Anulare acte emise de autorităţile de reglementare. Sentința nr. 2930/2014. Tribunalul CLUJ

Sentința nr. 2930/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 31-03-2014 în dosarul nr. 10327/117/2013

Dosar nr._

Cod operator de date cu caracter personal 3184

ROMÂNIA

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2930/2014

Ședința publică din data de 31 martie 2014

Completul constituit din:

PREȘEDINTE A. G. C.

Grefier M.-C. D.

Pe rol fiind judecarea cauzei C. administrativ și fiscal privind pe reclamant R. V., pe pârâta A. F. PUBLICE A ORASULUI HUEDIN și chemata în garanție A. F. PENTRU MEDIU BUCURESTI, având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care, în temeiul art. 131 Cod proc.civ., Tribunalul procedează la verificarea competenței sale și constată că este competent general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză conform prevederilor art. 10 din Legea nr. 554/2004.

În temeiul art. 255 Cod proc. civ., instanța încuviințează proba cu înscrisuri, ca fiind admisibilă, pertinentă și concludentă pentru soluționarea cauzei.

În temeiul art. 74 raportat la art. 62 NCPC, instanța admite în principiu cererea de chemare în garanție formulată de pârât.

Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, instanța declară închisă faza probatorie și reține cauza în pronunțare asupra excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtă prin întâmpinare și asupra fondului cauzei.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul instanței sub nr._, reclamantul R. V. a solicitat obligarea pârâtei Administrația Finanțelor Publice a orașului Huedin să îi restituie suma de 5874 lei, reprezentând taxa de poluare pentru autovehicule achitată în vederea înmatriculării definitive a unui autoturism pe numele său, cu dobânda legală aferentă de la data achitării taxei si până la data restituirii efective.

În motivarea cererii, reclamantul a prezentat pe larg argumentele pentru care, în opinia sa, dispozițiile legale care instituie această obligație sunt neconforme cu normele europene în materia taxării, citând și practică națională și europeană relevantă.

În dovedirea celor susținute, reclamantul a depus copii ale următoarelor înscrisuri: chitanța care atestă plata taxei de poluare, cartea de identitate a autoturismului, dovada înmatriculării anterioare a autoturismului în spațiul UE, corespondență purtată cu AFP Huedin, alte înscrisuri relevante.

Cererea a fost legal timbrată.

Pârâta Administrația Finanțelor Publice a orașului Huedin a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea cererii și a precizat faptul că suma de bani solicitată de reclamant este datorată ca taxă de poluare în temeiul OUG 50/2008 care nu contravine art.90 din Tratatul C.E., scopul acestei ordonanțe fiind acela al asigurării protecției mediului pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în domeniu.

Pârâta a formulat cerere de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu în considerarea faptului că potrivit art.1 al.1 din OUG nr.50/2008, această taxă constituie venit la bugetul fondului pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.

În ceea ce privește excepția inadmisibilității invocată de pârâta Administrația Finanțelor Publice a orașului Huedin, care se impune a fi analizată cu prioritate conform art. 248 alin. 1 și 2 din Codul de procedură civilă, instanța urmează a o respinge pentru următoarele considerente:

Prin Decizia nr. 24/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secțiile Unite cu ocazia recursului în interesul legii promovat s-a statuat faptul că „Procedura de contestare prevăzută la art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205-218 din Codul de procedură fiscală, nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. (1) lit. d) din același cod”, iar această decizie este obligatorie pentru instanțe, conform art. 329 alin. 3 din Codul de procedură civilă.

Pe de altă parte, aplicarea Legii nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule care a abrogat OUG 50/2008, cu modificările și completările ulterioare, a fost suspendată prin Ordonanța de Urgență nr. 1/2012, în vigoare din data de 31.01.2012.

De asemenea, restituirea doar a diferenței între taxa de poluare încasată anterior pe baza unei norme legale abrogate la 1 ianuarie 2012 și taxa de emisii poluante ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție.

Pentru toate acestea, se impune respingerea excepției.

