Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1444/2014. Tribunalul CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1444/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 03-09-2014 în dosarul nr. 22955/211/2012
Dosar nr._
Cod operator de date cu caracter personal 3184
ROMÂNIA
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 1444/R/2014
Ședința publică de la 03 Septembrie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE A.-F. D.
Judecător O. R. G.
Judecător O.-C. T.
Grefier A. R. V.
Pe rol fiind judecarea recursului C. administrativ și fiscal declarat de către recurentul G. D. R., împotriva Sentinței Civile nr._ din 15.10.2013 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Cluj-N., privind și pe intimat I. DE P. AL JUDETULUI CLUJ, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul G. Dradoș R. personal, lipsă fiind intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului Cluj.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Se constată că, s-a depus la dosarul cauzei, la data de 03.09.2014, prin serviciul registratură al instanței, motive de recurs.
Raportat la data depunerii recursului, prin fax, la ora 19:51, în data de 11 noiembrie 2013, după închiderea programului de lucru al instanțelor, tribunalul, invocă și pune în discuție, excepția tardivității formulării prezentei căi de atac.
Recurentul solicită respingerea excepției invocate întrucât, pe vechiul cod de procedură civilă, nu exista această prevedere de a se depune până la închiderea programului de lucru.
Tribunalul reține cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr._/15.10.2013 pronunțată de către Judecătoria Cluj-N. a fost respinsă ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petentul G. D.-R. în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI CLUJ, a fost menținut procesul-verbal . nr._ încheiat la 15.09.2012 de către organul constatator I.P.J. Cluj.
Pentru a pronunța această sentință judecătoria a reținut că prin procesul verbal . nr._ încheiat la data de 15.09.2012 de INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI CLUJ, petentul a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 140 lei, reținându-se în sarcina sa faptul că în data de 15.09.2012 pe DN1/E60 în localitatea Florești, a condus auto cu nr. de înmatriculare_, fără a folosi luminile de întâlnire, fapta săvârșită fiind prevăzută de art. 108 alin.1 lit. a pct.7 și sancționată de art. 99 alin.2 din OUG nr.195/2002 (f.9).
Procesul verbal a fost întocmit în prezența petentului, care la rubrica observații a menționat faptul că fiind în localitate a considerat că nu este necesar să folosească luminile de întâlnire.
În drept, potrivit art. 99 alin.1 din OUG nr.195/2002, „Constituie contravenții și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa I de sancțiuni (...)” iar la alin.2 se prevede că „Amenda contravențională prevăzută la alin. (1) se aplică și conducătorului de autovehicul sau tramvai care săvârșește o faptă pentru care se aplică 2 puncte de penalizare, conform art. 108 alin. (1) lit. a)”.
Potrivit art. 108 alin.1 lit. a pct. 7 din același act normativ săvârșirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a uneia sau mai multor contravenții atrage, pe lângă sancțiunea amenzii, și aplicarea unui număr de 2 puncte de penalizare pentru nerespectarea obligației de a folosi luminile de întâlnire și pe timpul zilei, pe autostrăzi, drumuri expres și pe drumuri naționale europene (E).
Art. 44 alin.2 din OUG nr.195/2002 prevede că „În circulația pe autostrăzi, pe drumurile expres și pe cele naționale europene (E) conducătorii de autovehicule sunt obligați să folosească și în timpul zilei luminile de întâlnire”.
În speță, verificând, potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, încheiat de către intimat la data de 15.09.2012, instanța constată că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.
Astfel, instanța arată că, situațiile care atrag nulitatea absolută a procesul-verbal sunt expres și limitativ determinate de art. 17 din O.G. nr. 2/2001. De aceea, în celelalte cazuri, în care nu sunt îndeplinite anumite cerințe privind întocmirea procesului-verbal, nulitatea procesului verbal nu poate fi invocată decât dacă s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea actului. În acest sens, s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție în Decizia R.I.L. nr. XXII/19.03.2007.
