Anulare act administrativ. Sentința nr. 5526/2014. Tribunalul CLUJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5526/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 03-10-2014 în dosarul nr. 8069/117/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr._
Cod operator de date cu caracter personal 3184
SENTINȚA CIVILA NR. 5526/2014
Ședința publică din data de 03 octombrie 2014
Instanța constituita din:
PREȘEDINTE A.-M. B.
Grefier R. B. M.
Pe rol fiind judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal având ca obiect anulare act administrativ formulata de reclamantul P. M. S., în contradictoriu cu pârâta C. DE ASIGURĂRI DE SANATATE A JUDETULUI CLUJ.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reclamantul personal și reprezentanta pârâtei, consilier juridic C. G..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință.
Reclamantul solicita instanței repunerea pe rol a prezentei cauze intrucat motivul care a justificat suspendarea prezentei cauze a incetat, respectiv dosarul nr._ * a fost solutionat in mod irevocabil prin Decizia civila nr. 4950/12.06.2014, pe care o depune in copie la dosarul cauzei.
Instanța, deliberând, dispune repunerea pe rol a prezentei cauze.
Reclamantul depune la dosarul cauzei extrase de pe portalul Inaltei Curti de Casatie și Justitie, reprezentând practica judiciara și arata ca nu mai are alte cereri de formulat în probațiune.
Reprezentanta pârâtei arata ca nu mai are alte cereri de formulat în probațiune.
Instanța, în temeiul art. 255 Noul cod de proc. civ., încuviințează părților proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei și nemaifiind probe de administrat, în temeiul art. 244 Noul cod de proc. civ., declara cercetarea procesului incheiata, iar în temeiul art. 392 Noul cod de proc. civ., acordă cuvântul în dezbateri pe fondul cauzei.
Reclamantul solicita instanței admiterea acțiunii astfel cum a fost formulata, cu cheltuieli de judecata și arată că casele de asigurari de sanatate nu au dreptul de a emite decizii se impunere.
Reprezentanta pârâtei solicita instanței respingerea cererii de chemare in judecata, pentru motivele prezentate pe larg in întâmpinare.
Instanța reține cauza spre solutionare, pe baza actelor de la dosar.
INSTANȚA
Prin cererea formulată de către reclamanta P. M. S. în contradictoriu cu pârâta C. de Asigurări de Sănătate A Județului Cluj s-a solicitat instanței să dispună anularea următoarelor acte-administrativ-fiscale:
Decizia de impunere_/1/12.03.2013,
Decizia de impunere_/2/12.03.2013,
Decizia E 411/ 17.05.2013 de soluționare a contestației,
S-a mai solicitat și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, a arătat reclamantul că nu a încheiat un contract de asigurare de sănătate cu instituția pârâtă și nu a formulat nicio solicitare de acordare a asistenței medicale în calitate de asigurat al acesteia.
În sensul art. 218 alineatul 2 litera a din Legea nr. 95 /2006, reclamantul are dreptul legal de a opta în dobândirea calității de asigurat, alegând în mod liber casa de sănătate la care dorește să se asigure.
Asigurarea de sănătate este obligatorie pentru toți cetățenii români cu domiciliul în România iar calitatea de asigurat se dobândește potrivit legii în condițiile în care persoana face dovada plătii contribuțiilor către fond.
per a contrario, persoanele care au obligația conform legii de a se asigura dar nu pot face dovada plății contribuției și nu au calitatea de asigurat, nu beneficiază de drepturile conferite prin lege persoanelor asigurate, beneficiind doar de un pachet minimal de servicii medicale, în condițiile în reglementate de art. 220 din Legea nr. 95 /2006.
Obligația plății contribuției bănești lunare pentru asigurările de sănătate devine persoane asigurate.
Per a contrario, în sarcina persoanei neasigurate nu se pot stabili obligații de plată decât la momentul la care aceasta a solicitat uneia dintre casele de asigurări dobândirea acestei calități.
În condițiile în care Legea numărul 95 /2006 republicată art. 218 recunoaște dreptul la libera opțiune al asiguratului între casele de asigurări existențe, apare evident faptul că manifestarea acestei opțiuni se concretizează prin încheierea contractului de asigurare.
Prin urmare pârâta nu putea stabilit în sarcina reclamantului niciun fel de obligație, în condițiile în care reclamanta nu era asigurată.
Arata reclamantul că pentru perioada ulterioară intrării în vigoare a OUG 125/2011, respectiv începând cu data de 30.12.2011, deciziile de impunere atacate au fost emise cu încălcarea competenței materiale, dată în mod exclusiv organelor fiscale din cadrul MFP .
