Anulare act administrativ. Sentința nr. 596/2014. Tribunalul CLUJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 596/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 20-01-2014 în dosarul nr. 9799/117/2013
Dosar nr._
Cod operator de date cu caracter personal 3184
ROMÂNIA
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA CIVILĂ NR. 596/2014
Ședința publică din data de 20 ianuarie 2014
Instanța constituită din:
Președinte: A. G. C.
Grefier A. D. G.
Pe rol judecarea cauzei C. administrativ și fiscal privind pe reclamanții P. Z. și P. C. și pe pârâta D. R. A FINANTELOR PUBLICE A JUDETULUI CLUJ, având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentantul reclamanților, av. M. A., cu împuternicire la dosar, lipsă fiind pârâta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier.
Tribunalul, procedând la verificarea din oficiu a competenței, conform dispozițiilor art. 131 C.pr.civ., constată că este competent general, teritorial și material să soluționeze prezenta cauză, potrivit dispozițiilor art. 10 din Legea 554/2004.
S-a invocat excepția inadmisibilității pentru criticile noi aduse prin acțiunea introductivă. Tribunalul apreciază ca nu este o veritabilă excepție și va ține cont de acest aspect odată cu judecarea pe fond a cauzei.
În probațiune, reprezentantul reclamanților solicită încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosar, arătând că nu dorește efectuarea unei expertize.
În temeiul art.255 alin. 1 Cod pr.civ., încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar ca fiind admisibilă, pertinentă și concludentă pentru soluționarea cauzei.
Se acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Reprezentantul reclamanților solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată. Arată că reclamanții erau în imposibilitate ca in 1 ianuarie 2008 să se înregistreze ca fiind persoane plătitoare de TVA, potrivit art. 153 C.Fis., deoarece normele de aplicare ale acestui articol au apărut abia in anul 2011, prin . OUG 106/2010. Potrivit la art. 141 alin. 2 lit. e din Legea 571/2003 și a înscrisurilor depuse la dosar, respectiv, carte funciară, contract de vânzare - cumpărarere și raportul de inspecție fiscală, reprezentantul reclamanților arată că terenurile avute in proprietate de clienții săi au caracterul de teren arabil și drum, nicidecum de teren construibil. Totodata, la momentul întocmirii raportului de inspecție fiscală asociația familială nu mai exista deoarece soții erau divorțați, motiv pentru care impozitul ar fi trebuit să fie stabilit pentru fiecare în parte, separat, iar nu pe familie. Cu cheltuieli de judecată pe cale separată.
Referitor la inadmisibilitate, reprezentantul reclamanților solicită respingerea acesteia, arătând că decizia de divorț a reclamanților a fost adusă la cunoștința organului fiscal.
Instanța reține cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată sub nr. de mai sus, reclamanții P. Z. și P. C. au solicitat ca în contradictoriu cu pârâta Direcția R. (fosta Generală) a Finanțelor Publice a Județului Cluj să se dispună anularea Deciziei nr. 124 din 20.03.2013, a Raportului de inspecție fiscala si a deciziei de impunere privind taxa pe valoare adăugata nr.48.814/1/20.11.2012 emise pentru reclamantul P. Z. și a Deciziei nr. 126 din 21.03.2013, a Raportului de inspecție fiscala si a deciziei de impunere privind taxa pe valoare adăugata nr. 48.814/2/20.11.2012 emise pentru reclamanta P. C..
