Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 2334/2013. Tribunalul BRĂILA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2334/2013 pronunțată de Tribunalul BRĂILA la data de 05-12-2013 în dosarul nr. 1188/113/2013
Dosar nr._
OPERATOR DATE CP 4481
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA Nr. 2334/FCA
Ședința publică din data de 05 Decembrie 2013
Completul compus din:
Președinte – G. E. V.
Grefier – F. P.
Pe rol judecarea cauzei de C. administrativ și fiscal formulată de reclamanta B. S., domiciliată în B., ., ., . reprezentată de av. C. C. cu sediul în B., . în contradictoriu cu pârâta Casa de Asigurări de Sănătate B., cu sediul în B., ., având ca obiect,contestație act administrativ fiscal.
Dezbaterile orale au avut loc în ședința publică din data de 28.11.2013 și s-au consemnat în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre când instanța, pentru a da posibilitate părților să depună la dosar concluzii scrise a amânat pronunțarea în cauză la data de 5.12.2013.
Deliberând, instanța a pronunțat următoarea hotărâre de contencios administrativ:
TRIBUNALUL
Asupra acțiunii în contencios administrativ de față;
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecatoriei Braila sub nr._, reclamanta Balta S., în contradictoriu cu pârâta Casa de Asigurări de Sănătate B., în contradictoriu cu pârâta Casa de Asigurări de Sănătate B., a formulat contestație împotriva deciziei de impunere nr._/15.11.2011 emisa de pârâta, solicitând anularea acesteia.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că prin decizia contestată, pârâta i-a comunicat că figurează în evidențele sale cu obligații de plată restante la fondul de sănătate în cuantum total de 14.917,04 lei reprezentând contribuție aferentă anilor 2006-2008 de 6.969 lei și majorări de întârziere de 7.948,04 lei calculate până la data de 15.11.2011.
A precizat reclamanta că a achitat in decursul timpului contributia pe care o datoreaza urmare a obtinerii veniturilor din chirii insa, in momentul in care a dorit sa plateasca impozitul, a aflat ca este inregistrata cu datorie la CAS la care au fost aplicate penalitati de intarziere.
S-a sustinut de reclamanta ca nu i-a fost adusa la cunostinta aceasta situatie si nu mai locuieste la adresa retinuta de parata de mai bine de5 ani dezile conform cartii de identitate.
În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art.218 din Codul de procedură fiscală.
La termenul din data de 28.11.2012, reclamanta, prin aparator, a precizatca isi restrange actiunea introductiva in sensul ca solicita doar anularea actului administrativ fiscal pentru majorările de întârziere de 7.948,04 lei, aratand ca a achitat debitul debaza in cuantum de 6.969 lei prin chitanta . nr._.
Desi a fost citata legal, pârâta Casa de Asigurări de Sănătate B. nu a formulat întâmpinare in cauza pentru a-si preciza pozitia procesuala.
În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri depuse la dosar de reclamanta si solicitate de instanta din oficiu.
Analizând acțiunea introductivă, astfel cum a fost restrânsa, prin prisma susținerilor reclamantei, a actelor de la dosar și a prevederilor legale incidente în cauză, instanța o va aprecia ca fondată pentru următoarele considerente:
Prin decizia nr._/15.11.2011 și anexa acesteia s-a stabilit în sarcina reclamantei obligația de plată a sumei totale de 669,83 lei reprezentând contribuție la asigurările sociale de sănătate conform Legii nr.95/2006 – 6.969 lei pentru perioada 2006-2008 și majorări de intarziere aferente – 7.948,04 lei pentru veniturile realizate din cedarea folosintei bunurilor.
Baza de calcul a contribuției a fost stabilită din informațiile comunicate de A.N.A.F. urmare a Protocolului încheiat la nivel național între C.N.A.S. și A.N.A.F. nr.5282/_/30.10.2007 privind veniturile declarate și realizate pentru perioada 2006-2008.
