Anulare acte emise de autorităţile de reglementare. Sentința nr. 4136/2014. Tribunalul CLUJ

Sentința nr. 4136/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 30-05-2014 în dosarul nr. 10095/117/2013

Dosar nr._

Cod operator de date cu caracter personal 3184

ROMÂNIA

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTINȚA CIVILA Nr. 4136/2014

Ședința publică din data de 30 Mai 2014

Instanța constituita din:

PREȘEDINTE M.-F. B.

Grefier R. B. M.

Pe rol judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare formulata de reclamanta S. D., în contradictoriu cu pârâtele D. G. A FINANTELOR PUBLICE A JUDEȚULUI CLUJ - A. JUDETEANA A FINANTELOR PUBLICE CLUJ-N. și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.

La apelul nominal făcut în ședință publică la prima strigare nu se prezintă părțile.

Față de lipsa părților, instanța lasă cauza la a doua strigare.

La apelul nominal făcut în ședință publică la a doua strigare nu se prezintă părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință constatându-se că la data de 25.02.2014 prin serviciul de registratura al instanței pârâta de rândul 1 a depus la dosarul cauzei întâmpinare, în doua exemplare, din care un exemplar a fost comunicat reclamantei, iar la data de 07.04.2014 reclamanta a depus raspuns la intampinare, în doua exemplare, din care un exemplar a fost comunicat pârâtei.

Instanța, în temeiul art. 131 Noul cod de proc. civilă, procedează la verificarea din oficiu a competenței stabilind că este competentă general, material și teritorial în soluționarea prezentei cauze, temeiul de drept fiind art. 95 pct. 1 din Noul cod de proc. civ., care prevede că Tribunalul judecă în primă instanță toate cererile care nu sunt date prin lege în competența altor instanțe, iar în temeiul H.G. nr. 520/2013 și O.U.G. nr. 74/2013 ia act de reorganizarea ANAF.

Instanța invoca din oficiu excepția lipsei calitatii procesuale pasive a paratei A. F. pentru Mediu, pe care in baza art. 248 din Noul cod de proc. civ., o admite, constatând ca raportul juridic dedus judecatii s-a nascut exclusiv intre reclamanta și pârâta A. Judeteana a Finantelor Publice Cluj-N., în temeiul art. 255 Noul cod de proc. civ., încuviințează părților proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei și apreciind că la dosarul cauzei se află suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, aceasta aflându-se în stare de judecată și având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă de la dezbateri, reține cauza spre soluționare pe baza actelor de la dosar.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată pe rolul instanței sub nr. de mai sus reclamanta S. D. a solicitat obligarea pârâtei A. JUDETEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE CLUJ și A. F. PENTRU MEDIU să îi restituie suma de 5403 lei reprezentând taxa de poluare pentru autovehicule achitată în vederea înmatriculării definitive a unui autoturism pe numele său, cu dobânda legală aferentă de la data achitării taxei si până la data restituirii efective, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a prezentat pe larg argumentele pentru care, în opinia sa, dispozițiile legale care instituie această obligație sunt neconforme cu normele europene în materia taxării, citând practica europeană relevantă și arătând motivele pentru care consideră că taxa de poluare este ilegală și discriminatorie, încălcând prevederile art.90 din TCE.

În dovedirea celor susținute, reclamanta a depus copii ale următoarelor înscrisuri: decizia de calcul a taxei de poluare, chitanța de plată a taxei, cartea de identitate a autoturismului, acte care dovedesc înmatricularea acestuia într-un stat membru UE, corespondență purtată cu AFP Cluj-N..

Pârâta A. JUDETEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE CLUJ legal citată, nu a formulat întâmpinare.

Analizând înscrisurile depuse la dosarul cauzei, precum și susținerile părților, instanța reține următoarele:

Reclamanta a achiziționat un autoturism marca Audi anterior înmatriculat într-un stat membru UE, iar pentru înmatricularea in România a achitat, în temeiul Legii nr. 9/2012, o taxă de emisii poluante în cuantum de 5403 lei la AFP Cluj-N., la data de 30.07.2012.