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că prin actele contestate s-a stabilit in sarcina lor obligația fiscala suplimentara de a achita suma de 58.335 lei fiecare, compusa din 40.320 lei debit principal reprezentând TVA neachitat, 11.967 lei majorări de intarziere si 6.048 lei penalități de intarziere. Pentru stabilirea acestor obligații fiscale suplimentare, organele fiscale au reținut ca reclamanții ar fi desfășurat activități economice cu caracter de continuitate, constând in efectuarea a 20 de tranzacții imobiliare (terenuri), operațiuni desfășurate in perioada 26.10._10, care se indadreaza in prevederile art. 127 alin. 1 si 2 din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal. De asemenea, s-a constatat ca reclamanții aveau obligația sa solicite organului fiscal inregistrarea ca plătitor de TVA incepand cu data de 01.09.2008, obligație care nu a fost îndeplinita, incalcand astfel prevederile art. 153 alin. 1 din Legea 571/2003. Cu referire la dispozițiile art. 142 alin. 2 lit f Cod fiscal, învederează ca nu exista nicio norma sau instrucțiune privind aplicabilitatea acestuia, astfel încât reclamanții nu au cunoscut ce anume trebuie sa facă pentru a li se aplica aceste prevederi. Precizează ca la fiecare tranzacție au achitat impozitul pentru venitul realizat din transferuri in contul administatiei financiare, moment la care nici notarul public si nici administrația financiara nu ne-a adus la cunoștința obligativitatea achitării TVA-ului. Mai mult, nu au cunoscut modalitatea de aplicare a dispozițiilor art. 153 al 1 din Codul fiscal cu privire la obligativitatea înregistrării ca plătitor de TVA în termen de 10 zile de la sfârșitul lunii în care a atins sau depășit plafonul prevăzut de art. 152 al 1 din Codul fiscal deoarece nu a fost reglementata aceasta operațiune, nici prin normele Codului fiscal și nici prin normele de aplicare sau prin alta reglementare. Acest vid legislativ a fost acoperit doar prin OUG nr. 117/2010 (intrata in vigoare la 01.01.2011) care stabilește modalitatea în care se înregistrează o persoana în scopul de TVA. Toate tranzacțiile imobiliare au fost publice, achitându-se impozitul către stat, cu evidentele specifice, subsemnații nefiind informați la acel moment cu privire la alte sume ce ar trebui achitate, precum nici la momentul încheierii actelor notariale, în acest sens neexistând o publicitate a ANAF cu privire la aplicabilitatea normelor privind plata TVA-ului in aceste cazuri. Dupa cum se poate observa din conținutul actelor contestate cat si din copia contractelor de vanzare-cumparare si mai cu seama din cuprinsul contractului de vânzare cumpărare cu nr. 2233/23.08.2010, toate imobilele vândute de către reclamanți au ca si categorie de folosința "teren arabil" si "drum" si majoritatea sunt situate in extravilanul localităților. Astfel, avind in vedere dips. Art. 141 alin. 2 lit. f din L 571/2003 (care scutesc de plata TVA vanzările ce au ca obiect terenuri si impune plata TVA-ului doar pentru terenurile construibile) si faptul ca, terenurile înstrăinate au alta categorie de folosința decât aceea de teren construibil respectiv aceea de "teren arabil" si "drum", considera ca plata TVA-ului nu era datorata, motiv pentru care se impune anularea actelor contestate. In concluzie, aceste operațiuni economice efectuate nu au caracterul de operațiuni impozabile, in sensul legii fiscale. Mai arată reclamanții că legea fiscala nu poate lăsa la latitudinea persoanei fizice aprecierea comportamentului ei fiscal, iar apoi sa îl interpreteze in alt sens decât cel interperetat de către persoana fizica. Dispoziția fiscala trebuie sa fie extrem de clara, precisa, sa nu dea loc la interpretări în ceea ce privește obligația de plata. Deși legea fiscala a suferit numeroase modificări, abia în anul 2009 si 2010 sunt completate dispozițiile art 127 si 152 din Legea nr 571/2003, dispoziții avute în vedere în cuprinsul raportului de inspecție fiscala. Spre deosebire de legea penala, unde necunoașterea sau cunoașterea greșita a dispozițiilor legale nu apară de pedeapsa, dispozițiile codului fiscal (lege civila) nu sunt obligatorii a fi cunoscute de către toți cetățenii; obligațiile instituite de legea fiscala, precum si normele de interpretare sau de aplicare a acesteia, trebuie aduse la cunoștința populației, impuse de organele abilitate ale statului si nu lăsate la