În ceea ce privește susținerea petentului conform căreia procesul-verbal nu este legal, având în vedere că nu s-a indicat în cuprinsul său „actul normativ” prin care se stabilește și se sancționează contravenția nu poate fi reținută pentru următoarele considerente: agentul constatator a reținut în cuprinsul procesului-verbal fapta în mod clar, și anume aceea de a conduce pe drumul DN1/E60 fără să folosească luminile de întâlnire. Într-adevăr, acesta a indicat în mod eronat în loc de art. 108 alin.1 lit. a pct. 7, lit. b, însă acest lucru nu a fost în măsură să-i creeze petentului o vătămare care să nu poată fi înlăturată decât prin anularea actului. Mai mult, instanța arată că petentul, având cunoștințe juridice, a constatat că este vorba despre o eroare materială, reușind chiar în cuprinsul plângerii contravenționale (f.3) să indice corect că este vorba despre art.108 alin.1 lit. a pct.7 din OUG nr.195/2002 și nu despre lit. b din același aliniat.
În ceea ce privește indicarea eronată a textului de lege, instanța reține că prin coroborarea textelor de lege indicate se poate desprinde cu exactitate fapta pentru care acesta a fost sancționat. Astfel, art. 99 alin. (2) din OUG nr. 195/2002 se referă expres la faptele prevăzute de art. 108 alin. (1) lit. a), singura dintre acestea care are legătură cu folosirea luminilor de întâlnire fiind cea de la punctul 7. Prin urmare, deși menționarea textului de lege este prevăzută expres de art. 16 alin. (1) din OG nr. 2/2001, acest text instituie un caz de nulitate virtuală a procesului-verbal, condiționată de existența unei vătămări. Or, petentul nu a arătat în ce mod indicarea eronată a textului de lege este de natură să îi cauzeze o vătămare și, câtă vreme acesta poate fi identificat prin coroborarea textelor indicate de agentul constatator, o asemenea vătămare nu există.
În ceea ce privește susținerea petentului că pentru a avea calitatea de subiect activ al contravenției sus menționate, o persoana trebuia să fi acționat din proprie inițiativa in vederea săvârșirii cu vinovăție a faptei sancționată contravențional, sa fi luat singura hotărârea de a săvârși fapta respectiva, instanța nu poate decât să constate că petentul se află în eroare cu privire la noțiunea de vinovăție.
Vinovăția este acea trăsătură care impune, ca o condiție de existență a contravenției, necesitatea ca persoana care a comis actul incriminat să fi realizat, la momentul comiterii acelui act, implicațiile actului său și să fi putut să determine efectele acestuia. Spre deosebire de legea penală, în OG nr.2/2001 nu există nicio definiție a vinovăției sau a formelor acesteia, fiind enumerate doar cauzele care exclud vinovăția: eroarea, constrângerea, cazul fortuit, etc. Singura soluție care se poate imagina fiind aceea de a recurge la definiția din Codul penal, care la art. 19 alin.1 prevede că vinovăția exista când fapta care prezintă pericol social este săvârșită cu intenție sau din culpa. Rezultă așadar că există vinovăție și dacă fapta nu este săvârșită cu intenție. Fapta este săvârșită din culpa când infractorul: prevede rezultatul faptei sale dar nu-l accepta, socotind fara temei, ca el nu se va produce ( culpa cu prevedere, usurinta); nu prevede rezultatul faptei sale deși putea si trebuia sa-l prevadă ( culpa simpla). Or, în prezenta cauză vinovăție există cel puțin sub forma culpei simple.
Întrucât în speță nu se poate reține existența vreunei cauze de nulitate absolută a procesului-verbal contestat, instanța constată că forța probantă a acestora nu a fost înlăturată, ele bucurându-se în continuare de prezumția de legalitate și temeinicie instituită de lege în favoarea lor.
Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).
