Anulare act administrativ. Sentința nr. 6619/2014. Tribunalul CLUJ

Sentința nr. 6619/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 19-12-2014 în dosarul nr. 3295/117/2014

ROMÂNIA

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

Cod operator de date cu caracter personal 3184

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILA Nr. 6619/2014

Ședința publică din data de 19 Decembrie 2014

Instanța constituita din:

PREȘEDINTE A.-M. B.

Grefier R. B. M.

Pe rol judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal având ca obiect anulare act administrativ formulata de reclamantul P. J. CLUJ - PROF.DR.ING.G. I. V., în contradictoriu cu pârâtul P. C. FLORESTI.

La apelul nominal făcut în ședință publică la prima strigare nu se prezintă părțile.

Față de lipsa părților, instanța lasă cauza la a doua strigare.

La apelul nominal făcut în ședință publică la a doua strigare nu se prezintă părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință constatându-se că la data de 17.09.2014 prin serviciul de registratura al instanței pârâtul a depus intampinare și acte anexă, în doua exemplare, din care un exemplar a fost comunicat reclamantului, iar la data de 16.10.2014reclamantul a depus raspuns la intampinare, in doua exemplare, din care un exemplar a fost comunicat pârâtului.

Instanța, în temeiul art. 131 Noul cod de proc. civilă, procedează la verificarea din oficiu a competenței stabilind că este competentă general, material și teritorial în soluționarea prezentei cauze, temeiul de drept fiind art. 95 pct. 1 din Noul cod de proc. civ., care prevede că Tribunalul judecă în primă instanță toate cererile care nu sunt date prin lege în competența altor instanțe, iar în temeiul art. 255 Noul cod de proc. civ., încuviințează părților proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei și apreciind că la dosarul cauzei se află suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, aceasta aflându-se în stare de judecată și având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă de la dezbateri, reține cauza spre soluționare pe baza actelor de la dosar.

INSTANȚA

Prin acțiunea înregistrată sub nr. de mai sus, reclamantul P. J. CLUJ - prof. dr. ing. G. I. V., în contradictoriu cu pârâtul P. C. FLORESTI, a solicitat anularea Dispoziției nr. 1042 din 02.12.2013 a Primarului C. Florești ca fiind nelegală.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că prin Dispoziția nr.1042/2013 se acordă premii lunare în limita a 2% din cheltuielile cu salariile aferente personalului prevăzut în statul de funcții al aparatului de specialitate al primarului comunei Florești.

Potrivit art. 7 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2010 stipulează: „în anul 2012 ( n.n. 2013- conf. art. 2 din O.U.G nr. 84/2012), autoritățile si instituțiile publice, indiferent de modul de finanțare, nu vor acorda premii si prime de vacanță."

Astfel, acordarea premiilor lunare în limita a 2% angajaților aparatului de specialitate al Primarului comunei Florești, pentru anul 2013, este lipsită de temei legal. Măsurile reglementate de O.U.G. nr. 84/2012 în scopul restrângerii efectelor crizei economice - între care și interdicția acordării oricăror premii personalului bugetar în anul 2013 - se aplică cu prioritate față de prevederile art. 23 alin. 2 din Legea nr. 284/2010, prevederi invocate în preambulul Dispoziției nr. 1042/2013.

Indicarea în cuprinsul art. 1 al dispoziției contestate a faptului că fondurile necesare plății premiilor lunare au fost aprobate prin bugetul local nu înlătură caracterul nelegal al actului administrativ. În acest sens, subliniază că Dispoziția nr. 1042/2013 și-a produs efectele juridice ca urmare a eludării prevederilor legale mai sus amintite și a determinat angajarea și efectuarea unor cheltuieli de natură să prejudicieze bugetul local al comunei Florești.

Pârâtul P. C. FLOREȘTI, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acțiunii considerând că Dispoziția nr. 1042/2013 este legală, având în vedere că premiile lunare acordate conform art. 23 din Legea 284/2010 nu intră sub incidența prevederilor art.7 din O.U.G. 80/2010 care se referă doar la "premii și prime de vacanță". "Premiile lunare" sunt o categorie distinctă față de "premiile și primele de vacanță".

Dacă legiuitorul ar fi dorit interzicerea acordării premiilor lunare prevăzute de art. 23 din Legea 284/2010 ar fi putut fie să abroge prevederile art. 23, fie să interzică expres acordarea acestor premii lunare.

La data de 14.10.2014 reclamantul a formulat răspuns la întâmpinare solicitând admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, cu consecința anulării Dispoziției nr. 1042/2013 a Primarului comunei Florești, ca fiind nelegală.

Examinând actele dosarului, instanța reține următoarele:

Prin Dispoziția nr.1042/2013 emisă de pârâtul P. comunei Florești s-au acordat premii lunare în limita a 2% din cheltuielile cu salariile aferente personalului prevăzut în statul de funcții al aparatului de specialitate al Primarului comunei Florești.

Conform art. 2 din OUG 84/2012, prevederile OUG 80/2010 se aplică În mod corespunzător și în 2013.

Conform art. 7 al. 2 din O.U.G. nr. 80/2010: „în anul 2012 ( și 2013- conf. art. 2 din O.U.G nr. 84/2012), autoritățile si instituțiile publice, indiferent de modul de finanțare, nu vor acorda premii si prime de vacanță."

Prin urmare, acordarea premiilor lunare în limita a 2% angajaților aparatului de specialitate al Primarului comunei Florești, pentru anul 2013, apare lipsită de temei legal.

Apărările pârâtei conform cărora premiile lunare acordate conform art. 23 din Legea 284/2010 nu intră sub incidența prevederilor art. 7 din OUG 80/2010 apreciază instanța că nu au suport legal, în condițiile în care din textul de lege enunțat în paragraful anterior reiese că legiuitorul a stabilit inaplicabilitatea pentru anul 2013 a prevederilor art. 23 din Legea 284/2010 .

Prin Decizia 1615 din 20.12.2011 Curtea Constituțională a stabilit că sporurile, premiile și alte stimulente acordate demnitarilor și altor salariați prin acte normative reprezintă drepturi salariale suplimentare, iar nu drepturi fundamentale, consacrate și garantate de Constituție .

Pe cale de consecință, instanța, în temeiul art. 8-18 din Legea 554/2004 va admite acțiunea reclamantei .

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea formulată de reclamantul P. J. CLUJ - prof. dr. ing. G. I. V., cu sediul în Cluj-N., Bulevardul 21 Decembrie 1989 nr. 58, jud.Cluj în contradictoriu cu pârâtul P. C. FLORESTI, cu sediul în comuna Florești, ..170, jud.Cluj.

Dispune anularea Dispoziției nr. 1042/2013 a Primarului comunei Florești.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din data de 19 Decembrie 2014.

Președinte,

A.-M. B.

Grefier,

R. B. M.

Red.A.M.B.

Tehn.V.A.M.

4 ex./13.01.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act administrativ. Sentința nr. 6619/2014. Tribunalul CLUJ