Reclamanta a solicitat restituirea acestei taxe, însă cererea sa a fost respinsă, întrucât reclamanta nu se află în niciuna din situațiile prevăzute la art.3(2) din OG nr.50/2008.

Pe fondul cauzei, instanța constată că, prin hotărârea preliminară pe care Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat-o la data de 7 aprilie 2011 în cauza I. T. c. Statul Român, s-a decis că dreptul Uniunii se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. În esență, Curtea a constatat că reglementarea română are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse – în pofida aplicării unei reduceri substanțiale a valorii taxei care ține seama de deprecierea lor – unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.

În aceste condiții, reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre. Or, chiar dacă dreptul Uniunii nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.

Interpretarea pe care Curtea, în exercitarea jurisdicției conferite de art. 267 TFUE, o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare, deci încă de la data de 01.07.2008.

Deși cauza T. privește incompatibilitatea cu art.110 TFUE a taxei de poluare percepute în temeiul OUG 50/2008 în forma sa inițială, aplicabilă în perioada 1 iulie 2008 – 14 decembrie 2008, iar în speță s-a solicitat restituirea taxei de poluare achitate conform OUG 50/2008 în forma astfel cum a fost modificată prin OUG 218/2008, instanța constată că aceasta menționează expres scopul reglementării naționale – limitarea introducerii autovehiculelor de ocazie provenind din alte state membre, protejarea industriei auto naționale și a industriilor adiacente. Cu atât mai mult această formă a actului normativ național este deci incompatibilă cu același art.110 TFUE.

Având în vedere considerentele expuse, instanța apreciază că, în speță, taxa de poluare a fost percepută cu încălcarea prevederilor art.110 din TFUE, motiv pentru care cererea reclamantei va fi admisă, pârâta urmând a fi obligată să-i restituie reclamantei taxa de poluare achitată necuvenit, împreună cu dobânda legală aferentă, de la data plății și până la data restituirii integrale.

Având în vedere prevederile art. 1 din OUG nr. 50/2008, potrivit cărora sumele achitate cu titlu de taxă de poluare constituie venit la bugetul F. pentru Mediu și se gestionează de către acesta, dar ținând seama de faptul că nu s-au statornicit raporturi juridice directe între reclamantă și pârâta de rândul 2, instanța va respinge acțiunea formulată de reclamantă față de pârâta Administrația F. pentru Mediu.

În temeiul art.453 Noul C.proc.civ., la solicitarea reclamantei, pârâta AFP Cluj-N. va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 300 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTARASTE

Respinge acțiunea formulată de partea reclamantă S. D. în contradictoriu cu pârâta A. F. pentru Mediu, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr. 293, corp A, sector 6, cod fiscal_ ca urmare a admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive.

Admite acțiunea formulata de partea reclamantă S. D., CNP_, cu domiciliul în Cluj-N., ., ., cu domiciliul procesual ales în Satu-M., ., jud. Satu-M., în contradictoriu cu parata A. JUDETEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE CLUJ, cu sediul in Cluj-N., Piața A. I. nr. 19, jud. Cluj.

Obliga parata sa restituie părții reclamante suma de 5403 lei achitată la data de 30.07.2012 si dobânda legală calculată la această sumă începând cu data de 30.07.2012 și până la achitarea efectivă.

Obliga parata sa plătească părții reclamantei cheltuieli de judecata în cuantum de 300 lei.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Cererea de recurs se depune la Tribunalul Cluj.

Pronunțată în ședința publică de la 30 Mai 2014.

Președinte,

M.-F. B.

Grefier,

R. B. M.

Red.M.F.B.

Tehnored.V.A.M.

5 ex./05.06.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare acte emise de autorităţile de reglementare. Sentința nr. 4136/2014. Tribunalul CLUJ