Anulare acte emise de autorităţile de reglementare. Sentința nr. 5035/2014. Tribunalul CLUJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5035/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 28-08-2014 în dosarul nr. 2547/117/2014
Dosar nr._
Cod operator de date cu caracter personal 3184
ROMÂNIA
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 5035/2014
Ședința publică de la 28 August 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE V. B.
Grefier C. T.
Pe rol fiind judecarea cauzei în contencios administrativ și fiscal privind pe reclamant L. G. E. și pe pârât A. J. A FINANTELOR PUBLICE CLUJ - SERVICIUL FISCAL MUNICIPAL G., chemat în garanție A. F. PENTRU MEDIU, având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat S. R. T. reprezentantul reclamantei, lipsă fiind părțile.
Procedura de citare este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, în temeiul art. 131 C.pr.civilă instanța verificându-și din oficiu competența, constată că este competentă, general, material și teritorial în soluționarea cauzei.
Instanța pune în discutie admiterea în principiu a cererii de chemare în garanție a Administratiei F. pentru Mediu formulată de pârâtă.
Reprezentantul reclamantei arată că nu se opune admiterii în principiu a cererii de chemare în garanție .
Instanța în temeiul art. 72 alin. 1 NCPC admite în principiu cererea de chemare în garanție.
Reprezentantul reclamantei arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Instanța acordă cuvântul asupra excepției inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtă prin întâmpinare, precum și cu privire la fondul cauzei.
Reprezentanta reclamantului solicită respingerea excepției și admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, precum și a cererii de chemare în garanție, cu cheltuieli de judecată.
Instanța reține cauza în pronunțare asupra excepției invocate și asupra fondului.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. de mai sus, reclamanta L. GAROFIȚA E. a formulat cerere de chemare în judecată în contradictoriu cu ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE CLUJ –SERVICIUL FISCAL MUNICIPAL G..
Reclamanta a solicitat restituirea sumei de 2098 lei plătite cu titlu de taxă înmatriculare pentru autovehiculul său, prin chitanța . nr._ din 18.01.2012 împreună cu dobânda legală în materie fiscală în principal și în materie civilă în subsidiar, de la data achitării taxei si până la restituirea sumei, cu cheltuieli de judecată în caz de opoziție.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat în esență că este proprietarul unui autovehicul înmatriculat inițial într-un alt stat al Uniunii Europene decât România, iar pentru înmatricularea acestuia în România a fost obligat să achite taxa de primă înmatriculare, ceea ce contravine normelor dreptului comunitar, respectiv art. 110 (fostul art. 90) din Tratatul de funcționare a Uniunii Europene.
Pârâta ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE CLUJ a formulat întâmpinare, (fila 21) și a solicitat respingerea acțiunii ca inadmisibilă întrucât reclamantul nu are un drept de restituire a taxei care să fie protejat de lege. Pe fondul cauzei pârâta arătat că acțiunea este neîntemeiată. Pârâta a formulat cerere de chemare în garanție cu privire la pârâta ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU și a solicitat restituirea taxei, întrucât aceasta s-a constituit venit la fondul acestei pârâte.
La dosarul cauzei, în probațiune s-au depus înscrisuri.
Analizând actele și lucrările cauzei instanța constată următoarele:
În ceea ce privește excepția inadmisibilității invocată de pârâtă, care se impune a fi analizată cu prioritate conform art. 248 alin. 1 și 2 din Codul de procedură civilă, instanța urmează a o respinge pentru următoarele considerente:
Se susține că reclamantul are posibilitatea de a solicita pe cale administrativă doar restituirea diferenței dintre taxa solicitată și cea achitată, iar aceasta doar în situația în care taxa achitată este mai mare.
Reținem că prin Decizia nr. 24/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secțiile Unite cu ocazia recursului în interesul legii promovat s-a statuat faptul că „Procedura de contestare prevăzută la art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205-218 din Codul de procedură fiscală, nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. (1) lit. d) din același cod”, iar această decizie este obligatorie pentru instanțe, conform art. 329 alin. 3 din Codul de procedură civilă.
