în mod întemeiat susține intimatul, petenta putea cu ușurință să demonstreze funcționarea aparatului tahograf prin prezentarea diagramelor din cele 28 de zile anterioare controlului, ceea ce nu s-a întâmplat, la dosar fiind depuse diagrame ce poartă mențiunea tahograf defect din 18.07.2012 (în condițiile în care controlul s-a efectuat la data de 23.07.2012) și pe care nu a fost înregistrată nicio informație.
Așadar, deși beneficiază de prezumția de nevinovăție, nu însemnă că sarcina probei revine în întregime intimatului, acesta depunând oricum la dosar toate probele care au stat la baza întocmirii procesului-verbal contestat; mai mult, petenta a invocat existența cazului fortuit, depunând dovezi în acest sens și pe care instanța urmează că le analizeze.
Astfel, petenta apreciază că însăși defectarea tahografului în timpul cursei reprezintă un caz fortuit în condițiile în care reparația nu poate fi făcută decât în cadrul unor unități specializate, conducătorul dând dovadă de bună-credință, consemnând pe diagramă ivirea acestei defecțiuni. Pe de altă parte, întârziere transportului ar fi generat penalități substanțiale.
Potrivit art.11 alin.1 din OG nr.2/2001, caracterul contravențional al faptei este înlăturat în cazul […] cazului fortuit […]. În lipsa unei definiții cazului fortuit, dată fiind apropierea materiei contravenționale de cea penală, instanța urmează să aplice prevederile Codului penal.
Potrivit art.47 C.pen., nu constituie infracțiune (n.i. în cazul de față contravenție) fapta prevăzută de legea penală (n.i. contravențională), al cărei rezultat este consecința unei împrejurări care nu putea fi prevăzută.
În speță fapta pentru care a fost sancționată petenta este efectuare unui transport cu un vehicul ce are defecțiuni tehnice periculoase la aparatul tahograf, rezultatul fiind punerea în pericol a celorlalți participanți la trafic și a mărfii. Or, în cauză, rezultatul provine din săvârșirea faptei, neputându-se invoca faptul că ivirea împrejurării (defectarea tahografului) nu putea fi prevăzută din moment ce chiar conducătorul auto a observat defecțiunea însă, în pofida acestei constatări, a ales să săvârșească fapta prevăzută de legea penală. Împrejurarea la care se referă textul nu poate fi tocmai un element constitutiv al contravenției „lato sensu”, ci trebuie să fie exterior faptei.
Împrejurări exterioare sunt într-adevăr imposibilitatea de a remedia defecțiunile și penalitățile mari de întârziere; cu privire la aceste din urmă aspecte, instanța apreciază că nu pot fi împrejurări ce nu puteau fi prevăzute, mai ales că din mențiunile de pe diagrama tahograf rezultă că aparatul era defect însă din 18.07.2012 (deci cu 6 zile înaintea controlului). În toată această perioadă, chiar în condițiile în care a fost efectuat un transport în G., nu se poate considera că nu s-a putut remedia defecțiunea, existând unități specializate atât în țară cât și în străinătate.
Potrivit art.16 din Regulamentul (CE) nr.3821/85, în eventualitatea defectării aparaturii sau a unei funcționări defectuoase, angajatorul îl prezintă pentru repararea lui de către tehnicianul autorizat sau atelierul autorizat, în cel mai scurt timp. Dacă vehiculul nu se poate întoarce la sediul operatorului în timp de o săptămână, calculată din ziua în care la aparatură s-a constatat defectarea sau funcționarea defectuoasă, reparația se realizează în cursul călătoriei. Prin urmare, defecțiunea nu a fost remediată în cel mai scurt termen și nici în cursul călătoriei.
Pe de altă parte, existența penalităților de întârziere din C.M.R. nu poate fi reținută ca o cauză ce nu putea fi prevăzută, din moment ce existau prevederi exprese în acest sens, cunoscute încă de la plecarea în cursă.
Prin urmare, invocarea cazului fortuit de către petentă apare ca vădit neîntemeiată.
În privința sancțiunilor, agentul constatator i-a aplicat petentei o amendă în cuantum de 14.000 lei, minimul prevăzut de lege (art.6 alin.1). Având în vedere elementele prevăzute de art.21 alin.3 din OG nr.2/2001, instanța a apreciat că sancțiunea aplicată este proporțională cu gravitatea faptei săvârșite, agentul constatator procedând la o corectă individualizare a acesteia.
Astfel, legiuitorul consideră fapta petentei ca fiind „foarte gravă”, apreciere făcută în abstract, ținând cont de realitățile sociale și de importanța transporturilor rutiere de mărfuri în cadrul Uniunii Europene, în sensul asigurării unor reguli stricte care să limiteze factori de risc în traficul rutier precum oboseala la volan și integritatea mărfurilor. Instanța nu poate fi de acord cu susținerile petentei în sensul că fapta ar fi lipsită de pericol social și, prin urmare, s-ar impune înlocuirea amenzii cu avertisment, în condițiile în care aparatul tahograf era defect din 18.07.2012.
În primul rând legiuitorul apreciază că fapta este foarte gravă, judecătorul putând, în concret, să constate că fapta este de o gravitate redusă, ceea ce nu se poate considera în speță, mai ales că petenta a omis să remedieze defecțiunile imediat la apariția acestora. Agenții constatatori nu au putut astfel că verifice respectarea timpilor de odihnă și de condus pe întreaga perioadă în care aparatul a fost defect. Fapta este una de pericol, iar nu de rezultat și, prin nerespectarea dispozițiilor legale, s-a produs un risc evident atât pentru marfă, cât și, mai ales, pentru ceilalți participanți la trafic. Oricum, agentul constatator a aplicat chiar și așa amenda minimă prevăzută de lege, manifestând clemență din acest punct de vedere.