Referitor la plata majorărilor de intarziere in cuantum de 7.948,04 lei, instanta reține că pârâta trebuia sa comunice obligația de plată a contribuției și numai dacă ulterior reclamanta nu își îndeplinea obligația de plată, putea fi obligata la plata accesoriilor aferente.
Potrivit art.31 alin.2 din Constituția României, autoritățile publice, potrivit competențelor de le revin, sunt obligate să asigure informarea corectă a cetățenilor, iar potrivit art.222 din Legea nr.95/2006 fiecare asigurat are dreptul de a fi informat cel puțin o dată pe an, prin casele de asigurări, asupra serviciilor de care beneficiază, a nivelului de contribuție personală și a modalității de plată, precum și asupra drepturilor și obligațiilor sale.
Decizia nr._/15.11.2011 emisa de C.A.S. B. are, pe lângă caracterul de titlu de creanță și rolul de înștiințare de plată, dar numai pentru contribuția datorată, accesoriile putând fi calculate în caz de neplată a contribuției respective.
De asemenea, tribunalul va considera ca, desi reclamanta nu și-a respectat obligația de a declara lunar veniturile în vederea calculării obligației către fondul de sănătate, și parata, la rândul său a stat în pasivitate. Aceasta avea cunoștință de calitatea de asigurat a reclamantei iar în condițiile în care a constatat lipsa datelor lunare privind veniturile realizate de contribuabil, avea obligația de a efectua demersurile necesare pentru obținerea datelor pe baza cărora să calculeze nivelul contribuției la fond.
Totodata, se constata ca dobânzile și penalitățile au drept scop acoperirea prejudiciului produs creditorului prin neplata la scadență a obligației principale. Curtea Europeană de Justiție a stabilit în cauzele conexate C46/93 și C48/93 (Brasserie du Pecheur) principiul potrivit căruia, în vederea determinării prejudiciului reparabil, instanța națională poate verifica dacă persoana lezată a făcut dovada unei diligențe rezonabile pentru a evita prejudiciul sau pentru a-i limita întinderea și, mai ales, dacă aceasta a utilizat în timp util toate căile legale care i-au stat la dispoziție.
În speță, creditoarea Casa de Asigurări de Sănătate B. nu a depus nici o minimă diligență pentru limitarea prejudiciului, astfel încât accesoriile calculate anterior datei la care i s-a adus la cunoștință contribuabilului nivelul obligației principale de plată nu pot fi puse în sarcina contribuabilului, creditorul fiind el însuși în culpă.
Avand in vedere considerentele expuse mai sus si prevederile legale mentionate, tribunalul va aprecia că acțiunea reclamantei, astfel cum a fost restrânsa, este fondată și, în temeiul art.18 alineatul 1 din Legea nr.554/2004, o va admite ca atare. Pe cale de consecință, va dispune anularea parțiala a Deciziei de impunere nr._/15.11.2011 emisa de Casa de Asigurări de Sănătate B. în privința majorărilor de întârziere în sumă de 7.948,04 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite ca fondată acțiunea restrânsa formulată de reclamanta Balta S., domiciliată în B., ., .,etaj 2, ., în contradictoriu cu pârâta Casa de Asigurări de Sănătate B., cu sediul în B., ., județul B..
Dispune anularea parțiala a Deciziei de impunere nr._/15.11.2011 emisa de pârâta Casa de Asigurări de Sănătate B. în privința majorărilor de întârziere în sumă de 7.948,04 lei.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Cererea de recurs se va depune la Tribunalul Braila.
Pronunțată în ședința publica, azi, 05.12.2013.
Președinte,
G. E. V.
Grefier,
F. P.
Red. si Dact. G.E.V.
4 ex./06.01.2014.
| ← Anulare act administrativ. Sentința nr. 1608/2013. Tribunalul... | Obligaţia de a face. Sentința nr. 1598/2013. Tribunalul BRĂILA → |
|---|