De asemenea, restituirea doar a diferenței între taxa de poluare încasată anterior și taxa solicitată în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție.
Pentru toate acestea, se impune respingerea excepției.
Cu privire la fondul cauzei, reținem din înscrisurile depuse la dosarul cauzei reclamanta că reclamantul a cumpărat autovehiculul având . VF1BA0W_, înmatriculat inițial într-un alt stat al Uniunii Europene, iar pentru înmatricularea acestuia în România a fost nevoit plătească suma de 3287 lei plătită cu titlu de taxă pentru emisii poluante, prin chitanța . nr._ din data de 18.01.2012 .
Taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule a fost perceputa sub incidenta Legii 9/2012.
Legea nr.9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule prevede că taxa instituită potrivit dispozițiilor legii se aplică tuturor categoriilor de autoturisme,indiferent că acestea sunt importate sau provin de pe piața națională.
Prin dispozițiile OUG nr.1/2012 însă, aplicarea dispozițiilor art. 2 lit. i), ale art. 4 alin. (2) și a celor privind prima transcriere a dreptului de proprietate ale art. 5 alin. (1) din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 17 din 10 ianuarie 2012, se suspendă până la 1 ianuarie 2013.
Astfel, prin dispozițiile OUG 1/2012 s-a introdus din nou o discriminare între autovehiculele second-hand importate din piețele statelor comunitare și cele existente pe piața națională, fiind pe deplin valabile cele statuate în cauzele T. și N. de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene.
Analizând compatibilitatea taxei instituită prin dispozițiile Legii 9/2012, suspendată parțial prin dispozițiile OUG 1/2012, cu dreptul comunitar, tribunalul apreciază că în speță sunt încălcate dispozițiile art. 25, 28, 30, și 90, actualmente 110 din Tratatul de instituire a Comunităților Europene.
Astfel, în data de 07.04.2011 s-a pronunțat Curtea de Justiție a Uniunii Europene în Cauza T. împotriva României, respectiv în cauza C-402/09 referitoare la compatibilitatea taxei de poluare - similară cu taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule prevăzută de Legea 9/2012, suspendată parțial prin dispozițiile OUG 1/2012 - cu dreptul comunitar, în speță cu dispozițiile art.90, actualmente 110 din TFUE, și s-au dispus următoarele:
„Articolul 90, actualmente 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”
De asemenea, în cauzele conexate C‑97/13, C.
și C‑214/13, C. Curtea de Justiție a Uniunii Europene a decis că măsura restrictivă în privința liberei circulații a mărfurilor s-a menținut in legislația română sub imperiul Legii nr.9/2012 inclusiv între . și apariția OUG nr.1/2012.
În baza principiilor supremației dreptului comunitar și al efectului direct aplicabil al dreptului comunitar, hotărârea preliminară sus menționată este obligatorie pentru instanța națională în ceea ce privește interpretarea prevederii comunitare și al actului comunitar în cauză iar această obligativitate a fost stabilită în mod constant de jurisprudența CJUE –, spre exemplu C 52/76, Benedetti c. Munari și rezultă și din dispozițiile art 20 alin 2 din Constituția României.
Pentru aceste argumente, instanța apreciază că taxa instituită actualmente de Legea 9/2012, suspendată parțial prin dispozițiile OUG 1/2012, încalcă prevederile art. 110 în actuala numerotare, din TFUE.
În jurisprudența referitoare la textul legal din tratatul menționat, CJUE a explicat care sunt condițiile în care se poate retine aplicarea acestui text: trebuie sa existe o discriminare între produsele naționale și produsele importate, trebuie sa existe o similitudine sau un raport de concurenta între produsele importate vizate de taxa și produsele interne favorizate, prelevarea fiscala naționala trebuie sa diminueze sau sa fie susceptibila sa diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor.
În consecință, atunci când produsele interne și produsele importate se afla . concurenta, iar prin efectul unei norme fiscale naționale se creează o discriminare, astfel încât consumatorii sunt descurajați să aleagă produsele importate în vederea realizării unui scop declarat de protejare a industriei naționale și a locurilor de munca, art. 90, respectiv 110, este aplicabil, iar norma fiscala națională contrară art. 110 trebuie înlăturată de la aplicare.