aprecierea contribuabilului si ulterior intrepretate de către organul fiscal in sensul de a produce cat mai consecințe juridice contrare celor avute in vedere de contribuabil. Nici la momentul încheierii tranzacțiilor imobiliare, notariatul - ca si colector de taxe si impozite -nu a adus la cunoștința reclamanților dispozițiile codului fiscal si obligația achitării acestor taxe. Au mai arătat reclamanții că nu este îndeplinit caracterul de continuitate a veniturilor obținute din aceste tranzacții deoarece, după cum se poate observa din cuprinsul deciziei contestate, in perioada 29.10.2008 si pana in 23.08.2010, deci 1 an si 10 luni, reclamanții nu au efectuat niciun act de vânzare. In ceea ce privește motivarea intimatei cu privire la aspectul atribuirii calității de persoana impozabila familiei prin interpretarea, de către aceasta, a disp. Art. 125 ind 1 pct. 18, art. 127 alin. 9 din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, reclamanții au arătat că familia nu poate fi privita prin prisma asocierii ca forma de organizare fara personalitate juridica si ca o entitate capabila sa desfășoare o activitate economica, astfel cum se realizează de către intimata. Mai mult, nu poate fi atribuita calitatea de persoana impozabila si atributul de asociere fara personalitate juridica unei sau unor persoane doar prin prisma faptului ca, anumite imobile sunt deținute in coproprietate de către aceștia, astfel cum procedează intimata. Coproprietatea este o modalitate a dreptului de proprietate si nu da naștere unei asocieri fara personalitate juridica apta a produce consecințe fiscale. In plus, in situația data, ne aflam in fata unui drept de proprietate in devălmășie, ca si forma a dreptului de proprietate . din lege, fiind instituita ca si efect al căsătoriei. Astfel, aceasta coproprietate fiind instituita prin lege, forțat, cu atât mai puțin se poate vorbi de asociere sau măcar de intenția de asociere in vederea desfășurării de activități economice. Un element important, cu privire la acest aspect este acela ca, la data de 11.03.2010 a intervenit intre reclamanți (soții P.) divorțul, pronunțat prin Sentința civila nr. 3406/2010, precum si partajul asupra acestor bunuri înstrăinate. In concluzie, s-a desființat si presupusa asociere, astfel incat actele de înstrăinare efectuate după aceasta data trebuie a fi privite si analizate independent pentru fiecare in parte. Mai mult, trebuie observat ca, din actul de vânzare cumpărare nr. 2233/2010 primele 9 imobile vândute aparțin in proprietatea exclusiva a contestatorului P. Z., iar celelalte in proprietatea exclusiva a contestatoarei P. C.. In acest context, calculul si impunerea plații TVA- ului respectiv decizia de impunere, trebuiau a fi calculate individual.
Prin întâmpinarea formulată (fila 72), pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj a solicitat respingerea acțiunii ca inadmisibilă cu privire la aspectele invocate în cererea de chemare în judecată si care nu au făcut obiectul plângerii prealabile, respectiv contestațiile formulate împotriva Deciziilor de impunere nr._/2/20.11.2012 si nr._/2/20.11.2012 pentru soluționarea cărora au fost emise deciziile nr. 124/20.03.2013 si nr. 126/21.03.2013 având în vedere prevederile art. 8 din Legea nr. 554/2004 si a prevederilor art. 218 alin2 din O.G. nr. 92/2003.
În cauză, instanța a administrat la solicitarea părților proba cu înscrisuri și a constatat că inadmisibilitatea invocată de pârâtă nu reprezintă o veritabilă excepție, argumentele prezentate urmând a fi luate în considerare la soluționarea pe fond a cauzei.
Analizând actele dosarului, tribunalul reține următoarele:
Pe baza raportului de inspecție fiscală din data de 20.11.2012 (filele 96-405), pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-N. a emis în sarcina reclamanților P. Z. și P. C. Deciziile de impunere nr. 48.814/1/20.11.2012 și nr. 48.814/2/20.11.2012 privind taxa pe valoarea adăugată și alte obligații fiscale stabilite de inspecția fiscală pentru persoane fizice care realizează venituri impozabile din activități economice nedeclarate organelor fiscale, prin care s-a stabilit în sarcina fiecăruia dintre reclamanți obligația de plată a sumei totale de 58.335 lei, din care suma de 40.320 lei reprezentând TVA neachitat, suma de 11.967 lei majorări de întârziere și suma de 6.048 lei penalități de întârziere (filele 94-95, 124-125).
