Obligaţia de a face. Sentința nr. 2121/2013. Tribunalul BRĂILA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2121/2013 pronunțată de Tribunalul BRĂILA la data de 18-09-2013 în dosarul nr. 372/113/2013
Dosar nr._ Codul operatorului de date personale: 4481
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B. SECȚIA A II-A CIVILĂ
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA Nr.2121 bis/Fca
Ședința publică de la 18 septembrie 2013
Președinte - M. S.
Grefier - M. G.
La ordine fiind soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamanta D. P. L., cu domiciliul în B., ., în contradictoriu cu pârâta Instituția P. B. – Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Autovehiculelor B., având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință arătându-se că procedura de citare este completă, acțiunea este legal timbrată conform chitanței . nr._ PJ, prin Încheierea din 25.06.2013 s-a respins excepția necompetenței materiale a Tribunalului B. și s-a fixat termen pentru continuarea judecății, al 3-lea termen de judecată.
TRIBUNALUL
Prin cererea înregistrată la Tribunalul B. sub nr._ reclamanta D. P. L. a chemat în judecată pe pârâta Instituția P. - SPCRPCÎV B., pentru a se dispune obligarea acesteia la înmatricularea autoturismului marca F. Bravo.
În motivarea cererii reclamantul a arătat că a dobândit dreptul de proprietate asupra autoturismului marca F. Bravo pentru înmatricularea căruia i s-a solicitat să prezinte dovada plății taxei pentru emisii poluante.
S-a apreciat că taxa stabilită este ilegală deoarece contravine dispozițiilor art.90 (110) paragraful 1 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, care interzic statelor membre să instituie taxe contrare principiilor tratatului, în cauză fiind încălcat principiul nediscriminări produselor importate față de produsele interne. În consecință, prevederile menționate limitează libertatea statelor în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii și protecționiste.
Dispozițiile din Tratatul de Instituire a Comunității Europene fac parte de la data de 01 ianuarie 2007 din ordinea de drept intern, iar potrivit art.148 alineat 2 din Constituția României iar prevederile Tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne.
În dovedirea acțiunii s-a administrat proba cu acte.
La dosar s-a depus întâmpinare de către pârâta Instituția P. - SPCRPCÎV B..
S-au invocat excepțiile lipsei capacității procesuale și a calității procesual pasive deoarece acțiunea reclamantului se referă la plata unei taxe obligație cu care Instituția P. nu are competență și că pentru litigiile referitoare la actele necesare înmatriculării reclamantul trebuie să se îndrepte împotriva autorităților emitente.
Pe fondul cauzei s-a arătat că L 9/2012 este în conformitate cu normele comunitare.
Examinând actele și lucrările dosarului instanța reține:
Reclamanta este proprietarul autoturismului marca Faiat Bravo potrivit actelor de proveniență depuse la dosar.
Față de excepțiile invocate instanța urmează să le respingă deoarece potrivit O nr 1501/13.11.2006 pârâtul are competențe în ceea ce privește înmatricularea autovehiculelor.
Potrivit art.1 al 2 din O nr 1501/13.11.2006 înmatricularea, radierea, autorizarea provizorie sau pentru probe se efectuează de serviciile publice comunitare regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor, în a căror rază de competență proprietarii își au domiciliul sau sediul ori reședința, în cazul persoanelor fizice cu domiciliul în străinătate.
Din actele depuse la dosarul cauzei respectiv cartea de identitate a reclamantei rezultă că aceasta are domiciliul în municipiul Satu M. .
Față de aceste considerente cerere va fi respinsă ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea formulată de reclamanta D. P. L., cu domiciliul în B., ., în contradictoriu cu pârâta Instituția P. B. – Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Autovehiculelor B., ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesual pasivă.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 18 septembrie 2013.
Președinte,
M. S. Grefier,
M. G.
Red.M.S.
Dact.M.G.
4 ex/03.10.2013
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 517/2013.... | Suspendare executare act administrativ. Sentința nr. 2066/2013.... → |
|---|








