Anulare acte emise de autorităţile de reglementare. Sentința nr. 2579/2014. Tribunalul CLUJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2579/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 17-03-2014 în dosarul nr. 9523/117/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2579/2014
Ședința publică de la 17 Martie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE L.-Anișoara C.
Grefier L. B.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare, privind pe reclamantul B. A. în contradictoriu cu pârâtul SERVICIUL FISCAL MUNICIPAL T. (fostă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE T.) și chemata în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, tribunalul, procedând la verificarea din oficiu a competenței, conform dispozițiilor art.131 C.pr.civ., constată că este competent general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză, potrivit dispozițiilor art.10 din Legea nr.544/2004.
Deliberând, admite în principiu cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu, formulată de către pârâtă, apreciind că sunt îndeplinite condițiile art.74 alin. 2 C.pr.civ. raportat la art.64 C.pr.civ.
În temeiul art.255 alin. 1 Cod pr.civ., încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar ca fiind utilă, pertinentă și concludentă pentru soluționarea cauzei, și, apreciind că la dosar se află suficiente probe pentru justa soluționare a acesteia, o reține în pronunțare.
TRIBUNALUL
P. cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 19.08.2013 sub nr. de mai sus reclamantul B. A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul A.N.A.F. – D.G.F.P. A JUD. CLUJ, Serviciul Fiscal Municipal T. (fosta Administrația Finanțelor Publice a mun. T.), obligarea pârâtului la restituirea sumei de 3.209 lei reprezentând taxa de poluare pentru autovehicule achitată în vederea înmatriculării definitive a unui autoturism proprietatea sa, cu dobânda legală aferentă de la data efectuării plății și până la data restituirii efective, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a prezentat pe larg argumentele pentru care, în opinia sa, dispozițiile legale care instituie această obligație sunt neconforme cu normele europene în materia taxării, citând practica europeană relevantă și arătând motivele pentru care consideră că taxa de poluare este ilegală și discriminatorie, încălcând prevederile art. 110 din TFUE (fost art.90 din TCE).
În dovedirea celor susținute, reclamantul a depus copii ale următoarelor înscrisuri: decizia de calcul al taxei de poluare pentru autovehicule, chitanța de plată a taxei, cartea de identitate a autoturismului, acte care dovedesc înmatricularea acestuia într-un stat membru UE, corespondență purtată cu SFM T..
Pârâtul Serviciul Fiscal Municipal T. (fosta Administrația Finanțelor Publice a mun. T.) a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii, invocând:
- excepția inadmisibilității acțiunii întrucât reclamantul, după date de 13.01.2012, ca urmare a intrării în vigoare a L.9/2012 nu are un drept de restituire în integralitate a taxei de primă înmatriculare, ci numai a unei diferențe dintre taxa plătită și taxa pe emisiile poluante, însă reclamantul nu a respectat procedura prealabilă de a solicita pârâtului restituirea parțială a taxei.
Pe fondul cauzei, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată arătând că dispozițiile OUG nr.50/2008 nu contravin prevederilor tratatelor europene invocate, respectiv nu se încalcă art.90 din TCE, iar în speță taxa de poluare nu se aplică exclusiv autoturismelor second-hand provenind din alte state membre ale UE, ci ea se aplică tuturor autoturismelor noi sau second-hand înmatriculate pentru prima dată în România, indiferent de proveniența lor geografică și națională, precum și autoturismelor noi din producția națională a României.
În ce privește dobânda legală, pârâtul a considerat că dobânda este nedatorată pentru aceleași motive pentru care susține că nu este legală obligarea la restituirea sumei.
Pârâtul Serviciul Fiscal Municipal T. a formulat și cerere de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu, arătând că sumele încasate cu titlu de taxă de poluare se fac venit la Administrația F. pentru Mediu, și se gestionează de către această instituție.
Chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu, nu a formulat întâmpinare în cauză.
Examinând cu prioritate, în temeiul art.137 alin.1 C.proc.civ., excepția invocată de către pârâtă, instanța o va respinge, pentru următoarele argumente:
Instanța observă că reclamantul contestă, în realitate, compatibilitatea taxei de primă înmatriculare cu legislația comunitară, împrejurare față de care reclamantului nu i se poate opune excepția invocată, cererea fiind admisibilă și formulată în termenul legal împotriva persoanei care a refuzat restituirea. De altfel, în același sens este și Decizia nr.24/2011 a ÎCCJ, dată în recurs în interesul legii și deci obligatorie pentru instanțe, prin care s-a stabilit admisibilitatea cererilor similare prezentei. În condițiile în care dispozițiile L. 9/2012 prin care se înlăturau discriminările sesizate în acțiunea preliminară a Curții de Justiție a Comunității Europene, în cauza T. împotriva României, au fost suspendate, considerentele din cauza mai sus amintită rămân valabile, discriminarea fiind și ea prezentă în continuare.
Trecând la soluționarea acțiunii, din actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
La data de 26.02.2009 reclamantul a achitat suma 3.209 lei, cu titlu de taxă de poluare pentru autoturismul marca Ford, tip BAP/MONDEO, cu nr. de identificare WFOAXXGBBARG21330, conform chitanței . nr._ din data de 26.02.2009, la Trezoreria Municipiului T. (f.9).
Considerând nelegală perceperea acestei taxe, reclamantul s-a adresat pârâtului SFM T. cu solicitarea de a-i fi restituită. Deși reclamantul a solicitat restituirea taxei de poluare, pârâtul prin răspunsul comunicat reclamantului la data de 31.07.2013 sub nr._ s-a arătat că se menține obligativitatea plății timbrului de mediu pentru autovehicule, astfel taxa are temei legal și nu poate face obiectul unei restituiri (fila 15).