În acest sens, organul fiscal a constatat că în perioada 2007 - 2011 reclamanții au încheiat împreună un număr de 20 de tranzacții cu vânzare terenuri care au fost achiziționate și ulterior vândute, iar în luna iulie 2008 au depășit plafonul de scutire TVA în sumă de 35.000 euro dar nu s-au înregistrat în scopuri de TVA în termenul legal de 10 zile. Pe cale de consecință, constatând că operațiunile derulate reprezintă operațiuni impozabile din punct de vedere al TVA în conformitate cu prevederile art. 126 alin. 1 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, s-a procedat la stabilirea TVA de plată și accesoriilor aferente.
Cu respectarea art. 205 și urm. din Codul de procedură fiscală, reclamanții au formulat contestații împotriva acestor acte administrative fiscale, respinse prin Deciziile nr.124/20.03.2013 și nr. 126/20.03.2013 ale Direcției Generale a Finanțelor Publice a județului Cluj (filele 74-80, 106-112), iar acum atacă în contenciosul administrativ deciziile de soluționare a contestațiilor.
Procedând la verificarea actelor fiscale contestate prin prisma criticilor expuse prin cererea introductivă, se observă că reclamanții susțin că tranzacțiile imobiliare efectuate nu se circumscriu noțiunii de tranzacții repetate cu caracter de continuitate, cu consecința inexistenței obligației lor de a solicita înregistrarea în scopuri de TVA.
Astfel, o primă chestiune incidentă în speță este aceea de a ști dacă în perioada controlului persoanele fizice care au desfășurat operațiuni continue de vânzare-cumpărare de locuințe noi, edificate în regie proprie sau în temeiul unor contracte de antrepriză, aveau obligația înregistrării ca plătitori de TVA conform normelor fiscale relevante.
Pentru a aborda această chestiune, instanța urmează să facă un examen legislativ al dispozițiilor legale incidente în materie.
Noțiunile de „activitatea economică” și „persoană impozabilă” din perspectiva taxei pe valoarea adăugată sunt stabilite de Codul fiscal și clarificarea acestora cu trimitere la datele speței este necesară pentru a ști dacă activitatea desfășurată de reclamant intră în sfera de aplicare a TVA precum și dacă reclamantul are calitatea de persoană impozabilă din punct de vedere TVA pentru activitatea desfășurată.
Art. 127 din Codul fiscal, forma în vigoare la data desfășurării activității impuse fiscal de către pârâtă, definește persoanele impozabile și activitatea economică după cum urmează:
„(1) Este considerată persoană impozabilă orice persoană care desfășoară, de o manieră independentă și indiferent de loc, activități economice de natura celor prevăzute la alin. (2), oricare ar fi scopul sau rezultatul acestei activități.
(2) În sensul prezentului titlu, activitățile economice cuprind activitățile producătorilor comercianților sau prestatorilor de servicii, inclusiv activitățile extractive, agricole și activitățile profesiilor libere sau asimilate acestora. De asemenea, constituie activitate economică exploatarea bunurilor corporale sau necorporale în scopul obținerii de venituri cu caracter de continuitate”.
Operațiunile impozabile din punct de vedere TVA sunt definite în textul art. 126 alin. 1 Cod fiscal ca fiind acele operațiuni care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:
a) operațiunile care constituie sau sunt asimilate cu o livrare de bunuri sau o prestare de servicii, în sfera taxei, efectuate cu plată;
b) locul de livrare a bunurilor sau de prestare a serviciilor este considerat a fi în România,
c) livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor este realizată de o persoană impozabilă, astfel cum este definită la art. 127 alin. (1), acționând ca atare;
d) livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor să rezulte din una dintre activitățile economice prevăzute la art. 127 alin. (2)”.
Punctul 3 din Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal prevede următoarele: „în sensul art. 127 alin. (2) din Codul fiscal, obținerea de venituri de către persoanele fizice din vânzarea locuințelor proprietate personală sau a altor bunuri care sunt folosite de către acestea pentru scopuri personale, nu va fi considerata activitate economică, cu excepția situațiilor în care se constată că activitatea respectivă este desfășurată în scopul obținerii de venituri cu caracter de continuitate în sensul art. 127 alin. (2) din Codul fiscal”.
