Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 1413/2013. Tribunalul BRĂILA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1413/2013 pronunțată de Tribunalul BRĂILA la data de 30-04-2013 în dosarul nr. 5836/113/2012
Dosar nr._ Codul operatorului de date personale: 4481
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA Nr. 1413/Fca/2013
Ședința publică de la 30 Aprilie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE - A.-A. P.
Grefier - G. A.
Pe rol judecarea cauzei în C. administrativ privind pe contestatoarea S. M., domiciliată în localitatea Tichilești, județul B. în contradictoriu cu pârâta Casa de Asigurări de Sănătate, cu sediul în B., ., județul B. având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat avocat G. I. pentru contestatoare în baza împuternicirii avocațiale depuse la dosar, lipsă fiind pârâta CAS B..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că prezenta cerere este la primul termen de judecată, cererea nu este timbrată, s-a depus întâmpinare de către pârâta CAS B., după care,
Avocat G. I. pentru contestatoare depune la dosar dovada achitării taxei de timbru de 8 lei conform chitanței . nr._ PJ/26.03.2013,timbru judiciar mobil de 0,60 lei, împuternicire avocațială, adeverință de venit pe anul 2011 emisă de AFP B. și chitanță onorariu avocat.
Președintele completului de judecată îi comunică un exemplar de pe întâmpinare apărătorului contestatoarei pentru a lua la cunoștință de aceasta.
La întrebarea instanței ce probe solicită în dovedirea acțiunii, apărătorul contestatoarei solicită proba cu înscrisurile depuse la dosar.
În temeiul art.167 Cod proc.civilă, instanța încuviințează ambelor părți proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat instanța constată cauza în stare de judecată, și acordă cuvântul pe fond părții prezente.
Avocat G. I. pentru contestatoare având cuvântul solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată în sensul de a se dispune anularea Deciziei de impunere nr._/09.03.2012 și a Deciziei nr.1279/20.08.2012 emise de intimata CAS B.. Susține că venitul bază de calcul stabilit de intimata CAS B. a fost în sumă de 8040 lei iar venitul realizat de contestatoare pentru anul2011 potrivit adeverinței de venit emisă de AFP B. este de 2826 lei, astfel încât consideră că baza de calcul pentru stabilirea contribuției CAS a fost eronat calculată.
De asemenea,precizează că contestatoarea nu are calitatea de asigurat întrucât nu are încheiat contract de asigurare, iar obligația de plată a contribuției pentru asigurările de sănătate derivă prin încheierea unui contract. Potrivit art.215 din Legea nr.95/2006, orice cetățean are dreptul de a alege în mod liber casa de asigurări de sănătate la care să se asigure. Cu cheltuieli de judecată.
Deliberând, instanța a pronunțat următoarea hotărâre în contencios administrativ.
TRIBUNALUL
Asupra acțiunii în contencios administrativ de față;
Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._, reclamanta S. M. a chemat în judecată pe pârâta Casa de Asigurări de Sănătate a Județului B. pentru a se dispune anularea Deciziei de impunere nr._/09.03.2012 privind obligațiile restante la Fondul Național Unic de Sănătate în cuantum total de 538,97 lei și a Deciziei nr.1279/20.08.2012 de soluționare a contestației, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii reclamanta a precizat că prin Decizia de impunere contestată s-au stabilit obligații de plată restante la FNUASS din care 444 lei cu titlu de contribuție și 94,97 lei majorări de întârziere aferente acestei sume.
A arătat reclamanta că C.A.S. B. nu a respectat procedura de emitere a actelor administrativ - fiscale, stabilind în mod unilateral obligația la fondul de sănătate, cu încălcarea dreptului fiecărui cetățean de a alege în mod liber casa de asigurări de sănătate, potrivit art.215 din Legea nr.95/2006
În acest sens, s-a apreciat că Decizia de impunere nr._/09.03.2012 a fost emisă nelegal, întrucât nu exista un raport juridic cu C.A.S. B., care invocă deținerea unui titlu de creanță, fără a preciza însă termenului legal de plată, astfel încât decizia reprezintă în fapt un veritabil titlu executoriu.
S-a învederat că nu a fost respectată obligația de informare prevăzută de art.222 din Legea nr.95/2006 și art.31 alineat 2 din Constituția României, iar decizia de impunere ar fi trebuit să aibă rol și de înștiințare de plată pentru contribuția datorată, accesoriile urmând a fi calculate doar în caz de neplată a contribuției.