Instanța consideră că norma interna în baza căreia s-a achitat taxa de poluare îndeplinește toate criteriile pentru a fi declarata incompatibilă cu art. 110 din Tratatul CE.
Astfel, există o discriminare între autoturismele second-hand înmatriculate deja . al Uniunii Europene și care se înmatriculează în România și autoturismele second hand deja înmatriculate în România incompatibilă cu cerințele și rigorile spațiului de libera circulație a mărfurilor, forței de munca și capitalului.
Exista desigur un raport de concurenta între produsele importate și produsele naționale, astfel încât alegerea consumatorului poate fi orientata spre o anumita categorie de produse, în speță fie spre cele deja înmatriculate în România, fie spre cele produse în România.
Prin urmare, acțiunea apare ca fiind întemeiată.
În ceea ce privește dobânda fiscală pretinsă, tribunalul reține că potrivit hotărârii CJUE pronunțată în cauza 565/11, M. I., „dreptul Uniunii se opune reglementării interne conținute în articolul 124 din Codul de procedură fiscală (OUG nr. 92/2003) care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe”, așadar cererea privind obligarea pârâtei la plata dobânzii fiscale de la data încasării taxei iar nu de la o altă dată este întemeiată.
Creanța pretinsă de reclamant are o natură fiscală, astfel că este firesc ca regimul acesteia să fie guvernat de Codul de procedură fiscală, iar potrivit textelor de lege aplicabile ale art. 124 alin. (2) și art. 120 alin. (7) din Codul de procedură fiscală, în cazul raportului de drept fiscal dobânzile aplicabile sunt fiscale și nu civile, fiind de reținut și principiul echivalenței care impune ca atunci când autoritatea fiscală încalcă dreptul european prin prelevarea unei taxe contrare, în vederea reparării integrale a prejudiciului și aceasta să achite dobânzi fiscale contribuabilului în cauză.
Instituția juridică a creanței fiscale este desigur aceeași, prin urmare regimul juridic al creanței fiscale trebuie să fie cel specific acesteia și este unitar, nefiind nici legal nici previzibil ca în privința unei creanțe fiscale să se aplice termenul de prescripție de 5 ani instituit de legea specială pentru creanța fiscală dar să nu se aplice dobânda instituită de legea specială pentru creanța fiscală, cu atât mai mult cu cât în cauza I. Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că limitarea dobânzii în cazul creanțelor fiscale de acest tip nu respectă principiul echivalenței și contravine astfel dreptului comunitar.
Desigur că altul ar fi fost conținutul hotărârilor CJUE în cazul în care obiect al proceselor care au determinat trimiterile preliminare, inclusiv în cauza I., nu l-ar fi constituit creanțe și obligații fiscale. În această ipoteză, lipsa caracterului administrativ fiscal al raportului juridic ar fi constituit un fine de neprimire al sesizărilor CJUE.
Așadar, este nepertinentă susținerea potrivit căreia CJUE nu stabilește ce tip de dobândă se datorează în cazul creanțelor fiscale în litigiu, interpretarea golind de conținut și lipsind de orice efect hotărârea instanței supreme a Uniunii Europene, premisa hotărârii CJUE în cauza I. fiind, desigur, că art. 124 din Codul de procedură fiscală este aplicabil în materia supusă examinării iar nu că acesta, în realitate, nu se aplică, în această ultimă situație singura soluție pe care ar fi pronunțat-o CJUE ar fi fost respingerea ca inadmisibilă a trimiterii preliminare.
Este general cunoscut că una din condițiile de admisibilitate a trimiterii preliminare - pe care CJUE a constatat-o ca fiind îndeplinită în cauza I. - este aplicabilitatea dispoziției legale interne la starea de fapt dedusă analizei instanței interne și, ulterior, în limita competenței sale, Curții de Justiție a Uniunii Europene.
