Obligaţia de a face. Sentința nr. 5650/2014. Tribunalul CLUJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5650/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 10-10-2014 în dosarul nr. 3117/117/2014
Dosar nr._
Cod operator de date cu caracter personal 3184
ROMÂNIA
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 5650/2014
Ședința publică de la 10 Octombrie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE M. T.
Grefier G. B. P.
Pe rol se află judecarea cauzei C. administrativ și fiscal privind pe reclamant L. I. A. și pe pârât C. N. PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR DIN C. AUTORITATII NATIONALE PENTRU RESTITUIREA PROPRIETATILOR, având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă reprezentantul reclamantului, av. M. A., cu delegație la dosar, lipsă fiind pârâtul.
Procedura de citare este legal îndeplinită. Procedura prealabilă este complet îndeplinită conform art 200 Cod pr civ.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință.
Instanța pune în discuția părților excepția necompetenței materiale funcționale a secției de contencios administrativ și fiscal al Tribunalului Cluj invocată de către pârâta C. Națională pentru Compensarea Imobilelor din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, având în vedere prevederile art. 35 alin1 din Legea 165/2013.
Reprezentantul reclamantului solicită respingerea excepției invocată de pârâta C. Națională pentru Compensarea Imobilelor având în vedere dispozițiile art. 20 din titlul VII din Legea 247/2005.
Instanța reține cauza în pronunțare cu privire la excepția necompetenței materiale funcționale a secției de contencios administrativ și fiscal al Tribunalului Cluj.
INSTANȚA
Prin acțiunea înregistrată la data de 24 iulie 2014 sub numărul de mai sus reclamantul L. I. A. în contradictoriu cu pârâta C. N. PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR DIN C. AUTORITATII NATIONALE PENTRU RESTITUIREA PROPRIETATILOR, a solicitat obligarea pârâtei să desemneze un evaluator ANEVAR pentru întocmirea raportului de evaluare în vederea stabilirii valorii de piață a imobilului obiect al dosarului de despăgubire nr._/FFCC și să soluționeze cererea înregistrată sub nr._/FFCC prin emiterea titlului de despăgubire aferent imobilului preluat abuziv conform raportului de evaluare în baza Legii nr. 247/2005, titlul VII.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că în urma cererii de restituire a imobilului în suprafață de 751 mp formulate de numiții B. I. și B. R., Primarul Municipiului Cluj-N. a emis Dispoziția privind acordarea de despăgubiri nr. 57/06.01.2010 prin care s-a constatat imposibilitatea restituirii in natură a imobilului situat in Cluj-N., ., înscris in CF nr._, nr.top._/16/2 Cluj-N. și s-a propus acordarea de despăgubiri în baza Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Reclamantul a mai arătat că ulterior emiterii acestei hotărâri, întreaga documentație a fost transmisă către Autoritate Națională pentru Restituirea Proprietăților, fiind înregistrată sub nr._/FFCC și având în vedere că de la data înregistrării cererea nu a fost soluționată, a formulat prezenta acțiune.
Reclamantul a apreciat că în speță calculul despăgubirilor se va face potrivit dispozițiilor Sentinței civile nr. 265/2007 iar despăgubirile aferente dosarului nr._/FFCC trebuie acordate cu respectarea dispozițiilor din Titlul VII ale Legii nr. 247/2005.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta C. N. PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR a invocat excepția necompetenței materiale a Secției de contencios administrativ și fiscal din cadrul Tribunalului Cluj și excepția prematurității cererii introductive de instanță.
Pârâta a mai arătat că urmare a intrării in vigoare a Legii nr. 165/2013, întreaga procedură de soluționare a dosarelor de despăgubire constituite în temeiul legislației fondului funciar se desfășoară în conformitate cu dispozițiile acesteia.
Analizând cererea formulată, instanța apreciază că nu este competentă din punct de vedere material în soluționarea cererii.
În conformitate cu prevederile art. 20 alin.1 din Legea nr. 247/19.07.2005, astfel cum a fost acesta modificat prin Legea 2/2013, competența de soluționare a acțiunii in contencios administrativ având ca obiect contestarea deciziei adoptate de către C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor sau, după caz, refuzul acesteia de a emite decizia revenea secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului în a cărui rază teritorială domiciliază reclamantul.
Ulterior, prin modificările aduse de Legea 165/2013, s-a prevăzut în art. 35 alin.1 că deciziile emise cu respectarea dispozițiilor art.33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării.
Normele de drept care consacră competența funcțională a instanțelor de judecată au un caracter imperativ, prin urmare, văzând dispozițiile legale mai sus menționate în raport cu dispozițiile art. 95, art. 131 și art. 136 din Noul Cod Procedură Civilă, instanța va admite excepția necompetenței materiale funcționale invocate si va dispune declinarea competentei de soluționare a cererii în favoarea Sectiei civile a Tribunalului Cluj.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția necompetentei materiale funcționale a Secției de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale.
Declina competenta de soluționare a cererii formulate de reclamantul L. I. A., CNP_, domiciliat în Cluj-N., ., . în contradictoriu cu pârâta C. N. PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR DIN C. AUTORITATII NATIONALE PENTRU RESTITUIREA PROPRIETATILOR, cu sediul în București, Calea Floreasca nr. 202, sector 1, în favoarea Tribunalului Cluj - Secția civilă.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 10 Octombrie 2014.
Președinte, M. T. | ||
Grefier, G. B. P. |
Red.MT/tehn.MG
2 ex. 13.10.14
| ← Anulare acte emise de autorităţile de reglementare. Sentința... | Anulare acte emise de autorităţile de reglementare. Sentința... → |
|---|