Pe fondul cauzei, instanța constată că, prin hotărârea preliminară pe care Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat-o la data de 7 aprilie 2011 în cauza I. T. c. Statul Român, s-a decis că dreptul Uniunii se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. În esență, Curtea a constatat că reglementarea română are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse – în pofida aplicării unei reduceri substanțiale a valorii taxei care ține seama de deprecierea lor – unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.
În aceste condiții, reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre. Or, chiar dacă dreptul Uniunii nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
Interpretarea pe care Curtea, în exercitarea jurisdicției conferite de art. 267 TFUE, o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare, deci încă de la data de 01.07.2008.
Deși cauza T. privește incompatibilitatea cu art.110 TFUE a taxei de poluare percepute în temeiul OUG 50/2008 în forma sa inițială, aplicabilă în perioada 1 iulie 2008 – 14 decembrie 2008, iar în speță s-a solicitat restituirea taxei de poluare achitate în temeiul OUG 50/2008 în forma astfel cum a fost modificată prin OUG 7/2009, instanța constată că aceasta menționează expres scopul reglementării naționale – limitarea introducerii autovehiculelor de ocazie provenind din alte state membre, protejarea industriei auto naționale și a industriilor adiacente. Cu atât mai mult această formă a actului normativ național este deci incompatibilă cu același art.110 TFUE.
În acest sens s-a pronunțat CJUE în cauza N. c. României din 7 iulie 2011, arătând că aceleași considerații (privind incompatibilitatea taxei cu art. 110 TFUE) se impun în ceea ce privește regimul de impozitare prevăzut de OUG 50/2008, astfel cum a fost modificată prin OUG 208/2008, OUG 218/2008, OUG 7/2009 și, respectiv, OUG 117/2009. S-a apreciat de către Curte că toate versiunile de modificare a OUG 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
Având în vedere considerentele expuse, instanța apreciază că, în speță, taxa de poluare a fost percepută cu încălcarea prevederilor art.110 din TFUE, motiv pentru care cererea reclamantului va fi admisă, pârâtul SFM T. urmând a fi obligat să-i restituie reclamantului taxa de poluare achitată necuvenit, împreună cu dobânda legală aferentă, de la data plății și până la data restituirii integrale.
Ținând seama de considerentele de fapt și de drept mai sus arătate, tribunalul va obliga pârâtul să plătească reclamantului suma de 3.209 lei, reprezentând taxa pentru emisii poluante cu dobânda legală în materie civilă începând cu data 26.02.2009 și până la data restituirii efective și întrucât taxa a fost plătită de reclamant în contul deschis sub denumirea de „disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule”, taxă ce se constituie venit la bugetul F. Pentru Mediu și se gestionează de Administrația F. Pentru Mediu în vederea finanțării programelor pentru protecția mediului, tribunalul apreciază ca fiind întemeiată cererea de chemare în garanție și în consecință, în temeiul art. 60-62 C. pr. Civ va admite cererea de chemare în garanție împotriva Administrației F. Pentru Mediu, conform dispozitivului hotărârii.
Potrivit art. 453 al. 1 Cod Procedură Civilă partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuielile de judecată.
În conformitate cu art. 451 al. 2 Cod Procedură Civilă, instanța poate, chiar și din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților, atunci când acesta este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei, ori cu activitatea desfășurată de către avocat. Ori văzând valoarea obiectului pricinii, practica constantă în materie și gradul de dificultate scăzut, din punct de vedere juridic a cauzei, precum și munca desfășurată de către avocat care s-a limitat practic la redactarea cererii de chemare în judecată, tribunalul apreciază că obligarea pârâtei la plata unui onorariu în sumă de 500 lei, apare ca fiind o sarcină excesivă, astfel încât instanța va proceda la reducerea acestuia la suma de 300 lei.
D. consecință, și având în vedere prevederile art. 453 al. 1 Cod Procedură Penală, instanța va obliga pârâtul la plata sumei de 600 lei cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru și onorariu avocațial parțial (filele 5 și 6).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul B. A., CNP_, cu domiciliul în T., Calea Victoriei nr. 108, ., ., jud. Cluj, cu domiciliul procesual ales la sediul profesional al avocatului K. I., situat în Cluj-N., ., ., în contradictoriu cu pârâtul Serviciul Fiscal Municipal T. (fosta Administrația Finanțelor Publice T.), cu sediul în T., Piața Romană nr. 15B, jud. Cluj și în consecință:
Obligă pârâtul să restituie reclamantei suma de 3.209 lei reprezentând taxă de poluare, cu dobânda legală în materie civilă calculată la această sumă, începând cu data de 26.02.2009 și până la data restituirii efective a sumei mai sus indicate.
Obligă pârâtul să plătească în favoarea reclamantului cheltuieli de judecată parțiale în sumă de 600 lei.
Admite cererea de chemare în garanție formulată de către pârâtul Serviciul Fiscal Municipal T. împotriva chematei în garanție Administrația F. pentru Mediu, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr. 294, corp A, sector 6 București și în consecință
Obligă chemata în garanție să restituie pârâtului suma de 3.209 lei reprezentând taxă de poluare, cu dobânda legală în materie civilă calculată la această sumă, începând cu data de 26.02.2009 și până la data restituirii efective a sumei mai sus indicate.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 17 martie 2014.
PREȘEDINTE GREFIER
L.-ANIȘOARA C. L. B.
Red. 5 ex./L.A.C./D.M.
25.03.2014
| ← Anulare acte emise de autorităţile de reglementare. Sentința... | Alte cereri. Decizia nr. 305/2014. Tribunalul CLUJ → |
|---|