Reclamanta a mai arătat că stabilirea obligațiilor fiscale nu se poate face din oficiu pe baza informațiilor din Protocol, iar Ordinul CNAS nr.617/2007 nu poate adăuga la Lege, prevederile acestuia nefiindu-i aplicabile întrucât nu are încheiat contract de asigurare cu C.A.S. B..
Au fost invocate în acest sens dispozițiile art.211 alin.1 în referire la art.219 lit. g și art.259 alin.4 din Legea nr.95/2006, reclamanta precizând că nu are obligația de plată a contribuției la Fondul Național Unic de Sănătate, neavând calitatea de asigurat, care nu se dobândește de drept ci numai pe baza unui contract de asigurare.
Considerând că actele administrative contestate au fost emise cu încălcarea dispozițiilor legale incidente, reclamanta a solicitat anularea acestora în temeiul art.218 Cod procedură fiscală.
Au fost anexate înscrisuri în susținerea acțiunii, respectiv Decizia de impunere nr._/09.03.2012 și Decizia nr.1279/20.08.2012 emise de C.A.S. B., filele 6 – 11, respectiv adeverința de venit pe anul 2011, emisă de AFP B. nr._ din 24.04.2013
Prin întâmpinarea formulată în cauză pârâta Casa de Asigurări de Sănătate B. a solicitat respingerea ca nefondată a acțiunii, arătând că reclamanta a realizat venituri impozabile din activități independente în anul 2011, pentru care în calitate de cetățean român, avea obligația plății contribuției la fondul de sănătate la nivelul venitului realizat inclusiv majorări, conform art.211, art.257 alin.2 lit.b, art.261 din Legea nr.95/2006 și art.7 alin.1 din Ordinul nr.617/2007.
Întrucât reclamanta nu a respectat dispozițiile legale privind depunerea documentelor justificative a veniturilor realizate, pârâta a avut în vedere datele preluate prin Protocolul nr.P5282/_/30.10.2007 încheiat la nivel național între C. Națională de A. de Sănătate și Agenția Națională de Administrare Fiscală, în baza cărora a fost emisă Decizia de impunere contestată. A fost anexat un tabel din care rezultă veniturile realizate de reclamantă din profesii libere și comerciale în anii 2006 - 2012, fila 20.
Din actele și lucrările dosarului instanța constată în fapt următoarele:
Prin Decizia de impunere nr._/09.03.2012 privind obligațiile de plată către FNUASS, s-a stabilit obligația reclamantei S. M. de plată a sumei totale de 538,97 lei, din care 444 lei cu titlu de contribuție calculată pentru perioada 01.01._11 și 94,97 lei majorări aferente veniturilor obținute din activități independente, calculate pe perioada 15.03._12. Contribuția a fost stabilită avându-se în vedere venitul bază de calcul în suma totală de 8.040 lei pentru anul 2011.
În cauză s-a făcut dovada soluționării contestației administrative formulate de reclamantă, înregistrată sub nr._/26.03.2012, care a fost respinsă prin Decizia nr.1279/20.08.2012 emisă C.A.S. B..
În motivarea acestei deciziei s-a reținut incidența dispozițiilor art.257, art.216 și art.261 alineat 4 din Legea nr.95/2006 și ale art.7 alineat 1 din Ordinul CNAS nr.617/2007.
S-a precizat că reclamanta a realizat venituri impozabile din activități independente în perioada 01.01._11 pentru care avea obligația plății contribuției la fondul de sănătate, care a fost calculată la nivelul unui salariu minim brut pe țară, precum și a majorărilor de întârziere aferente.
Analizând motivele invocate prin prezenta acțiune, tribunalul constată că pârâta a emis titlul de creanță reprezentat de Decizia de impunere nr._/09.03.2012 pentru suma totală de 538,97 lei, cu titlu de contribuție de asigurări de sănătate pentru anul 2011 și majorări de întârziere aferente, pe perioada 15.03._12. Decizia de impunere, care nu reprezintă un titlu executoriu, a fost contestată în procedura administrativă, fiind emisă Decizia nr.1279/20.08.2012 menționată anterior, a cărei anulare s-a solicitat instanței de contencios administrativ, potrivit art.218 alineat 1 din Codul de procedură fiscală.
Instanța reține că reclamantei, în calitate de cetățean român, cu domiciliul în România, îi revenea obligația plății contribuției la Fondul Național Unic de Sănătate, potrivit art.211 alineat 1 și art.257 alineat 1 și 2 litera b din Legea nr.95/2006, în vigoare din 28.05.2006, independent de deținerea calității de asigurat în baza unui contract încheiat cu CAS B., motivele invocate în acest sens prin acțiune fiind apreciate ca neîntemeiate.
