Anulare acte emise de autorităţile de reglementare. Sentința nr. 5597/2014. Tribunalul CLUJ

Sentința nr. 5597/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 09-10-2014 în dosarul nr. 4166/117/2014

Dosar nr._

Cod operator de date cu caracter personal 3184

ROMÂNIA

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 5597/2014

Ședința publică de la 09 Octombrie 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE M. O.-S.

Grefier D. I. D.

Pe rol judecarea cauzei C. administrativ și fiscal privind pe reclamant . și pe pârât A. F. PUBLICE CLUJ-N., având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu a răspuns niciuna dintre părți.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Tribunalul constată că s-a solicitat judecata în lipsă.

Tribnunalul constată că pârâta a invocat prin întâmpinare excepția inadmisibilității acțiunii.

Tribunalul respinge excepția inadmisibilității, apreciind că, față de argumentele invocate în susținerea acesteia, nu este vorba despre o veritabilă excepție, ci de apărări de fond ce vor fi analizate ca atare.

Se constată că la data de 03.10.2014 s-a depus la dosarul cauzei răspuns la întâmpinare (filele 30-33), prin care s-a solicitat respingerea întâmpinării ca neîntemeiată.

Tribunalul reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.

TRIBUNALUL

Asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 24.07.2014, reclamanta . a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Cluj-N. obligarea pârâtei la restituirea sumei de_ lei, achitată cu titlu de taxă pentru emisiile poluante prin chitanța . nr._/17.01.2013, obligarea pârâtei la plata dobânzilor legale aferente, de la data achitării taxei pentru emisiile poluante și până la data restituirii efective, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat în esență că este proprietarul unui autovehicul înmatriculat inițial într-un alt stat al Uniunii Europene decât România, iar pentru înmatricularea acestuia în România a fost obligat să achite taxă pentru emisiile poluante, ceea ce contravine normelor dreptului comunitar.

În probațiune s-au anexat în copie: acte de proveniență ale autovehiculului, carte de identitate autovehicul, chitanță de plată a taxei, decizie de stabilire a timbrului de mediu, corespondența cu pârâta, certificat de înregistrare al societății reclamante.

Prin întâmpinarea formulată (fila 25), pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, precizând că Legea nr. 9/2012 este în armonie cu normele comunitare.

Analizând actele de la dosar, instanța reține următoarele:

Reclamanta a achiziționat un autovehicul marca IVECO, nr. de identificare WJMJ4CSS20C167810, care a fost anterior înmatriculat într-un stat membru al Uniunii Europene, iar pentru înmatricularea în România a achitat, în temeiul Legii nr. 9/2012, o taxă pentru emisii poluante provenite de la autovehicule, în cuantum de_ lei, la Administrația Finanțelor Publice Cluj-N., cu chitanța . nr._/14.01.2013 (f. 8).

Prin hotărârea preliminară pe care Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat-o la data de 7 aprilie 2011 în cauza I. T. c. Statul Român, s-a decis că dreptul Uniunii se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. În esență, Curtea a constatat că reglementarea română are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse – în pofida aplicării unei reduceri substanțiale a valorii taxei care ține seama de deprecierea lor – unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.

În aceste condiții, reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre. Or, chiar dacă dreptul Uniunii nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.

Urmare a pronunțării cauzei I. T. c. Statul Român, sus menționată, a fost adoptată de legiuitorul român Legea 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, care a abrogat OUG 50/2008, cu modificările și completările ulterioare, aceasta intrând în vigoare la 13.01.2012.

Verificând apărările invocate de pârâtă în cuprinsul întâmpinării Tribunalul apreciază că acestea sunt fundamentate, într-adevăr în Legea 9/2012 neexistând dispoziții care să aducă atingere Tratatului de Instituire a Comunității Europene, prin abrogarea OUG 50/2008 înlăturându-se discriminările care au fost avute în vedere de CJUE la momentul pronunțării cauzei I. T. c. Statul Român. Astfel, prin noua lege s-a instituit taxa pe emisii poluante, prevăzându-se clar categoriile de autoturisme ce sunt supuse taxei, conform art. 4 alin 1 și 2 din Legea 9/2012, aceasta aplicându-se atât celor achiziționate deja în România, cât și în privința acelora ce provin din alte state membre ale U.E.

Deși s-a adoptat legea în forma sus menționată, la data de 30.01.2012, potrivit art. I din Ordonanța de Urgență nr. 1 din 30 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial nr. 79 din 31 ianuarie 2012, începând cu data de 31 ianuarie 2012 aplicarea dispozițiilor art. 2 lit. i), ale art. 4 alin. (2) și a celor privind prima transcriere a dreptului de proprietate ale art. 5 alin. (1) din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 17 din 10 ianuarie 2012, se suspendă până la 1 ianuarie 2013.

Efectele suspendării anterior menționate au încetat, cu data de 01.01.2013.

Având în vedere considerentele expuse, instanța apreciază că taxa pe care reclamanta a achitat-o pentru înmatricularea autovehiculului său nu apare ca fiind neconformă cu art. 110 din TFUE, motiv pentru care va respinge cererea.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge cererea de chemare în judecată formulată de ., cu sediul în Cluj-N., ., etaj 3, jud. Cluj și adresa aleasă de corespondență în D., ., jud. Cluj, în contradictoriu cu pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj, cu sediul în Cluju-N., P-ța A. I., nr. 19, jud. Cluj.

Fără cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 09 Octombrie 2014.

Președinte,

M. O.-S.

Grefier,

D. I. D.

Red. M.O.S.06.11.2014

Tehnored. D.D. 03 Noiembrie 2014

4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare acte emise de autorităţile de reglementare. Sentința nr. 5597/2014. Tribunalul CLUJ