Anulare acte emise de autorităţile de reglementare. Sentința nr. 1141/2014. Tribunalul CLUJ

Sentința nr. 1141/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 03-02-2014 în dosarul nr. 8937/117/2013

ROMÂNIA

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr._

Cod operator de date cu caracter personal 3184

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1141/2014

Ședința publică de la 03 februarie 2014

Instanța constituită din:

Judecător I. P.

Grefier L. C.

S-a luat spre examinare acțiunea formulată de reclamantul G. B. V. CU DOMICILIUL PROCESUAL ALES în contradictoriu cu pârâții ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE CLUJ, având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentantul reclamantului, av. V. – C. T., în substituirea av. C. F. C., lipsă fiind pârâta.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință constatându-se că la data de 15 noiembrie 2013, prin serviciul registratură al instanței, reclamantul a depus la dosarul cauzei o cerere de demarare a procedurii prevăzute de art. 200 NCPC; la data de 26 noiembrie a depus răspuns la solicitarea instanței (f.14).

La data de 19 decembrie 2013 pârâta a depus la dosarul cauzei întâmpinare (f.25), aceasta fiindu-i comunicată reclamantului la data de 20 decembrie 2013, iar reclamantul a depus răspuns la întâmpinare la data de 10 ianuarie 2014.

Instanța, în temeiul art. 131 Noul Cod de procedură civilă, procedează la verificarea din oficiu a competenței, stabilind că este competentă general, material și teritorial în soluționarea prezentei cauze, conform art. 1, 4 din Legea 554/2004.

Reprezentantul reclamantului solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată în scris, cu cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul avocațial, taxa judiciară de timbru și timbru judiciar.

Instanța, reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată pe sub nr. de mai sus, reclamantul G. B. V. în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI CLUJ-N., a solicitat obligarea pârâtei să îi restituie suma de 2022,4 lei reprezentând diferența dintre dobânda în materie fiscală și dobânda în materie civilă aferentă sumei de 2697 lei, reprezentând taxă de poluare, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin sentința civilă nr. 2111/2012 a Tribunalului Cluj pârâta a fost obligată la restituirea către acesta a taxei de poluare în cuantum de 2697 lei și a dobânzilor în materie civilă aferente acestei sume iar conform hotărârii pronunțate de CJUE în cauza I., dobânda datorată în acest tip de procese este cea fiscală, dreptul uniunii europene aplicându-se cu prioritate.

Prin întâmpinarea formulată, pârâta A.J.F.P. Cluj a solicitat respingerea acțiunii.

S-a administrat proba cu înscrisuri.

Analizând probele administrate, instanța reține următoarele:

Prin sentința civilă nr. 2111/2012 a Tribunalului Cluj (f.6-7), rămasă irevocabilă în data de 06.09.2012 sub aspectul dispozițiilor privind restituirea taxei de poluare și cererea de chemare în garanție, a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul G. B. V., în contradictoriu cu pârâta AFP Cluj-N., pârâta a fost obligată să restituie reclamantului suma de 2697 lei achitată prin chitanța . nr._ eliberată la data de 06.10.2008, cu dobânda legală calculată la această sumă începând cu data de 06.10.2008 și până la achitarea efectivă, a fost admisă cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă iar chemata în garanție ADMINISTRAȚIA FONDULUI PENTRU MEDIU a fost obligată să plătească pârâtei suma de 2697 lei cu titlu de taxă de poluare, cu dobânda legală calculată la această sumă începând cu data de 06.10.2008 și până la achitarea efectivă. De asemenea, pârâta a fost obligată la plata în favoarea reclamantului a sumei de 539,3 lei cheltuieli de judecată, prin reducerea onorariului avocațial la suma de 500 lei, conform prevederilor art.274 alin.3 C.pr.civ. Această ultimă dispoziție a instanței a fost modificată prin dec. nr. 6438/2012 a Curții de Apel Cluj (f.9-11) în sensul majorării cuantumului cheltuielilor de judecată acordate reclamantului (recurent) de la suma de 539,3 lei la suma de 839,3 lei.

Pârâta a pus în executare dispozițiile mai sus menționate în data de 19.11.2012 (f.12), așadar intervalul de timp pentru care cuantumul daunelor moratorii trebuie calculat prin raportare la cuantumul dobânzii fiscale este 06.10._12.

