Anulare acte emise de autorităţile de reglementare. Sentința nr. 18/2014. Tribunalul CLUJ

Sentința nr. 18/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 06-01-2014 în dosarul nr. 6296/117/2013

Dosar nr._

Cod operator de date cu caracter personal 3184

ROMÂNIA

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTINȚA CIVILĂ NR. 18/2014

Ședința publică din data de 06 Ianuarie 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: I. P.

GREFIER: L. C.

Pe rol judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare formulată de reclamantul R. P. A., în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI CLUJ-N., DIRECȚIA REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE CLUJ-N..

La apelul nominal făcut în ședință publică la prima strigare nu se prezintă părțile.

Față de lipsa părților, instanța lasă cauza la a doua strigare.

La apelul nominal făcut în ședință publică la a doua strigare nu se prezintă părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință constatându-se că la data de 17 octombrie 2013, prin serviciul registratură al instanței, pârâta depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care solicită respingerea acțiunii formulată de reclamant.

Instanța, în temeiul art. 131 Noul cod de procedură civilă, procedează la verificarea din oficiu a competenței, stabilind că este competentă general, material și teritorial în soluționarea prezentei cauze, conform art.4 din Legea 554/2004. Totodată, estimează durata procesului la un termen de judecată și apreciind că la dosar se află suficiente probe pentru justa soluționare, aceasta aflându-se în stare de judecată și având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă de la dezbateri, rămâne în pronunțare asupra fondului cauzei.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată pe rolul instanței sub nr. de mai sus, reclamantul R. P. A. a solicitat obligarea pârâtei ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE CLUJ-N. la restituirea sumei de 3393 lei plătite cu titlu de taxă de emisii poluante autovehicule cu chitanța . nr._/13.03.2013, împreună cu dobânda legală aferentă sumei de la data achitării până la restituirea sumei, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamantul a prezentat pe larg argumentele pentru care, în opinia sa, dispozițiile legale care instituie obligația de plată a taxei de emisii poluante autovehicule sunt neconforme cu normele europene în materia taxării, citând practică europeană relevantă și arătând motivele pentru care consideră că taxa de poluare este discriminatorie și încalcă art.110 din TCE.

Prin întâmpinarea formulată, pârâta ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE CLUJ-N. a solicitat respingerea acțiunii și a arătat că începând cu data de 01.01.2013, Legea nr. 9/2012 este în armonie cu normele comunitare, situație în care acțiunea este nejustificată și se impune a fi respinsă.

Instanța apreciază că taxa a cărei restituire se solicită nu aduce vreo restrângere liberei circulații a bunurilor/mărfurilor întrucât, potrivit art. 4 din Legea nr. 9/2012, se aplică nediferențiat tuturor autovehiculelor, la înmatriculare, atât celor noi cât și celor uzate, atât celor fabricate în România cât și celor fabricate în alte țări ale Uniunii Europene ori din afara Uniunii Europene.

În ceea ce privește autovehiculele uzate asupra cărora nu se transferă dreptul de proprietate, este real că, potrivit art. 4 al. 2 din Legea nr. 9/2012, „obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării”.

Prin urmare, în cazul în care asupra autovehiculelor cu privire la care nu s-au plătit taxele mai sus menționate și cu privire la acestea nu mai operează un transfer al dreptului de proprietate, taxa pentru emisii poluante nu se mai plătește.

Însă această împrejurare nu constituie o restricție a liberei circulații a mărfurilor, respectiv a libertății comerțului în interiorul Uniunii Europene, pentru a atrage aplicarea jurisprudenței T. și a celei subsecvente acesteia, întrucât, prin ipoteză, în cazul neînstrăinării bunului, nu are loc o circulație a mărfurilor ori o activitate comercială și, prin urmare, niciun fel de restricție a acestor libertăți nu este incidentă. Dacă un anumit autoturism pentru care nu s-a plătit taxa de poluare ori o taxă echivalentă nu este înstrăinat, persoanele interesate să facă acte de comerț în interiorul UE cu privire la autoturisme, fie acestea noi sau uzate, nu sunt în niciun fel restricționate prin neaplicarea unei taxe asupra unui bun care nu se transferă de la un vânzător la un cumpărător. Regimul acestor autovehicule nesupuse înstrăinării nu are niciun efect în sfera de aplicare a liberei circulații a mărfurilor în interiorul Uniunii Europene cu privire la circulația autovehiculelor înstrăinate. Sub acest aspect, alegerea de către legiuitor a momentului plății taxei pentru emisii poluante nu aduce atingere libertății comerțului și liberei circulații a mărfurilor.

Astfel cum este reglementat prin dispozițiile Legii nr. 9/2012, regimul juridic al acestei taxe asigură finanțarea măsurilor de combatere a poluării, fără a avea un alt efect colateral asupra libertății comerțului.

Pentru aceste considerente, cererea de chemare în judecată va fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge acțiunea formulată de reclamantul R. P. A., domiciliat în Comuna Apahida, ., jud.Cluj, CNP_ în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Cluj-N., cu sediul în Cluj-N., P-ța A. I. nr.19, jud.Cluj, CUI_, ca neîntemeiată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din data de 06.01.2014.

Președinte,

I. P.

Grefier,

L. C.

Red.IP/tehn.MG

4 ex. 08.01.14

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare acte emise de autorităţile de reglementare. Sentința nr. 18/2014. Tribunalul CLUJ