Anulare act administrativ. Sentința nr. 963/2014. Tribunalul CLUJ

Sentința nr. 963/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 27-01-2014 în dosarul nr. 6258/117/2013

Dosar nr._

Cod operator date cu caracter personal 3184

ROMÂNIA

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI A. SOCIALE

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 963/2014

Ședința publică de la 27 Ianuarie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. R.

Grefier G. B. P.

Pe rol judecarea cauzei C. administrativ și fiscal privind pe reclamant I. C. E. și pe pârât C. DE A. DE SĂNĂTATE A JUDEȚULUI CLUJ, având ca obiect anulare act administrativ.

La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă niciuna din părți.

Procedura îndeplinită, pronunțarea făcându-se fără citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei, după care, se constata:

Dezbaterile în fond și susținerile părților au avut loc în ședința publică de la data de 13ianuarie 2014 fiind consemnate pe larg în încheierea de ședință de la acea dată, care fac parte integrantă din prezenta, când Tribunalul, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 20 ianuarie 2014 și ulterior la data de 27 ianuarie 2014, când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Prin acțiunea înregistrată sub nr. de mai sus, reclamantul I. C. E. în contradictoriu cu pârâta C. DE ASIGURARI DE SANATATE A JUDETULUI CLUJ, a solicitat să se dispună anularea în parte a Deciziei nr.E169/14.03.2013, respectiv anularea în tot a Deciziilor de impunere din oficiu nr._/1 și nr._/2 emise în data de 13.12.2012 prin care s-au stabilit în sarcina sa contribuția în sumă de_ lei.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că sumele stabilite în sarcina sa prin deciziile de impunere susmenționate sunt nelegale și că obligațiile sale declarative au fost îndeplinite și creanțele fiscale astfel individualizate au fost stinse prin plată anterior emiterii deciziilor de impunere contestate, astfel că nu pot fi stabilite în sarcina sa obligații de plată suplimentare.

Reclamantul a mai arătat că deciziile de impunere sunt nelegale, deoarece conform disp. art.83 al.4 C.pr.fisc., organul fiscal are dreptul de a stabili din oficiu impozite, taxe datorate bugetului general consolidat, doar în situația în care contribuabilul nu își îndeplinește obligațiile declarative și că în speță cerințele prevederilor legale susmenționate nu sunt îndeplinite, având în vedere că și-a îndeplinit obligațiile declarative și că nu a fost niciodată notificat pentru depășirea termenului legal de îndeplinire a acestor obligații.

Pârâta Casa de Asigurări de Sănătate a Județului Cluj, prin întâmpinarea formulată, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată și a arătat că reclamantul a realizat venituri impozabile în perioada 2007-2012 iar prin deciziile de impunere se stabilesc obligațiile anuale anticipate de plată, precum și obligațiile anuale în raport de venitul efectiv realizat, obligațiile de plată având patru scadențe trimestriale obligatorii.

Pârâta a mai arătat că în momentul în care se efectuează plăți, acestea sting din titlul de creanță sumele aferente, însă deciziile de impunere, dar stabilesc obligațiile anulate de plată, defalcate pe trimestre, și nu reflectă plățile efectuate și că prin decizia de soluționare a contestației s-a precizat în mod expres că pentru creanțele deja achitate, reclamant ul nu mai are nici o obligație față de FNUASS.

Din actele și lucrările dosarului, tribunalul reține următoarele:

Prin decizia de impunere din oficiu nr._/1/13.12.2012 emisă de pârâta C.A.S. a Județului Cluj s-a stabilit în sarcina reclamantului obligația de plată a sumei de 315.329 lei, reprezentând contribuții datorate la FNUASS pe perioada 2006-2011.

Prin decizia de impunere din oficiu nr._/2/13.12.2012 emisă de pârâta C.A.S. a Județului Cluj s-a stabilit în sarcina reclamantului obligația de plată a sumei de 4.187 lei, reprezentând accesorii datorate la FNUASS pe perioada 2006-2011.

Prin Decizia nr. E169/14.03.2013 emisă de pârâta C.A.S. a Județului Cluj a fost admisa în parte contestația formulată de reclamant împotriva deciziilor de impunere din oficiu susmenționate privind stabilirea contribuției la FNUASS și accesorii la FNUASS în perioada 2007-2012.

Deciziile de impunere din oficiu nr._/1/13.12.2012 și_/2/13.12.2012 au fost transmise de CAS Cluj, anterior prezentării reclamantului la CAS Cluj (în data de 17.12.2012), dată la care situația la FNUASS a fost clarificată. Prin urmare, deciziile de impunere din oficiu au fost retransmise către reclamant, ca urmare a reactualizării pe baza ultimelor primite de la ANAF, a contribuției la FNUASS, reprezentând diferența din regularizarea anului 2011, asupra căreia la data emiterii acestora (13.12.2012), nu erau depuse la CAS Cluj documente.

În adresa nr._/10.12.2012, de însoțire a deciziilor de impunere din oficiu s-a precizat în mod clar că persoanele care s-au prezentat la CAS Cluj în urma înștiințării în vederea clarificării situației la FNUASS, nu mai au obligația de a se prezenta, iar pentru creanțele deja achitate, nu mai au obligații de plată la FNUASS. De asemenea, s-a precizat în mod explicit că deciziile de impunere cu conțin informații cu privire la plățile efectuate de reclamant.