Prin hotărârea preliminară pe care Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat-o la data de 7 aprilie 2011 în cauza I. T. c. Statul Român, s-a decis că legislația comunitară se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. În esență, Curtea a constatat că reglementarea română are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse – în pofida aplicării unei reduceri substanțiale a valorii taxei care ține seama de deprecierea lor – unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Prin urmare, reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre. Or, chiar dacă legislația comunitară nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.

Potrivit hotărârii CJUE pronunțată în cauza 565/11, M. I., „dreptul Uniunii se opune reglementării interne conținute în articolul 124 din Codul de procedură fiscală (OUG nr. 92/2003) care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe”, așadar cererea privind obligarea pârâtei la plata dobânzii fiscale de la data încasării taxei iar nu de la o altă dată este întemeiată.

Sunt neîntemeiate aprecierile conform cărora hotărârea CJUE în cauza I. rămâne fără efect atâta timp cât obiect al acțiunii îl constituie o creanță fiscală, termenul de prescripție al dreptului de acțiune este cel specific creanțelor fiscale, termenul de cinci ani pentru restituirea sumelor încasate necuvenit cu titlu de creanță fiscală începe să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut creanța fiscală, instanțele făcând aplicarea art.135 din OG nr. 92/2003 și recunoscând că dreptul contribuabililor de a cere compensarea sau restituirea creanțelor fiscale din categoria taxei de mediu respectiv a taxei de poluare se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere dreptul la compensare sau restituire.

De asemenea, competența materială a instanțelor este stabilită în conformitate cu natura de drept administrativ fiscal a litigiului, cauza în prim grad în fond fiind soluționată de Tribunal, Secția de contencios administrativ, calea de atac fiind recursul în termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii de competența secțiilor de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, conform art. 10 al. 1, 2 și art. 20 al. 1 din Legea nr. 554/2004.

Or, instituția juridică a creanței fiscale este desigur aceeași, prin urmare regimul juridic al creanței fiscale trebuie să fie cel specific acesteia și este unitar, nefiind nici legal nici previzibil ca în privința unei creanțe fiscale să se aplice termenul de prescripție de 5 ani instituit de legea specială pentru creanța fiscală dar să nu se aplice dobânda instituită de legea specială pentru creanța fiscală, cu atât mai mult cu cât în cauza I. Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că limitarea dobânzii în cazul creanțelor fiscale de acest tip nu respectă principiul echivalenței și contravine astfel dreptului comunitar.

Nu este judicios argumentul potrivit căruia CJUE nu stabilește cu ocazia pronunțării hotărârilor sale regimul juridic sau dreptul intern aplicabil unei categorii de litigii. Dimpotrivă, una din condițiile de admisibilitate a trimiterii preliminare este aplicabilitatea dispoziției legale interne la starea de fapt dedusă analizei. Pronunțând hotărârile în cauza I. dar și în cele anterioare, CJUE a aplicat dreptul UE având în vedere tocmai caracterul de creanțe respectiv obligații fiscale al sumelor de bani încasate nelegal cu titlul de taxe de poluare/taxe de mediu. S-au avut în vedere raportul fiscal pe care statul l-a apreciat ca fiind născut și creanțele fiscale pe care le-a perceput în mod nelegal, încălcând art. 110 din TFUE.

Desigur că altul ar fi fost conținutul hotărârilor CJUE în cazul în care obiect al proceselor care au determinat trimiterile preliminare, inclusiv în cauza I., nu l-ar fi constituit creanțe și obligații fiscale. În această ipoteză, lipsa caracterului administrativ fiscal al raportului juridic ar fi constituit un fine de neprimire al sesizărilor CJUE.

Așadar, este nepertinentă susținerea potrivit căreia CJUE nu stabilește ce tip de dobândă se datorează în cazul creanțelor fiscale în litigiu, interpretarea golind de conținut și lipsind de orice efect hotărârea instanței supreme a Uniunii Europene, premisa hotărârii CJUE în cauza I. fiind, desigur, că art. 124 din Codul de procedură fiscală este aplicabil în materia supusă examinării iar nu că acesta, în realitate, nu se aplică, în această ultimă situație singura soluție pe care ar fi pronunțat-o CJUE ar fi fost respingerea ca inadmisibilă a trimiterii preliminare.