În acest context trebuie să se aibă în vedere și prevederile art. 141 alin. 2 litera f din Codul fiscal, conform cărora este scutita de taxă livrarea de către orice persoană a unei construcții, a unei părți a acesteia și a terenului pe care este construită, precum și a oricărui alt teren. Prin excepție, scutirea nu se aplică pentru livrarea unei construcții noi, a unei părți a acesteia sau a unui teren construibil, dacă este efectuată de o persoană impozabilă care și-a exercitat ori ar fi avut dreptul să-și exercite dreptul de deducere total sau parțial a taxei pentru achiziția, transformarea sau construirea unui astfel de imobil.
De asemenea, trebuie avut în vedere că la pct. 66 alin. 2 din Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal se prevede ca activitatea economică se consideră ca fiind începută din momentul în care o persoană intenționează să efectueze o astfel de activitate, iar intenția persoanei trebuie apreciată în baza elementelor obiective ca, de exemplu, faptul că aceasta începe să angajeze costuri și/sau să facă investiții pregătitoare necesare pentru inițierea unei activități economice.
În situația în care persoana fizică realizează în cursul unui an calendaristic mai multe tranzacții imobiliare constând în vânzări de terenuri construibile și construcții noi, altele decât cele utilizate în scop personal care nu intra în sfera de aplicare a TVA, aceste tranzacții capătă caracter de continuitate, situație în care trebuie solicitată înregistrarea în scopuri de TVA în conformitate cu prevederile Codului Fiscal și necesită îndeplinirea obligațiilor care decurg din aceasta calitate in mod similar cu celelalte persoane impozabile.
Ținând seama de constatările făcute de organele de control fiscal, necontestate de reclamanți, se reține că aceștia au angajat costuri pentru construirea de imobile începând cu anul 2007, costuri consemnate în diverse facturi de achiziții bunuri și servicii facturate cu TVA și au realizat venituri cu caracter de continuitate din activitatea economică constând în 20 de tranzacții imobiliare ce nu au fost utilizate în scopuri personale.
Pe cale de consecință, instanța urmează să rețină că reclamanții au desfășurat o activitate economică ce intra în sfera de aplicare a TVA, fiind astfel persoane impozabile din punct de vedere TVA pentru activitatea desfășurată constând în livrări de terenuri și construcții noi altele decât cele utilizate în scop personal.
D. urmare, reclamanții erau obligați să se înregistreze la autoritatea fiscală din punct de vedere TVA, urmând să aibă toate drepturile și obligațiile ce decurg din legislația referitoare la TVA, respectiv trebuiau să plătească TVA la buget.
Cu referire la criticile privind lipsa de claritate, previzibilitate a normei juridice consacrate de art. 127 C.pr.fisc. instanța reține că, deși textul legal a suferit modificări prin introducerea alin. 21 doar începând cu data de 01.01.2010, eventualele divergențe cu privire la momentul în care persoanele fizice efectuează livrări de bunuri imobile devin persoane impozabile puteau și trebuiau clarificate la data la care au fost inițiate cheltuielile preconizate pentru operațiunile viitoare conform dreptului fiscal pertinent în vigoare la acea dată, acționând în speță principiul de drept consacrat de adagiul nemo censetur ignorare legem.
E adevărat că practica administrației publice fiscale a fost în parte echivocă și deci pe deplin imputabilă acesteia, dar tot atât de adevărat este că, raportat la amploarea tranzacțiilor cu imobile desfășurate de reclamanți, aceștia nu au ieșit din pasivitate și nu au depus o cerere concretă la organul fiscal competent pentru a-și clarifica situația fiscală.
Or, din această perspectivă nimănui nu-i este îngăduit să-și invoce propria culpă, conform principiului consacrat de adagiul nemo auditur proipriam turpitudinem allegans.
Reclamanții mai susțin că tranzacțiile imobiliare pe care le-au desfășurat nu constituie activitate economică de exploatare a bunurilor în scopul obținerii de venituri cu caracter de continuitate, în sensul art. 127 alin. 2 teza finală.
Această teză este identică cu art. 4 par. 2 din Directiva a 6-a privind armonizarea legislației statelor membre în privința TVA (text preluat în prezent de Directiva nr.2006/112/CE privind sistemul comun de TVA).