Tribunalul constată că în Decizia de impunere nr._/09.03.2012 s-a reținut în mod eronat raportarea la salariul minim brut pe țară, nefiind avute în vedere veniturile efectiv realizate de reclamantă în anul 2011 din activități independente, potrivit art.7 alineat 1 din Ordinul CNAS nr.617/2007.
Acestea au fost în suma de 2826 lei, potrivit tabelului anexat întâmpinării și a adeverinței de venit emisă de AFP B. la data de 24.04.2013( fila 23), situația veniturilor realizate fiind preluată de C.A.S. B. prin Protocolul nr.P5282/_/30.10.2007 încheiat cu ANAF, în condițiile art.35 alineat 1 din Ordinul CNAS nr.617/2007.
Ca urmare, se apreciază ca nelegală emiterea deciziei de impunere prin raportare la venituri mai mari decât venitul net realizat de reclamantă din activități independente, fiind încălcat principiul constituțional al justei așezări a sarcinilor fiscale prevăzut de art.56 din Constituția României.
Instanța reține că au fost calculate și majorări de întârziere pe perioada 15.03._12, conform art. 261 din Legea nr.95/2006, fără ca în acest interval de timp reclamanta să fie înștiințată asupra obligațiilor de plată aferente anului 2011, nici chiar după încheierea la nivel național a Protocolului nr.P5282/_/30.10.2007 între C. Națională de A. de Sănătate și Agenția Națională de Administrare Fiscală.
Se constată astfel că Decizia de impunere nr._/09.03.2012 a fost emisă în mod neîntemeiat și pentru suma de 94,97 lei reprezentând majorări de întârziere, în condițiile în care reclamanta nu a fost anterior pusă în întârziere asupra debitului principal, contrar dispozițiilor art.222 din Legea nr.95/2006, caz în care nu se poate reține culpa acesteia pentru neachitarea în termenul legal a contribuției stabilite de C.A.S. B..
Instanța apreciază că stabilirea în această modalitate a majorărilor de întârziere excede scopului legii, respectiv sancționarea persoanelor care cu rea - credință nu-și achită obligațiile către bugetul asigurărilor de sănătate, situație în care nu se regăsește însă reclamanta.
Ca urmare, tribunalul constată că prin Decizia nr.1279/20.08.2012 emisă de C.A.S. B. a fost respinsă în mod eronat contestația formulată de reclamantă privind stabilirea contribuției de asigurări de sănătate pentru anul 2011, cu majorările aferente, Decizia de impunere nr._/09.03.2012 emisă de pârâtă, fiind nelegală.
Față de considerentele expuse, tribunalul reține că prezenta acțiune este fondată, urmând ca în temeiul art.18 alineat 1) din Legea nr.554/2004 să o admită ca atare și în consecință va anula Decizia nr.1279/20.08.2012 și Decizia de impunere nr._/09.03.2012 emise de pârâta C.A.S. B., privind obligația reclamantei de plata a sumei totale de 538,97 lei, cu titlu de contribuție și majorări de întârziere aferente veniturilor obținute în anul 2011 din activități independente.
Văzând și dispozițiile art.274 alineat 1 cod procedură civilă, instanța va obligă pe pârâta C.A.S. B. la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată efectuate în prezenta cauză, reprezentând onorariu avocat în sumă de 500 lei potrivit chitanței nr.245/29.04.2013, taxa timbru - 8 lei și timbru judiciar - 0,3 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE;
Admite ca fondată acțiunea formulată de reclamanta S. M., domiciliată în localitatea Tichilești, județul B. în contradictoriu cu pârâta Casa de Asigurări de Sănătate a Județului B., cu sediul în B., ., județul B..
Anulează Decizia nr.1279/20.08.2012 și Decizia de impunere nr._/09.03.2012 emise de pârâta C.A.S. B..
Obligă pârâta C.A.S. B. la plata către reclamanta a sumei de 508,3 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 30 aprilie 2013.
Președinte,
A. A. PavelGrefier, G. A.
Red. A.A.P.
Dact.G.A. -4ex./29 Mai 2013
| ← Anulare act administrativ. Sentința nr. 2013/2013. Tribunalul... | Anulare act administrativ. Sentința nr. 2440/2013. Tribunalul... → |
|---|