A statua diferit, în sensul inaplicabilității în materia restituirii taxei de poluare/taxei de mediu a dobânzii fiscale înseamnă a cenzura hotărârile Curții de Justiție a Uniunii Europene, stabilind că sesizarea CJUE în vederea obținerii unei hotărâri preliminare în cauza I. a fost în realitate inadmisibilă întrucât art. 124 din C.pr.fisc. nu se aplică în litigiile având ca obiect restituirea taxei de poluare respectiv de mediu. Or, verificarea condițiilor de admisibilitate a trimiterii preliminare este de competența exclusivă a CJUE iar hotărârile CJUE sunt general obligatorii în integralitatea lor, inclusiv în privința constatării ca îndeplinite a tuturor condițiilor de admisibilitate a sesizării.
A aprecia în sensul contrar admisibilității constatate de CJUE a trimiterii preliminare în cauza I. ar însemna a nesocoti caracterul obligatoriu al hotărârii preliminare, principiul cooperării loiale între instanțele naționale și Curtea de Justiție a Uniunii Europene, art. 267 TFUE și art. 4 TUE.
Prin urmare, CJUE, în cadrul verificării admisibilității trimiterii preliminare și ulterior, soluționând pe fond trimiterea preliminară, a stabilit ce tip de dobândă se plătește față de natura juridică a obligației, aceea de creanță fiscală, statuând cu privire la aplicarea dreptului Uniunii Europene unui raport juridic fiscal întrucât a constatat, în urma demersului juridic specific instanței comunitare, că în legislația internă dobânzile privind creanțele fiscale sunt reglementate în art. 124 din OG nr. 92/2003 iar acesta este aplicabil în litigiile având ca obiect taxe de poluare/taxe de mediu.
În același context, în dreptul intern, instanțele care au sesizat CJUE s-au manifestat în raportul juridic cu Curtea de Justiție a Uniunii Europene ca instanțe competente în conformitate cu natura de drept administrativ fiscal a litigiului.
Interpretarea pe care Curtea de Justiție a Uniunii Europene, în exercitarea jurisdicției conferite de art. 267 TFUE, o atribuie unei norme de drept european, definește înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie aplicată încă de la data intrării ei în vigoare.
Având în vedere considerentele mai sus expuse tribunalul va admite acțiunea formulată și va obliga pârâtul să plătească în favoarea reclamantei suma de 2098 lei cu titlu de taxă emisii poluante nedatorată și dobânda în materie fiscală de la data plății- 18.01.2012- până la data restituirii efective.
Întrucât pârâtei îi revine culpa procesuală, va obliga această pârâtă să plătească reclamantului suma de 709,8 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat și taxă timbru.
Având în vedere că taxa se face venit la ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, instanța o va obliga pe aceasta, în temeiul art. 72 din Codul de procedură civilă, să restituie pârâtei taxa achitată, dobânda în materie fiscală și cheltuielile de judecată
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția inadmisibilității invocată de pârât.
Admite acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta L. GAROFIȚA E. cu domiciliul procesual ales în Cluj-N. ,Calea Dorobanților nr.97 ., în contradictoriu cu pârâtul SERIVICIUL FISCAL G. cu sediul în G., ., jud. Cluj.
Obligă pe pârâtul să plătească în favoarea reclamantului suma de 2098 lei cu titlu de taxă de emisii poluante nedatorată cu dobândă fiscală de la data de 18.01.2012 și până la data plății efective.
Obligă pârâtul să plătească în favoarea reclamantului suma de 709, 8 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Admite cererea de chemare în garanție formulată de pârâta în contradictoriu cu chemata în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, .. 294, sector 6.și obligă chemata în garanție să plătească în favoarea pârâtei suma de 2098 lei cu titlu de taxă de emisii poluante nedatorată cu dobândă fiscală de la data de 18.01.2012 și până la data plății efective, precum sumei de 709, 8 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi 28.08.2014.
PREȘEDINTE GREFIER
V. B. C. T.
Red. VB/Dact GP
29.09.2014- 5 ex
| ← Anulare acte emise de autorităţile de reglementare. Sentința... | Anulare acte emise de autorităţile de reglementare. Sentința... → |
|---|
