Anulare acte emise de autorităţile de reglementare. Sentința nr. 980/2014. Tribunalul CLUJ

Sentința nr. 980/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 30-01-2014 în dosarul nr. 3930/117/2013

Dosar nr._

Cod operator cu caracter personal:3184

ROMÂNIA

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

Sentința civilă nr. 980/2014

Ședința publică de la 30 Ianuarie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE R. M.

Grefier M. B.

Pe rol fiind judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe reclamantul D. A. și pe pârâta AGENȚIA N. DE ADMINISTRARE FISCALĂ - DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE CLUJ, cauza având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare.

La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că mersul dezbaterilor și poziția procesuală a părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 23 ianuarie 2014, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

TRIBUNALUL

P. cererea înregistrată pe rolul instanței sub nr. de mai sus reclamantul D. A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA N. DE ADMINISTRARE FISCALĂ - DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE CLUJ - Administrația Finanțelor Publice a municipiului Cluj-N., în principal, anularea deciziei ANAF – AFP Cluj-N. nr. 8099/13.04.2009 și obligarea pârâtei la restituirea sumei de 3.101 lei, cu titlu de taxă de poluare, actualizată cu dobânda legală, de la data încasării și până la data restituirii integrale, în subsidiar, obligarea pârâtei să îi restituie suma de 3101 lei reprezentând taxa de poluare, ca fiind o plată nedatorată, cu cheltuieli de judecată în caz de opunere.

În motivarea cererii, reclamantul a prezentat pe larg argumentele pentru care, în opinia sa, dispozițiile legale care instituie această obligație sunt neconforme cu normele europene în materia taxării, citând practica europeană relevantă și arătând motivele pentru care consideră că taxa de poluare este ilegală și discriminatorie, încălcând prevederile art. 110 din TFUE (fost art. 90 din TCE).

În dovedirea celor susținute, reclamantul a depus copii ale următoarelor înscrisuri: fișă de înmatriculare auto, decizia de calcul a taxei de poluare, chitanța de plată a taxei, acte care dovedesc înmatricularea acestuia într-un stat membru U.E., cartea de identitate a autoturismului.

Pârâta Administrația Finanțelor Publice a municipiului Cluj-N. nu a formulat întâmpinare.

Trecând la soluționarea acțiunii din actele și lucrările dosarului instanța retine următoarele:

La data de 25.05.2009 reclamantul a achitat suma 3.101 lei, cu titlu de taxă de poluare pentru autoturismul marca BMW, conform chitanței . nr._ din data de 25.05.2009, la A.F.P. Cluj-N. (f.36).

Considerând nelegală perceperea acestei taxe, reclamantul a promovat prezenta acțiune.

Pe fondul cauzei, instanța constată că, prin hotărârea preliminară pe care Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat-o la data de 7 aprilie 2011 în cauza I. T. c. Statul Român, s-a decis că dreptul Uniunii se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. În esență, Curtea a constatat că reglementarea română are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse – în pofida aplicării unei reduceri substanțiale a valorii taxei care ține seama de deprecierea lor – unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.

În aceste condiții, reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre. Or, chiar dacă dreptul Uniunii nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.

Interpretarea pe care Curtea, în exercitarea jurisdicției conferite de art. 267 TFUE, o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare, deci încă de la data de 01.07.2008.

Deși cauza T. privește incompatibilitatea cu art.110 TFUE a taxei de poluare percepute în temeiul OUG 50/2008 în forma sa inițială, aplicabilă în perioada 1 iulie 2008 – 14 decembrie 2008, iar în speță s-a solicitat restituirea taxei de poluare achitate în temeiul OUG 50/2008 în forma astfel cum a fost modificată prin OUG 7/2009, instanța constată că aceasta menționează expres scopul reglementării naționale – limitarea introducerii autovehiculelor de ocazie provenind din alte state membre, protejarea industriei auto naționale și a industriilor adiacente. Cu atât mai mult această formă a actului normativ național este deci incompatibilă cu același art.110 TFUE.

În acest sens s-a pronunțat CJUE în cauza N. c. României din 7 iulie 2011, arătând că aceleași considerații (privind incompatibilitatea taxei cu art. 110 TFUE) se impun în ceea ce privește regimul de impozitare prevăzut de OUG 50/2008, astfel cum a fost modificată prin OUG 208/2008, OUG 218/2008, OUG 7/2009 și, respectiv, OUG 117/2009. S-a apreciat de către Curte că toate versiunile de modificare a OUG 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.

Având în vedere considerentele expuse, instanța apreciază că, în speță, taxa de poluare a fost percepută cu încălcarea prevederilor art.110 din TFUE, motiv pentru care cererea reclamantului va fi admisă, pârâta AFP Cluj-N. urmând a fi obligată să-i restituie reclamantului taxa de poluare achitată necuvenit, împreună cu dobânda legală calculată la această sumă de la data plății și până la data restituirii integrale.

Ținând seama de considerentele de fapt și de drept mai sus arătate, tribunalul va obliga pârâta să plătească reclamantului suma de 3101 lei, reprezentând taxa de poluare cu dobânda legală calculată la această sumă începând cu data 25.05.2009 și până la data restituirii efective.

În temeiul art. 453 N.C.pr.Civ, urmează să oblige pârâta la plata sumei de 539,3 lei, cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE :

Admite acțiunea formulată de reclamantulD. A.cu domiciliul în loc. Cluj-N., ., nr.131, . in contradictoriu cu pârâta AFP CLUJ-N., cu sediul in Cluj-N., P-ța A. I. nr. 19, jud. Cluj.

Obligă pârâta să restituie reclamantului suma de 3101 lei achitata prin Chitanța . cu nr._ din data de 25.05.2009, cu dobânda legala calculata la aceasta suma începând cu data de 25.05.2009 si până la achitarea efectivă.

Obligă pârâta la plata în favoarea reclamantei a sumei de 539,3 lei cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată in ședință publică din 30.01.2014.

PREȘEDINTE GREFIER

R. M. M. B.

Red. 4 ex./R.M./D.M.

17.02.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare acte emise de autorităţile de reglementare. Sentința nr. 980/2014. Tribunalul CLUJ