Relativ la prezumția de nevinovăție a unei persoane, cu consecința faptului că sarcina probei apasă asupra organelor statului, trebuie subliniat un aspect deosebit de important, în condițiile unor ușoare confuzii în practica judiciară ce a urmat Hotărârii A. c. României. Faptul că un contravenient nu este ținut să își dovedească nevinovăția nu înseamnă că este suficient ca acesta să conteste procesul-verbal de contravenție pentru a fi exonerat de răspundere. În realitate, chiar dacă procesul-verbal nu beneficiază de o prezumție de legalitate, el constituie o probă a vinovăției contravenientului. O instanță sesizată cu o plângere contravențională în fața căreia nu se prezintă nicio probă nu poate admite plângerea, în condițiile în care unica probă a dosarului – procesul-verbal – indică culpabilitatea petentului. Prin Hotărârea A. c. României – s-a reproșat instanțelor în cauză că nu au ținut cont de probele în apărare, din care rezulta cel puțin un dubiu în sensul vinovăției petentului, nu faptul că s-au bazat exclusiv pe procesul-verbal de contravenție pentru a respinge plângerea contravențională.
Astfel, instanța arată că procesul-verbal atacat constituie o probă de vinovăție în sarcina petentului, care răstoarnă prezumția de nevinovăție de care acesta se bucură. Prin urmare, îi revenea petentului rolul de a propune probe care să îi dovedească nevinovăția, ceea ce nu a înțeles să facă. Susținerea petentului că se află în imposibilitatea de-a dovedi că avea luminile de întâlnire aprinse nu poate fi primită. Faptul că acesta a circulat cu luminile de întâlnire aprinse putea fi dovedit prin orice mijloc de probă ( martori, date tehnice autovehicul, etc.), chiar dacă uneori o astfel de probă poate fi dificilă.
Cea ce a determinat instanța în prezenta cauză să considere că starea de fapt reținută în procesul-verbal este corectă este dat de faptul că petentul a consemnat la rubrica „Alte mențiuni” – că a considerat că fiind în localitate nu trebuia să folosească luminile de întâlnire (f.9), pe de o parte, iar pe de altă parte acesta nu a învederat nici un aspect motivului pentru care agentul constatator să fi reținut o stare de fapt neconformă cu realitatea, care să ridice suspiciuni cu privire la obiectivitatea acestuia. În concluzie, din punctul de vedere al stării de fapt reținute, care corespunde adevărului, procesul-verbal este temeinic.
Nici apărare potrivit căreia în cauză nu sunt aplicabile prevederile legale reținute în sarcina sa, având în vedere că se afla în localitatea Florești nu poate fi reținută. Atâta vreme cât un autovehicul circula pe drumurile indicate de art. 44 alin.2 din OUG nr.195/2002, și anume „pe autostrăzi, pe drumurile expres și pe cele naționale europene” conducătorii de autovehicule sunt obligați să folosească și în timpul zilei luminile de întâlnire, chiar dacă aceste drumuri traversează localități. Petentul va fi surprins să afle cu această ocazie că dacă se află la volanul unui autovehicul pe DN1/E60 în interiorul mun. Cluj-N., are obligația să folosească luminile de întâlnire, chiar dacă este un oraș mare ( contrar susținerilor sale). Această normă se referă la circulația pe aceste categorii de drumuri, fără să facă referire la faptul că ele sunt în afara localității sau în localități. Dacă legiuitorul ar fi dorit să excepteze de la acesta regulă tronsoanele de drum care se află în interiorul localităților, ar fi prevăzut în mod expres acest lucru. Mai mult, rațiunea pentru care s-a impus această normă rutieră este dată de faptul că pe respectivele categorii de drumuri circulația este mai intensă, și scopul folosirii luminilor de întâlnire este acela de a asigura o mai bună vizibilitate a acestora.
Cât privește individualizarea sancțiunii ce i-a fost aplicată petentului, instanța reține că potrivit art. 21 din OG nr. 2/2001, sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul verbal contestat.
În ceea ce privește cuantumul amenzii, respectiv 140 lei, instanța apreciază că aceasta a fost aplicată în cuantumul stabilit de către legiuitor, cu respectarea dispozițiilor legale fiind vorba de minimul amenzii prevăzut de lege. De asemenea nu se poate reține apărarea potrivit căreia faptei îi lipsește pericolul social, având în vedere că folosirea luminilor de întâlnire are drept scop îmbunătățirea vizibilității autovehiculelor din trafic, or, pe un tronson de drum cum este cel din . este intensă, a circula fără folosirea luminilor de întâlnire poate pune în pericol siguranța circulație, îngreunând vizibilitatea autovehiculului.