Împrejurarea că ulterior defecțiunile au fost remediate (la data de 08.08.2012), nu poate fi considerată în speță ca fiind o circumstanță atenuantă, petenta fiind obligată să efectueze respectiva reparație în măsura în care ar fi dorit să efectueze transport public rutier de mărfuri cu respectivul autovehicul.
Pe de altă, nici situația financiară a societății nu poate fi considerată, prin raportare la gravitatea faptei, ca un element ce poate constitui o circumstanță atenuantă și care ar putea instanța să constate că fapta este de o gravitate redusă. Cum nici în penal starea materială a inculpatului nu poate fi considerată ca o circumstanță atenuantă, ce ar putea avea incidență asupra gravității faptei, nici în această materie petenta nu poate invoca această împrejurare pentru a obține exonerarea de la plata amenzii. Agenții constatatori nu aplică sancțiunile prin raportare la acest aspect, nici instanța neputându-l considera relevant în cauză.
Sancțiunea trebuie să aibă un scop disuasiv, preventiv; or, petenta nu poate invoca situația financiară în toate cazurile în care ar încălca pe viitor legislația în domeniu, o exonerare de la plata amenzii putând naște o discriminare între societățile care au o situație financiară mai bună și cele care se află în dificultate, situație ce poate genera efecte pe planul concurenței în domeniul transporturilor rutiere.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurenta M. T. SRL .
A susținut următoarele:
Procesul verbal de contravenție este lovit de nulitate absolută deoarece a fost încheiat de către un inspector din cadrul ISCTR în conformitate cu dispozițiile art 3 al 21 din HG 69/2012, contrar dispozițiilor OG 37/2007 din care rezultă că singura instituție care are calitatea de a constata contravenții privind tahograful este Autoritatea Rutieră Română .
Procesul verbal de contravenție a fost încheiat cu încălcarea dispozițiilor art 16 din OG 2/2001 .în sensul că descrierea faptei este sumară deoarece nu se precizează în ce au constat verificările efectuate de către agentul constatator și care sunt defecțiunile reținute de acesta .
Referitor la greșite individualizare a faptei a arătat că a învederat în fața instanței de fond existența cazului fortuit .Astfel conducătorul auto efectua un transport de îngrășăminte chimice în baza unui contract cu clauze penalizatoare pe ruta G.-România și nu avea posibilitate remedierii defecțiunii apărute, deoarece aceasta se efectuează doar la unități specializate. Mai mult conducătorul auto a consemnat defecțiunea în diagrama de transport în momentul observării acesteia.
În subsidiar a solicitat înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertisment motivat de cuantumul ridicat al sancțiunii aplicate și de consecințele economice generate de executarea amenzii.
La dosar s-a depus întâmpinare prin care intimatul a arătat că procesul verbal de contravenție este temeinic și legal, fapt pentru care a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței recurate.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor invocate dar și din oficiu potrivit dispozițiilor art 304 ind1 C pr civ tribunalul apreciază că recursul nu este fondat pentru următoarele considerente:
Temeiul legal pentru constatarea și sancționarea faptei reținute în procesul verbal de contravenție este HG 69/2012 iar potrivit art 10 din acest act normativ competența de constatare și sancționare a contravențiilor aparține inspectorilor din cadrul ISCTR.
Procesul verbal a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art 16 al 1 din OG 2/2001 reținându-se că fapta constatată este suficient descrisă prin raportare la împrejurarea că recurenta nu contestă existența defecțiunilor aparatului tahograf.
Nu se va reține incidența în prezenta cauză a faptului fortuit care conduce la exonerarea de răspundere contravențională pentru următoarele considerente:
Data la care marfa a fost încărcată cu destinația Thesalonic este de 18 07 2012 așa cum rezultă din comanda de transport emisă de . depusă la dosar f 62, dată la care conducătorul auto consemnează defecțiunea aparatului tahograf așa cum rezultă din înscrisul depus la f 40.
Potrivit comenzii de transport emisă de Romexped Group depusă la dosarul de fond f 46 termenul de livrare a mării constând în îngrășăminte era de 23.07.2012 către o societate cu sediul în B. .
Se reține astfel că defecțiunea aparatului tahograf a fost observată în țară unde se putea efectua reparația la o instituție specializată și mai mult deși vehiculul a revenit în țară la data de 23.07.2012 reparația nu a fost efectuată până la data de 06.09.2013 când a fost constatată fapta.
În ceea ce privește cererea subsidiară ,în mod corect instanța de fond nu a procedat la reindividualizarea sancțiunii aplicate prin reținerea pericolului social redus, în condițiile în care chiar din dispozițiile legale incidente în cauză rezultă gravitatea sporiră a faptei .
Față de aceste considerente în temeiul art 312 C pr civ recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta . Râmnicu V., cu sediul în Râmnicu V., ., împotriva sentinței civile nr.8334/17.12.2012 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul I. de S. pentru Control în Transportul Rutier, cu sediul în București, ..39.
I r e v o c a b i l ă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 27 iunie 2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
M. S. C. G. I. G. E. V.
Grefier,
M. G.
Red.M.S.
Jud.fond V.M.
Dact.M.G
2 ex/12.07.2013
| ← Anulare act administrativ. Sentința nr. 256/2013. Tribunalul... | Obligaţia de a face. Sentința nr. 2013/2013. Tribunalul BRĂILA → |
|---|