Apoi, în raport de Sentința civilă nr. 835/2012 a Curții de Apel București prin care au fost anulate în parte dispozițiile art. 35 din Ordinul Președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 637/13 august 2007, pentru aprobarea Normelor metodologice privind stabilirea documentelor justificative pentru dobândirea calității de asigurat, respectiv asigurat fără plata contribuției,precum și pentru aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor datorate la FNUASS, arată căDeciziile de impunere emise ulterior datei de 1 iulie 2012 sunt lovite de nulitate datorită faptului că lipsea competența caselor de asigurare de sănătate în emiterea actelor administrativ-fiscale.
Deciziile de impunere au fost emise și cu încălcarea prevederilor art. 43 din OG 92/2003.
Mai arată reclamantul faptul că perioada anului 2011 este calculată și în cadrul unor decizii emise în 2012, care sunt atacate în cadrul dosarului_ .
În drept, au fost indicate Legea 95/2006, OG 92/2003.
În probațiune au fost anexate înscrisuri.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta a solicitat respingerea cererii.
În ceea ce privește contractul încheiat între asigurat și casa de asigurări de sănătate, acesta trebuie privit ca fiind un act pur administrativ, bazat exclusiv pe prevederile Legii numărul 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.
Drepturile și obligațiile asiguraților și ale furnizorilor de servicii medicale sunt stabilite cu exactitate prin Legea 95 / 2006 și preluate de contractul dintre asigurat și casa de asigurări de sănătate, personalizându-se doar prin datele de identificare ale părților.
Nicio altă clauză nu poate fi stabilita între părți în afara celor stabilite de către Legea 95 / 2006.
Astfel acest contract devine mai degrabă o evidență administrativa, o recunoaștere a părților că voința lor e de a pune în practică normele stabilite prin Legea 95 / 2006.
Calitatea de asigurat, categoric, nu rezulta din semnarea unui contract ci din dispozițiile prevăzute de Legea 95 / 2006.
Asigurarea de sănătate nu este lăsată la latitudinea cetățeanului ci este o obligație, conform art. 208 din legea mai sus menționată.
Obligativitatea asigurării și a contribuției în sistemul asigurărilor sociale de sănătate trebuie analizată în legătură cu principiul solidarității și subsidiarității, care stă la baza obiectivelor sistemului de asigurări de sănătate și anume protecția asiguraților în mod universal, echitabil și nediscriminatoriu în condițiile utilizării eficiente a fondurilor.
Urmare a celor precizate, încheierea contractului are doar valoare de luare in evidență, dovedirea calității de asigurat realizându-se în virtutea legii și nu în virtutea contractului.
Reclamanta invocă un principiu după care funcționează asigurările sociale de sănătate, și anume acela al alegerii libere a casei de asigurări de sănătate, însă nu face dovada că este asigurată și plătește contribuția la o altă casă de asigurări de sănătate.
În sensul prevederilor art 86 din Codul de procedură fiscală, organul fiscal emite deciziile de impunere ori de câte ori se modifica baza de impunere, ca urmare a unor constatări prealabile ale organului fiscal sau baza unei inspecții fiscale.
În consecință obligațiile de plată comunicate reclamantei nu se cumulează, acestea în lipsa declarațiilor reclamantei și în baza prevederilor mai sus menționate, fiind completate cu noi obligații de plată stabilite de CAS Cluj numai pe baza datelor primite de la ANAF.
În consecință, atâta timp cât obligațiile de plată sunt aduse la cunoștința reclamantei, din oficiu, pe baza datelor transmită de ANAF și atâta timp cât pentru fiecare an în parte, obligațiile sunt evidențiate corect, fără a fi cumulate cu obligațiile comunicate anterior ci doar completate pe baza noilor date comunicate de ANAF, în baza prevederilor art. 86 din Codul de procedură fiscală, casa de asigurări de sănătate poate emite noi decizii, ori de câte ori se modifică baza de impunere.
Deciziile de impunere emise de casa de asigurări de sănătate nu conțin informații cu privire la plățile efectuate de către reclamantă, fapt menționat în mod expres de către pârâtă, prin adresa de însoțire a acestor acte administrative. Se menționează însa se va ține seama de plățile efectuate.
Cu privire la competența caselor de asigurări de sănătate în emiterea deciziilor de impunere din oficiu după data de 1 iulie 2012, se arată ca pentru veniturile aferente perioadelor fiscale anterioare acestei date contribuțiile datorate sunt gestionate tot de către casa de asigurări de sănătate.
D. în raport cu veniturile obținute după data de 1 iulie 2012, competența de administrare a contribuțiilor sociale obligatorii datorate de persoanele fizice revine Agenției Naționale De Administrare Fiscală.
Prin urmare, având în vedere cele expuse se arată că în mod corect pârâta a emis deciziile de impunere în sarcina reclamantei, în termenul de prescripție.
Ținând cont că reclamanta nu a depus declarațiile obligatorii la casa de asigurări de sănătate, în termenul legal, odată cu stabilirea obligației de plată a debitului principal se impune și calcularea accesoriilor.
