Anulare acte emise de autorităţile de reglementare. Sentința nr. 2688/2014. Tribunalul CLUJ

Sentința nr. 2688/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 21-03-2014 în dosarul nr. 8348/117/2013

Dosar nr._

Cod operator de date cu caracter personal 3184

ROMÂNIA

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2688/2014

Ședința publică de la 21 Martie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE A.-M. B.

Grefier C. T.

Pe rol fiind judecarea cauzei în contencios administrativ și fiscal privind pe reclamant . și pe pârât A. F. PUBLICE A MUN.CLUJ N., pârât A. F. PENTRU MEDIU, având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, potrivit dispozițiilor art. 129 NCPC instanța își verifică din oficiu competența, constatând că este competentă general, material și teritorial în soluționarea cauzei.

Instanța respinge ca neîntemeiată excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtă, retinând că în cauză nu este atacat un act administrativ fiscal, emis cu respectarea dispozițiilor legale, la data întocmirii sale, reclamanta invocând refuzul restituirii sumei achitate cu titlu de taxa de poluare.

Se constată că reclamanta a solicitat în scris judecarea cauzei în lipsă.

Instanța reține cauza în pronunțare pe baza probelor de la dosar.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată pe rolul instanței sub nr. de mai sus, reclamanta .. a solicitat obligarea pârâtelor A. Judeteană a Finanțelor Publice Cluj și A. F. pentru Mediu la restituirea sumei de 9619 lei plătite cu titlu de taxă timbru mediu pentru autovehicule cu chitanța . nr._ emisă de AFP Cluj-N., cu dobânda legală aferentă sumei de la data achitării până la restituirea sumei, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a prezentat pe larg argumentele pentru care, în opinia sa, dispozițiile legale care instituie obligația de plată a taxei de emisii poluante autovehicule sunt neconforme cu normele europene în materia taxării, citând practică europeană relevantă și arătând motivele pentru care consideră că taxa de poluare este discriminatorie și încalcă art.110 din TCE.

În dovedirea celor susținute, reclamanta a depus copii ale următoarelor înscrisuri: actele de identificare ale autoturismului, corespondența purtată cu pârâta, actul prin care a dobândit autoturismul, dovada înmatriculării anterioare într-un stat membru UE, alte înscrisuri relevante soluționării cauzei.

Pârâta A. Judeteană a Finanțelor Publice Cluj, a formulat întâmpinare, invocând excepția inadmisibilității acțiunii, iar pe fond respingerea acțiunii ca nefondată

Chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu, prin întâmpinare a solicitat respingerea acțiunii.

Analizând înscrisurile depuse la dosarul cauzei, precum și susținerile părților, instanța reține următoarele:

Reclamanta a achiziționat în anul 2013 un autoturism marca SCANIA care era înmatriculat anterior într-un al stat al Uniunii Europene. În vederea înmatriculării în România a autoturismului sus indicat, reclamantul a fost obligat să achite suma sus indicată cu titlul de taxă de emisii poluante, taxă pe care a achitat-o la Administrația Finanțelor Publice Cluj-N. în 24.04.2013 (fila 15).

Reclamanta a solicitat restituirea acestor taxe pârâtei, aceasta refuzând restituirea acestei taxe.

Pe fondul cauzei, tribunalul reține că OUG nr.9/2013, stabilește prin art.1 cadrul legal pentru instituirea privind instituirea timbrului de mediu, denumit în continuare timbru. Timbrul se face venit la bugetul F. pentru mediu și se utilizează de Administrația F. pentru Mediu în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.

Potrivit art.4 din OUG nr.9/2013 Obligația de plată a timbrului intervine o singură dată, astfel:

a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare;

b) la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului valoarea reziduală a timbrului, în conformitate cu prevederile art. 7;

c) cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării;

d)cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat în situația autovehiculelor pentru care s-a dispus de către instanțe restituirea sau înmatricularea fără plata taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, taxei pe poluare pentru autovehicule sau taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule

Din analiza textului legal mai sus citat reiese că taxa denumită timbrul de mediu se aplică atâta autovehiculelor noi, cât și a celor rulate, respectiv second-hand, atât a produselor naționale cât și celor din import cu ocazia primei înmatriculări în România. Potrivit art.110 TUE ” Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect produselor naționale similare. Nici un star membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție”. Pentru ca actul normativ în cauză OUG nr.9/2013 să fie contrat art.110 TUE este necesar ca acesta să prevadă o discriminare între produsele naționale și cele importate; să existe o similitudine sau raport de concurență între produsele importate vizate de taxă și produsele interne favorizate, iar prelevarea fiscală să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând alegerea consumatorilor.

Coroborând dispozițiile art.4 din ordonanță cu art.110 din TUE, tribunalul apreciază că norma internă nu cuprinde dispoziții contrare dreptului comunitar întrucât nu creează o situație de discriminare a produselor importate față de cele naționale, nici noi și nici second hand.

Raportat la considerentele mai sus invocate, tribunalul apreciază că acțiunea este neîntemeiată, astfel în temeiul dispozițiilor art.8,18 din Legea nr.554/2004 va respinge acțiunea reclamantei și cererea de chemare în garanție.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge acțiunea formulată de reclamanta .. cu sediul în Cluj-N., ., ., CUI RO30277926, J_, cu sediul procesual ales la Cabinet Avocat A. N. P. în Cluj-N., . nr. 12, jud.Cluj împotriva pârâtelor A. JUDETEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE CLUJ, cu sediul în Cluj-N., Piața Aram I. nr. 19, jud.Cluj și A. F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr. 294, corp A, sector 6, București.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Cererea de recurs se depune la Tribunalul Cluj.

Pronunțată în ședința publică de la 21 Martie 2014.

Președinte,

A.-M. B.

Grefier,

C. T.

Red.A.M.B.

Tehnored.V.A.M.

5 ex./25.03.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare acte emise de autorităţile de reglementare. Sentința nr. 2688/2014. Tribunalul CLUJ