Printr-o jurisprudență constantă, Curtea Europeană de Justiție a decis că noțiunea de exploatare acoperă toate operațiunile, fără a se lua în considerare forma lor juridică (Hotărârea din 4 decembrie 1990, V. Tiem (C-186/89, R.., p.I-4363, punctul 18), Hotărârea din 26 iunie 2003, KapHag (C-442/01, R.., p. I-6851, punctul 37), Hotărârea din 29 aprilie 2004, EDM (C-77/01 R.., p I-4295, punctul 48) și Hotărârea din 21 octombrie 2004, BBL (C-8/03, R.., p. I-_, punctul 36), aceeași instanță statuând că măsura în care o activitate constituie o activitate economică în înțelesul reglementării privind taxa pe valoarea adăugată depinde de natura sa obiectivă, natură care trebuie determinată avându-se în vedere împrejurările exterioare concrete, ansamblul condițiilor exploatării, chestiuni de fapt aflate la aprecierea suverană a instanțelor naționale sesizate cu dezlegarea raportului litigios.
Simpla exercitare a dreptului de proprietate de către titularul acestuia nu poate fi considerată prin ea însăși o activitate economică (Hotărârea din 20 iunie 1996, Wellcome Trans C-155/94 R.., I-3013, punctul 32). De asemenea, amploarea vânzărilor nu poate constitui un criteriu de distincție între activitățile unui operator care acționează cu titlu privat, care se situează în afara domeniului de aplicare al directivei TVA, și cele ale unui operator ale cărui operațiuni constituie o activitate economică.
Curtea a arătat că vânzări semnificative pot fi efectuate și de operatori care acționează cu titlu privat (cauza Wellcome Trans, punctul 37; cauza C-181/10, punctul 37).
În plus, este nerelevantă împrejurarea că anterior înstrăinării persoana interesată a procedat la împărțirea terenului în loturi în vederea obținerii unui preț total mai mare. Totodată, nici durata pe care se întind operațiunile respective sau mărimea veniturilor provenite din acestea nu este determinantă, totalitatea acestor împrejurări putându-se înscrie în cadrul gestiunii patrimoniului personal al persoanei interesate (Hotărârea Curții din 15.09.2011 în cauzele conexate C-180/10, C-181/10, par. 38).
Conform unei jurisprudențe constante a CEJ, noțiunea de exploatare, potrivit principiului neutralității sistemului comun al taxei pe valoarea adăugată, acoperă toate operațiunile fără a se lua în considerare forma lor juridică. Cu toate acestea, dacă bunul prin natura sa este susceptibil de a fi utilizat atât în scopuri economice, cât și private, ansamblul condițiilor exploatării sale se impune a fi analizat pentru a se determina dacă el este utilizat în scopul obținerii de venituri cu caracter de continuitate.
Prin prisma acestei jurisprudențe, se reține că reclamanții au luat mai multe măsuri active de pregătire a comercializării imobilelor și, din această perspectivă, nu s-a realizat o simplă vânzare a unor imobile. Practic, așa cum a reținut și organul de control fiscal, frecvența vânzărilor de imobile, în cursul unui interval scurt de timp, dovedește temeinicia susținerilor organului fiscal de control și de impunere. Nu se poate, deci, reține caracterul ocazional al tranzacțiilor și incidența dispozițiilor pct. 3 al. 1 din Normele metodologice.
Referitor la argumentul că relațiile dintre membrii familiei nu pot fi considerate asociație în scopuri comerciale, art. 1251 pct. 18 și art. 127 alin. 9 din Codul fiscal prevăd următoarele:
„(1) În sensul prezentului titlu, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații: (...)18. persoană impozabilă are înțelesul art. 127 alin. (1) și reprezintă persoana fizică, grupul de persoane, instituția publică, persoana juridică, precum și orice entitate capabilă să desfășoare o activitate economică”, respectiv
„(9) Orice asociat sau partener al unei asocieri sau organizații fără personalitate juridică este considerat persoană impozabilă separată pentru acele activități economice care nu sunt desfășurate în numele asocierii sau organizației respective”.