Analizând cererea formulată, în baza probelor administrate, instanța reține că aceasta este întemeiată.
Astfel, instanța reține că pe seama reclamantului au fost emise de către pârâtă deciziile de impunere menționate în petitul acțiunii, decizii emise din oficiu, în baza art. 208 din Legea 95/ 2006, apreciindu-se că asigurarea și calitatea de asigurat nu rezulta din semnarea unui contract ci din dispozițiile prevăzute de Legea 95 / 2006.
Ca urmare a veniturilor realizate de către reclamant, comunicate pârâtei de către ANAF, pârâta a procedat la emiterea deciziilor de impunere în cuantumul legal, privind contribuția la FNUASS, debit principal și accesorii.
Reclamantul a apreciat că procedura de emitere a deciziilor de impunere a fost nelegală iar cuantumul debitelor a fost în mod greșit calculat, formulând și contestații administrativă în sensul art. 205 din OG 92/2003 însă acestea au fost respinse, motiv pentru care a formulat cererea de chemare în judecată care face obiectul prezentului dosar.
Instanța mai reține că reclamantul a invocat împrejurarea că, pe parcursul judecării cauzei, la data de 4 aprilie 2014 s-a publicat în Monitorul Oficial Sentința civilă nr. 835/2012 a Curții de Apel București prin care au fost anulate în parte dispozițiile art. 35 din Ordinul Președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 637/13 august 2007, pentru aprobarea Normelor metodologice privind stabilirea documentelor justificative pentru dobândirea calității de asigurat, respectiv asigurat fără plata contribuției,precum și pentru aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor datorate la FNUASS, respectiv în partea referitoare la posibilitatea de emitere de către casele de asigurări de sănătate de titluri de creanță sub forma deciziilor de impunere.
În considerentele hotărârii mai sus menționate, se reține că este adevărat că, potrivit art. 216 din Legea 95 pe 2006, C. Națională De Asigurări de Sănătate, prin casele de asigurări sau persoane fizice ori juridice specializate, procedează la aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor cuvenite bugetului fondului și a majorărilor de întârziere în condițiile Ordonanței Guvernului 92 /2003 privind Codul de procedură fiscală, iar potrivit art. 141 alin. 1 din acest din urmă act normativ, executarea silită a creanțelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor prezentului cod de către organul de executare competent.
Dar decizia de impunere este un act de stabilire a impozitelor reglementate de titlul VI al Codului de procedură fiscală și nu un act de executare silita.
Ca urmare, decizia de impunere nu se confundă cu titlul executoriu, în condițiile în care acesta din urma este emis în mod separat conform dispozițiilor art. 141 alin. 4.
În consecință, competența de a emite titluri executorii nu o include și pe aceea de a emite decizii de impunere, aceste competențe fiind stabilite de legiuitor în mod distinct.
În sensul art. 23 din Legea 554/2004, instanța reține că hotărârile judecătorești definitive și irevocabile prin care s-a anulat în tot sau în parte un act administrativ cu caracter normativ sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor. Acestea se publică obligatoriu după motivare, la solicitarea instanțelor, în Monitorul Oficial al României, Partea I, sau, după caz, în monitoarele oficiale ale județelor ori al municipiului București.
În considerarea caracterului de ordine publica a litigiilor de contencios administrativ care au ca obiect acte administrative cu caracter normativ, actuala lege a contenciosului administrativ, reglementează efectele erga omnes ale hotărârilor judecătorești prin care s-au anulat acte administrative cu caracter normativ, aceste hotărâri fiind astfel, asemeni deciziilor Curții Constituționale, general obligatorii, cu putere numai pentru viitor, ca efect al publicării acestora în Monitorul oficial al României, partea I sau în monitoarele oficiale ale județelor.
Prin urmare, se reține ca legea derogă de la principiul efectului relativ al hotărârilor judecătorești, așa încât hotărârea judecătorească de anulare a unui act administrativ normativ produce efecte erga omnes după cum și actul administrativ ce se execută produce în practica aceleași efecte.
Așa fiind, aceasta trăsătură a hotărârii judecătorești conduce în mod logic la concluzia că hotărârea judecătorească prin care a fost anulat parțial sau total un act administrativ cu caracter normativ produce efecte față de toate subiectele de drept ca si deciziile Curții Constituționale.
Dispozițiile legale anulate în parte, respectiv art. 35 alin. 1 din Ordinul nr. 617/2007 al Președintelui CNAS stau și la baza emiterii actelor administrativ-fiscale atacate în prezenta cauză.
Prin urmare se pune problema în cauză, dacă acest temei juridic mai poate fi luat în considerare în prezenta cauză în forma inițială, având în vedere împrejurarea că la data emiterii titlurilor de creanță atacate art. 35 era în vigoare, iar în conformitate cu principiul tempus regit actum, actele administrativ-fiscale atacate au fost în mod legal emise.