Analizând actele dosarului, instanța reține următoarele:

Reclamantul a achiziționat un autoturism marca Toyota Rav 4, cu nr. de identificare JTMBB31V_, anterior înmatriculat într-un stat membru UE, iar pentru înmatricularea in România a achitat, în temeiul Legii nr. 9/2012, o taxă pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule în cuantum de 5874 lei la AFP Huedin, la data de 10.09.2012.

Ulterior, reclamantul a solicitat restituirea acestei taxe, însă cererea sa a fost respinsă.

Prin hotărârea preliminară pe care Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat-o la data de 7 aprilie 2011 în cauza I. T. c. Statul Român, s-a decis că dreptul Uniunii se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. În esență, Curtea a constatat că reglementarea română are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse – în pofida aplicării unei reduceri substanțiale a valorii taxei care ține seama de deprecierea lor – unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.

În aceste condiții, reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre. Or, chiar dacă dreptul Uniunii nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.

Interpretarea pe care Curtea, în exercitarea jurisdicției conferite de art. 267 TFUE, o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare, deci încă de la data de 01.07.2008.

Urmare a pronunțării cauzei I. T. c. Statul Român, sus menționată, a fost adoptată de legiuitorul român Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, care a abrogat OUG 50/2008, cu modificările și completările ulterioare, începând cu data de 13.01.2012.

Cu toate acestea, la data de 31.01.2012 a intrat în vigoare Ordonanța de Urgență nr.1/2012, care, pentru evitarea dificultăților de ordin tehnic ce ar putea apărea, a suspendat până la data de 1 ianuarie 2013 aplicarea dispozițiilor art. 2 lit. i), ale art. 4 alin. (2) și a celor privind prima transcriere a dreptului de proprietate ale art. 5 alin. (1) din Legea nr. 9/2012.

Având în vedere acestea, urmează că pretenția pârâtei de achitare a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule nu avea la momentul achitării un temei legal, iar prezenta cerere de restituire a taxei achitate este întemeiată.

În ceea ce privește dobânda legală pretinsă, tribunalul apreciază că perceperea taxei cu încălcarea prevederilor dreptului comunitar reprezintă o faptă ilicită ce atrage răspunderea pârâtei în condițiile dreptului comun, aceasta fiind obligată să repare întregul prejudiciul suferit de reclamant și fiind totodată pusă în întârziere încă de la data săvârșirii faptei ilicite, adică de la data încasării sumei din speță. Ca atare, în temeiul prevederilor O.G. nr.13/2011, reclamantul este îndreptățit la plata dobânzii legale în materie civilă de la data plății taxei și până la data restituirii sale integrale.

Având în vedere considerentele mai sus expuse și faptul că, potrivit art. 1 alin. 2 din Legea nr. 9/2012, taxa de emisii poluante achitată de reclamant s-a constituit venit la bugetul F. pentru mediu, în temeiul art. 60 și urm din codul de procedură civilă se va admite și cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu, care va fi obligată să plătească pârâtei suma de 5874 lei reprezentând taxa de emisii poluante, cu dobânda legală aferentă de la data achitării taxei și până la data restituirii efective.

În temeiul art. 453 Cod procedură civilă, se ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de către pârâtă prin întâmpinare.

Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul R. V., cu domiciliul în loc. Mărișel, ., jud. Cluj, în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice a orașului Huedin, cu sediul în Huedin, ., jud. Cluj.

Obligă pârâta să restituie reclamantului suma de 5874 lei reprezentând taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, cu dobânda legală aferentă de la data achitării taxei 10.09.2012 și până la data restituirii efective.

Admite cererea de chemare în garanție formulată de pârâta Administrația Finanțelor Publice a orașului Huedin în contradictoriu cu Administrația F. pentru Mediu, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr.294, corp A, sector 6.

Obligă pe chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu să plătească pârâtei suma de 5874 lei, reprezentând taxa pentru emisiile poluante, cu dobânda legală aferentă de la data achitării taxei și până la data restituirii efective.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, calea de atac urmând a fi depusă la Tribunalul Cluj, Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale.

Pronunțată în ședința publică din data de 31 martie 2014.

Președinte,

A. G. C.

Grefier,

M.-C. D.

Red./Tehn. AGC/03.04.2014/5 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare acte emise de autorităţile de reglementare. Sentința nr. 2930/2014. Tribunalul CLUJ