Astfel, dacă mai multe persoane fizice vând bunuri imobile deținute în coproprietate, activitatea desfășurată trebuie privită prin prisma asocierii ca formă de organizare fără personalitate juridică, și aceasta chiar dacă nu s-au și înregistrat fiscal ca atare.
Pe de altă parte, întrucât bunurile imobile sunt deținute în coproprietate, vânzarea bunurilor nu este o operațiune independentă pentru fiecare asociat, deoarece pentru realizarea sa sunt necesare acordul și semnătura fiecărui coproprietar, și de aceea fiecare partener acționează în numele asocierii și nu în nume propriu iar pentru determinarea existenței obligației de înregistrare în scopuri de TVA se impune analiza tranzacțiilor la nivelul asocierii.
Reclamanții mai invocă faptul că notarul public ar fi trebuit să asigure menționarea în actele de vânzare a faptului că operațiunile sunt taxabile, dar aceștia datorează TVA indiferent de această mențiune, deoarece datoria fiscală nu poate fi influențată de conduita notarilor publici.
Alt argument al reclamanților privește aspectul că toate imobilele vândute au categorie de folosința „teren arabil” și „drum” și majoritatea sunt situate în extravilanul localităților, astfel că sunt incidente dispozițiile art. 141 alin. 2 lit. f din Legea nr. 571/2003 care scutesc de plata TVA vânzările ce au ca obiect terenuri și impune plata TVA-ului doar pentru terenurile construibile.
Apoi, se mai arată că la data de 11.03.2010 a intervenit divorțul reclamanților, pronunțat prin Sentința civila nr. 3406/2010, precum și partajul asupra bunurilor înstrăinate. În concluzie, reclamanții susțin că s-a desființat și presupusa asociere, astfel încât actele de înstrăinare efectuate după această dată trebuie a fi privite și analizate independent pentru fiecare în parte. Mai mult, din actul de vânzare cumpărare nr.2233/2010 reiese că primele 9 imobile vândute aparțin în proprietatea exclusivă a contestatorului P. Z., iar celelalte în proprietatea exclusivă a contestatoarei P. C. și de aceea calculul și impunerea plății TVA-ului trebuiau calculate individual.
Cu privire la aceste argumente, se observă că reclamanții nu le-au cuprins în contestația formulată, invocându-le pentru prima dată în fața instanței.
Or, văzând dispozițiile art. 218 alin. 2 din Codul de procedură fiscală, instanța apreciază că nu se pot aduce argumente noi în sprijinul nelegalității deciziei de impunere direct în fața instanței de judecată, fără ca acestea să fi fost cuprinse în contestația administrativă. Cererile și motivele de fapt și de drept care nu au fost deduse spre analiză în contestația prevăzută de art. 205 și urm. nu pot fi supuse direct, omisso medio, în faza de control judecătoresc, iar aceasta cu atât mai mult cu cât aspectele indicate de reclamanți puteau fi formulate la momentul contestației, neexistând impedimente de natură obiectivă în acest sens. Argumentele suplimentare nu au reieșit din motivarea deciziei de soluționare a contestației sau din împrejurări ulterioare momentului de depunere a contestației administrative, și de aceea nu există nicio justificare pentru extinderea analizei instanței dincolo de contestația formulată în procedura prealabilă.
Față de toate aceste considerente, în temeiul art. 218 alin. 2 din Codul de procedură fiscală raportat la art. 18 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, instanța va respinge ca nefondată prezenta cerere.
În temeiul art. 453 alin. 1 Cod de procedură civilă, se ia act că pârâta nu a solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca nefondată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții P. Z., domiciliat în Cluj-N., .. 12, ., CNP_ și P. C. domiciliată în Cluj-N., .. 12, ., CNP_, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-N., cu sediul în Cluj-N., Piața A. I. nr. 19, jud. Cluj, având ca obiect contencios fiscal.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, calea de atac urmând a fi depusă la Tribunalul Cluj, Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale.
Pronunțată în ședința publică din data de 20 ianuarie 2014.
Președinte, A. G. C. | ||
Grefier, A. D. G. |
Plecată din instanță
Semnează grefier-șef M. C.
Red.A.G.C./Tehnored. VAM
5 ex./05.03.2014
| ← Anulare acte emise de autorităţile de reglementare. Sentința... | Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Sentința... → |
|---|