Instanța reține că, în sensul art. 147 din Constituție, aliniatul (4) Deciziile Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.
Textul constituțional este similar celui prevăzut de art. 23 din Legea 554/2004, prin urmare, cu privire la aplicabilitatea acestora în cauzele deduse judecății și la înțelesul sintagmei „ pentru viitor ” s-ar impune ca cele două texte legale să producă aceleași efecte.
Potrivit DECIZIEI Curții Constituționale nr. 223 din 13 martie 2012 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 259 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii, s-a explicat în ce constă conținutul sintagmei „ pentru viitor ” .
Astfel, s-a arătat potrivit considerentelor menționate că Instanța de contencios constituțional „ constată că, intrucât deciziile sale produc efecte numai pentru viitor, potrivit art. 147 alin. (4) din Constitutie, cele stabilite prin prezenta decizie urmeaza a se aplica de catre C. N. de Pensii Publice, prin casele judetene de pensii si casele sectoriale de pensii, de la data publicarii deciziei Curtii Constitutionale in Monitorul Oficial al României, Partea I; totodata, instantele judecatoresti vor aplica prezenta decizie numai in cauzele pendinte la momentul publicarii acesteia, cauze in care respectivele dispozitii sunt aplicabile, precum si in cauzele in care a fost invocata exceptia de neconstitutionalitate pâna la data sus-mentionata, in aceasta ultima ipoteza decizia pronuntata de Curtea Constitutionala constituind temei al revizuirii potrivit art. 322 pct. 10 din Codul de procedura civila ”.
Prin urmare, instanța reține, în sensul deciziei menționate, că efectele produse pentru viitor înseamnă și aplicarea acestora în cauzele pendinte pe rolul instanțelor judecătorești în care textul legal este incident.
În același sens sunt și considerentele mai recentei Decizii nr. 48/2014 a Curții Constituționale.
În sprijinul acestei interpretări vine și efectul de opozabilitate erga omnes al publicării hotărârii de anulare în Monitorul oficial. Atâta timp cât hotărârea de anulare a fost publicată, dispozițiile acesteia devin opozabile inclusiv instanței de judecată.
O interpretare în alt sens ar goli de conținut efectele publicării deoarece este evident că atâta timp cât efectele relative ale hotărârii judecătorești inter partes se produc de la data rămânerii irevocabile a hotărârii, organul administrativ nu va mai emite acte administrative în baza textului de lege cu caracter normativ anulat.
Prin urmare, instanța reține că atâta timp cât hotărârea prin care s-a anulat în parte art. 35 alin. 1 din Ordinul Președintelui CNAS nr. 617/2007 a fost publicată în Monitorul oficial, aceasta este opozabilă și instanței de judecată, dispozițiile acesteia fiind aplicabile și în cauzele pendinte, astfel și în prezenta cauză.
Reținând că la baza emiterii actelor administrativ fiscale atacate stau dispozițiile art. 35 alin. 1 din Ordinul Președintelui CNAS nr. 617/2007, între timp anulate, reținând că pârâta nu are competența legală de a emite titluri de creanță, instanța apreciază că se impune admiterea cererii și anularea deciziilor atacate.
Având în vedere aspectele menționate, instanța apreciază că nu mai este de interes analizarea celorlalte aspecte invocate pe calea cererii de chemare în judecată.
Pentru motivele arătate, în baza art. 1, 8, 10, 18 din Legea 554/2004 instanța va admite cererea formulată de către reclamantă și va anula actele administrative atacate.
În temeiul art. 453 NCPC va obliga pârâta la 50 lei cheltuieli de judecată în favoarea reclamantei, reprezentând taxa timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de către reclamanta P. M. S., domiciliat în Cluj-N., .. 148 jud. Cluj, CNP_ în contradictoriu cu pârâta C. DE A. DE SANATATE A JUDEȚULUI CLUJ, cu sediul în Cluj-napoca, ., jud. Cluj și, în consecință:
Anulează actele administrativ-fiscale,
Decizia de impunere_/1/12.03.2013,
Decizia de impunere_/2/12.03.2013,
Decizia E 411/ 17.05.2013 de soluționare a contestației,
și exonerează reclamantul de la plata sumelor stabilite în sarcina sa.
Obliga pârâta la 50 lei cheltuieli de judecată în favoarea reclamantului.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, recursul înregistrându-se la Tribunalul Cluj.
Pronunțată în ședința publică din data de 03 octombrie 2014.
Președinte, A.-M. B. | ||
Grefier, R. B. M. |
Red/dact AMB/
5 ex/19.01.2015
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 800/2014.... | Anulare act administrativ. Sentința nr. 963/2014. Tribunalul CLUJ → |
|---|