Pe baza documentelor depuse la CAS Cluj se constată că reclamantul a achitat n anterior emiterii deciziilor de impunere din oficiu sumele datorate, conform situației de la fila 16 a dosarului.

Astfel, în ceea ce privește creanțele fiscale principale au fost stinse după cum urmează:

Creanța în cuantum de 29.271 lei a fost stinsă prin plată la data de 03.01.2013 (ANEXA 2). Prin urmare, această creanță nu mai exista la data emiterii deciziei de soluționare a contestației.

Creanța în cuantum de 12.437 lei, scadentă la 15.06.2012, a fost stinsă prin plată la 20.07.2012 (ANEXA 3). Prin urmare, această creanță nu mai exista nici la data emiterii deciziilor de impunere, nici la data emiterii deciziei de soluționare a contestației.

Creanța în cuantum de 12.631 lei, scadentă la 25.09.2012, a fost stinsă prin plată la 20.09.2012 (ANEXA 4). Prin urmare, această creanță nu mai exista nici la data emiterii deciziilor de impunere, nici la data emiterii deciziei de soluționare a contestației, fiind achitată anterior scadentei sale.

Creanța în cuantum de 12.631 lei, scadentă la 25.12.2012, a fost stinsă prin plată la 18.12.2012 (ANEXA 5). Prin urmare, această creanță nu mai exista la data emiterii deciziei de soluționare a contestației, fiind achitată anterior scadentei sale.

În privința creanțelor fiscale accesorii:

1. Creanța fiscală accesorie în cuantum de 2.786 lei (920 lei + 1.866 lei), aferentă creanței fiscale principale de 12.437 lei scadente la 15.06.2012 este în mod evident greșit calculată. întârzierea la plată pe o perioadă de 35 de zile (15.06 - 20.07.2012) nu are cum să genereze accesorii de peste 25% din debit. De altfel, din actele atacate nu rezultă perioada pentru care aceste accesorii au fost calculate și nici modul de calcul.

2. Creanța fiscală accesorie în cuantum de 1.051 lei (419 lei + 632 lei), aferentă creanței fiscale principale de 12.631 lei scadente la 25.09.2012 este în mod evident nedatorată din moment ce debitul a fost stins la 20.09.2012, cu cinci zile anterior scadentei sale.

După cum rezultă din cuprinsul celor arătate anterior, la data de 13.12.2012, data emiterii deciziilor de impunere, o parte a creanțelor fiscale principale și accesorii stabilite prin ele nu existau, fiind stinse prin plăți voluntare. Pe de altă parte, la data de 14.03.2013, data emiterii deciziei de soluționare a contestației niciuna dintre creanțele stabilite și individualizate prin deciziile de impunere nu mai exista, fiind integral stinse prin plăți voluntare.

Contribuția la FNUASS este o creanță bugetară și prin urmare obligația de plată și executarea ei se poate realiza doar potrivit art. 110 din Cod pr. fisc, în baza unui titlu de creanță și a unui titlu executoriu. Din construcția codului de procedură fiscală reiese necesitatea întocmirii initiale a titlului de creanță, care devine titlu executoriu la data la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată sau a termenului prevăzut de lege.

Titlul de creanță, potrivit art. 110 al 3 din OG nr 92/2003 este actul prin care se stabilește și se individualizează creanța fiscală, întocmit de organele competente sau de persoanele îndreptățite potrivit legii.

Potrivit art. 85 al 1 din OG nr. 92/2003 impozitele, taxele, contribuțiile și alte sume datorate bugetului general consolidat se stabilesc astfel:

a) prin declarație fiscală, în condițiile art. 82 alin. (2) și art. 86 alin. (4);

b) prin decizie emisă de organul fiscal, în celelalte cazuri.

Organul fiscal, emițând cele doua decizii de impunere din oficiu, are posibilitatea de a proceda, la scadență, la recuperarea sumelor restante datorate fondului și a majorărilor de întârziere aferente în condițiile OG 92/2003.

Raportat la faptul că actele emise de pârâtă reprezintă titluri de creanță fiscale și de asemenea că în mod neîntemeiat au fost stabilite debite la care s-au adăugat accesorii, Tribunalul va admite acțiunea în contencios fiscal, cu consecința anulării în parte a Deciziei E 169/14.03.2012 și în totalitate a Deciziilor de impunere din oficiu nr._/1 și_/2 emise la data de 13.12.2012

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea in contencios fiscal formulată de reclamantul I. C. E., CNP_, domiciliat în Cluj-N., ., . în contradictoriu cu pârâta C. DE ASIGURARI DE SANATATE A JUDETULUI CLUJ, CF_, cu sediul în Cluj-N., ., jud.Cluj

Dispune anularea in parte a Deciziei E169/14.03.2012 si in totalitate a Deciziilor de impunere din oficiu nr._/1 si_/2 emise la data de 13.12.2012.

Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțata in ședința publica din 27 ianuarie 2014

Președinte,

A. R.

Grefier,

G. B. P.

Red.AR/tehn.MG

4 ex. 18.02.14

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act administrativ. Sentința nr. 963/2014. Tribunalul CLUJ