Anulare acte emise de autorităţile de reglementare. Sentința nr. 2899/2014. Tribunalul CLUJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2899/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 28-03-2014 în dosarul nr. 10002/117/2013
Dosar nr._
Cod operator de date cu caracter personal 3184
ROMÂNIA
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 2899/2014
Ședința publică de la 28 Martie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE M.-F. B.
Grefier O. S.
Pe rol judecarea cauzei C. administrativ și fiscal privind pe reclamant BERCHIȘAN N. S., chemat în garanție A. F. PENTRU MEDIU și pe pârât A. F. PUBLICE A MUN.T., având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că la data de 23 septembrie 2013 s-a depus de către reclamant, la dosarul cauzei, prin registratura Tribunalului, un set de înscrisuri în probațiune.
Instanța, verificându-și din oficiu competența în temeiul art. 131 C.Proc. civilă, și art. 10 din Legea nr. 554/2004, constată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta cauză.
Instanța încuviințează cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu în temeiul art. 64, art. 65 și art. 74 C.Proc. civilă, formulată de pârâtă prin întâmpinare.
Cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii, formulată de pârâtă prin întâmpinare ( fila nr.31-33), instanța constată că aceasta cuprinde argumente care determină instanța să contate că nu este vorba de o excepție de procedură veritabilă, acesta urmând a fi analizată odată cu fondul.
Instanța încuviințează proba cu înscrisuri atașate acțiunii și întâmpinării, în baza art. 254 C.Proc. civilă, apreciind că acestea sunt legale, utile, concludente și pertinente pentru soluționarea cauzei.
Apreciind că la dosarul cauzei se află suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, acesta aflându-se în stare de judecată, și având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă de la dezbateri, instanța reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul instanței sub nr. de mai sus, reclamantul BERCHIȘAN N. S. a solicitat obligarea pârâtei A. F. PUBLICE T. la restituirea sumei de 1534 lei plătite cu titlu de timbru de mediu pentru autovehicule cu chitanța . nr,_/04.09.2013, împreună cu dobânda legală aferentă sumei de la data achitării până la restituirea sumei, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a prezentat pe larg argumentele pentru care, în opinia sa, dispozițiile legale care instituie obligația de plată a taxei de emisii poluante autovehicule sunt neconforme cu normele europene în materia taxării, citând practică europeană relevantă și arătând motivele pentru care consideră că taxa de poluare este discriminatorie și încalcă art.110 din TCE.
În dovedirea celor susținute, reclamantul a depus copii ale următoarelor înscrisuri: actele de identificare ale autoturismului, corespondența purtată cu pârâta, actul prin care a dobândit autoturismul, dovada înmatriculării anterioare într-un stat membru UE, alte înscrisuri relevante soluționării cauzei.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta Serviciul Fiscal Municipal T. a invocat excepția inadmisibilității acțiunii iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii și a arătat că începând cu data de 01.01.2013, Legea nr. 9/2012 este în armonie cu normele comunitare, situație în care acțiunea este nejustificată și se impune a fi respinsă.
Totodată, pârâta a formulat cerere de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu.
Prin întâmpinarea formulată, chemata în garanție A.F. pentru Mediu, a invocat excepția inadmisibilității acțiunii iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea cererii de chemare în garanție.
Analizând înscrisurile depuse la dosarul cauzei, precum și susținerile părților, instanța reține următoarele:
Reclamantul a achiziționat un autoturism marca Ford Focus care era înmatriculat anterior într-un al stat al Uniunii Europene. În vederea înmatriculării în România a autoturismului sus indicat, reclamantul a fost obligat să achite suma sus indicată cu titlul de taxă de emisii poluante, taxă pe care a achitat-o la Administrația Finanțelor Publice Cluj-N. în 04.09.2013 (fila 9)
Reclamantul a solicitat restituirea acestor taxe pârâtei, aceasta refuzând restituirea acestei taxe.
Tribunalul urmează a analiza legalitatea solicitării taxei de poluare, taxă achitată după 1 ianuarie 2013 și urmează a aprecia că solicitarea acestei taxe este una legală în considerarea următoarelor aspecte:
Pe fondul cauzei, instanța constată că, prin hotărârea preliminară pe care Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat-o la data de 7 aprilie 2011 în cauza I. T. c. Statul Român, s-a decis că dreptul Uniunii se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. În esență, Curtea a constatat că reglementarea română are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse – în pofida aplicării unei reduceri substanțiale a valorii taxei care ține seama de deprecierea lor – unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.
În aceste condiții, reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre. Or, chiar dacă dreptul Uniunii nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
Interpretarea pe care Curtea, în exercitarea jurisdicției conferite de art. 267 TFUE, o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare, deci încă de la data de 01.07.2008.
Urmare a pronunțării cauzei I. T. c. Statul Român, sus menționată, a fost adoptată de legiuitorul român Legea 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, care a abrogat OUG 50/2008, cu modificările și completările ulterioare, aceasta intrând în vigoare la 13.01.2012.
Instanța urmează să rețină că într-adevăr în Legea 9/2012 nu exisă dispoziții care să aducă atingere Tratatului de Instituire a Comunității Europene, prin abrogarea OUG 50/2008 înlăturându-se discriminările care au fost avute în vedere de CJUE la momentul pronunțării cauzei I. T. c. Statul Român. Astfel, prin noua lege s-a instituit taxa pe emisii poluante, prevăzându-se clar categoriile de autoturisme ce sunt supuse taxei, conform art. 4 alin 1 și 2 din Legea 9/2012, aceasta aplicându-se atât celor achiziționate deja în România cât și în privința acelora ce provin din alte state membre ale U.E.
Deși s-a adoptat legea în forma sus menționată, la data de 30.01.2012, potrivit art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 1 din 30 ianuarie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 79 din 31 ianuarie 2012, începând cu data de 31 ianuarie 2012 aplicarea dispozițiilor art. 2 lit. i), ale art. 4 alin. (2) și a celor privind prima transcriere a dreptului de proprietate ale art. 5 alin. (1) din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 17 din 10 ianuarie 2012, se suspendă până la 1 ianuarie 2013.
În prezent, efectele suspendării anterior menționate au încetat cu data de 01.01.2013.
Prin urmare, cum taxa de emisii poluante a fost achitată la data de 04.09.2013 așa cum rezultă din înscrisul depus la fila 9, instanța apreciază că în speța de față reclamantul are obligația achitării taxei de emisii poluante.
Având în vedere considerentele expuse, instanța apreciază că taxa pe care reclamantul a fost obligat a o achita pentru înmatricularea autoturismului său apare ca fiind conformă cu art.110 din TFUE, motiv pentru care va respinge cererea reclamantului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge acțiunea formulată de reclamantul BERCHIȘAN N. S., cu domiciliul în ..56A, jud.Cluj, CNP_ în contradictoriu cu pârâta Serviciul Fiscal Municipal T., cu sediul în T., P-ța Romană nr.15B, jud.Cluj.
Respinge cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr.294, corp A, sector 6.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Recursul se depune la Tribunalul Cluj.
Pronunțată în ședința publică din data de 28.03.2014.
Președinte, M.-F. B. | ||
Grefier, O. S. |
Red.MFB/tehn.MG
5 ex. 23.04.14
| ← Obligaţia de a face. Sentința nr. 5650/2014. Tribunalul CLUJ | Anulare acte emise de autorităţile de reglementare. Sentința... → |
|---|