Este general cunoscut că una din condițiile de admisibilitate a trimiterii preliminare - pe care CJUE a constatat-o ca fiind îndeplinită în cauza I. - este aplicabilitatea dispoziției legale interne la starea de fapt dedusă analizei instanței interne și, ulterior, în limita competenței sale, Curții de Justiție a Uniunii Europene.

A statua diferit, în sensul inaplicabilității în materia restituirii taxei de poluare/taxei de mediu a dobânzii fiscale înseamnă a cenzura hotărârile Curții de Justiție a Uniunii Europene, stabilind că sesizarea CJUE în vederea obținerii unei hotărâri preliminare în cauza I. a fost în realitate inadmisibilă întrucât art. 124 din C.pr.fisc. nu se aplică în litigiile având ca obiect restituirea taxei de poluare respectiv de mediu. Or, verificarea condițiilor de admisibilitate a trimiterii preliminare este de competența exclusivă a CJUE iar hotărârile CJUE sunt general obligatorii în integralitatea lor, inclusiv în privința constatării ca îndeplinite a tuturor condițiilor de admisibilitate a sesizării.

A aprecia în sensul contrar admisibilității constatate de CJUE a trimiterii preliminare în cauza I. ar însemna a nesocoti caracterul obligatoriu al hotărârii preliminare, principiul cooperării loiale între instanțele naționale și Curtea de Justiție a Uniunii Europene, art. 267 TFUE și art. 4 TUE.

Prin urmare, CJUE, în cadrul verificării admisibilității trimiterii preliminare și ulterior, soluționând pe fond trimiterea preliminară, a stabilit ce tip de dobândă se plătește față de natura juridică a obligației, aceea de creanță fiscală, statuând cu privire la aplicarea dreptului Uniunii Europene unui raport juridic fiscal întrucât a constatat, în urma demersului juridic specific instanței comunitare, că în legislația internă dobânzile privind creanțele fiscale sunt reglementate în art. 124 din OG nr. 92/2003 iar acesta este aplicabil în litigiile având ca obiect taxe de poluare/taxe de mediu.

În același context, în dreptul intern, instanțele care au sesizat CJUE s-au manifestat în raportul juridic cu Curtea de Justiție a Uniunii Europene ca instanțe competente în conformitate cu natura de drept administrativ fiscal a litigiului.

Interpretarea pe care Curtea de Justiție a Uniunii Europene, în exercitarea jurisdicției conferite de art. 267 TFUE, o atribuie unei norme de drept european, definește înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie aplicată încă de la data intrării ei în vigoare.

Având în vedere aceste considerente de fapt și de drept, instanța va admite cererea de chemare în judecată și va obliga pârâta la plata către reclamant a sumei de 2022,4 lei, reprezentând diferența dintre dobânda în materie fiscală și dobânda în materie civilă aferentă sumei de 2697 lei, pentru perioada 06.10.2008 – 19.11.2012.

În baza art. 453 alin. 1 C.pr.civ., având în vedere culpa procesuală a pârâtei, instanța o va obliga la plata către reclamantă a sumei de 202 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea exercitată de reclamantul G. B. V., CNP_, cu domiciliul procesual ales la C., N. & Asociații – Societate Civilă de Asociați cu sediul în Cluj-N., ., etaj. I, ABA Office, jud.Cluj în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRATIA JUDEȚEANĂ A FINANTELOR PUBLICE CLUJ, cu sediul în Cluj-N., Piața A. I. nr. 19, jud. Cluj, CUI_.

Obligă pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj pentru fosta AFP a mun. Cluj-N. la plata către reclamant a sumei de 2022,4 lei, reprezentând diferența dintre dobânda în materie fiscală și dobânda în materie civilă aferentă sumei de 2697 lei, pentru perioada 06.10.2008 – 19.11.2012.

Obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de 202 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din data de 03.02.2014.

Președinte,

I. P.

Grefier,

L. C.

Red.IP/tehn.MG

4 ex, 11.02.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare acte emise de autorităţile de reglementare. Sentința nr. 1141/2014. Tribunalul CLUJ