Împotriva acestei sentințe, a formulat recurs petentul, solicitând modificarea hotărârii, ca netemeinică și nelegală, pentru motivele prevăzute la art. 304 pct. 7-9 C.pr.civ., coroborat cu art. 304 C.pr.civ., în sensul admiterii plângerii contravenționale, cu consecința, în principal, a anulării procesului-verbal de contravenție, și, în subsidiar, înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale aplicată cu cea a avertismentului, invocând critici atât în privința temeinicie procesului-verbal cât și în ceea ce privește legalitatea acestuia.
În ședința publică din 3.09.2014 tribunalul, din oficiu, a invocat excepția tardivității căii de atac raportat la trimiterea prin fax a recursului după închiderea programului de lucru al instanței .
Analizând cu prioritate excepția tardivității, Tribunalul o va admite în temeiul dispozițiilor art. 301 C.pr.civ., având în vedere următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor invocate termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea sentinței.
Verificând dovada de îndeplinire a procedurii de comunicare a hotărârii, Tribunalul constată că aceasta a parvenit recurentului la data de 22 octombrie 2013 (f.57), iar cererea a fost trimisă prin fax la data de 11 noiembrie 2013, dar a fost înregistrată la tribunal în data de 12 noiembrie 2013, conform ștampilei aplicate de registratura acestei instanțe.
În consecință, înregistrarea prezentei cereri s-a făcut cu depășirea termenului de 15 zile prevăzut de către textul de lege invocat.
Deși vechiul Cod de procedură civilă nu are în vedere utilizarea mijloacelor moderne de trimitere a actelor de procedură, reglementând doar trimiterea actelor de procedură prin poștă (art.104 C.pr.civ.), în opinia tribunalului este posibilă o asemenea transmitere, dar este necesar ca acestea să fie trimise în timpul programului de lucru, ori dacă se ia în considerare data și ora imprimată pe cererea trimisă prin fax (de menționat că aceste date se imprimă de aparatul de trimitere )se constată că aceasta este în afara acestei perioade, fiind menționată ora 19:51 (fila 3 dosar).
De remarcat că această orientare se regăsește în noul C.pr.civ., art. 182 C.pr.civ. stabilește că dacă este vorba de un act ce trebuie depus în instanță termenul se va împlini la ora la care activitatea încetează în acel loc în mod legal.
În același sens sunt și dispozițiile art. 93 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești în forma aferentă vechiului C.pr.civ. care reglementează procedura de trimitere prin fax, chiar dacă nu este reglementată de vechiul cod așa cum s-a arătat, respectiv “(1) Actele de sesizare a instanței, depuse personal sau prin reprezentant, sosite prin poștă, curier ori fax, se depun la registratură unde, în aceeași zi primesc dată certă, după care se predau președintelui instanței sau, după caz, judecătorului de serviciu, având atașate dovezile privind modul în care au fost transmise.
(2) După rezoluția președintelui sau a judecătorului de serviciu, actele de sesizare primesc număr din registrul general de dosare.”
Din interpretarea acestui text rezultă fără putință de tăgadă că actele trimise prin fax trebuie să fie recepționate în timpul programului de lucru, primind dată certă în aceeași zi.
Așa fiind, față de considerentele arătate, în temeiul dispozițiilor art. 301 C.pr.civ tribunalul va admite excepția tardivității și pe cale de consecință va respinge ca tardiv recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite excepția tardivității recursului.
Respinge ca tardiv recursul declarat G. D.-R. împotriva Sentinței Civile nr._ din 15.10.2013 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei Cluj-N., pe care o menține în totul.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 03 Septembrie 2014.
Președinte, A.-F. D. | Judecător, O. R. G. | Judecător, O.-C. T. |
Grefier, A. R. V. |
Red. O.T./ Tehnored. C.H.
2 ex./ 04 Septembrie 2014
Jud. fond. I. G. – JUDECĂTORIA CLUJ-N.
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 51/2014.... | Anulare acte emise de autorităţile de reglementare. Sentința... → |
|---|
